ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2876/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2876/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Hotărârea ce face obiectul contestației în anulare
Prin Încheierea de ședință de cameră de consiliu din 3 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de reexaminare formulată de petenta A. S.R.L. împotriva încheierii din 7 martie 2017 pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr. x/2015, prin care s-a respins cererea privind acordarea de facilități sub forma reducerii taxei judiciare de timbru.
Contestația în anulare exercitată în cauză
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. 1675/1/2017 din 8 iunie 2017, contestatoarea A. S.R.L. a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., solicitând anularea încheierii din 3 mai 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2015.
În motivarea contestației în anulare, contestatoarea a arătat următoarele aspecte:
- nu a fost citată la termenul din 3 mai 2017, când a avut loc. judecata, deși citarea era obligatorie conform art. 153 alin. (1) din C. proc. civ.
- dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale, respectiv instanța a analizat în mod greșit dispozițiile art. 42 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, în loc. de art. 43 alin. (4) din același act normativ, întrucât nu a solicitat scutirea de plata taxei judiciare de timbru ci o reducere a acestei taxe.
Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare
Examinând încheierea contestată, prin prisma criticilor formulate, în raport cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este nefondată.
Argumente de fapt și de drept relevante
Conform dispozițiilor art. 503 din C. proc. civ.:
"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare, atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc. judecata.
(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (...)
dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;
(3) Dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs."
Deci, pentru a promova contestație în anulare se cere, pe de o parte, ca hotărârea care se contestă să fie definitivă, iar, pe de altă parte, se cere ca motivul pe care se sprijină această cale de atac să nu fi putut fi invocat pe căile ordinare de atac.
Obiectul contestației diferă în funcție de motivele invocate în susținerea acesteia. În toate cazurile, obiectul contestației îl formează hotărâri judecătorești definitive. În cazul motivului relativ la nelegala citare, obiectul contestației îl formează orice hotărâri definitive (cu condiționările impuse de art. 504 C. proc. civ.), în timp ce în cazul celorlalte motive, obiectul contestației îl reprezintă numai hotărârile instanțelor de recurs sau de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.
Obiectul contestației pendinte îl formează o încheiere judecătorească definitivă, iar în susținerea contestației, a fost invocat motivul relativ la nelegala citare și eroarea materială în dezlegarea dată de instanță, încadrabile în prevederile legale menționate de contestatoare.
Rezultă că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare numai pentru primul motiv invocat, nu și pentru cel de-al doilea, întrucât nu este atacată o hotărâre pronunțată în recurs.
Primul motiv al contestației în anulare, întemeiat pe prevederile art. 503 alin. (1) C. proc. civ., care se referă la contestația în anulare de drept comun, presupune că citarea era obligatorie sau că, în cazurile în care judecata se putea desfășura și fără citarea părților, instanța a dispus citarea acestora, iar contestatorul nu a fost deloc citat sau citarea a fost neregulat îndeplinită la termenul la care a avut loc. judecata și partea a lipsit la termenul respectiv.
Contestatoarea a susținut că procedura de citare pentru termenul din 3 mai 2017, când a avut loc. judecata cererii de reexaminare, nu a fost legal îndeplinită, întrucât nu a fost citată, deși citarea era obligatorie conform art. 153 alin. (1) din C. proc. civ.
Or, în cauză, citarea contestatoarei nu era necesară. Încheierea din 3 mai 2017 a fost pronunțată fără citarea părților, astfel cum permit dispozițiile art. 43 alin. (5) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru potrivit căruia, "cererea de reexaminare se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, instanța pronunțându-se prin încheiere irevocabilă".
Încheierea contestată, obiect al prezentei contestații în anulare, a fost pronunțată de instanță într-o procedură necontencioasă a cărei particularitate o reprezintă tocmai inexistența contrarietății de interese (caracterul unilateral), soluționarea cererii având loc. în prezența părților numai în ipoteza în care legea o impune.
Dispozițiile art. 43 alin. (5) din O.U.G. nr. 80/2013 nu impun citarea obligatorie a părților la soluționarea cererii de reexaminare, în acest caz, instanța de judecată fiind suverană în a aprecia cu privire la și a dispune judecarea cu citare, conform art. 532 C. proc. civ. Or, în cauză, soluționarea cererii de reexaminare a avut loc. în lipsa părților a căror citare nu a dispusă de instanță, potrivit art. 43 alin. (5) din O.U.G. nr. 80/2013 cu referire la art. 532 C. proc. civ.
Așadar, în procedura necontencioasă, regula o reprezintă soluționarea cererii fără citarea părților, spre deosebire de procedura contencioasă (nefiind cazul de față), unde regula o reprezintă citarea obligatorie a părților, conform art. 153 alin. (1) din C. proc. civ., invocat de contestator.
Prin urmare, Înalta Curte apreciază ca nefondată contestația în anulare.
Temeiul legal al soluției adoptate
PENTru considerentele expuse, în raport de dispozițiile art. 508 C. proc. civ., constatând că în cauză nu este incident motivul prevăzute de dispozițiile art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 3 mai 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2017.
Procesat de GGC - MM