Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.10.2016
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2080/2016

HOTĂRÂRE
27.10.2016
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2080/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 2080/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea de ajutor public judiciar din camera de consiliu, de la 9 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/88/2014 de către Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, s-au dispus următoarele: "Admite cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de apelanții reclamanți Unitatea Administrativ Teritorială Comuna I. C. Brătianu și Consiliul Local al Comunei I. C. Brătianu, cu sediul în comuna I. C. Brătianu, în cadrul apelului declarat de aceștia împotriva încheierii din 23 septembrie 2015 și a Sentinței civile nr. 1705 din 14 octombrie 2015, pronunțate de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. x/88/2014, în contradictoriu cu intimații-pârâți Agenția Națională Pentru Pescuit Și Acvacultură, cu sediul în București, SC A. SRL, cu sediul în Galați, SC B. SRL, cu sediul în Galați, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea, cu sediul în Tulcea, Guvernul României, cu sediul în București, și intimatul-reclamant Primarul Comunei I. C. Brătianu, cu sediul în comuna I. C. Brătianu, având ca obiect revendicare imobiliară.

Acordă apelanților reclamanți ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru de 12214 lei, conform art. 42 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013." Împotriva acestei încheieri, prin care s-a soluționat cererea de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, formulată de petenții Unitatea Administrativ Teritorială Comuna I. C. Brătianu și Consiliul Local al Comunei I. C. Brătianu, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură a formulat "apel", iar Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a recalificat calea de atac ca fiind recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație la data de 1 iunie 2016. Prin rezoluția din 09 iunie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru nr. 11, la data de 12 septembrie 2016, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.; comunicarea raportului a fost îndeplinită potrivit dovezilor de la dosar recurs, iar intimata Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna I. C. Brătianu a formulat punct de vedere, prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil. Constatându-se încheiată procedura de filtrare, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la data de 27 octombrie 2016, fără citarea părților.

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția de inadmisibilitate, reținută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte urmează a-i respinge, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente: Prin dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei. Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiectele de drept aflate în situații identice. Totodată, principiul legalității căilor de atac exclude examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte situații și în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege ca susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale. Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, nedevolutivă și, ca regulă, nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul judiciar privind conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept. Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Înalta Curte constată că, în speță, încheierea este dată în apel în soluționarea unei cereri de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru. Potrivit art. 43 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "(1) Cererea pentru acordarea facilităților la plata taxei judiciare de timbru se poate formula prin cererea de chemare în judecată sau în condițiile art. 33 alin. (2) ori art. 36. (2) Pentru soluționarea cererii de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, instanța poate solicita orice lămuriri și dovezi părții sau informații scrise autorităților competente. (3) Asupra cererii de acordare a facilităților la plata taxei de timbru instanța se pronunță fără citare, prin încheiere motivată dată în camera de consiliu.

încheierea se comunică solicitantului și părții adverse, dacă este cazul. (4) Împotriva încheierii, părțile interesate pot formula cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii. Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru. (5) Cererea de reexaminare se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, instanța pronunțându-se prin încheiere irevocabilă". Rezultă că împotriva încheierii pronunțate în soluționarea unei cereri de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru nu se poate exercita calea de atac a recursului. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul.

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură împotriva încheierii de ședință din data de 9 mai 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/88/2014 de către Curtea de Apel Constanța, secția I civilă. Fără nicio cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 octombrie 2016. Procesat de GGC - CT

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-09-29
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1412/2017
și Acvacultură (ANPA), ca nefondate; i-a obligat pe reclamanți la plata sumei de 7. 200 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către pârâta SC B. SRL, și la plata sumei de 4.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către pârâta SC A.
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #141599)
tură. Secția I civilă, decizia nr.1412 din 29 septembrie 2017 Prin încheierea din 23.09.2015, Tribunalul Tulcea, Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de nelegalitate invocată de pârâtele SC A. SRL și SC B. S
ÎCCJ 2016-02-02
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 216/2016
bru. Revizuind obligația de plată a taxelor judiciare de timbru, prima instanță, în rejudecare, a constatat că nu s-a schimbat temeiul pentru care s-a constatat că acțiunea este scutită de plata taxei de timbru. Împotriva sentinței civile n
ÎCCJ 2017-02-14
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 466/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin rezoluția aferentă cererii de chemare în judecată înregistrată la această instanță sub nr. 3383/121/2015, Curte
ÎCCJ 2016-02-23
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 459/2016
Asupra cererii de reexaminare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea nr. 2900 din 25 septembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal,
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă