ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 726/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 726/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 726/2017
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/33 din 30 iulie 2014 reclamanta Asociația Județeană de Vânătoare și Pescuit Sportiv Maramureș în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- recunoașterea dreptului de exercitarea a pescuitului recreativ/sportiv și obligarea pârâtei să îi elibereze autorizații de pescuit în scop recreativ/sportiv, sub sancțiunea penalităților de întârziere sau a amenzii, prevăzute la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, pentru următoarele zone de pescuit: - Râul Lăpuș - 25 km: Pod Târgu Lăpuș - Sălnița; - Râul Lăpuș - 15 km: Lăpuș Merișor; - Râul Tisa - 31 km: Sighet - Piatra; - Râul Iza - 17 km: Oncești - Sighet; - Someș - 10 km: Cicârlău - Săbișa;
- plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
Soluția instanței de fond
Prin Sentința nr. 558 din 20 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis cererea reclamanta Asociația Județeană de Vânătoare și Pescuit Sportiv Maramureș în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultura, în parte.
A fost obligată pârâta să elibereze, în favoarea reclamantei, a autorizațiilor de pescuit în scop recreativ/sportiv pentru următoarele zone de pescuit: râul Lăpuș - 25 KM: Pod Târgu Lăpuș - Sălnița; râul Lăpuș - 15 km: Lăpușel - Merișor; râul Tisa - 31 km: Sighet - Piatra; râul Iza - 17 km Oncești - Sighet; râul Someș - 10 km: Cicărlău - Săbișa.
A fost respinsă cererea de obligare a pârâtei la plata penalității de întârziere/amenzii prevăzute la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/204.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Recursul
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Procedura în fața instanței de recurs
Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 28 martie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 28 septembrie 2016 s-a admis in principiu recursul declarat de reclamanta Agenția Națională de Pescuit și Acvacultura împotriva Sentinței nr. 558 din 20 noiembrie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
În motivarea cererii de recurs, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA) a arătat, în esență, următoarele:
Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
În cauză sunt incidente dispozițiile art. 2 pct. 29 din O.U.G. nr. 23/2008, prin care este definita autorizația de pescuit. Pe de alta parte potrivit art. 23 alin. (2) din O.U.G. nr. 23/2008, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței MADR a fost abilitat să stabilească prin ordin condițiile de practicare a pescuitului recreativ/sportiv a regulamentului și a modelelor permise de pescuit la propunerea ANPA.
Potrivit art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 23/2008, prin «pescuit recreativ/sportiv se înțelege pescuitul efectuat cu undita sau cu lanseta în scop de agrement/performanță, pe baza unui permis nominal emis de către administratorul resurselor acvatice vii și eliberat de acesta sau de asociațiile de pescari sportivi, după caz».
Obligația legală ce revine asociațiilor sportive în relația cu ANPA, o reprezintă punerea la dispoziția acestei instituții prin filialele sale regionale a tabelelor nominale cu membrii asociației, achitarea contravalorii permiselor de pescuit și eliberarea acestora către membrii asociației.
În temeiul art. 23 din O.U.G. nr. 23/2008, ANPA a elaborat Ordinul nr. 15/2011 prin care au fost reglementate condițiile privind practicarea pescuitului recreativ/sportiv, inclusiv emiterea și eliberarea permiselor de pescuit recreativ/sportiv.
Reclamanta face confuzie privind autorizația prevăzuta în Ordinul nr. 15/2011 aceasta fiind un înscris care permite accesul la resursa acvatica vie dintr-o zona unde se poate practica pescuitul recreativ/sportiv, prin care nu se autorizează activitatea de pescuit, fie recreativ/sportiv, fie comercial.
Conform art. 2 alin. (1) și (2), art. 3 alin. (1) și (2) din Ordinul MADR nr. 15/2011, emiterea permiselor revine administratorului resurselor acvatice vii - ANPA, eliberarea revenind în sarcina administratorului sau asociațiilor de pescari.
Practicarea activității de pescuit recreativ/sportiv a fost reglementată prin emiterea Ordinului MADR nr. 15/2011 unde la art. 6 se precizează că: "exercitarea pescuitului în zonele de pescuit pentru care s-au emis autorizații de pescuit recreativ/sportiv se face în baza permisului de pescuit recreativ/sportiv, cu respectarea regulamentului propriu al asociației deținătoare de autorizație și a condițiilor înscrise în autorizație.
Având în vedere prevederile Ordinului MADR nr. 15/2011, se consideră că se face o confuzie privind scopul autorizării asociațiilor de pescari.
Astfel, ANPA deține administrarea resurselor acvatice vii, care nu poate fi concesionată și nici nu se urmărește acest lucru. Atribuirea autorizației implică îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții necesare conform legilor specifice - O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultură și implicit Ordinului MADR nr. 15/2011.
Conform Art. 9 - (1) din Ordinului MADR nr. 15/2011, în zonele de pescuit recreativ/sportiv pentru care nu au fost emise autorizații, precum și în zonele care nu fac obiectul autorizării (Dunăre și Marea Neagră) pescuitul poate fi practicat de orice posesor de permis de pescuit recreativ/sportiv, cu respectarea reglementărilor în vigoare.
Toate asociațiile de pescari sportivi al căror acces la resursă acvatică vie dintr-o anumită zonă de pescuit în vederea practicării pescuitului recreativ/sportiv a fost autorizat, au făcut dovada îndeplinirii tuturor criteriilor cerute pentru calificarea și obținerea autorizației, dar reclamanta nu a făcut această dovadă.
Criteriile cuprinse în Ordin au fost puse în discuția asociațiilor de pescari în cadrul consultărilor publice ce au precedat emiterea acestuia și au fost acceptate de reprezentanții acestora.
Concesionarea resursei acvatice vii nu este statuată în niciun act normativ sau lege specifică, Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia este o lege cadru care reglementează posibilitatea concesionarii nu dispune imperativ, recunoaște concesionarea ca pe o posibilitate de delegare a unor atribuții.
Considerentele și soluția instanței de recurs
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente, Înalta Curte constată că este fondată.
- Înalta Curte reține că prin Decizia civilă nr. 60 din 23 ianuarie 2013 rămasă irevocabilă prin nerecurare, Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură a fost obligată să încheie act adițional contract de gestionare la contractul nr. x/598/1982 în condițiile stabilite prin O.U.G. nr. 23/2008.
Deși prin actul adițional din 14 noiembrie 2013 s-a pus în executare dispozitivul Sentinței civile nr. 60 din 23 ianuarie 2013, A.N.P.A., subrogându-se în drepturile și obligațiile care rezultă din contractul nr. x/598/1982 și actele adiționale încheiate, recurenta A.N.P.A. nu și-a respectat obligația privind atribuirea dreptului de pescuit conform art. 16 din O.U.G. nr. 23/2008.
Conform O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultură:
"Art. 2 - În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
autorizație de pescuit - actul administrativ prin care se autorizează o persoană fizică sau juridică să exercite activitatea de pescuit;
permis de pescuit - documentul individual și netransmisibil prin care se atestă dreptul de pescuit;
Art. 9 - (3) Pe zona de pescuit recreativ nu poate fi încheiat decât un contract de utilizare a resurselor acvatice vii în scop recreativ/sportiv.
Art. 16 - Atribuirea dreptului de pescuit se face în baza licențelor emise de Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură și a permiselor și autorizațiilor emise de către administratorul resurselor acvatice vii, după caz."
Potrivit Ordinului nr. 15 din 20 ianuarie 2011 privind condițiile de practicare a pescuitului recreativ/sportiv, regulamentul de practicare" a pescuitului recreativ/sportiv, precum și modelele permiselor de pescuit recreativ/sportiv
Art. 2 - (2) Asociațiile de pescari sportivi pot elibera permise de pescuit recreativ/sportiv numai dună obținerea autorizației de pescuit recreativ/sportiv, pe baza listelor nominale depuse la ANPA și a documentelor prevăzute la art. 5 alin. (3).
- Art. 7 - (1) A.N.P.A. emite și eliberează autorizații de pescuit recreativ/sportiv către asociații/e de pescari sportivi înscrise în Registrul unic de evidență a asociațiilor de pescari sportivi, care îndeplinesc condițiile stabilite în prezentul ordin pentru zonele de pescuit, cu excepția Rezervației Biosferei Delta Dunării, Dunăre și Marea Neagră.
Din actele depuse de reclamanta-intimată rezultă că aceasta are autorizații de pescuit în scop recreativ/sportiv pentru alte zone iar prin cererea din 18 noiembrie 2013 a solicitat pârâtei-recurente autorizațiile de pescuit recreativ/sportiv (respectiv atribuirea dreptului de pescuit) pentru zonele la care se referă actul adițional din 14 noiembrie 2013 și pentru care la licitația din 2011 s-a considerat oportună localizarea zonelor hotărâte de Comisia de Evaluare (dosar fond).
Având în vedere Sentința civilă nr. 60 din 23 ianuarie 2013 și ulterior, încheierea actului adițional din 14 noiembrie 2013, celelalte autorizații de pescuit recreativ/sportiv emise de recurenta A.N.P.A., faptul că, deși a primit datele suplimentare solicitate reclamantei, aceasta nu arată care condiții anume nu au fost îndeplinite de reclamantă, iar în lipsa acestor licențe și autorizații pentru atribuirea dreptului de pescuit de A.N.P.A., Sentința civilă nr. 60 din 23 ianuarie 2013 ar fi golită de efecte iar contractul de concesiune resurse acvatice nu ar putea fi derulat în bune condiții, rezultă deci vătămarea reclamantei într-un drept recunoscut de lege în accepțiunea art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În consecință, Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură va fi obligată să soluționeze cererea reclamantei privind recunoașterea dreptului de exercitare a pescuitului și eliberarea autorizației de pescuit, Înalta Curte constatând refuzul nejustificat al acesteia de a soluționa această cerere.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
În conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ., se va admite recursul, se va casa sentința atacată în sensul că se va admite în parte acțiunea, obligând A.N.P.A. să soluționeze cererea reclamantei din 18 noiembrie 2013 privind recunoașterea dreptului de exercitare a pescuitului și eliberarea autorizației de pescuit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură împotriva Sentinței nr. 558 din 20 noiembrie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată și rejudecând, admite în parte acțiunea, în sensul că obligă pârâta Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură să soluționeze cererea reclamantei din 18 noiembrie 2013 privind recunoașterea dreptului de exercitare a pescuitului și eliberarea autorizației de pescuit.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 februarie 2017.
Procesat de GGC - CL