ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 899/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 899/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a Vl-a civilă, la data de 28 martie 2012 reclamanta Banca

V.S.I.M., Sucursala București (fostă Banca I.R. S.p.A. Volpago del Montello, Sucursala

București) a solicitat în contradictoriu cu pârâtul C.D.A. obligarea acestuia la

plata sumei de 582.617,69 RON reprezentând contravaloarea prejudiciului cauza reclamantei

prin efectuarea de către pârât, în calitate de administrator special al SC T.

SRL, a unor transferuri de fonduri neaprobate de către administratorului judiciar.

Prin sentința civilă nr. 6239 din 23 octombrie

2013 a Tribunalului București, secția a Vl-a civilă, s-a respins excepția prescripției

dreptului material la acțiune și s-a admis acțiunea așa cum a fost formulată, dispunându-se

obligarea pârâtului la plata sumei de 582.617,69 RON, cu dobânda legală aferentă,

calculată de la data pronunțării sentinței până la data achitării efective, precum

și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 23.813,75 RON.

Pentru a pronunța această soluție, prima

instanță a reținut îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, prin

aceea că pârâtul, în calitate de administrator special al SC T. SRL în insolvență

a efectuat plăți neaprobate de administratorul judiciar, prin intermediul reclamantei.

Ulterior, reclamanta a fost obligată prin

hotărâre judecătorească să achite aceste sume în contul debitoarei, încercând recuperarea

acestora prin promovarea prezentei acțiuni.

S-a reținut că, ordonarea de către pârât

a acestor plăți încalcă prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, convertindu-se

într-o faptă ilicită, ce a avut drept rezultat direct scoaterea sumelor din patrimoniul

societății în insolvență.

În ceea ce privește prescripția s-a reținut

că, potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 167/1958 primul transfer a avut loc la

data de 27 martie 2009, astfel că termenul de prescripție extinctivă de trei ani

se împlinește la data de 27 martie 2012, deoarece, potrivit art. 101 alin. (3) C.

proc. civ. termenele statornicite pe ani se sfârșesc în ziua anului corespunzătoare

zilei de plecare. Cum acțiunea reclamantei a fost expediată prin poștă la data de

27 martie 2012, reiese că a fost formulată în termenul general de prescripție prevăzut

de art. 3 alin. (1) din Decretul-lege nr. 167/1958.

În baza art. 274 C. proc. civ. pârâtul

a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru, timbru

judiciar și onorariu avocațial.

Prin decizia civilă nr. 730 din 25

septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, s-a respins ca

nefondat apelul declarat de pârâtul C.D.A. împotriva sentinței Tribunalului București

și s-a dispus totodată, obligarea apelantului la plata sumei de 10.936,55 RON cheltuieli

de judecată.

În considerentele deciziei, răspunzând

criticilor din apel, instanța a reținut că sentința este motivată și respectă dispozițiile

art. 261 pct. 5 C. proc. civ., cuprinzând o analiză temeinică a apărărilor și argumentelor

ce au influențat soluționarea cauzei și fiind realizată o interpretare corectă a

probatoriului administrat în cauză.

S-a reținut de asemenea, că prima instanță

a constatat în mod corect îndeplinirea condițiilor civile delictuale, nefiind incidență

instituția răspunderii civile contractuale, întrucât raporturile dintre părți nu

a fost guvernate de o convenție.

În speță, nu operează puterea lucrului

judecat în ceea ce privește motivele reținute de către instanțele învestite cu soluționarea

Dosarului nr. 38.877/3/2007 în legătură cu pretinsa culpă a băncii care ar fi cauzat

o pagubă în patrimoniul SC T. SRL, neexistând identitate între părțile și obiectul

celor două litigii.

Un alt argument al instanței de apel se

referă la corecta reținere a existenței culpei pârâtului și depășirea de către acesta,

în calitate de administrator special, a limitelor prevăzute de art. 18 din Legea

nr. 85/2006. Astfel, apelantul avea dreptul de a administra averea debitorului în

timpul procedurii insolvenței, însă doar sub supravegherea administratorului judiciar.

Curtea a mai reținut și faptul că, prima

instanță a făcut corectă apreciere a probelor administrate din care rezultă că pârâtului

îi aparține semnătura din anexa la cererea de deschidere a contului persoanei juridice,

că plățile au fost făcute de o persoană împuternicită de către pârât și că această

plată prin intermediar nu înlătură răspunderea administratorului special care a

acționat cu depășirea limitelor prevăzute de lege.

Împotriva deciziei pronunțate în apel pârâtul

C.D.A. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia, admiterea apelului și pe

fond, respingerea acțiunii.

Recurentul invocă greșita respingere a

excepției inadmisibilității acțiunii raportat la încălcarea art. 720

1

C. proc. civ. prin încheierea din 30 aprilie 2013.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile recurentului se referă la existența interdicției

băncilor de a efectua plăți din conturile debitorului, fără aprobarea administratorului

judiciar. Cum în speță banca a confirmat primirea notificării în acest sens,

nr. 272 din 5 martie 2009, reiese că reclamanta își invocă propria culpă.

Recurentul critică modul de soluționare

a excepției autorității lucrului judecat, invocând efectul pozitiv al acesteia raportat

la considerentele sentinței nr. 816 din 7 februarie 2011, susținând pe de o parte

că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestui motiv de apel, iar pe de altă

parte, că s-au analizat greșit condițiile impuse de art. 1201 C. civ.

Este criticată greșita interpretare a

art. 18 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, susținându-se că, nu există pentru administratorul

special o astfel de interdicție, că judecătorul sindic nu a dispus ridicarea dreptului

de administrare al debitoarei SC T. SRL, și în plus, administratorul special avea

chiar obligația legală de a administra activitatea debitoarei, inclusiv de a efectua

plăți către creditorii societății.

Cererea de recurs se întemeiază și pe dispozițiile

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul susținând existența unei motivări contradictorii

a deciziei recurate, raportat la soluția pronunțată, în sensul că a apreciat asupra

existenței culpei băncii în ceea ce privește transferul neautorizat al sumelor de

bani din contul debitoarei aflate în insolvență.

Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea

recursului, arătând în apărare faptul că, instanța de apel a reținut corect că,

prin demersurile băncii în vederea soluționării pe cale amiabilă a litigiului, de

care recurentul a avut cunoștință, a fost atins scopul urmărit de legiuitor prin

prevederile art. 720

1

C. proc. civ.

De asemenea, susținerile recurentului privitoare

la efectul pozitiv al autorității de lucru judecat raportat la considerentele sentinței

nr. 816 din 7 februarie 2011 sunt neîntemeiate, în fapt, neexistând tripla identitate

cerută de prevederile art. 1201 C. civ., cum corect au reținut instanțele de fond.

Se mai arată, totodată, că sunt netemeinice

criticile din recurs cu privire la interpretarea sau aplicarea greșită de către

instanța de apel a prevederilor art. 998, art. 999 C. civ. Sub acest aspect, intimata

arată că între administratorul special și cel judiciar există un raport de subordonare

în temeiul căruia primul este obligat de a cere celuilalt autorizarea prealabilă

cu privire la orice act care nu se circumscrie activității curente a debitoarei

aflate în insolvență.

Apărările intimatei vizează și motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în legătură cu care se arată

că decizia nu cuprinde motive contradictorii, aspectele invocate de recurent fiind,

de fapt, o reluare a celor constatate anterior, în cadrul primului litigiu, în care

banca a fost sancționată prin hotărâre judecătorească pentru operarea transferurilor

bancare la ordinul administratorului special.

Analizând recursul prin prisma motivelor

invocate se vor reține următoarele:

Prin sentința comercială nr. 4260 din 31

octombrie 2008 a Tribunalului București, secția a Vll-a comercială, s-a deschis

procedura generală a insolvenței împotriva debitoarei SC T. SRL, numindu-se administrator

judiciar A.M.D. G.E. IPURL.

Printre măsurile dispuse de tribunal s-a

dat dispoziție administratorului judiciar de a înștiința toate băncile la care debitoarea

are disponibil în cont să nu dispună de acesta fără un ordin al judecătorului sindic

sau al administratorului judiciar.

Conform procesului-verbal al adunării asociaților

din data de 19 ianuarie 2009, pârâtul C.D.A. a fost desemnat în calitate de administrator

special, în baza art. 18 din Legea nr. 85/2006, potrivit dispozițiilor sentinței

de deschidere a procedurii, fapt care i-a fost adus la cunoștință reclamantei, prin

adresa din 26 martie 2009.

În perioada 27 martie 2009-10 aprilie 2009,

pârâtul a solicitat băncii reclamante efectuarea mai multor transferuri bănești

către diverse societăți comerciale, în cuantum de 582.617,69 RON, provenind din

conturile debitoarei SC T. SRL, aflată în insolvență.

Prin sentința comercială nr. 816 din 7

februarie 2011 a Tribunalului București, secția a Vll-a comercială, s-a admis acțiunea

formulată de SC T. SRL prin lichidator judiciar A.M.D. G.E. IPURL împotriva Băncii

I.R. SPA Italia Sucursala București (în prezent V.S.I.M.-Sucursala București - fila

69-77 dosar apel), care a fost obligată să plătească suma de 582.617,19 RON reprezentând

prejudiciu suferit de reclamantă ca urmare a încălcării de către pârâtă dispozițiilor

art. 48 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, precum și

suma de 4.000 RON amendă judiciară, conform art. 48 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.

Sentința a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 822 din 5 aprilie 2012 a Curții

de Apel București, secția a V-a civilă, prin care s-a respins ca nefondat recursul

pârâtei Banca I.R. S.p.A. Italia, Sucursala București.

Prin promovarea prezentei acțiuni întemeiată

de răspunderea civilă delictuală, banca urmărește recuperarea acestei sume de bani

de la administratorul special, afirmând că fapta sa ilicită constă în nerespectarea

obligației prevăzute la art. 18 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, potrivit căreia

administratorul special al debitorului aflat în procedura insolvenței, dar căruia

nu i-a fost ridicat dreptul de administrare, are dreptul de a administra activitatea

debitoarei numai sub supravegherea administratorului judiciar.

Acțiunea a fost admisă, iar sentința pronunțată

de prima instanță s-a menținut în apel, instanțele de fond reținând îndeplinirea

cumulativă a condițiilor răspunderii civile delictuale.

Prin cererea de recurs, pârâtul a susținut

că judecătorul sindic nu a dispus ridicarea dreptului de administrare al debitoarei

SC T. SRL, astfel că administratorul special avea dreptul și obligația legală de

a administra activitatea debitoarei, inclusiv aceea de a efectua plăți creditorilor

societății.

Cu privire la aceasta se va reține că nu

se impune reluarea acestui considerent de vreme ce, prin sentința comercială

nr. 816 din 7 februarie 2011 a Tribunalului București, secția a Vll-a comercială,

s-a stabilit că banca și-a încălcat obligațiile legale stabilite prin art. 48

alin. (1) din Legea nr. 85/2006. Potrivit considerentelor hotărârii evocate, administratorul

special nu avea dreptul să dispună de conturile din bancă. Pe de altă parte, banca

a fost notificată prin adresa din 5 martie 2009 despre deschiderea procedurii insolvenței

și că, potrivit art. 48 din Legea nr. 85/2006 nicio operațiune de decontare prin

conturile debitoarei nu se va face în lipsa unui ordin al administratorului judiciar

ori a judecătorului sindic.

În ceea ce privește critica referitoare

la încălcarea de către bancă a obligațiilor legale și invocarea propriei culpe,

aceasta este fondată.

Din acest punct de vedere se va reține

că reclamantei i s-au adus la cunoștință măsurile dispuse prin hotărârea de deschidere

a procedurii insolvenței debitoarei SC T. SRL, anterior ordinelor de plată prin

care s-au ordonat plăți din conturile societății debitoare. Prin urmare, banca nu

se poate absolvi de culpa încălcării legii prin invocarea faptei terțului. Or, încălcarea

obligațiilor legale ale băncii a fost deja stabilită prin sentința comercială

nr. 816 din 7 februarie 2011 a Tribunalului București secția a Vll-a comercială,

rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 822 din 5 aprilie 2012 a Curții de Apel

București, secția a V-a civilă, iar efectul pozitiv al autorității lucrului judecat

se opune băncii în cel de-al doilea litigiu, în sensul că anumite aspecte litigioase

au fost dezlegate anterior, fără posibilitatea de a se statua diferit, chiar dacă

în sens procesual, ca excepție de procedură, conform art. 1201 C. civ. și art. 166

C. proc. civ., această sentință nu imprimă autoritate de lucru judecat.

Or, din această perspectivă, caracterul

ilicit al faptei pârâtului este înlăturat, întrucât „victima” prejudiciului și-a

asumat riscul unei activități săvârșite de altcineva și care ar putea-o prejudicia.

Acest „consimțământ” al băncii a fost anterior săvârșirii faptei astfel că, în măsura

în care „victima prejudiciului” a fost de acord, înainte de producerea faptei, ca

autorul acestei fapte să acționeze într-un anumit mod, deși exista posibilitatea

cauzării unei pagube, caracterul ilicit al faptei este înlăturat și, odată cu el,

este înlăturată și răspunderea.

Acestea sunt considerentele pentru care,

în temeiul art. 304 pct. 9, art. 312 alin. (1) și art. 314 C. proc. civ. recursul

pârâtului urmează a fi admis, fără a se mai impune analizarea celorlalte critici,

casându-se decizia pronunțată în apel, urmând a fi admis apelul pârâtului împotriva

sentinței pronunțate în primă instanță, iar pe fond să se respingă acțiunea, ca

neîntemeiată, cu menținerea soluției privitoare la respingerea excepțiilor inadmisibilității

și prescripției dreptului la acțiune.

Potrivit art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008

privind ajutorul public judiciar în materie civilă, „Cheltuielile pentru care partea

a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar,

vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale.

Partea căzută în pretenții va fi obligată la plata către stat a acestor sume”.

Reținând aceste dispoziții legale, precum

și împrejurarea că prin încheierea din 10 martie 2015 pârâtului C.D.A. i s-a admis

cererea privind acordarea ajutorului public judiciar în sensul reducerii taxei judiciare

de timbru de la suma de 4.969 RON la suma de 500 RON, și că pentru aceasta din urmă

recurentul nu a solicitat obligarea intimatei la plată, urmează ca intimata V.S.I.M.,

Sucursala București să fie obligată la plata sumei de 9.438 RON în favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul C.D.A.

împotriva deciziei civile nr. 730 din 25 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a V-a civilă, și în consecință:

Admite apelul declarat de pârâtul C.D.A.

împotriva sentinței civile nr. 6239 din 22 octombrie 2013 a Tribunalului București,

secția a Vl-a civilă, pe care o schimbă în parte, în sensul că respinge acțiunea

formulată de reclamanta V.S.I.M., Sucursala București, ca neîntemeiată.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Obligă intimata-reclamantă V.S.I.M., Sucursala

București la plata sumei de 9.438 RON, în favoarea statului.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi,

24 martie 2015.