ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1298/2017

Decizia nr. 1298/2017

Deliberând, asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 193/Ap din 1 februarie 2017, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul declarat de apelanta A. împotriva Sentinței civile nr. 112/S/2013 pronunțată de Tribunalul Brașov.

A admis în parte apelul declarat de apelanții B. și C. împotriva aceleiași sentințe pe care a schimbat-o în parte în sensul că:

A obligat pe pârâții B. și C. la plata către reclamanta A. a sumei de 346.500 lei reprezentând contravaloarea materialelor și a manoperei prestată pentru construcția existentă pe terenul identificat cu nr. top. x/2/2 din CF x1 Brașov.

A stabilit linia de hotar între imobilele înscrise în CF x1 Brașov sub top. x/a/2/2 proprietatea reclamantei și imobilul înscris în CF x2 Brașov nr. top x/2/2 proprietatea pârâților pe aliniamentul 307 - 308 - 309 din raportul de expertiză D. evidențiat în anexa nr. 7 a raportului de expertiză.

A stabilit un drept de servitute de trecere cu piciorul în favoarea imobilului înscris în CF X3 Brașov sub top. 13642/8483/a/2/2 în sarcina imobilului înscris în CF X4 sub nr. top. x/2/2 potrivit anexei 7 a raportului de expertiză pe suprafața S 2.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a arătat că, în ce privește apelul declarat de apelanții B. și C., referitor la prima critică ce vizează modul de soluționare al excepției prescripției dreptului material la acțiune, acesta a fost soluționată în mod corect de prima instanță.

S-a reținut că termenul de prescripție este unul de trei ani, așa cum prevăd dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 și curge de la data la care s-a stabilit prin hotărâre judecătorească dreptul de proprietate al apelanților B. și C., asupra construcțiilor în litigiu.

Aceste statuări au fost consfințite cu putere de lucru judecat, prin Sentința civilă nr. 2624 din 29 martie 2006 a Judecătoriei Brașov, sentință rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 69/2008 a Curții de Apel Brașov, prin care s-a stabilit că reclamanta A. a fost constructor de rea credință și totodată s-a constatat așa cum am arătat mai înainte, dreptul de proprietate al reclamanților B. și C. asupra construcțiilor în discuție dobândit prin accesiune.

Ori, prezenta acțiune principală, prin care se solicită obligarea la plata contravalorii materialelor de construcție încorporate în noua construcție, formulată de reclamanta A. a fost înregistrată pe rolul instanței de judecată în data de 21 noiembrie 2008, deci în termenul de prescripție de trei ani prevăzut de lege. Dreptul la acțiune se naște numai în momentul în care există certitudinea că autorul construcției a fost de rea-credință, iar proprietarul terenului a optat pentru păstrarea construcțiilor prin accesiune potrivit hotărârilor judecătorești sus-menționate.

Legat de motivul de apel privind conexarea celor două dosare, această chestiune este una administrativă, care ține strict de gestionarea cauzei, măsură care poate fi dispusă potrivit convingerii judecătorului învestit cu soluționarea dosarului, în ideea unei bune administrări a justiției.

Prin urmare, este dreptul suveran al judecătorului fondului de a aprecia dacă se impune sau nu conexarea celor două dosare, în ideea gestionării mai bune a lor și pentru a se evita pronunțare de soluții contradictorii. Restul aspectelor invocate de apelanți în susținerea ideii de respingere a cererii de conexare, țin de fondul cauzei și nu pot fi analizate în cadrul acestei critici.

Criticile din apelul apelanților B. și C. care vizează fondul cauzei sunt întemeiate numai în parte, urmând ca instanța să dispună în consecință.

Prima instanță a motivat cu suficiente argumente, pentru ce anume nu a fost acordat folosul de tras așa cum s-a solicitat prin cererea reconvențională. În acest sens s-a arătat că apelanții B. și C. și-au apropriat imobilul, iar lipsa de folosință a acestuia pe perioada anterioară celor trei ani de la data de 15 ianuarie 2009, nu a fost probată.

Dreptul la acțiune al reclamanților reconvenționali pentru obligarea apelantei reclamante A. la plata daunelor constând în prejudiciu cauzat și beneficiului nerealizat ca urmare a lipsei de folosință a imobilului nu putea să se nască decât după ce situația imobilului construcție a fost tranșată definitiv prin Decizia civilă nr. 252 din 08 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov și devenită irevocabilă prin Decizia civilă nr. 69 din 26 februarie 2008 a Curții de Apel Brașov, deci de la data de 08 octombrie 2007. Prin procesul verbal încheiat de executorul judecătoresc în data de 17 noiembrie 2009 s-a dispus evacuarea reclamantei A. din imobilul în discuție. Prin urmare, reclamanții reconvenționali nu puteau pretinde daune decât pentru intervalul de timp cuprins între 08 octombrie 2007 și 17 noiembrie 2009 și nu așa cum s-a solicitat prin precizarea făcută în data de 26 martie 2009.

Pentru pretențiile formulate după această dată nu s-au făcut dovezi din care să rezulte că spațiul în discuție putea avea destinație comercială și ar fi fost posibilă închirierea lui, nu s-a probat nivelul chiriei în zona respectivă și nu s-a dovedit cu niciun mijloc de probă că apelanții ar fi înregistrat vreun prejudiciu în tot acest interval de timp. Din nicio probă nu rezultă că zona în care este situat imobilul ar fi un vad comercial bun, astfel încât lipsa de exploatare a acestuia să îi prejudicieze pe reclamanții reconvenționali. Din schițele și planșele fotografice depuse la dosar de părți și experți nu rezultă că imobilul construcție este apt pentru a fi amenajat ca spațiu comercial, producător de profit, astfel că criticile formulate în acest sens rămân simple susțineri lipsite de orice suport probatoriu. În plus, experții desemnați în cauză cu efectuarea raportului de expertiză contabilă, în soluționarea obiecțiunilor la raportul de expertiză, concluzionează și susțin toate aspectele expuse mai sus.

În ambele apeluri, atât apelanții pârâți cât și apelanta reclamantă sunt nemulțumiți de cuantumul pretențiilor de 379.629 lei ce reprezintă contravaloarea materialelor și a muncii pretate pentru construcția existentă pe terenul identificat cu nr. top. x/2/2 din CF x2 Brașov. În acest sens se arată de către apelanți că prima instanță nu a făcut trimitere la niciun raport de expertiză din cele efectuate în cauză și nu a ținut cont de faptul că această sumă depășește valoarea de circulație a imobilului.

Întrucât în cauză s-au efectuat rapoarte de expertiză privind evaluarea materialelor de construcție și manoperei încorporate în construcție, la care s-au discutat și obiecțiunile formulate, susținerile apelanților nu au nicio justificare. Toate celelalte critici pe care apelanții le reiterează prin prezentului apel sunt în realitate obiecțiuni la care s-au dat răspunsuri de către experți sau sunt aspecte lipsite orice conotație juridică, prin raportate la obiectul cererii de chemare în judecată și la temeiul de drept invocat de părți. (ex. fisurile sau tasările indicate de părți inclusiv cele legate de structura de rezistență, starea de degradare a imobilului ca urmare a nefolosirii, lipsa autorizației pentru construire, legalitatea punerii în funcțiune a construcției). Aceste aspecte puteau fi avute în vedere de apelanți la momentul exprimării opțiunii lor pentru dreptul de accesiune asupra imobilului și nu în cadrul prezentului proces.

În ce privește proba cu expertizarea prin carotarea pereților pentru a se stabili dacă au fost încorporate în construcția nouă materiale vechi din imobilul demolat, s-a constatat că această probă nu a putut fi administrată, pe de o parte pentru că ar produce daune imobilului, iar pe de altă parte pentru că prin administrarea ei nu s-au putea determina cu exactitate aspectele dorite de părți și ne-am situa tot pe tărâmul incertului, fiind așadar o probă inutilă și păguboasă.

Pe parcursul soluționării apelului s-a administrat proba cu expertiză topo efectuată de exp. D. și expertiză evaluare construcții efectuate de expert E.

Potrivit concluziilor raportului de expertiză evaluare construcții efectuat de exp. E., evaluarea prin metoda costurilor de deviz nu a putut fi realizată, lipsind o serie de informații și date necesare unui astfel de analize, cum ar fi planșele de detalii de execuție și procesele verbale pentru recepție calitativă și cantitativă a lucrărilor care au devenit ascunse ex. adâncimi și lățimi de fundație, extrasele cu cantitatea de armături, plăcuțe înglobate, grinzi planșee. De altfel metoda solicitată de apelanta A. nu face parte din metodele aprobate de către ANEVAR și nici de legislația în domeniu. În concluziile lucrării de expertiză, deși extrem de amplă, cuprinzând date, elemente și informații care depășesc cu mult obiectivele stabilite de instanță, cu care a fost învestit expertul s-a apreciat totuși că valoarea materialelor și a manoperei se ridică la suma de 346.500 lei. În consecință, având în vedere că ambele părți au fost nemulțumite de lucrarea de evaluare efectuată cu ocazia soluționării la fond a cauzei, ținând cont că acest aspect constituie critică de apel în cadrul ambelor apeluri, instanța de apel a avut în vedere concluziile raportului de expertiză efectuat de expert în cadrul apelului, și a dispus în consecință ținându-se cont de suma de 346.500 lei.

Legat de critica din apelul pârâților B. și C. ce vizează expertiza topo efectuată de expert F., aceștia și-au asumat o probă care nu a fost avizată de OCPI. Din adresa depusă la dosar de OCPI Brașov, lucrarea de expertiză a fost respinsă de la avizare cu motivarea că există neconcordanțe între planul de amplasament și delimitare a imobilului, precum și pentru incorectitudinea categoriilor de folosință ale celor două terenuri evidențiate în PAD ca fiind parcele componente ale imobilului. De asemenea se mai arată în adresa de la fila 55 din volumul V al dosarului de fond că există adresa terenului expertizat nu corespunde cu cea din extrasul CF anexat, iar amplasamentul acestui teren se suprapune pe imobilul cu nr. cadastral x1 Brașov menționat ca vecinătate în PAD prin top. x/2/1. Aceste deficiențe nu au fost remediate, iar raportul de expertiză a fost considerat probă valabil administrată în cauză, prima instanță pronunțându-se în sensul concluziilor expertului.

În apel s-a administrat proba cu expertiză topo de către expert D. Potrivit concluziilor expertului desemnat în cauză, imobilul construcție situat pe terenul înscris în CF x1 Brașov top. x/a/2/2 este proprietatea reclamantei și a fost identificat și evidențiat în planșa de la anexa 7. S-a stabilit astfel granița de hotar între cele două imobile pe aliniamentul 307, 308 și 309 potrivit schiței de la anexa 7 din raport.

Tot din raportul de expertiză întocmit de expert F. rezultă că se impune instituirea unui drept de servitute de trecere cu piciorul pe suprafața S 2 potrivit anexei 7 a raportului de expertiză. Totodată se apreciază că nu este necesară acordarea unei servituți de trecere cu mijloace auto deoarece terenul aparținând reclamantei are ieșire la calea publică.

2.1. Motive

Ambele părți au declarat recurs.

Reclamanta A. a formulat următoarele critici, în temeiul art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ.:

Instanța de apel a ignorat facturile și chitanțele care dovedesc cumpărarea materialelor, astfel încât efectuarea expertizei era inutilă.

Instanța de apel nu a arătat de ce înscrisurile nu au fost luate în considerare, care sunt motivele pentru care proba a fost înlăturată din contextul probatoriu. Procedând astfel, instanța de apel a lipsit reclamanta de dreptul la un proces echitabil.

Instanța de apel i-a refuzat reclamantei efectuarea unei expertize tehnice de evidențiere și evaluare a materialelor și muncii încorporate în construcție.

Instanța este în eroare, reclamanta solicitându-i să folosească metoda costurilor de deviz și metoda costurilor segregate.

Instanța a revenit în mod nejustificat asupra utilității probei cu expertiza tehnică.

Hotărârea instanței de apel este greșită și pentru că instanța a interpretat greșit dispozițiile art. 616 C. civ.

Expertiza realizată la tribunal identifică locul ce este afectat de servitute de trecere cu piciorul și cu autovehiculul, iar cu curtea de apel a schimbat această servitute de trecere. Însă această ieșire la calea publică este foarte îngustă, încât face imposibilă trecerea cu autovehiculul la imobilul aflat în proprietatea recurentei.

Hotărârea nu cuprinde motivele pentru care a înlăturat expertiza tehnică realizată de tribunal, nu cuprinde motivele pentru care nu a valorizat documentele care justifică pretențiile reclamantei și nici motivele pentru care a refuzat, deși inițial acceptase, metodele costurilor de deviz și ale celor segregate.

Critica formulată de pârâți vizează următoarele aspecte, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7:

Despăgubirile la care au fost obligați pârâții către reclamantă sunt exorbitante, astfel încât apelul a fost respins greșit.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel nu a reținut o serie de împrejurări ce compun starea de fapt, nu a analizat o parte din mijloacele de probă administrate, considerentele sunt contradictorii și nu sunt examinate suficient apărările și susținerile pârâților.

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocat prin cererea reconvențională, în mod netemeinic și nelegal a menținut instanța de apel dispozițiile instanței de fond.

Dreptul la acțiune a început să curgă din momentul în care proprietarul și-a manifestat intenția de preluare a construcției. Din înscrisurile anexate dosarului rezultă că reclamanta a recunoscut implicit că dreptul la acțiune a început să curgă din momentul promovării de către pârâți a acțiunii de constatare a dobândirii dreptului de proprietate asupra construcției prin accesiune.

Cu putere de lucru judecat s-a reținut prin Sentința civilă nr. 2624/2006 a Judecătoriei Brașov că nu s-a putut dispune obligarea pârâților la plata contravalorii materialelor și a prețului muncii în lipsa formulării unui petit expres, în ciuda faptului că s-a solicitat obligarea pârâților la plata despăgubirilor. Instanța de apel trebuia să țină cont de momentul la care s-a născut dreptul reclamantei de a cere despăgubiri, respectiv data înregistrării dosarului având ca obiect accesiune imobiliară - 2001.

Instanța a dispus conexarea Dosarului nr. x/62/2008 cu Dosarul nr. x/62/2010 cu încălcarea dispozițiilor art. 164 C. proc. civ. întrucât obiectul și cauza celor două dosare nu au avut între ele o strânsă legătură. Solicitarea de conexare s-a făcut cu rea-credință, pentru a tergiversa soluționarea dosarelor.

Conexarea s-a făcut cu nesocotirea raportului de expertiză topografică și cu încălcarea autorității de lucru judecat pentru că la data la care s-a cerut și s-a dispus conexarea pârâții au arătat că în Dosarul civil nr. x/2001 era efectuată o expertiză judiciară în contradictoriu cu reclamanta, în care era stabilit atât amplasamentul imobilului cât și faptul că nu se învecinează cu imobilul invocat de reclamantă.

Pe fondul cauzei, instanța de apel nu a acordat folosul de tras solicitat prin cererea reconvențională.

La dosar au fost depuse dovezile care demonstrează că pârâții au fost privați de exercitarea dreptului lor de proprietate, evacuarea reclamantei realizându-se abia în 17 noiembrie 2009.

În cauză a fost efectuată o expertiză contabilă prin care s-a stabilit valoarea prejudiciului cauzat pârâților de către reclamantă, respectiv folosul tras ca urmare a ocupării în mod ilicit a imobilului.

Deși s-a efectuat o expertiză în apel, instanța nu a acordat reclamantei suma determinată de expert în urma obiecțiunilor pârâților.

În mod nelegal, fără să țină cont de probele depuse de către pârâți, instanța a respins apelul acestora cu privire la acțiunea în dosarul conex, și a stabilit granița de hotar între cele două proprietăți, instituind și un drept de servitute de trecere cu piciorul contrar expertizei întocmite de expertul F.

De asemenea, instanța nu a ținut cont de răspunsurile expertului la obiectivele de expertiză și la obiecțiunile formulate de părți, prin care se arată că imobilul reclamantei are front stradal.

2.2 Analiza recursurilor

Recursurile nu sunt întemeiate și vor fi respinse pentru următoarele considerente:

Conform art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Pe de altă parte, art. 306 alin. (3) C. proc. civ. prevede că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304.

În speță, criticile formulate de recurentă au ca obiect modul în care instanța superioară de fond s-a raportat la anumite înscrisuri, respectiv faptul că a ignorat existența acestora la dosar. Or, față de abrogarea art. 304 pct. 11 C. proc. civ., o astfel de critică este inadmisibilă în recurs.

Pe de altă parte, cum critica legată de aprecierea/ignorarea probelor vizează în realitate situația de fapt, criticile recurentei nu au putut fi încadrate în vreunul dintre motivele de nelegalitate arătate la art. 304 C. proc. civ. Împrejurarea că reclamanta a încadrat această critică în art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu este de natură să conducă la o altă concluzie, câtă vreme scopul urmărit de către recurentă este, în realitate, aprecierea de către instanța de recurs a înscrisurilor pretins neanalizate în etapa apelului.

Pentru aceleași considerente nu poate fi primită nici critica referitoare la modul de apreciere a probei cu expertiza judiciară.

Împrejurarea că o parte este nemulțumită de cuantumul sumei acordate de instanță, urmare a analizei probei administrate, nu poate fi încadrată în motivele de nelegalitate limitativ recunoscute pentru etapa recursului.

De altfel, din hotărârea recurată rezultă cu evidență că instanța de apel a motivat de ce nu a încuviințat reclamantei efectuarea unei expertize cu aplicarea metodei solicitate de aceasta - nu face parte dintre metodele aprobate de către ANEVAR și nici de legislația în domeniu.

După cum, faptul că instanța de apel "a revenit asupra utilității" probei cu expertiza tehnică care să utilizeze metoda devizelor și a costurilor segregate nu privește legalitatea hotărârii, câtă vreme nu s-a probat, în respectarea cerințelor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., că reclamanta a suferit o vătămare procesuală urmare a nesocotirii sau aplicării eronate a unor texte procedurale. Or, din nou, instanța a motivat de ce nu a încuviințat administrarea probei.

În fine, instanța de apel nu a pronunțat o soluție prin care să fi încălcat sau aplicat greșit prevederile art. 616 C. civ. conform cu care, proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorire de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.

Faptul că, așa cum susține recurenta, ieșirea la calea publică este atât de îngustă încât face imposibilă trecerea cu autovehiculul la imobilul proprietatea recurentei este tot o chestiune de fapt care excede controlului de legalitate pe care îl poate face instanța de recurs.

În aplicarea acestui text și în aprecierea raportului de expertiză administrat, instanța de apel a arătat că nu este necesară acordarea unei servituți de trecere cu mijloace auto deoarece terenul aparținând reclamantei are ieșire la calea publică. Or, aprecierea asupra poziționării terenului proprietatea reclamantei este atributul exclusiv al instanțelor de fond.

Nu în ultimul rând, este de subliniat că susținerea reclamantei în sensul că hotărârea nu cuprinde motivele pentru care a înlăturat expertiza tehnică realizată de tribunal, nu cuprinde motivele pentru care nu a valorizat documentele care justifică pretențiile reclamantei și nici motivele pentru care a refuzat, deși inițial acceptase, metodele costurilor de deviz și ale celor segregate, iar toate aceste aspecte s-ar încadra în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi primită. Așa cum s-a arătat, toate aceste chestiuni vizează, în realitate, nu o deficiență în redactarea considerentelor deciziei recurate, ci tendința de reanalizare a probatoriului în recurs.

Având în vedere cele mai sus arătate, criticile formulate de reclamantă nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat;

Astfel, o primă critică vizează modul în care instanța de apel a soluționat chestiunea prescripției dreptului material la acțiune.

Critica nu este întemeiată.

Instanța de apel a arătat, în mod corect, faptul că deși dreptul de proprietate al pârâților-reclamanți asupra construcției și deci și asupra materialelor încorporate în aceasta, și pentru care se cer despăgubiri, a fost recunoscut prin Sentința civilă nr. 2624 din 29 martie 2006 a Judecătoriei Brașov, dreptul pârâților de a cere despăgubiri reprezentând contravaloarea materialelor obținute prin demolarea construcției vechi și încorporarea în construcția nouă s-a născut la data la care reclamanta a pretins despăgubiri pentru construcție, respectiv la 21 noiembrie 2008 când a fost înregistrată acțiunea introductivă de instanță.

Cum reconvenționala a fost înregistrată la 13 ianuarie 2009, termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 nu era împlinit.

Susținerea pârâților, în sensul că reclamanta ar fi recunoscut implicit faptul că dreptul la acțiune pentru contravaloarea materialelor obținute prin demolarea construcției vechi și încorporarea în construcția nouă s-a născut la data la care pârâții au promovat acțiunea în Dosarul nr. 12923/2001 al Judecătoriei Brașov nu poate fi primită, de vreme ce simpla exercitare a unei acțiuni în justiție nu se finalizează cu admiterea ei irevocabilă.

Pe de altă parte, dacă prin Sentința civilă nr. 2624/2006 a Judecătoriei Brașov s-a arătat că nu s-a putut dispune obligarea pârâților la plata contravalorii materialelor și a prețului muncii în lipsa formulării unui petit expres, înseamnă că nu a fost tranșată cu putere de lucru judecat, așa cum invocă recurenții, chestiunea momentului de la care s-a născut dreptul la despăgubiri al reclamantei, respectiv acela al înregistrării dosarului ce a avut ca obiect accesiunea imobiliară. Faptul că, prin această sentință s-a stabilit că reclamanta a fost constructor de rea-credință, nu ar fi făcut ca prescripția dreptului la acțiune pentru contravaloarea materialelor să înceapă să curgă de la data pretinsă de către pârâți - sesizarea instanței cu cererea finalizată prin soluția menționată.

Nu este întemeiată nici critica referitoare la greșita conexare a dosarelor, o măsură administrativă care scapă controlului de legalitate în recurs.

În plus, consecința admiterii acestei critici, ar fi casarea cu trimitere spre rejudecare separată a cererilor conexate, deci o tergiversare inevitabilă a soluționării dosarelor. Or, critica recurenților se întemeiază exact pe acest argument.

De asemenea, nu este întemeiată critica ce constă în faptul că nu a fost acordat folosul de tras așa cum a fost solicitat de către pârâți.

Instanța de apel a arătat pe larg motivele pentru care nu poate admite această cerere a pârâților, iar argumentele invocate de aceștia în recurs, în sensul că instanța a nesocotit dovezile care demonstrau că pârâții au fost privați de exercitarea dreptului lor de proprietate, fiind nevoiți să solicite evacuarea reclamantei din imobil, nu țin de legalitatea hotărârii.

Critica ce privește cuantumul de 379.629 lei ce reprezintă contravaloarea materialelor și prețul muncii, comună ambilor recurenți, pune în discuție rapoartele de expertiză și, așa cum s-a arătat în analiza recursului reclamantei, nu poate forma obiect de verificare în recurs.

De asemenea, ține de temeinicia hotărârii din apel linia pe care s-a stabilit hotarul între părți, precum și servitutea de trecere.

Față de cele ce preced, recursul pârâților nu este întemeiat în sensul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta A. și de pârâții C. și B. împotriva Deciziei civile nr. 193/Ap din data de 1 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2017.

Procesat de GGC - NN