ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1487/2017

HOTĂRÂRE

25.04.2017

CAMERĂ

contencios

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1487/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 1487/2017

Asupra cererii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 21.12.2016, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel București, secția I penală, a solicitat să fie obligată pârâta la a-i pune la dispoziție un CD cu înregistrarea ședinței de judecată din data de 15.05.2013, din Dosarul nr. x/2/2013, în baza dispozițiilor art. 231 alin. (5) C. proc. civ.

În motivarea cererii, reclamantul precizează că la data de 26.06.2016 a depus la Registratura Curții de Apel, București, secția I penală, o cerere pentru a i se pune la dispoziție un CD cu înregistrarea ședinței de judecată din data de 15.05.2013 din Dosarul nr. x/2/2013, invocând în mod greșit dispozițiile art. 231 alin. (5) C. proc. civ., cererea fiindu-i respinsă cu o motivare nelegală, care nu făcea referire la întemeierea cererii sale pe C. proc. civ.

De asemenea, reclamantul precizează că în 17.06.2016 a depus la Registratura Curții de Apel București, secția l penală, o nouă cerere cu același conținut, întemeiată de data aceasta pe dispozițiile art. 369 alin. (6) C. proc. pen., ce i-a fost respinsă, în opinia sa, în mod nelegal, pe motiv că este nemotivată și formulată după o perioadă de aproximativ 3 ani, astfel că a formulat acțiune în contencios administrativ pentru a obliga Curtea de Apel București, secția I penală, să respecte legile în vigoare și să dea curs solicitării sale, invocând în drept, dispozițiile art. 369 alin. (6) C. proc. pen., fiind vorba de un dosar penal.

Considerentele Înaltei Curți asupra excepției de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată din oficiu:

Așa cum rezultă din actele aflate la dosar, reclamantul A. a solicitat instanței să fie obligată pârâta Curtea de Apel București, secția I penală, să-i pună la dispoziție un CD cu înregistrarea ședinței de judecată din data de 15.05.2013, din Dosarul nr. x/2/2013, cerere formulată și înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit art. 21 din Legea nr. 304 din 28 iunie 2004, privind organizarea judiciară, republicată: „secția I civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel.”

Raportat la articol mai sus evocat, se constată că cererea formulată de către reclamant nu se încadrează niciuneia dintre cauzele date în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, nefiind vorba despre un recurs împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel ori împotriva altor hotărâri, și nici despre un recurs declarat împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel.

Astfel, raportat la dispozițiile legale cu caracter imperativ ce reglementează materia competenței instanțelor judecătorești, Înalta Curte constată că nu este competentă material să soluționeze cererea formulată de către reclamantul A.

În ceea ce privește instanța competentă a soluționa prezenta cauză, Înalta Curte constată că potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora până la 1.000.000 lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.”

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 lei (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 lei (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

De asemenea, potrivit Legii nr. 554/2004, pentru stabilirea competenței materiale în procesele ce nu privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora, incident este criteriul organului emitent al actului contestat.

Astfel, în speță, reclamantul este nemulțumit de refuzul pârâtei Curtea de Apel București în a-i soluționa favorabil cererea de a i se pune la dispoziție un CD cu înregistrarea ședinței de judecată din data de 15.05.2013, din Dosarul nr. x/2/2013.

Întrucât acest act administrativ nu a fost emis de o autoritate publică centrală, potrivit criteriului rangului autorității emitente competența materială de judecare a cererii de anulare a acestei dispoziții revine, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, tribunalului.

Având în vedere considerentele mai sus expuse și reținând că atât reclamantul cât și instituția pârâtă au domiciliul și respectiv, sediul în Municipiul București, precum și că organul emitent al actului administrativ atacat este pârâta Curtea de Apel București, autoritate publică regională, în condițiile art. 10 alin. (1) raportat la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte consideră că instanța competentă să soluționeze prezentul litigiu este Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal, astfel că va admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal.