ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2357/2016

HOTĂRÂRE

09.12.2016

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2357/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 2357/2016

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov, la data de 12 octombrie 2016, sub nr. x/197/2016, reclamanta A. a solicitat instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, pe cale de ordonanță președințială, să fie obligat pârâtul B. să-și exprime consimțământul pentru eliberarea pașaportului simplu pe numele minorului C. și pentru deplasarea în Anglia, în perioada 15 decembrie 2036 - 15 ianuarie 2017, iar, în caz de refuz, hotărârea să țină Ioc de acordul pârâtului pentru îndeplinirea tuturor formalităților necesare efectuării operațiunilor pentru ca minorul să poată părăsi țara, până la soluționarea definitivă a cauzei pe fond.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că din relația părților a rezultat minorul C. Părțile s-au separat, iar pârâta s-a întors în municipiul Brașov împreună cu minorul. Prin sentința civilă nr. 1094 din 02 iunie 2015 a Judecătoriei Însurăței, modificată, în parte, prin decizia nr. 144 din 15 februarie 2016 a Tribunalului Brăila a fost stabilit domiciliul minorului la mamă, iar exercitarea autorității părintești s-a stabilit a fi efectuată în comun. Din data de 23 iulie 2016 este căsătorită cu D., care are domiciliul în Anglia. Deși dorește să meargă în Anglia, având ofertă de a lucra în acest loc, pârâtul refoză în mod nejustificat să-și dea acordul pentru eliberarea pașaportului simplu pentru minor și pentru deplasarea în Anglia, în perioada 15 decembrie 2016 - 15 ianuarie2017.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 997 și urm. C. proc. civ., art. 17 și 30 din Legea nr. 248/2005, modificată.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii formulate de reclamantă.

Prin sentința civilă nr. 10464 din 25 octombrie 2016, Judecătoria Brașov a admis excepția necompetenței teritoriale și a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Făurei, pentru următoarele considerente:

Conform celor susținute de ambele părți și având în vedere înscrisurile de la dosar, pârâtul locuiește în fapt în comuna Zăvoaia, jud. Brăila.

Având în vedere atât obiectul cererii, cât și natura acestuia, cu privire la competența teritorială, este aplicabilă regula de drept comun înscrisă în art. 998 C. proc. civ. potrivit căreia cererea de ordonanță președințiată se introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului.

De asemenea, potrivit art. 107 C. proc. civ., cererea se face la domiciliul pârâtului.

Față de obiectul și natura acestuia, instanța a reținut că prezentei acțiuni nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., întrucât acestea nu privesc măsuri referitoare la minorii rezultați din căsătorie sau din afara căsătoriei, ci se referă exclusiv la cererile privind ocrotirea persoanei fizice, cereri date de C. civ. în competența instanței de tutelă, respectiv la cereri privind tutela minorului, ocrotirea interzisului judecătoresc și curatela.

Cum, potrivit art. 107 C. proc. civ., instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului este instanța în a cărei circumscripție domiciliază pârâtul, iar aceste dispoziții au caracter imperativ, competența este exclusivă (de ordine publică) întrucât privește persoane și nu bunuri raportat Ia petitul principal al cererii de chemare în judecată.

Așadar, Judecătoria Brașov a reținut că în speță este vorba despre o competentă teritorială exclusivă (de ordine publică) și nu alternativă (de ordine privată).

Prin sentința civilă nr. 793 din 11 noiembrie 2016, Judecătoria Făurei a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov, a constatat existența conflictului negativ de competență și a dispus trimiterea dosarului ia Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Făurei a reținut că reclamanta a înregistrat cererea de chemare în judecată pe rolul Judecătoriei Brașov, pârâtul fiind domiciliat în circumscripția Judecătoriei Făurei, jud. Brăila. În cauză nu s-a invocat de către pârât excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Brașov, acesta fiind în acest caz singurul care avea dreptul de invoca această excepție.

Conform prevederilor din C. proc. civ. declinarea competenței este supusă unor reguli stricte, fiind delimitat și momentul până la care instanța poate să-și invoce necompetența teritorială sau materială.

Judecătoria Făurei a reținut că în cauză nu există o competență teritorială exclusivă. Potrivit prevederilor art. 129 alin. (3) C. proc. civ., competența teritorială reglementată la art. 107 din același act normativ, raportat la domiciliul pârâtului, este una de ordine privată, și, conform dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., ar fi putut fi invocată doar de pârât.

În aceste condiții, Judecătoria Făurei a apreciat că Judecătoria Brașov nu era îndrituită să invoce din oficiu excepția necompetenței teritoriale care este de ordine privată și, prin urmare, putea fi invocată doar de pârât.

În consecință, s-a apreciat că Judecătoria Brașov este instanța competentă să judece prezenta cauză în care nu s-a invocat în mod legal de către pârât excepția necompetenței teritoriale de ordine privată a acestei instanțe.

Înalta Curte de Casație și Justiție, legal învestită, în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între cele doua instanțe, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov, pentru considerentele ce succed:

Prin cererea de ordonanță președințială înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov la data de 12 octombrie 2016, sub nr. x/197/2016, reclamanta A. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să fie obligat pârâtul B. să-și exprime consimțământul pentru eliberarea pașaportului simplu pe numele minorului C. și pentru deplasarea în Anglia, în perioada 15 decembrie 2016 - 15 ianuarie 2017, iar în caz de refuz, hotărârea să țină loc de acordul pârâtului pentru îndeplinirea tuturor formalităților necesare efectuării operațiunilor pentru ca minorul să poală părăsi țara, până la soluționarea definitivă a cauzei pe fond.

La data de 1 septembrie 2016, pe rolul Judecătoriei Brașov a fost înregistrat Dosarul nr. x/197/2016, având ca obiect cererea reclamantei A. prin care a solicitat instanței, pe calea dreptului comun, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să stabilească domiciliul minorului C. la mamă și să-I oblige pârâtul B. să-și exprime consimțământul pentru eliberarea pașaportului simplu pe numele minorului pentru deplasarea în Anglia, iar în caz de refuz, hotărârea să țină loc de acordul pârâtului pentru îndeplinirea tuturor formalităților necesare pentru ea minorul să poată părăsi țara.

Din verificările efectuate în aplicația ECRIS a rezultat că la data soluționării conflictului de competență Dosarul nr. x/197/2016, înregistrat pe rolul Judecătoriei Brașov, se afla în procedura de regularizare și nu avea stabilit termen de judecată.

Art. 106 alin. (1) C. civ. prevede că „Ocrotirea minorului se realizează prin părinți (...)”, iar, potrivit art. 107 din același cod, „Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă și de familie stabilite potrivit legii (...)”.

Conform art. 76 al Legii nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., până la organizarea instanțelor de tutelă și familie, judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori și familie vor îndeplini rolul de instanțe de tutelă și familie, având competența stabilită potrivit C. civ., C. proc. civ., prezentei legi, precum și reglementărilor speciale în vigoare”.

Art. 114 C. proc. civ. dispune în sensul că „dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită”. Sintagma cereri privind ocrotirea persoanei fizice include și cererea vizând ocrotirea minorului prin părinți, în sensul art. 106 alin. (1) teza I C. civ., respectiv cererile care decurg din autoritatea părintească și exercitarea acesteia.

Titlul IV din C. civ., intitulat „Autoritatea părintească”, cuprinde dispoziții cu privire la autoritatea părintească și exercitarea autorității părintești, locuința copilului și obligația de întreținere, dispoziții conform cărora instanța de tutelă, potrivit interesului superior al copilului, are competența de soluționare a cererilor izvorând din neînțelegeri între părinți cu privire Ia exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești (art 486), la stabilirea locuinței copilului (art. 496), la schimbarea locuinței copilului (art. 497) sau la exercitarea autorității părintești [art. 504 coroborat cu art. 396 alin. (1) C. civ.].

Potrivit art. 496 alin. (2)-(5) C. civ. intitulat „Locuința copilului”

„(2) Dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului.

(3) În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispozițiile art. 264 rămân aplicabile.

(4) Locuința copilului, stabilită potrivit prezentului articol, nu poate fi schimbată fără acordul părinților decât în cazurile prevăzute expres de lege.

(5) Părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuința acestuia. Instanța de tutelă poate limita exercițiul acestui drept, dacă aceasta este în interesul superior al minorului”.

Totodată, potrivit art. 92 alin. (1) și (2) C. civ.,

„(1) Domiciliul minorului care nu a dobândit capacitate deplină de exercițiu în condițiile prevăzute de lege este la părinții săi sau la acela dintre părinți la care ei locuiește în mod statornic.

(2) În cazul în care părinții au domicilii separate și nu se înțeleg la care dintre ei va avea domiciliul copilul, instanța de tutelă, ascultându-i pe părinți, precum și pe copil dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, va decide ținând seama de interesele copilului. Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, minorul este prezurnat că are domiciliul la părintele la care locuiește în mod statornic”.

Din coroborarea dispozițiilor legale mai sus redate, reiese că cererea reclamantei, formulată pe calea dreptului comun în Dosarul nr. x/197/2016, având ca obiect stabilirea locuinței minorului și exprimarea consimțământului tatălui pentru eliberarea pașaportului simplu pe numele minorului pentru deplasarea în Anglia, este o cerere privind ocrotirea persoanei fizice dată de C. civ. în competența instanței de tutela și de familie.

Contrar raționamentului expus de Judecătoria Făurei, în speță, caracterul competenței teritoriale nu este de ordine privată, întrucât obiectul cererii deduse judecății privește drepturi de care părțile nu pot să dispună în sensul art.126 alin. (1) C. proc. civ. Fiind o cerere în materie de persoane, competența teritorială are caracter exclusiv, iar conform dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., excepția de necornpetență are caracter de ordine publică, astfel că poaie fi invocată, din oficiu, de instanța de judecată.

Conform art. 998 C. proc. civ. „Cererea de ordonanță președinția!a se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului.”

Având în vedere faptul că între dosarul de fond mai sus indicat și dosarul prezentei cauze există identitate de părți și o identitate parțială de obiect, în sensul că cererea privind exprimarea consimțământului pârâtului pentru eliberarea pașaportului simplu pe numele minorului pentru deplasarea în Anglia este dedusă judecății în ambele cauze, în aplicarea dispozițiilor art. 998 C. proc. civ., Înalta Curte constată că Judecătoria Brașov este instanța competentă să soluționeze cererea formulată pe calea ordonanței președinția le.

Drept urmare, față de considerentele ce preced și de dispozițiile legale evocate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov.