ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3275/2016

Decizia

nr. 3275/2016

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București la data de 25.08.2015 sub nr. x/301/2015, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraș Amara a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul A., obligarea acestuia la plata sumei de 2.657.026,48 lei, reprezentând redevență concesiune și penalități de întârziere și majorări, obligarea la plata penalităților în continuare, obligarea la semnarea contractului de concesiune pentru suprafața de 640 mp, aferentă spațiului comercial în suprafață de 185 mp, proprietatea acestuia.

Prin sentința civilă nr. 2427 din 24 februarie 2016, Judecătoria sector 3 București, secția civilă, a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, reținând că pretențiile formulate de către reclamant se întemeiază pe o decizie de impunere emisă de Primăria Orașului Amara, prin care s-au stabilit în sarcina acestuia impozite, taxe și majorări a căror valoare este de 2.657.026,48 lei, astfel încât sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, conform cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 lei, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Prin sentința civilă nr. 1547 din 10 mai 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraș Amara, în contradictoriu cu pârâtul A., în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 3, secția civilă.

Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Din examinarea cererii de chemare în judecată rezultă faptul că acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraș Amara are ca obiect pretenții, respectiv obligarea pârâtului A. la plata sumei reprezentând redevența concesiunii, cu majorări și dobânzi, precum și obligație de a face, respectiv obligarea pârâtului la semnarea contractului de concesiune pentru suprafața de teren de 640 mp aferentă spațiului comercial, proprietatea pârâtului, în suprafața construită de 185 mp.

Rezultă din actele dosarului că pârâtul a formulat cerere reconvențională, având ca obiect constatarea încetării de drept a contractului de concesiune nr. 19/1996 și obligarea O.C.P.I. Ialomița la efectuarea cuvenitelor modificări în cartea funciară.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, prevăd că: „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”.

În înțelesul prezentei legi refuzul nejustificat de a soluționa o cerere semnifică exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile [art. 2 alin. (1) lit. i) din aceeași lege].

Înalta Curte constată că în mod corect a reținut curtea de apel că litigiul de față nu are ca obiect analiza legalității unui act administrativ - tipic sau asimilat, sau a unui act administrativ fiscal, în conformitate cu prevederile C. proc. fisc., ci obligarea pârâtului la plata sumelor reprezentând redevența concesiunii, cu majorări și dobânzi calculate de la data de 31.12.2008 până la data emiterii deciziei de impunere, accesoriile fiind calculate prin aplicarea procentului prevăzut în contractul nr. 19 din 06 mai 1996, încheiat între Consiliul Local Amara și societatea comercială care a transmis pârâtului A. dreptul de proprietate asupra construcției spațiu comercial.

Astfel cum a reținut Curtea de Apel, împrejurarea că a fost emisă o decizie de impunere de către Primăria Orașului Amara, Serviciul Taxe și Impozite, la data de 05.08.2015, în care se consemnează sumele reprezentând debit 2015 „concesiuni terenuri”, „rămășiță ani anteriori” și „majorări la 05.08.2015”, nu poate fundamenta competența instanței de contencios administrativ în soluționarea cererii formulate de unitatea administrativ teritorială Oraș Amara, de obligare a pârâtului la plata sumei reprezentând redevența concesiunii, cu majorări și dobânzi, respectiv obligarea pârâtului la semnarea contractului de concesiune.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ este definit ca „activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim;”.

Conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice.

Prin urmare, pentru a fi supus competenței instanței de contencios administrativ, un contract de concesiune trebuie să aibă ca obiect un bun proprietate publică.

Astfel, în mod corect a apreciat curtea de apel că refuzul de a încheia un contract de concesiune cu privire la un bun din domeniul privat nu poate fi considerat un act administrativ asimilat, întrucât actul a cărei emitere se solicită nu este un act administrativ tipic, ci un act juridic civil (contract civil).

Având în vedere faptul că reclamanta nu atacă un act administrativ de autoritate, un refuz explicit al autorității administrative, sau refuzul soluționării în termen legal a unei cereri, Înalta Curte constată că în pricina de față nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. c), f), h) și i), art. 2 alin. (2) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care să atragă competența instanței de contencios administrativ.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că în cauză competența de soluționare a litigiului aparține instanței de drept comun, care în speță este judecătoria, potrivit prevederilor art. 94 C. proc. civ. și având în vedere și dreptul de dispoziție al părților reglementat de prevederile art. 9 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora: „obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților”.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei sector 3 București, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraș Amara și pe pârâtul A. în favoarea Judecătoriei sector 3 București, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2016.