ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2288/2016

Decizia nr. 2288/2016

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Galați, la data de 30 decembrie 2015, înregistrată sub nr. x/88/2015, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., Ș., T., Ț., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II. (...) au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Galați și Tribunalul Galați, solicitând obligarea acestora la acordarea despăgubirilor constând în drepturi bănești provenite din premiul anual neinclus în fapt în majorarea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 285/2010, începând cu anul 2012, până la includerea acestora în salariul lunar, reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plății efective; la calcularea drepturilor salariale, prin majorarea salariului de bază cu drepturile aferente premiului anual, începând cu data pronunțării hotărârii, cât și la plata de daune interese reprezentând dobânzi calculate asupra sumelor prevăzute la pct. 1, începând de la 30.12.2012, potrivit O.G. nr. 13/2011 privind nivelul dobânzii legale.

În drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, interpretat prin prisma deciziei privind examinarea recursului în interesul legii nr. 13/2013, a Deciziei Curții Constituționale nr. 115 din 2 februarie 2015 și a Deciziei Curții Constituționale nr. 257/2012, art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea in muncă, art. 272 C. muncii.

La termenul de judecată din data de 14 aprilie 2016, Tribunalul Tulcea, având în vedere dispozițiile art. 127, raportat la art. 132 alin. (1) C. proc. civ., a invocat, din oficiu, excepția necompetenței saie teritorială, pe care a admis-o prin sentința civilă nr. 683 din 25 aprilie 2016, iar cauza a fost declinată în favoarea Tribunalului Galați.

În motivare, instanța a reținut că, în speță, reclamanții sunt personal auxiliar în cadrul Judecătoriei Galați, ceea ce presupune, față de dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., că nu au sesizat instanța competentă, având în vedere că ei nu funcționează în cadrul Tribunalului Galați, caz în care instanța sesizată de reclamanți ar fi fost competentă. Dacă ar fi funcționat la Tribunalul Galați, atunci ar deveni aplicabile prevederile art. 127 alin. (1) coroborat cu art. 127 alin. (3) C. proc. civ. și ar interveni o prorogare legală de competență teritorială.

Prin sentința civilă nr. 1077/2016, Tribunalul Galați, secția I civilă, a admis, la rândul său, excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea. Constatând existența unui conflict negativ de competență între Tribunalul Tulcea șl Tribunalul Galați, instanța a dispus suspendarea judecății cauzei și înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Instanța a reținut că, prin derogare de la prevederile art. 269 alin. (2) C. muncii, art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. instituie o competență teritorială specială pentru situația în care în cauză au calitatea de reclamanți anumite categorii de personal din cadrul instanțelor judecătorești și al unităților de parchet. Competența facultativă reglementată de art. 127 C. proc. civ. presupune ca o persoană dintre cele expres enunțate de normă (judecător, procuror, grefier, asistent judiciar) să aibă calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea. Întrucât art. 127 C. proc. civ. face trimitere expres la instanța la care reclamantul își desfășoară activitatea, dispozițiile sale nu pot fi aplicate decât strict și limitativ.

Cum reclamanții din prezenta cauză sunt grefieri în cadrul Tribunalului Galați, instanța a apreciat că aceștia au sesizat în mod corect instanța competentă, respectiv Tribunalul Tulcea, instanța aleasă de reclamanți dintre cele permise de art. 127 C. proc. civ.

Analizând conflictul negativ de competență, cu a cărui soluționare a fost învestită, în temeiul art. 133 și urm. C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Litigiul de față, având ca obiect cererea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu persoanele juridice angajatoare, are caracterul unui conflict Individual de muncă, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1 lit. n) și p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Se reține că, în materia conflictelor individuale de muncă, pentru situația în care salariatul este reclamant, sunt relevante pentru stabilirea competenței dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, potrivit cărora „Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul”.

Având în vedere locul de muncă, respectiv grefier la Tribunalul Galați, așa cum rezultă din adresa Tribunalului Galați, rezultă că, în raport de dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, Tribunalul Galați este competentă teritorial să soluționeze cauza.

Problema pe care o ridică conflictul de competență este dacă, față de norma generală cuprinsă în textele legale mai sus-rnenționate și de competența care derivă din acestea, sunt incidente în speță dispozițiile speciale, derogatorii de la dreptul comun, cuprinse în art. 127 C. proc. civ., în temeiul cărora:

„(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

(2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor”.

Înalta Curte reține că dispozițiile art, 127 C. proc. civ. reglementează un caz de competență alternativă (facultativă), ceea ce corespunde denumirii marginale a textului, pentru ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant, respectiv de pârât, norma interzicând sesizarea instanței competente, dacă este aceea la care părțile, având calitatea menționată, își desfășoară activitatea.

În acest caz, reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, situate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Fiind vorba despre o normă cu caracter special, ea este de strictă interpretare și nu poate fi supusă, prin urmare, unei interpretări extensive.

În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 7/2016, pronunțată în recurs în interesul legii, a dezlegat în sensul că „instanța la care își desfășoară activitatea” din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 127 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care persoana având calitatea pe care o indică norma, își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță.

Astfel, sintagma folosita de legiuitor în art. 127 C. proc. civ. „instanța la care își desfășoară activitatea” are înțelesul strict de instanța judecătorească la care acesta funcționează efectiv.

Se reține faptul că scopul normei de excepție reglementată de dispozițiile art. 127 C. proc. civ. este acela de a asigura imparțialitatea instanței de judecată, prin aceea că nu poate soluționa pricina instanța de judecată la care funcționează ca judecător, asistent judiciar sau grefier reclamantul, sau aceea pe lângă care funcționează procurorul.

În cauză, se reține că, la data introducerii prezentei cereri, 30 decembrie 2015, reclamanții din dosarul de față erau grefieri la Tribunalul Galați. În consecință, ipoteza normei cuprinsă în art. 127 C. proc. civ., în interpretarea sus-menționată, este aplicabilă, deoarece reclamanții funcționau, la data formulării cererii, la instanța competentă să judece acțiunea în temeiul art. 210 din Legea nr. 62/2011, respectiv Tribunalul Galați.

Prin urmare, față de prevederile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., reclamanții erau îndreptățiți să sesizeze una dintre instanțele competente material să judece pricina din circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate curții de apel în a cărei circumscripție își desfășoară activitatea, Tribunalul Tulcea corespunzând cerințelor textului de lege, raportat la situația de fapt reținută.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Tulcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 noiembrie 2016.