ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 836/2016

Decizia nr. 836/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2/2014 pe rolul Curții de Apel București, reclamantul A. în contradictoriu cu B. - C. (abreviat „B." și anterior „D.", abreviat „D."), în temeiul prevederilor art. 8 și art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital și art. 213 din O.U.G. nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea B., a solicitat anularea în totalitate a Deciziei B. nr. A/583 din data de 07 noiembrie 2013 și, pe cale de consecință, a tuturor actelor subsecvente acesteia;anularea art. 54 din Regulamentul D.. nr. 1/2006 privind emitenții și operațiunile cu valori mobiliare, cu modificările si completările ulterioare, acesta fiind nelegal în ipoteza ofertelor publice de preluare obligatorii.

Prin sentința nr. 1726 din 2 iunie 2014 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. - C., a anulat Deciziile nr. A/583 din 07 noiembrie 2013 și nr. A/23 din 14 ianuarie 2014 emise de pârâtă și a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind anularea art. 54 din Regulamentul D. nr. 1/2006.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta B., criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea în parte a hotărârii în ceea ce privește anularea Deciziilor nr. A/583 din 07 noiembrie 2013 și nr. A/23 din 14 ianuarie 2014 și, rejudecând cauza pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată în întregime.

În concret, recurenta a criticat hotărârea fondului sub următoarele aspecte:

- motivarea instanței este insuficientă și neclară; de asemenea conține argumente contradictorii;

- au fost greșit interpretate dispozițiile legale incidente: art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 1 și art. 195 alin. (1) din Legea nr. 297/2004; art. 54 alin. (2) din Regulamentul D. nr. 1/2006, precum și prevederile Directivei nr. 2004/25/CE; instanța nu a avut în vedere că SIF E. SA, ca intermediar al ofertei publice de preluare obligatorie a SC F. SA Voluntari trebuia să respecte dispozițiile legale în materie, ca și cele stipulate în documentul de ofertă publică și să informeze clientul cu privire la incidența dispozițiilor art. 54 alin. (2) din Regulamentul menționat; intimatul a recunoscut săvârșirea faptei prin adresa SSIF E. SA din 17 octombrie 2013; au fost ignorate temeiurile legale referitoare la întinderea și condițiile atragerii răspunderii persoanelor din cadrul SSIF E. SA care exercită funcția de reprezentant al G.; actul sancționator a fost corespunzător motivat, ceea ce a permis intimatului să își exercite dreptul la apărare; singura „măsură necesară” pe care intimatul trebuia să o îndeplinească, având în vedere funcția deținută în cadrul SSIF E. SA, era să se asigure că sunt respectate prevederile actelor normative din domeniul pieței de capital, inclusiv ale art. 54 alin. (2) din Regulamentul nr. 1/2006 al D.; pentru încălcarea acelorași prevederi legale au fost sancționate toate persoanele implicate (inclusiv conducătorii și reprezentanții G. din cadrul SSIF E. SA) în toate aceste cauze Curtea de Apel București concluzionând în primă instanță că actele autorității sunt legale.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 6 ianuarie 2015, intimatul a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 1 din Legea nr. 297/2004, în privința trimiterii la art. 195 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, susținând, în esență, că textul legal care reglementează o contravenție este de maximă generalitate, nu conține o descriere a faptelor care sunt considerate contravenții, nu este explicit, este ambiguu și derutant.

Referitor la motivele de casare, intimatul a susținut că motivarea sentinței este adecvată, instanța reținând corect că sarcina probei încălcării dispozițiilor art. 195 din Legea nr. 297/2007, inclusiv prin referirea la prejudicierea unor eventuali investitori, aparține B.

De asemenea, nu i se poate imputa săvârșirea unei contravenții întrucât nu are calitatea de subiect activ; nu a săvârșit nici o faptă care să încalce principiul egalității de tratament a investitorilor; simpla menționare a încălcării acestui principiu nu valorează motivare.

În esență, potrivit intimatului, B. a creat în mod artificial o legătură între art. 54 alin. (2) din Regulamentul D. nr. 1/2006 și art. 272 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 297/2004 coroborat cu art. 195 din aceeași lege, pentru a „construi” contravenția pe care i-o impută.

Prin Încheierea pronunțată la data de 4 decembrie 2015 s-a admis în principiu recursul declarat de B. - C., primindu-se punctul de vedere exprimat de magistratul-asistent raportor, în sensul soluționării cauzei potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

În recurs nu s-au administrat înscrisuri noi iar părțile nu au formulat concluzii scrise.

Prin încheierea pronunțată la data de 18 martie 2016 a fost sesizată Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 1 din Legea nr. 297/2004, în privința trimiterii la art. 195 alin. (1) din același act normativ.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent și a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului pentru considerentele care urmează.

Intimatul-reclamant a supus controlului de legalitate pe care îl exercită instanța de contencios administrativ Decizia nr. A/583 din 7 noiembrie 2013 prin care B. - C. l-a sancționat cu amendă în cuantum de 20.000 lei, precum și prevederile art. 54 din Regulamentul D. nr. 1/2006, solicitând anularea acestora.

După cum s-a arătat la pct. 2, curtea de apel a admis în parte acțiunea, anulând decizia de aplicare a sancțiunii contravenționale (și răspunsul la plângerea prealabilă); totodată a respins celălalt capăt de cerere.

Cum reclamantul nu a promovat recurs, rezultă că analiza cauzei este limitată la soluția de anulare a Deciziei B. - C. nr. A/583 din 7 noiembrie 2013.

Prin acest act administrativ, intimatul a fost sancționat întrucât, în calitate de reprezentant al G. al SSIF E. SA, nu a adoptat măsurile necesare astfel încât să se asigure respectarea prevederilor art. 54 alin. (2) din Regulamentul D. nr. 1/2006, cu modificările și completările ulterioare; s-a prezentat în partea expozitivă a deciziei contextul săvârșirii faptei, indicându-se în concret că:

„- prin Decizia B. nr. A/416 din 19 septembrie 2013 a fost aprobat documentul de ofertă publică de preluare obligatorie a SC F. SA Voluntari inițiată de domnul H. și derulată în perioada 26 septembrie 2013-16 octombrie 2013, (…);

- prin Decizia B. nr. A/455 din 04 octombrie 2013 a fost majorat prețul în cadrul ofertei publice de preluare obligatorie a SC F. SA Voluntari, la 0,22 lei/acțiune;

- domnul H. a achiziționat prin intermediul SSIF E. SA, în data de 15 octombrie 2013, un număr de 1.067.000 de acțiuni la prețuri variind între 0,2178 lei/acțiune și 0,22 lei/acțiune, iar în data de 16 octombrie 2013 un număr de 4.803.000 de acțiuni la prețul de 0,22 lei/acțiune, încălcând astfel dispozițiile art. 54 alin. (2) din Regulamentul D. nr 1/2006, cu modificările și completările ulterioare.”

Pentru aplicarea sancțiunii s-au avut în vedere dispozițiile art. 16, art. 17 și art. 195 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital cu modificările și completările ulterioare, art. 54 alin. (2) din Regulamentul nr. 1/2006 privind emitenții și operațiunile cu valori mobiliare, art. 67 alin. (1) și art. 76 lit. a) și b) din Regulamentul nr. 32/2006 privind serviciile de investiții financiare.

Argumentându-și soluția de anulare a deciziei, curtea de apel a arătat că B. a creat o legătură artificială între dispozițiile art. 54 alin. (2) din regulamentul menționat și dispozițiile art. 195 din lege, în contextul în care nu s-a dovedit că la data derulării operațiunilor respective existau pe piață oferte cu un preț superior celui oferit de ofertantul în cauză; s-a mai reținut și că dispozițiile legale enunțate în actul sancționator nu descriu comportamentul interzis, astfel încât reclamantul să poată prevedea consecințele încălcării lor.

Contrar primei instanțe, Înalta Curte constată că recurenta a aplicat în mod corect sancțiunea contravențională, în temeiul prevederilor legale indicate, în condițiile în care situația de fapt nu este supusă contestării, fapta fiind recunoscută expres de către intimat prin explicațiile furnizate B. cu actul nr. A/14089 din 17 octombrie 2013 (fila 99, dosar fond).

Dispozițiile legale incidente cauzei au următorul cuprins:

- art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 1 din Legea nr. 297/2004: constituie contravenții următoarele fapte săvârșite de către:

g) entitățile autorizate, reglementate și supravegheate de D., emitenții de valori mobiliare și/sau de către membrii consiliului de administrație sau ai consiliului de supraveghere, directori ori membrii directoratului ai entității autorizate, reglementate și supravegheate sau emitenților de valori mobiliare, precum și de către persoane fizice care exercită de jure sau de facto funcții de conducere ori exercită cu titlu profesional activități reglementate de prezenta lege sau au legătură cu activitatea entităților autorizate, reglementate și supravegheate de D. și/sau a emitenților de valori mobiliare, după caz, în legătură cu:

art. 175 alin. (1), art. (31) și (4), art. 176, 177, art. 178 alin. (1) - (3), art. 179, art. 183 alin. (1) și (2), art. 184, art. 185 alin. (2) și (4), art. 186 alin. (1), art. 187, art. 190 - 192, art. 193 alin. (2) și (3), art. 195 alin. (1). art. 196 alin. (2) și (3), art. 197, art. 198 alin. (1), art. 199 alin. (1), art. 200, art. 204 alin. (7), art. 206 alin. (5) și art. 208;

- art. 195 alin. (1) din Legea nr. 297/2004: „oferta publică de cumpărare trebuie sa se desfășoare în condiții care să asigure egalitate de tratament pentru toți investitorii".

- art. 54 alin (2) din Regulamentul nr. 1/2006: „după data inițierii, ofertantul sau persoanele cu care acesta acționează în mod concertat pot cumpăra în afara ofertei acțiuni de tipul celor care fac obiectul ofertei, numai în situația în care sunt respectate cumulativ următoarele condiții:

a) cumpărarea se realizează la un preț mai mare decât prețul de ofertă; și b)cumpărarea se realizează cu cel puțin opt zile lucrătoare înainte de închiderea ofertei".

- art. 16 din Legea nr. 297/2004: „C. va organiza un compartiment de control intern specializat pentru supravegherea respectării de către societate și personalul acesteia a legislației în vigoare incidente pieței de capital, precum și a normelor interne".

- art. 17 din Legea nr. 297/2004: „condițiile privind autorizarea personalului, organizarea și funcționarea G. vor fi prevăzute prin reglementările D.."

- art. 67 alin. (1) din Regulamentul nr. 32/2006: „C. are obligația de a constitui un compartiment de control intern care are ca atribuție supravegherea respectării de către societate și personalul acesteia a legislației în vigoare, a reglementărilor entităților pieței de capital și a procedurilor interne, precum și minimizarea riscurilor societății de neîndeplinire a obligațiilor".

- art. 76 din Regulamentul nr. 32/2006: „în aplicarea responsabilităților prevăzute la art. 68 alin. (1), reprezentantul G. are următoarele atribuții:

a) să monitorizeze și să verifice cu regularitate aplicarea prevederilor legale incidente activității C. și a procedurilor interne, să țină evidența neregulilor descoperite;

b) să asigure informarea societății și a angajaților acesteia cu privire la regimul juridic aplicabil pieței de capital".

Din interpretarea coroborată a normelor citate rezultă că intimatul A., în calitate de reprezentant al G. al SSIF E. SA este o persoană care „exercită cu titlu profesional activități reglementate” de Legea nr. 297/2004, având obligația supravegherii respectării, atât de către societate, cât și de către personalul acesteia a legislației pieței de capital, inclusiv a dispozițiilor cuprinse în art. 54 alin. (2) din Regulamentul D. nr. 1/2006, dispoziție infralegislativă prin care au fost puse în aplicare prevederile art. 195 din Legea nr. 297/2004 care statuează asupra respectării principiului egalității de tratament pentru toți investitorii.

Intimatul-reclamant nu se poate apăra invocând aspecte care țin de calitatea reglementării și de imposibilitatea orientării conduitei sale într-un sens care să nu implice încălcarea legii și săvârșirea unei fapte contravenționale, câtă vreme avea obligația legală de a „monitoriza și verifica cu regularitate aplicarea prevederilor legale” astfel încât să nu fie posibilă cumpărarea acțiunilor sub/la prețul limită de 0,22 lei/acțiune. Poziția sa este cu atât mai inadecvată cu cât, în calitate de profesionist al domeniului, nu se poate apăra invocând necunoașterea propriei arii de responsabilitate.

Actul sancționator atacat este corespunzător motivat, contrar primei instanțe, fiind ușor de identificat elementele necesare stabilirii răspunderii contravenționale a intimatului.

În fine, împrejurarea că recurenta nu a dovedit că la data operațiunilor ar fi existat pe piață oferte cu un preț superior este nerelevantă, câtă vreme obligația prevăzută în sarcina intimatului este una de mijloace, iar nu de rezultat; în plus, aceasta ar implica o analiză de tip speculativ a comportamentului celorlalți investitori în absența ofertei în discuție, ceea ce este excesiv.

În ceea ce privește sancțiunea aplicată, aceasta este orientată către minim: 20.000 lei, în contextul în care sancțiunea prevăzută de art. 273 alin. (1) pct. 1 lit. b) raportat la art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 1 din Legea nr. 297/2004 este amenda de la 10.000-100.000 lei pentru persoanele fizice, fiind respectate principiul legalității și proporționalității,cu luarea în considerare a faptului că, în aceeași calitate, intimatul a mai fost sancționat prin Ordonanța D. nr. 87 din 5 aprilie 2013 cu amendă în cuantum de 2.000 lei.

Conchizând, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este fondat, impunându-se reformarea sentinței în sensul respingerii în întregime a acțiunii judiciare.

Celălalt motiv de casare invocat de recurentă: art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este fondat.

Faptul că instanța a respins capătul de cerere prin care se solicita anularea art. 54 din Regulamentul D. nr. 1/2006, argumentând în sensul conformității acestuia cu Legea nr. 297/2004 și Directiva nr. 2004/25/CE nu contrazice soluția adoptată cu privire la primul petit.

De asemenea, nu se poate susține insuficiența (superficialitatea) motivării, judecătorul exprimându-și punctul de vedere cu privire la problemele esențiale ale cauzei, într-o modalitate coerentă. Divergențele de interpretare și aplicare a cadrului normativ nu pot fi circumscrise acestui motiv de casare, fiind anterior examinate în cadrul motivului care, de altfel, a atras și admiterea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de B. împotriva sentinței civile nr. 1726 din 2 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Respinge acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. - C., ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2016.