ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 229/2018
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 229/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Decizia nr. 229/2018 După deliberare, asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 4415 din 10 octombrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant invocată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației Naționale, precum și excepția tardivității formulării acțiunii invocată de Ministerul Educației Naționale. A respins cererea formulată de recurentul-reclamant A., Prepozit-Prelat al Prepoziturii Ordinului Canonic B. cu "Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir" din Promontoriu Oradea, prin mandatar C., având ca obiect refacerea și rejudecarea Dosarului nr. x/1938 al Tribunalului Suprem.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire Prepozitura Ordinului Canonic B. cu "Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 14 septembrie 2015. Prin încheierea din data de 11 martie 2016, Înalta Curte a suspendat judecata cererii de revizuire, conform prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât a constatat lipsa părților legal citate și faptul că niciuna dintre acestea nu a solicitat judecata în lipsă. Cauza a fost repusă din oficiu pe rol, în vederea discutării excepției perimării cererii de revizuire, fixându-se termen la data de 26 ianuarie 2018. Asupra excepției de perimare a cererii de revizuire, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc.
civ. "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu". În sensul prevederilor legale mai sus expuse, perimarea se înfățișează ca o sancțiune ce se răsfrânge asupra întregii activități judiciare, care este determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului dedus judecății. Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 311 din 15 noiembrie 2001, publicată în M. Of.
nr. 25 din 17 ianuarie 2002, a statuat că "perimarea reprezintă o sancțiune procedurală determinată de necesitatea de a curma starea de incertitudine creată asupra raporturilor juridice deduse judecății prin cererea lăsată în nelucrare timp de un an, din vina părții." Așadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se afla, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții. Ca urmare, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.
Aceasta este și situația în speță, unde, după suspendarea judecății cauzei pentru lipsa părților, măsură dispusă la termenul din data de 11 martie 2016, părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății recursului. De asemenea, Înalta Curte reține că, în speță, nu este incidentă o cauza neimputabilă părților sau necesitatea îndeplinirii din oficiu a unui act de procedură, care să conducă la întreruperea termenului de perimare. În raport de aceste considerente și având în vedere că în cauză a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecății pricinii, timp în care niciuna dintre părți nu a solicitat continuarea judecații cererii de revizuire, iar în această perioadă nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Înalta Curte, în temeiul art. 248 coroborat cu art. 252 alin. (1) C. proc.
civ., va constata perimată cererea de revizuire formulată de revizuenta Prepozitura Ordinului Canonic B. cu "Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea împotriva Deciziei civile nr. 4415 din 10 octombrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.
PENTRU ACESTE
MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Constată perimată cererea de revizuire formulată de revizuenta Prepozitura Ordinului Canonic B. cu "Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea împotriva Deciziei civile nr. 4415 din 10 octombrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 ianuarie 2018. Procesat de GGC - CL
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.