ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 149/2018

Decizia nr. 149/2018 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația în anulare înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, la 14 noiembrie 2017, contestatorul A., în calitate de continuator al defunctului B., decedat la 10 decembrie 2014, ca fiu și legatar, a solicitat în contradictoriu cu intimații C., D., E., F. și G., anularea Deciziei civile nr. 297 din 15 februarie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/3/2007*, în temeiul dispozițiilor art. 318 alin. (1) tezele I și II C. proc. civ. În motivarea contestației în anulare, contestatorul a invocat încălcarea prevederilor art. 137 (1) C. proc.

civ. pentru nesoluționarea excepției peremptorii a lipsei calității procesuale active a intimatei C., care nu apare ca fiind admisă sau respinsă. Contestatorul a precizat, în acest context, că la 31 ianuarie 2017 a depus prin Serviciul Registratură al Înaltei Curți patru cereri: o cerere de suspendare a judecării recursului până la soluționarea Dosarului nr. x/321/2017 de la Judecătoria Neamț, o cerere prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a intimatei D., o cerere prin care a solicitat acordarea unui termen pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorului său, care avea o altă cauză în aceeași zi la Oradea și o cerere prin care a solicitat acordarea unui termen pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale a celuilalt avocat, conform dovezilor la dosar.

A mai arătat că, în aceeași zi, 31 ianuarie 2017, înaintea termenului din 1 februarie 2017, când s-a judecat cauza, a înaintat pe fax-ul Înaltei Curți o a cincea cerere, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a intimatei C., solicitând instanței efectuarea unui demers la BNP G. din Brașov, prin care să se comunice dacă există sau nu vreo declarație de acceptare expresă sau tacită a acestei părți, pentru a se verifica cadrul procesual. Prin încheierea de ședință de la termenul din 1 februarie 2017 nu s-a făcut nicio mențiune cu privire la această ultimă cerere, totodată respingându-se cererile de amânare pentru imposibilitatea de prezentare a celor doi avocați și cererea de suspendare a cauzei.

Prin aceeași încheiere s-a respins și cererea privind excepția lipsei calității procesuale active a intimatei D., constatându-se că, după încheierea din 1 iunie 2016, când s-a statuat asupra calității părților și cadrului procesual, nu au intervenit elemente noi care să conducă la revenirea asupra acestora. Contestatorul a susținut că, procedând astfel, Înalta Curte a săvârșit o evidentă eroare materială, în sensul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., fără a cerceta și a se pronunța asupra excepției lipsei calității procesuale active a intimatei C., excepție determinantă pentru stabilirea corectă a cadrului procesual. S-a invocat și împrejurarea că obligarea acestei părți în solidar la cheltuielile de judecată, fără ca instanța să fi stabilit cert dacă aceasta are sau nu calitatea de a sta în proces, este consecința încălcării flagrante a legii.

Contestatorul a susținut că proba faptului că Înalta Curte nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale active a intimatei C., deși s-a solicitat și repunerea pe rol a cauzei, în temeiul art. 151 C. proc. civ., pentru acest motiv, o constituie declarația de acceptare tacită autentificată sub nr. 2999 din 3 august 2016 a doamnei D., de care s-a prevalat Înalta Curte pentru a reține că nu au intervenit modificări în ceea ce privește cadrul procesual și calitatea părților ulterior datei de 1 iunie 2016. Contestatorul a susținut admisibilitatea contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. și pe alte două aspecte, respectiv consemnarea, eronată a numelui uneia dintre părți, precum și încălcarea dispozițiilor art. 261 (1) pct. 2 C. proc.

civ., în sensul că nu s-au indicat domiciliile și nici reședința părților. Cel de-al doilea motiv al contestației în anulare, întemeiat pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. a vizat omiterea de către Înalta Curte a cercetării motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., constând în încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 108, 105 (2) C. proc. civ. raportat la art. 2 din Decretul nr. 167/1958 privind excepția nulității absolute a contractului de vânzare nr. 2387 din 24 octombrie 2011, greșit calificată ca o cerere nouă de curtea de apel. Totodată, s-a susținut că Înalta Curte a omis să cerceteze și motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.7 C. proc.

civ., privind nulitatea cererii de intervenție formulate de G., care a fost menținută nelegal în proces, deși prin vânzarea către intimatul E. a cotei de ½ nu mai acea calitate încă din faza soluționării în primă instanță a cauzei. Intimații G., E. și F. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației în anulare ca vădit nefondată, cu cheltuieli de judecată. Examinând contestația în anulare, raportat la motivele invocate, prevăzute de art. 318 alin. (1) teza I și II C. proc. civ., Înalta Curte va constata că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

Dispozițiile legale menționate, pe care s-a întemeiat primul motiv al contestației în anulare formulate de A. au în vedere greșeli materiale cu caracter procedural care au condus la pronunțarea unei soluții eronate, vizând aspectele formale ale judecății în recurs și nu eventuale greșeli de judecată, referitoare la modul de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale. Motivul de contestație vizând nepronunțarea instanței de recurs asupra unei cereri transmise prin fax la 31 ianuarie 2017, cerere prin care a fost invocată excepția lipsei calității procesuale active a intimatei C., nu poate fi primit.

Având în vedere că, așa cum rezultă din cuprinsul deciziei contestate, instanța de recurs s-a pronunțat la data de 1 februarie 2017, când au avut loc dezbaterile, asupra tuturor cererilor depuse de recurent (contestator în prezenta cauză), s-a statuat astfel asupra calității părților și a cadrului procesual, respingându-se excepția lipsei calității procesuale a intimei C. În lipsa unor înscrisuri din care să rezulte contrariul, instanța de recurs nu mai putea reveni asupra celor statuate prin încheierea din 1 iunie 2016, cu atât mai mult cu cât sarcina dovedirii lipsei calității revenea recurentului, care putea solicita relații la biroul notarial spre a-și dovedi susținerile. Calitatea procesuală a intimatei C. a fost stabilită prin încheierea de la 1 iunie 2016, contestatorul însuși indicând-o pe aceasta ca moștenitoare în dosarul succesoral.

Instanța de recurs a reținut că prin introducerea în proces a acesteia sunt respectate rațiunile prevăzute de art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Chestiunea acceptării sau neacceptării moștenirii de către unul dintre succesibilii defunctului recurent este, de altfel, nerelevantă raportat la obiectul acțiunii deduse judecății, introducerea în cauză a succesibililor unei părți decedate neputând reprezenta o statuare a instanței asupra calității lor de moștenitor cu vocație efectivă, respectiv asupra raporturilor juridice vizând succesiunea defunctului. Prin instituirea prevederilor art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., legiuitorul a impus indicarea succesorilor defunctului pentru a le da posibilitatea participării efective în procesul declanșat de autorul lor, astfel că întinderea drepturilor succesorale de pe urma defunctului recurent nu face obiectul judecății, contestația în anulare neputând fi primită pentru acest considerente.

Argumentele referitoare la obligarea intimatei C. la plata cheltuielilor de judecată, pe de o parte, nu se circumscrie motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., iar pe de altă parte, sunt lipsite de interes,numai aceasta din urmă putând invoca o asemenea critică. Nici celelalte aspecte referitoare la menționarea eronată a numelui intimatei D., nu pot fi reținute, în condițiile în care aceasta nu a invocat personal vreo vătămare, dovada de citare fiind semnată fără obiecțiuni. De asemenea, se va reține că neindicarea domiciliilor și reședințelor părților nu se circumscrie motivului de contestație invocat, respectiv dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc.

civ., cu atât mai mult cu cât, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., hotărârile date în recurs sunt hotărâri irevocabile, ce nu se comunică părților. Înalta Curte va constata că nici cel de-al doilea motiv al contestației în anulare, întemeiat pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., nu este fondat. În cuprinsul deciziei contestate, instanța de recurs a analizat pe larg criticile formulate prin motivele de recurs, răspunzând la motivul de nelegalitate întemeiat pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ. (pag. 8 și 9) și detaliind considerentele pentru care acesta a fost considerat ca fiind nefondat. De altfel, contestatorul a recunoscut că motivul a fost analizat, însă a invocat nesoluționarea nulității absolute a unui act juridic, pe cale de excepție.

Cel de-al doilea aspect invocat în cadrul aceluiași motiv al contestației în anulare, vizând omiterea cercetării motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., referitor la nulitatea cererii de intervenție formulată de G. este, de asemenea, nefondat. Instanța de recurs a analizat pe larg criticile invocate în cadrul acestui motiv de recurs (pag. 9 parag. 6 a deciziei contestate), aplecându-se asupra fiecărei susțineri a recurentului și nu doar asupra motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza I și II C. proc. civ., ca nefondată.

Având în vedere dispozițiile art. 274 C. proc. civ. va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor de judecată pentru această fază procesuală, în ceea ce privește cuantumul cheltuielilor datorate intimaților E. și F., urmând a se face aplicarea alin. (3) al articolului menționat, proporțional cu complexitatea cauzei și împrejurarea că această parte a fost reprezentată de doi avocați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 297 din data de 15 februarie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2007*. Obligă pe contestatorul A. la plata următoarelor sume, cu titlu de cheltuieli de judecată, după cum urmează: - 10.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reduse potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., către intimatul-pârât E.; - 3.570 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimații-pârâți F., E. și intimata-intervenientă G.. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 ianuarie 2018. Procesat de GGC - GV