ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 149/2018

Decizia

nr. 149/2018

După

deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

contestația în anulare înregistrată la Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția I civilă, la 14 noiembrie 2017,

contestatorul A., în calitate de continuator al defunctului B., decedat la 10

decembrie 2014, ca fiu și legatar, a solicitat în contradictoriu cu

intimații C., D., E., F. și G., anularea Deciziei civile nr. 297 din

15 februarie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/3/2007*, în temeiul

dispozițiilor art. 318 alin. (1) tezele I și II C. proc. civ.

În

motivarea contestației în anulare, contestatorul a invocat încălcarea

prevederilor art. 137 (1) C. proc. civ. pentru nesoluționarea

excepției peremptorii a lipsei calității procesuale active a

intimatei C., care nu apare ca fiind admisă sau respinsă.

Contestatorul

a precizat, în acest context, că la 31 ianuarie 2017 a depus prin

Serviciul Registratură al Înaltei Curți patru cereri: o cerere de

suspendare a judecării recursului până la soluționarea Dosarului

nr. x/321/2017 de la Judecătoria Neamț, o cerere prin care a invocat

excepția lipsei calității procesuale active a intimatei D., o

cerere prin care a solicitat acordarea unui termen pentru imposibilitatea de

prezentare a apărătorului său, care avea o altă cauză

în aceeași zi la Oradea și o cerere prin care a solicitat acordarea

unui termen pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale a celuilalt

avocat, conform dovezilor la dosar.

A

mai arătat că, în aceeași zi, 31 ianuarie 2017, înaintea

termenului din 1 februarie 2017, când s-a judecat cauza, a înaintat pe fax-ul

Înaltei Curți o a cincea cerere, prin care a invocat excepția lipsei

calității procesuale active a intimatei C., solicitând instanței

efectuarea unui demers la BNP G. din Brașov, prin care să se comunice

dacă există sau nu vreo declarație de acceptare expresă sau

tacită a acestei părți, pentru a se verifica cadrul procesual.

Prin

încheierea de ședință de la termenul din 1 februarie 2017 nu s-a

făcut nicio mențiune cu privire la această ultimă cerere,

totodată respingându-se cererile de amânare pentru imposibilitatea de

prezentare a celor doi avocați și cererea de suspendare a cauzei.

Prin

aceeași încheiere s-a respins și cererea privind excepția lipsei

calității procesuale active a intimatei D., constatându-se că,

după încheierea din 1 iunie 2016, când s-a statuat asupra

calității părților și cadrului procesual, nu au

intervenit elemente noi care să conducă la revenirea asupra acestora.

Contestatorul

a susținut că, procedând astfel, Înalta Curte a săvârșit o

evidentă eroare materială, în sensul prevăzut de art. 318 alin.

(1) teza I C. proc. civ., fără a cerceta și a se pronunța

asupra excepției lipsei calității procesuale active a intimatei

C., excepție determinantă pentru stabilirea corectă a cadrului

procesual.

S-a

invocat și împrejurarea că obligarea acestei părți în

solidar la cheltuielile de judecată, fără ca instanța

să fi stabilit cert dacă aceasta are sau nu calitatea de a sta în

proces, este consecința încălcării flagrante a legii.

Contestatorul

a susținut că proba faptului că Înalta Curte nu s-a

pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale

active a intimatei C., deși s-a solicitat și repunerea pe rol a

cauzei, în temeiul art. 151 C. proc. civ., pentru acest motiv, o constituie

declarația de acceptare tacită autentificată sub nr. 2999 din 3

august 2016 a doamnei D., de care s-a prevalat Înalta Curte pentru a

reține că nu au intervenit modificări în ceea ce privește

cadrul procesual și calitatea părților ulterior datei de 1 iunie

2016.

Contestatorul

a susținut admisibilitatea contestației în anulare întemeiată pe

dispozițiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. și pe alte

două aspecte, respectiv consemnarea, eronată a numelui uneia dintre

părți, precum și încălcarea dispozițiilor art. 261 (1)

pct. 2 C. proc. civ., în sensul că nu s-au indicat domiciliile și

nici reședința părților.

Cel

de-al doilea motiv al contestației în anulare, întemeiat pe

dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. a vizat omiterea

de către Înalta Curte a cercetării motivului de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., constând în încălcarea de

către instanța de apel a prevederilor art. 108, 105 (2) C. proc. civ.

raportat la art. 2 din Decretul nr. 167/1958 privind excepția

nulității absolute a contractului de vânzare nr. 2387 din 24

octombrie 2011, greșit calificată ca o cerere nouă de curtea de

apel.

Totodată,

s-a susținut că Înalta Curte a omis să cerceteze și motivul

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.7 C. proc. civ., privind

nulitatea cererii de intervenție formulate de G., care a fost

menținută nelegal în proces, deși prin vânzarea către

intimatul E. a cotei de ½ nu mai acea calitate încă din faza

soluționării în primă instanță a cauzei.

Intimații

G., E. și F. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea

contestației în anulare ca vădit nefondată, cu cheltuieli de

judecată.

Examinând

contestația în anulare, raportat la motivele invocate, prevăzute de

art. 318 alin. (1) teza I și II C. proc. civ., Înalta Curte va constata

că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., hotărârile

instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea

dată este rezultatul unei greșeli materiale.

Dispozițiile

legale menționate, pe care s-a întemeiat primul motiv al contestației

în anulare formulate de A. au în vedere greșeli materiale cu caracter

procedural care au condus la pronunțarea unei soluții eronate, vizând

aspectele formale ale judecății în recurs și nu eventuale

greșeli de judecată, referitoare la modul de apreciere a probelor sau

de interpretare a unor dispoziții legale.

Motivul

de contestație vizând nepronunțarea instanței de recurs asupra

unei cereri transmise prin fax la 31 ianuarie 2017, cerere prin care a fost

invocată excepția lipsei calității procesuale active a

intimatei C., nu poate fi primit. Având în vedere că, așa cum

rezultă din cuprinsul deciziei contestate, instanța de recurs s-a

pronunțat la data de 1 februarie 2017, când au avut loc dezbaterile,

asupra tuturor cererilor depuse de recurent (contestator în prezenta

cauză), s-a statuat astfel asupra calității părților

și a cadrului procesual, respingându-se excepția lipsei

calității procesuale a intimei C.

În

lipsa unor înscrisuri din care să rezulte contrariul, instanța de

recurs nu mai putea reveni asupra celor statuate prin încheierea din 1 iunie

2016, cu atât mai mult cu cât sarcina dovedirii lipsei calității

revenea recurentului, care putea solicita relații la biroul notarial spre

a-și dovedi susținerile.

Calitatea

procesuală a intimatei C. a fost stabilită prin încheierea de la 1

iunie 2016, contestatorul însuși indicând-o pe aceasta ca

moștenitoare în dosarul succesoral. Instanța de recurs a reținut

că prin introducerea în proces a acesteia sunt respectate rațiunile

prevăzute de art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Chestiunea

acceptării sau neacceptării moștenirii de către unul dintre

succesibilii defunctului recurent este, de altfel, nerelevantă raportat la

obiectul acțiunii deduse judecății, introducerea în cauză a

succesibililor unei părți decedate neputând reprezenta o statuare a

instanței asupra calității lor de moștenitor cu

vocație efectivă, respectiv asupra raporturilor juridice vizând

succesiunea defunctului.

Prin

instituirea prevederilor art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., legiuitorul a

impus indicarea succesorilor defunctului pentru a le da posibilitatea

participării efective în procesul declanșat de autorul lor, astfel

că întinderea drepturilor succesorale de pe urma defunctului recurent nu

face obiectul judecății, contestația în anulare neputând fi

primită pentru acest considerente.

Argumentele

referitoare la obligarea intimatei C. la plata cheltuielilor de judecată,

pe de o parte, nu se circumscrie motivului de contestație în anulare

prevăzut de art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., iar pe de altă

parte, sunt lipsite de interes,numai aceasta din urmă putând invoca o

asemenea critică.

Nici

celelalte aspecte referitoare la menționarea eronată a numelui

intimatei D., nu pot fi reținute, în condițiile în care aceasta nu a

invocat personal vreo vătămare, dovada de citare fiind semnată

fără obiecțiuni.

De

asemenea, se va reține că neindicarea domiciliilor și

reședințelor părților nu se circumscrie motivului de

contestație invocat, respectiv dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza

I C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C.

proc. civ., hotărârile date în recurs sunt hotărâri irevocabile, ce

nu se comunică părților.

Înalta

Curte va constata că nici cel de-al doilea motiv al contestației în

anulare, întemeiat pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., nu este fondat.

În

cuprinsul deciziei contestate, instanța de recurs a analizat pe larg

criticile formulate prin motivele de recurs, răspunzând la motivul de

nelegalitate întemeiat pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ. (pag. 8 și 9)

și detaliind considerentele pentru care acesta a fost considerat ca fiind

nefondat.

De

altfel, contestatorul a recunoscut că motivul a fost analizat, însă a

invocat nesoluționarea nulității absolute a unui act juridic, pe

cale de excepție.

Cel

de-al doilea aspect invocat în cadrul aceluiași motiv al contestației

în anulare, vizând omiterea cercetării motivului de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., referitor la nulitatea cererii

de intervenție formulată de G. este, de asemenea, nefondat.

Instanța

de recurs a analizat pe larg criticile invocate în cadrul acestui motiv de

recurs (pag. 9 parag. 6 a deciziei contestate), aplecându-se asupra

fiecărei susțineri a recurentului și nu doar asupra motivului de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Pentru

aceste considerente, Înalta Curte va respinge contestația în anulare,

întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza I și II C.

proc. civ., ca nefondată.

Având

în vedere dispozițiile art. 274 C. proc. civ. va fi obligat contestatorul

la plata cheltuielilor de judecată pentru această fază

procesuală, în ceea ce privește cuantumul cheltuielilor datorate

intimaților E. și F., urmând a se face aplicarea alin. (3) al

articolului menționat, proporțional cu complexitatea cauzei și

împrejurarea că această parte a fost reprezentată de doi

avocați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul

A. împotriva Deciziei nr. 297 din data de 15 februarie 2017 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția I civilă,

pronunțată în Dosarul nr. x/3/2007*.

Obligă

pe contestatorul A. la plata următoarelor sume, cu titlu de cheltuieli de

judecată, după cum urmează:

-

10.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reduse potrivit

dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., către intimatul-pârât

E.;

-

3.570 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către

intimații-pârâți F., E. și intimata-intervenientă G..

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 23 ianuarie 2018.

Procesat

de GGC - GV