ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1655/2017

Decizia nr. 1655/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

1.1. Cererea de chemare în judecată;

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 14 februarie 2014, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., anularea Deciziei nr. 1161 din 14 ianuarie 2014, prin care a fost respinsă contestația împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 4 decembrie 2013 emis de C. și, pe cale de consecință, exonerarea reclamantei de la plata sumei de 840.996,30 lei, reprezentând valoarea finanțării nerambursabile încasate de reclamantă în cadrul proiectului.

Prin sentința civilă nr. 111 din 13 mai 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei SC A. SRL.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, criticând pentru nelegalitate, din perspectiva cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, în cadrul criticii circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a arătat că hotărârea pronunțată în cauză nu este corespunzător motivată, în sensul în care prima instanță nu a oferit un răspuns la argumentele esențiale ale cererii de chemare în judecată, considerentele fiind redactate prin preluarea susținerilor intimatei pârâte B. (fosta C.), întemeiate în principal pe concluziile Raportului final al Oficiului European de Luptă Antifraudă nr. 22498 din 30 septembrie 2013, cărora le-a fost acordată o prezumție irefragabilă de validitate și o valoare probatorie absolută.

Nelegalitatea sentinței a fost invocată și pentru omisiunea primei instanțe de a fi analizat cererea reclamantei referitoare la administrarea probei cu expertiză, probă absolut necesară pentru stabilirea pretinsului prejudiciu ce ar fi fost cauzat bugetului Uniunii Europene, prin abaterile de la legalitate săvârșite în cadrul procedurilor derulate de către recurenta-reclamantă.

S-a arătat că, din însăși definiția legală a „neregulii”, introdusă prin art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 79/2003, în forma în vigoare în anul 2006, rezultă că aceasta implică în mod necesar existența unui prejudiciu.

Cu alte cuvinte, pentru constatarea unei nereguli era necesar să existe un prejudiciu cert și actual.

Or, în condițiile în care acțiunea în anularea actelor administrative fusese justificată în raport de susținerea că prețul plătit ofertanților câștigători, în cadrul ambelor proceduri de achiziție, a fost unul echitabil, rezonabil prin raportare la costuri și în deplin acord cu prețul mediu din acel moment al pieței relevante, era absolut necesară efectuarea unei expertize evaluatoare, ca singură modalitate obiectivă de stabilire a existenței sau nu, a unui prejudiciu.

S-a solicitat să se constate că prima instanță a considerat în mod eronat că ceea ce se urmărea a fi stabilit prin intermediul expertizei reprezenta o judecată dată în competența exclusivă a instanței.

Sub un alt aspect, dar în cadrul aceleiași critici de nelegalitate, s-a susținut că prima instanță nu a analizat nici semnificația și relevanța avizării de către intimata pârâtă B. (fosta C.) a dosarelor de achiziție publică, actele cauzei confirmând controlul de legalitate și conformitate efectuat de D. asupra ofertelor prezentate de beneficiari, ceea ce înseamnă că și intimata pârâtă trebuia și putea să observe că unii dintre ofertanți erau societăți „legate” și că logo-ul societății italiene SC E. SNC era diferit în cele două oferte transmise în contextul procedurii. O conduită diligentă din partea intimatei pârâte ar fi eliminat toate neajunsurile, pentru toate părțile implicate, și ar fi evitat și orice presupusă prejudiciere a bugetului Uniunii Europene.

Prin urmare, s-a solicitat să se constate că, prin emiterea actelor administrative contestate, intimata pârâtă și-a invocat practic propria lipsă de diligență, transferând responsabilitatea asupra recurentei reclamante, iar instanța de fond a respins aceste apărări în mod superficial și netemeinic, fără să ofere nicio explicație, deși susținerea era de natură să modifice radical soluția în litigiul de față.

Cât privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a susținut că hotărârea primei instanțe a fost dată cu greșita interpretare și aplicare a legii la situația existentă în cauză, în sensul în care s-a considerat că există temeiuri care să justifice angajarea răspunderii recurentei reclamante, sub forma rezilierii contractului de finanțare și restituirea întregii finanțări nerambursabile.

Referitor la selecția ofertelor depuse în cadrul procedurii de achiziție a echipamentelor industriale de procesare a lemnului, s-a arătat că, în mod greșit, prima instanță a reținut că reclamanta putea și trebuia să verifice aspectul formal al ofertei SC E. SNC și să constate că acesta diferă de cel comunicat anterior, precum și să verifice capacitatea tehnică a respectivei societăți de a furniza echipamentele de procesare a lemnului solicitate.

S-a arătat că logo-ul și aspectul general diferit al celor două oferte comunicate de societatea italiană SC E. SNC fuseseră transmise recurentei reclamante prin fax, de la același număr, și aveau un conținut identic, situație de natură a nu ridica suspiciuni asupra autenticității lor. În plus, dată fiind consecvența celor două oferte, nu era relevantă diferența de aspect dintre ele.

În ceea ce privește capacitatea și capabilitatea SC E. SNC de a furniza utilajele solicitate, s-a arătat că societatea publicase la acel moment un catalog de produse, în care figurau utilaje asemănătoare (catalog depus la dosarul cauzei), societatea avea un reprezentant în România, cetățean român, precum și un catalog în limba română, care ilustra aceleași utilaje asemănătoare, iar capacitatea și capabilitatea proprii ale societății nu erau neapărat relevante în evaluarea ofertei, având în vedere posibilitatea procurării unor componente ale acestora de la terți.

S-a mai arătat că nici afirmația reprezentantului legal al societății italiene, dl. F., referitoare la inexistența oricăror relații comerciale care să fi fost stabilite cu societatea reclamantă nu demonstrează existența vreunei fapte culpabile în sarcina recurentei reclamante, în condițiile în care oferta neurmată de contractare nu poate fi calificată drept relație comercială propriu-zisă.

Și în privința ofertelor societăților SC G. SPA și SC H. SRL, s-a solicitat să se constate că, în mod greșit, prima instanță a considerat că recurenta reclamantă putea și trebuia să verifice și să ia măsurile necesare în scopul evitării existenței vreunor legături (acționariat/administrare/ conducere) între respectivii ofertanți, precum și să verifice capacitatea tehnică a SC H. SRL, de a furniza echipamentele de procesare a lemnului solicitate.

Cu referire la aceste aspecte, s-a arătat că dl. I., persoană care deținea calitatea de asociat în cadrul celor două societăți italiene mai sus menționate, nu a fost implicat personal în elaborarea ambelor oferte, așa cum rezultă din declarațiile preluate în Raportul de investigație al Oficiului European de Luptă Antifraudă.

S-a arătat că respectivul asociat fusese probabil implicat în procesul de ofertare al SC H. SRL, având în vedere că la acel moment era responsabil de relația cu companiile românești, conform declarațiilor reprezentantului legal al societății, dl. J. În cadrul societății SC G. SPA, de relația cu România s-a ocupat însă o altă persoană, și anume directorul de vânzări, L.

De asemenea, s-a arătat că societatea SC K. SRL nu a fost implicată decât în relația comercială dintre recurenta reclamantă și SC G. SPA Italia, administratorul societății de consultanță fiind și reprezentantul în România al SC G. SPA, din declarațiile acestei persoane, dna Silvia Rădulescu, nerezultând că ar fi avut legături și cu societatea SC E. SNC sau SC H. SRL.

Ca urmare, s-a solicitat să se constate că, în mod inexplicabil, prima instanță a reținut că ofertele societăților SC H. SRL și SC G. SPA nu au fost furnizate independent, în condițiile în care societatea SC K. SRL nu deținuse calitatea de reprezentant și al societății SC H. SRL.

În fine, s-a arătat că normele aplicabile în materia procedurilor de achiziție din fonduri ale Uniunii Europene nu incriminează includerea de oferte de la societăți cu asociați/ acționari/ administratori/directori comuni, sub forma conflictului de interese fiind restricționat în mod expres acționariatul comun al ofertantului și beneficiarului, ceea ce nu este cazul în speță.

Ca atare, printr-o interpretare extensivă și nepermisă, autoritatea pârâtă și, mai apoi, instanța de judecată, au reținut răspunderea recurentei reclamante în baza unei norme generale, de diligență, și anume cerința de „maximum profesionalism, eficiență și diligență.”

Cu referire la capacitatea și capabilitatea SC H. SRL de a furniza utilajele solicitate, s-a arătat - suplimentar susținerilor invocate în legătură cu oferta SC E. SNC, că recurenta reclamantă nu avea la dispoziție mijloace suplimentare de informare asupra posibilităților de livrare, întemeindu-se, cu bună-credință, pe oferta SC H. SRL, primită prin fax.

În ceea ce privește procedura de selecționare în vederea construirii halei industriale, s-a arătat că instanța de fond nu a reținut niciuna dintre apărările recurentei reclamante, concluzionând exclusiv în considerarea dublei calități a dlui. M., aceea de asociat și de administrator în cadrul societăților ofertante, SC N. SRL și, respectiv, SC O. SRL, asupra faptului că ofertele acestor societăți nu ar fi fost furnizate în mod independent, conform regulilor SAPARD și Uniunea Europeană.

S-a arătat că formularea eronată a acestei concluzii, raportat la împrejurările reale ale cauzei, a fost determinată de neexaminarea tuturor aspectelor relevante litigiului, invocându-se refuzul nejustificat al instanței în ceea ce privește audierea martorului M., a cărui ascultare în proces ar fi fost de natură să stabilească rolul pe care acesta l-a avut în concret în cadrul procedurii de ofertare, precum și greșita înlăturare a mărturiei lui P., asociat al SC N. SRL, care a declarat că M. nu mai avea niciun rol în cadrul societății în anul 2006. De asemenea, s-a invocat ignorarea cotei de participație a lui M. în respectiva societate, de numai 33,33%, ceea ce demonstrează că i-ar fi fost imposibil să îi determine pe ceilalți asociați să emită o ofertă defavorabilă propriei societăți.

S-a mai arătat că, și în legătură cu această procedură de contractare, răspunderea recurentei reclamante a fost angajată în mod forțat, pe temeiul cerinței de „maximum profesionalism, eficiență și vigilență”, în contextul în care nu erau întrunite condițiile prevăzute pentru existența conflictului de interese, în sensul strict al definiției legale.

Pentru toate aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Apărările formulate în cauză;

Prin întâmpinarea intimatei-pârâte B. (fostă C.) s-a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate în cauză, invocându-se, în esență, același apărări cu cele formulate și la judecata în fond.

După redarea rezumativă a situației de fapt, s-a arătat că prima instanță a făcut o corectă aplicare a legii la situația dedusă judecății, constatându-se, în mod justificat, că procedurile de achiziție publică derulate în baza contractului de finanțare încheiat cu recurenta reclamantă au fost viciate în modalitatea reținută prin actele administrative contestate în cauză, emiterea acestora având la bază rezultatele activităților de investigare desfășurate de Oficiul European de Luptă Antifraudă asupra furnizorilor echipamentelor și serviciilor solicitate, iar recurenta reclamantă nu a demonstrat o altă stare de fapt decât cea rezultată din probele adunate în cursul investigației, considerentele sentinței primei instanțe justificând pe deplin soluția pronunțată, inclusiv în privința cererilor formulate pe parcursul procesului.

S-a arătat că hotărârea atacată cuprinde o analiză explicită a fiecărei chestiuni în dezbatere, iar faptul că argumentele intimatei au fost luate în considerație și însușite de prima instanță nu echivalează în niciun caz cu nemotivarea, cum eronat s-a invocat prin intermediul prezentei căi de atac.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data 27 ianuarie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens Încheierea de admitere în principiu din data de 24 martie 2017, fixând termen de judecată la data de 05 mai 2017.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului;

Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, luând în considerare și observațiile prezentate prin întâmpinare, după reevaluarea probatoriului și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Situația de fapt reținută de prima instanță, susținută în întregime de actele dosarului, poate fi rezumată, astfel:

La data de 30 noiembrie 2016, între C. (în prezent, B.), în calitate de autoritate contractantă, și recurenta reclamantă SC A. SRL, în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de finanțare, având ca obiect acordarea unui ajutor financiar nerambursabil în vederea realizării proiectului intitulat „Extinderea capacității de producție la societatea SC A. SRL”, valoarea totală eligibilă a proiectului fiind estimată la suma de 1.749.100 lei, din care cota de participare a intimatei pârâte era de maximum 874.550 lei - suma finală fiind ulterior stabilită, conform art. 16 din Anexa 1 la contract, la 840.996,30 lei, proiect implementat și finalizat în cursul anului 2007, recurenta reclamanta încasând și utilizând în întregime întreaga sumă nerambursabilă.

În scopul realizării obiectivelor proiectului mai sus menționat, recurenta reclamantă a derulat două proceduri de achiziție publică, finalizate prin încheierea unui contract de furnizare a echipamentului de procesare a lemnului și, respectiv, a unui contract de furnizare a serviciilor de construcție a unei hale industriale.

În concret, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 19 octombrie 2006, în valoare de 450.000 euro, privind furnizarea de către societatea SC G. SPA Italia a echipamentului de procesare a lemnului - instalație verticală de debitat bușteni, instalație de aspirație centralizată, instalație de brichetat rumeguș capacitate 40 Kg/h), atribuirea respectivului contract de achiziție publică făcându-se prin selectarea ofertelor depuse de SC G. SPA Italia (450.000 euro), SC E. SNC Italia (482.000 euro) și SC H. SRL Italia (492.000 euro), pe criteriul prețului cel mai scăzut.

De asemenea, s-a încheiat contractul de prestări servicii din 16 octombrie 2006, în valoare de 492.925,76 lei, privind furnizarea de către societatea SC O. SRL România a serviciilor de construcție a halei industriale pentru prelucrarea lemnului și platformă de depozitare, atribuirea contractului de servicii publice făcându-se prin selectarea ofertelor depuse de SC O. SRL (492.925,76 lei), SC N. SRL România (559.488,31 lei) și SC R. SRL România (604.993,98 lei), pe criteriul prețului cel mai scăzut.

Ulterior, la data de 04 octombrie 2010, a fost deschisă o anchetă de către Oficiul European de Luptă Antifraudă în legătură cu sesizarea de nereguli existente în cadrul mai multor proiecte derulate în România prin Programul SAPARD, inclusiv proiectul recurentei-reclamante, verificările efectuate desfășurându-se în colaborare cu Garda Financiară din Italia și Departamentul de Luptă Antifraudă din România.

În cazul ce interesează, s-a stabilit că ambele proceduri de achiziție publică erau afectate de nereguli - constând, în esență, în aceea că SC E. SNC Italia nu a recunoscut oferta avută în vedere la adjudecarea contractului în prima procedură de achiziție, reprezentantul acesteia declarând că firma nu avea capacitatea și capabilitatea de a furniza utilajul, iar semnăturile și logo-ul de pe ofertă nu erau autentice, că SC G. SPA Italia și SC H. SRL Italia erau „legate”, având legături prin numitul I., care era director la prima societate și partener la cea de-a doua, precum și faptul că SC O. SRL și SC N. SRL, implicate în a doua procedură, aveau un administrator și asociat comun în persoana numitului M.

Concluziile investigației desfășurate au fost în sensul că recurenta reclamantă trebuia să se asigure că ofertanți celor două proceduri erau eligibili pentru a depune ofertele și pentru a furniza echipamentul pentru proiect, conform regulilor SAPARD și Uniunea Europeană; recurenta reclamantă trebuia să se asigure că ofertele erau furnizate în mod independent, conform cerințelor SAPARD și Uniunea Europeană.

Ca urmare, s-a considerat că prin neadoptarea unui asemenea comportament, recurenta-reclamantă, ca și ceilalți beneficiari verificați, au nesocotit principiul bunei gestiuni financiare, prevăzut de Regulamentele nr. 1605/2002 și nr. 2342/2002, precum și că Programul SAPARD și bugetul Uniunii Europene au fost afectate de nereguli importante - fapt pentru care Direcția Generală de Agricultură a Comisiei Europene a suspendat fondurile SAPARD pentru România pentru întregul Program SAPARD.

Pe cale de consecință, Oficiul European de Luptă Antifraudă a formulat Recomandarea nr. PS/D, Oficiul European de Luptă Antifraudă. B (S) (2013) 22145, înaintată autorității pârâte, împreună cu raportul investigației, solicitându-se luarea de măsuri în vederea recuperării sumei totale de 761.650 euro, stabilită prin raport, și a evitării prejudicierii ulterioare a bugetului Uniunii Europene. Totodată, s-a făcut mențiunea că, dacă nu se recuperează finanțarea de la beneficiari, aceasta va fi suportată în întregime de către autoritățile naționale române.

Aspectele semnalate prin raportul Oficiul European de Luptă Antifraudă mai sus menționat au fost verificate de autoritatea pârâtă, constatându-se, în esență, că acestea erau reale.

Ca atare, a fost întocmit procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 4 decembrie 2013, prin care s-a stabilit în sarcina recurentei reclamante SC A. SRL obligația de restituire a întregii finanțări nerambursabile, în valoare de 840.996,30 lei, subsecvent dispoziției de încetare a contractului de finanțare, la această creanță bugetară adăugându-se dobânzi și penalități, calculate conform legislației în vigoare, până la data plății.

Ca temeiuri pentru emiterea procesului-verbal mai sus menționat s-a reținut că procedurile de achiziție publică organizate de recurenta reclamantă au fost afectate de neregulile evidențiate în cadrul investigației efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă, impunându-se astfel recuperarea creanței bugetare.

Contestația formulată împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 4 decembrie 2013 a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 1161 din 14 ianuarie 2014 emisă de intimata pârâtă.

Actele administrative astfel emise au fost menținute prin hotărârea instanței de fond, constatându-se că acestea reflectă corecta aplicare a legii la situația de fapt existentă în cauză, împrejurările de fapt evidențiate de autoritatea pârâtă, similar constatărilor rezultate din verificările efectuate în cadrul investigației Oficiului European de Luptă Antifraudă, justificând pe deplin concluzia privind lipsa de diligență în ceea ce privește derularea celor două proceduri de achiziție publică cu respectarea regulilor SAPARD și Uniunea Europeană, cât și a prevederilor contractului de finanțare, în sensul în care recurenta reclamantă nu a luat măsuri necesare pentru verificarea eligibilității ofertanților care au participat la licitațiile organizate în cauză, inclusiv a capacității și capabilității de furnizare a echipamentelor/serviciilor solicitate de o manieră care să nu distorsioneze mediul concurențial și tratamentul egal pentru potențialii ofertanți.

Analiza efectuată în cauză de prima instanță a avut în vedere fiecare aspect semnalat prin raportul final Oficiul European de Luptă Antifraudă, cât și de autoritatea administrativă în cadrul propriei sale verificări, indicându-se în concret motivele pentru care s-a considerat că procedurile de achiziție organizate în speță erau afectate de nereguli, cât și argumentația pentru care acestea erau imputabile recurentei reclamante.

Ca urmare, critica din recurs privitoare la nemotivarea sentinței este surprinzătoare și lipsită de o justificare obiectivă; faptul că prima instanță a acordat relevanța cuvenită susținerilor și apărărilor formulate de către autoritatea administrativă nu înseamnă că în speță nu au fost examinate argumentele esențiale ale cererii de chemare în judecată, în considerentele sentinței regăsindu-se contraargumente corespunzătoare și adecvate circumstanțelor particulare ale cauzei.

Și în aprecierea Înaltei Curți, soluția de menținere a actelor administrative emise în privința recurentei reclamante și considerentele expuse în susținerea acesteia sunt valabile și corect întemeiate, instanța de control judiciar însușindu-și în totalitate raționamentul primei instanțe, sentința atacată fiind legală sub toate aspectele invocate prin cererea de recurs.

Analiza circumstanțelor obiective, cât și a elementelor de fapt relevante, raportate la dispozițiile legale aplicabile, demonstrează încălcarea de către recurenta reclamantă a principalei sale obligații, decurgând din prevederile contractului de finanțare încheiat în cauză și în limitele căruia era posibilă organizarea celor două proceduri de achiziție publică.

În acest sens, se constată că răspunderea recurentei reclamante a fost angajată din perspectiva nerespectării obligației de profesionalism, vigilență și eficiență pe care aceasta și-o asumase în implementarea proiectului de investiții, obligație prevăzută și asumată ca atare prin art. 1 - Obligații generale din Anexa I la Contractul de finanțare, conform căruia „1 (2) Beneficiarul trebuie să implementeze proiectul cu maxim de profesionalism, eficiență și vigilență în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat și în concordanță cu acest contract”.

Prin urmare, recurentei reclamante, și nu intimatei pârâte, îi revenea primordial obligația adoptării unui comportament care să asigure implementarea proiectului în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat și în concordanță cu prevederile contractului de finanțare încheiat, recurenta reclamantă, în calitate de beneficiar al finanțării nerambursabile, fiind „singurul răspunzător în fața autorității contractante pentru implementarea proiectului (...)”, potrivit art. 1 alin. (1) - Prevederi generale din Anexa I la Contractul de finanțare.

Cu aceste precizări, Înalta Curte constată că aspectele menționate în cuprinsul actelor administrative contestate confirmă abaterile de la legalitate reținute în privința procedurilor derulate în cauză.

Astfel, este de necontestat că procedurile inițiate de recurenta reclamantă erau supuse condiției privind obținerea unor oferte conforme de la cel puțin trei furnizori, îndeplinirea acestei cerințe presupunând existența unor oferte reale de la furnizori independenți, fiind evident că numai o asemenea modalitate asigura respectarea efectivă a principiilor care guvernează materia achizițiilor publice, inclusiv a unui mediu concurențial corect.

Având în vedere prevederile contractuale mai sus arătate, dar și prevederile art. 14 alin. (1) lit. e) din Anexa I la Contractul de finanțare, potrivit cărora nu sunt eligibile pentru finanțarea Uniunii Europene în cadrul Programului, conform Acordului Multianual de Finanțare, cheltuielile constând în „costurile oricăror servicii, bunuri și lucrări care valorează mai mult de echivalentul în lei a 10.000 euro, pentru care beneficiarul nu a obținut oferte de la cel puțin trei furnizori”, prevedere cuprinsă și în textul art. 4 alin. (2) lit. e) din Secțiunea a II-a a Anexei la Legea nr. 316/2001 pentru ratificarea Acordului multianual de finanțare dintre Guvernul României și Comisia Comunităților Europene, semnat la Bruxelles la 2 februarie 2001, Înalta Curte subliniază că responsabilitatea obținerii unor oferte reale de la furnizori independenți revenea beneficiarului finanțării nerambursabile, în speță, recurenta reclamantă SC A. SRL.

Mai departe, în acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că oferta depusă de SC E. SNC. Italia nu întrunea condiția de autenticitate, cât și faptul că celelalte două oferte provenind de la SC G. SPA Italia și SC H. SRL Italia nu puteau fi considerate ca reprezentând oferte furnizate în mod independent, în realitate deservind un interes unic, și anume al societății declarate câștigătoare.

Se reține astfel că, în cursul investigațiilor efectuate, reprezentantul SC E. SNC, numitul F., nu a recunoscut oferta utilizată de către recurenta reclamantă în adjudecarea contractului privind furnizarea echipamentului de procesare a lemnului. S-a arătat de către respectiva persoană că semnăturile și logo-ul de pe ofertă nu erau autentice, precum și faptul că societatea nu avea capacitatea de furnizare a echipamentelor, utilajelor sau bunurilor solicitate.

Deși, atât la judecata în fond a cauzei, cât și prin motivele de recurs formulate, s-a susținut că recurenta reclamantă nu dispunea de mijloacele necesare pentru verificarea autenticității ofertei, Înalta Curte constată că, dimpotrivă, un simplu comportament diligent din partea recurentei reclamante era de natură să conducă la înlăturarea ca neconformă a respectivei oferte.

Astfel, așa cum s-a reținut și de către prima instanță, simpla comparare a ofertei transmise recurentei reclamante de către SC E. SNC. Italia la data de 11 aprilie 2006 cu cea depusă în cadrul procedurii de achiziție, la data de 12 octombrie 2006, precum și cu înscrisul de la fila nr. 42, vol. 2, depus de către recurenta reclamantă, era de natură să evidențieze diferențierile existente între logo-ul executat pe cele trei înscrisuri în discuție.

Diferența evident existentă între cele două oferte impunea în sarcina recurentei reclamante, ca minimă obligație de diligență, efectuarea unor verificări cu privire la sigla societății ofertante, iar, în cazul constatării neautenticității ofertei, să nu o ia în considerare.

În legătură cu acest aspect, Înalta Curte arată că nu poate primi apărarea recurentei reclamante privitoare la condițiile în care a recepționat cele două oferte, presupus a fi provenit de la SC E. SNC. Italia, invocându-se faptul că nu era necesară efectuarea de verificări suplimentare. Împrejurarea că ofertele comunicate au fost transmise prin fax, de la același număr, și aveau un conținut identic, nu constituia un fapt care să înlăture obligația de verificare a autenticității ofertelor, având în vedere valoarea semnificativă a investiției și rigoarea impusă de respectarea obligațiilor prevăzute în sarcina recurentei reclamante, pe temeiul contractului de finanțare.

De asemenea, nu poate fi omisă nici împrejurarea că oferta transmisă de societatea italiană mai sus menționată a fost subsecventă solicitării provenind din partea recurentei reclamante, ceea ce naște presupunerea rezonabilă că exista un canal direct de comunicare între reprezentanții legali ai celor două societăți implicate.

Or, recurenta reclamantă nu a oferit nicio explicație rezonabilă în ceea ce privește inexistența unor contacte prealabile cu reprezentantul societății ofertante, dl. F.

De asemenea, nu poate fi ignorat nici faptul că recurenta reclamantă nu a depus la dosar înscrisuri din care să rezulte care erau utilajele comercializate de societatea ofertantă la momentul derulării procedurii de achiziție, și aceasta pentru a putea fi comparate cu cele din oferta din 12 octombrie 2006 și cu cele care făceau obiectul procedurii de achiziție.

Informațiile legate de capacitatea și capabilitatea furnizării utilajelor comercializate de pretinsa societate ofertantă era necesar să fi fost verificate în actualitate de către recurenta reclamantă, având în vedere valoarea însemnată a investiției și cerința respectării în totalitate a prevederilor contractului de finanțare, acordarea unei finanțări nerambursabile implicând în sarcina beneficiarului obligația realizării unei bune gestiuni financiare.

Din acest punct de vedere, Înalta Curte arată că obligația prevăzută în contractul de finanțare, conform căreia beneficiarul este răspunzător pentru îndeplinirea obiectivelor proiectului, instituie în sarcina recurentei reclamante o răspundere generală și obiectivă pentru îndeplinirea întocmai a obiectivelor proiectului, răspundere care are în vedere toate operațiunile desfășurate în scopul finalizării proiectului.

De aceea, Înalta Curte constată că responsabilitatea beneficiarului finanțării nu poate fi înlăturată prin invocarea culpei autorității administrative, iar, faptul că în cauză a existat o avizare inițială a operațiunilor derulate în privința ambelor licitații, nu exclude obligația autorității administrative de a proceda la o nouă examinare și reevaluare, din proprie inițiativă sau în baza unei investigații efectuate de organisme europene cu atribuții de control în materie.

În continuare, Înalta Curte constată că subzistă în cauză și concluzia referitoare la faptul că ofertele furnizate de SC G. SPA Italia și SC H. SRL Italia nu erau reale și făcute în mod independent, elementele evidențiate în considerentele sentinței instanței de fond justificând aprecierea că se urmărise deservirea unui interes unic, aparținând SC G. SPA Italia, în câștigarea licitației privind atribuirea echipamentului de procesare a lemnului.

Se reține astfel că, din declarațiile numiților I. și Fabio Pasardi, rezultă că prima persoană deținea în cadrul SC G. SPA Italia calitatea de director general, dar și cea de asociat în cadrul SC H. SRL Italia.

De asemenea, rezultă din declarația lui J., reprezentantul legal al SC H. SRL Italia, că oferta formulată de această societate nu fusese redactată de el, ci cel mai probabil de dl. I., asociatul său, care se ocupa de relațiile comerciale cu companiile din România, precum și faptul că societatea SC H. SRL Italia nu dispunea de capacitatea necesară pentru furnizarea utilajelor ofertate.

Totodată, rezultă din declarația lui I., director general al SC G. SPA Italia și asociat (partener) la SC H. SRL Italia, că ofertele în discuție au fost propuse de SC H. SRL Italia, deoarece clienții români aveau nevoie de a treia ofertă, acesta fiind motivul pentru care s-a hotărât prezentarea ofertelor prin intermediul SC H. SRL Italia, spre a se evita ca alte societăți concurente să poată participa la licitație.

Probatoriul administrat în cauză demonstrează și implicarea SC K. SRL din București, societate cu care colabora SC G. SPA Italia, firmă de consultanță prin intermediul căreia au fost organizate cele două proceduri de achiziție de către recurenta reclamantă.

Și în aprecierea Înaltei Curți, analiza coroborată a tuturor situațiilor/ aspectelor/elementelor mai sus arătate justifică presupunerea întemeiată privind lipsa de independență a ofertelor prezentate de cele două societăți implicate, constituind indicii pertinente și suficiente în ceea ce privește intenția de procurare a unui avantaj necuvenit în beneficiul SC G. SPA Italia.

Și în această situație, se constată întemeiată concluzia primei instanțe în ceea ce privește adoptarea unui comportament neglijent din partea recurentei reclamante sub aspectul verificării conformității ofertelor prezentate de cele două societăți mai sus menționate.

În fine, Înalta Curte constată că și procedura de achiziționare a serviciilor privind construirea halei industriale a fost viciată prin faptul acceptării unor oferte care nu respectau criteriul formulării lor în mod independent, conform regulilor SAPARD și Uniunea Europeană, existând puternice prezumții în ceea ce privește distorsionarea mediului concurențial prin crearea unui avantaj în favoarea SC O. SRL România și în detrimentul altor potențiali ofertanți.

Așa cum bine a subliniat și judecătorul primei instanțe, răspunderea recurentei reclamante a fost angajată pe temeiul încălcării obligației de profesionalism, eficiență și vigilență, și nu în considerarea unui posibil conflict de interese, apărările formulate din această perspectivă fiind nerelevante și neimpunând formularea unui răspuns specific din partea instanței de control judiciar.

Și în opinia Înaltei Curți, legăturile evidențiate între societatea declarată câștigătoare a licitației și SC N. SRL, constând în dubla calitate a numitului M., de asociat și, respectiv, administrator în cadrul celor două societăți ofertante, încalcă regulile prevăzute pentru valabila atribuire a contractelor de achiziție, existând puternice prezumții în ceea ce privește deservirea interesului economic al societății declarate câștigătoare.

Așa cum s-a subliniat în considerentele sentinței, participarea unor firme „legate” la procedurile de achiziție publică încalcă regulile de utilizare a asistenței SAPARD în concordanță cu principiile managementului financiar adecvat și al economiei și eficienței costurilor, în condițiile în care o împrejurare de felul celei constatate, și anume existența unui asociat și administrator comun, este aptă prin ea însăși să înlăture concurența reală dintre operatorii economici, cu consecința firească a împiedicării utilizării cât mai eficiente a fondurilor comunitare, respectiv a încălcării principiului bunei gestiuni financiare.

Această concluzie a instanței, împărtășită în totalitate și de Înalta Curte, nu putea fi înlăturată prin audierea în cauză, în calitate de martor, a numitului M., așa cum s-a susținut prin motivele de recurs, declarațiile date de o asemenea persoană neoferind suficiente garanții de imparțialitate în contextul în care acesta era chiar asociatul unic al societății declarate câștigătoare.

De asemenea, se constată că situația specială a martorului Mustețea Toma, aceea de asociat al SC N. SRL, societate în care M. deținea, la rândul său, calitatea de administrator, a justificat înlăturarea mărturiei sale din ansamblul probatoriului administrat în cauză, și în privința acestei persoane existând puternice prezumții în sensul unei posibile lipse de obiectivitate.

Tot astfel, cota de participație deținută de numitul M. la capitalul social al SC N. SRL nu impune o altă concluzie în speță, toate elemente mai sus menționate, privite în ansamblu, confirmând aspectul privind participarea unor firme „legate” la procedurile de achiziție publică.

Prin urmare, în condițiile în care, raportat la toate cele arătate, este evidentă conduita neconformă a recurentei reclamante în derularea procedurilor de achiziție publică, aceasta având drept consecință distorsionarea mediului concurențial și, deci, prejudicierea automată a bugetului Uniunii Europene, prin efectuarea unor cheltuieli care nu respectă criteriile de eligibilitate.

Or, în contextul în care prejudicierea bugetului Uniunii Europene s-a produs în limita întregii sume achitate în cadrul finanțării nerambursabile, abaterile constatate afectând integral procedurile de achiziție publică, nu era necesară efectuarea unei expertize evaluatoare în cauză, motivația oferită de prima instanță susținând pe deplin refuzul de administrare în proces a probei solicitate.

În raport de cele arătate, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/204, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză și va menține sentința primei instanțe, ca temeinică și legală, sub toate aspectele invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva sentinței nr. 111 din 13 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 mai 2017.