ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 487/2018

Decizia nr. 487/2018 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele; Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe roiul Judecătoriei Arad la data de 6 mai 2016, sub nr. x/55/2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. și C., următoarele; revocarea parțială a contractului de donație cu sarcini, autentificat din 7 mai 2009 de B.N.P., D., în ceea ce privește dreptul de uzufruct viager asupra imobilului situat în municipiul Arad, jud. Arad, înscris în C.F.

Arad, Mureșel, pentru neîndeplinirea sarcinii de către pârâta B.; reducerea donației tăcute de defuncta E. în favoarea pârâtei C., în baza contractului de donație cu sarcini autentificat din 7 mai 2009 de B.N.P., D., până la limita cotității disponibile; să se constate că reclamanta și pârâta B. au calitatea de moștenitoare legale, în calitate de fiice, în cote egale de XA fiecare, după defuncta E., decedată la data de 21 februarie 2016, cu ultimul domiciliu în Arad, jud. Arad, în condițiile în care pârâta înțelege să accepte succesiunea; să se dispună partajarea imobilului mai sus menționat, prin atribuirea în natură pârâtei C., și obligarea acesteia ia plata către reclamantă a sultei corespunzătoare cotei sale de proprietate, conform art. 1038 C. civ., cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad la data de 5 mai 2016, sub nr. x/55/23016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., F. și G., următoarele: rezoluțiunea contractului de întreținere autentificat din 12 septembrie 2012 de B.N.P., H., din vina pârâtei B., pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor asumate prin contract; să se constate că reclamanta și pârâta B. au calitatea de moștenitoare legale, în calitate de fiice, în cote egale de 1/2 fiecare, după defuncta E.; să se constate că din masa succesorală face parte contravaloarea imobilului situat în municipiul Arad, jud. Arad; obligarea pârâtei B. la restituirea în favoarea reclamantei a cotei de 1/2 din suma primită cu titlu de preț (20.690 lei), conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 14 aprilie 2016 de S.P.N., I.; obligarea pârâților F. și G. să plătească reclamantei cota de 1/2 din diferența de preț neachitată, în sumă de 1.00.000 lei, la termenele convenite în contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 14 aprilie 2016 de S.P.N., I., și acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 7 noiembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/55/2016, judecătoria Arad a dispus conexarea Dosarului nr. x/55/2016 la Dosarul nr. x/55/2016, conform dispozițiilor art. 139 C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 2057 din 21 aprilie 2017, Judecătoria Arad a respins acțiunea civilă având ca obiect revocare donație și succesiune, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele B. și C. A admis, în parte, acțiunea civilă conexată, având ca obiect rezoluțiune contract întreținere și succesiune, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B., F. și G. A dispus rezoluțiunea contractului de întreținere, autentificat din 12 septembrie 2012 de B.N.P., H. A constatat că reclamanta și pârâta B. sunt moștenitoarele defunctei E., decedată la data de 21 februarie 2016, în cote de Vz fiecare.

A constatat că din masa succesorală a defunctei face parte suma de 120.690 lei, reprezentând contravaloarea apartamentului situat în municipiul Arad, jud. Arad, obiect al contractului de rezoluțiune autentificat din 12 septembrie 2012 de B.N.P., H. A dispus obligarea pârâtei B. la plata către reclamanta a sumei de 60.345 lei, reprezentând contravaloarea cotei de Vi din masa succesorală. A respins, în rest, cererea. A compensat, în parte, cheltuielile de judecată și a dispus obligarea pârâtei B. la plata sumei de 5.380,875 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. A dispus obligarea pârâtei la plata către stat a sumei de 4.380,875 lei, reprezentând ajutor public judiciar. Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta-pârâtă B., la 6 iulie 2017. Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Arad, secția I civilă, la data de 27 iulie 2017, sub nr. x/55/2016.

Prin Decizia civilă nr. 911 din 9 octombrie 203 7, Tribunalul Arad, secția I civilă, a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă B. împotriva sentinței civile nr. 2057 din data de 21 aprilie 2017, pronunțată de Judecătoria Arad, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. șl cu intimații-pârâți C., F. și G. A dispus obligarea apelantei-pârâte la plata sumei de 2.000 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat, către intimata-reclamantă A. Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă B., la data de 23 noiembrie 2017. Prin adresa din 3 ianuarie 2018, Tribunalul Arad, secția l civilă, a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, Ia data de 4 ianuarie 2018, sub același număr de dosar. Cauza a fost repartizată, aleatoriu, spre soluționare, Completului C12 N.C.P.C. Prin rezoluția completului din data de 9 ianuarie 2018, s-a fixat termen de judecată Ia 16 februarie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererii de recurs. La acest termen de judecată, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale în soluționarea căii de atac formulate. Examinând competența materială de soluționare a cererii de recurs, conform dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație si Justiție reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., „Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege", ceea ce înseamnă că instanța supremă are competență de drept comun în materia recursurilor doar cu privire la deciziile curților de apel, pentru hotărârile altor instanțe fiind necesară o prevedere expresă a legii, aptă să atragă judecata în recurs de către instanța supremă. Prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permit o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel. De altfel, o asemenea competență nu este prevăzută, de principiu, nici în favoarea curților de apel, ținând cont de faptul că, în conformitate cu art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curțile de apel judecă recursuri doar „în cazurile anume prevăzute de lege". Astfel cum rezultă din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că „recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", norma în cauză are în vedere reglementarea obiectului și scopului recursului.

Această verificare a legalității se realizează, însă, în cazurile în care instanța supremă este competentă potrivit legii, adică conform art. 97 pct. 1 C. proc. civ. Potrivit art. 483 alin. (4) C. proc. civ., aceeași verificare a conformității cu legea a hotărârii atacate o realizează și celelalte instanțe (tribunalele, curțile de apel), atunci când judecă în materia recursului (art. 95 pct. 3; art. 96 pct. 3 C. proc. civ.). Cum, în speță, reclamanta a învestit, în primă instanță judecătoria, iar soluționarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidență norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme. Aceasta întrucât nu este supusă cenzurii o decizie a curții de apel și nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanțelor), care să atragă competența de judecată în recurs a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

O altfel de interpretare care să atribuie competența de drept comun instanței supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, în contradicție cu dispozițiile constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție „competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") și cu cele ale art. 122 C. proc. civ. („reguli noi de competență pot. fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod"). Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu este legal învestită, astfel că, văzând dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc.

civ., va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel Timișoara, ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea în apel, respectiv Tribunalul Arad, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Declină competența de soluționare a recursului formulat de recurenta-reclamantă B. împotriva Deciziei civile nr. 911 din 9 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Arad, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Timișoara. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 februarie 2018.