ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 487/2018

Decizia nr. 487/2018

Deliberând asupra cauzei de

față, constată următoarele;

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe roiul Judecătoriei Arad la data de 6 mai 2016, sub nr.

x/55/2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. și C.,

următoarele; revocarea parțială a contractului de donație

cu sarcini, autentificat din 7 mai 2009 de B.N.P., D., în ceea ce privește

dreptul de uzufruct viager asupra imobilului situat în municipiul Arad, jud.

Arad, înscris în C.F. Arad, Mureșel, pentru neîndeplinirea sarcinii de

către pârâta B.; reducerea donației tăcute de defuncta E. în

favoarea pârâtei C., în baza contractului de donație cu sarcini

autentificat din 7 mai 2009 de B.N.P., D., până la limita

cotității disponibile; să se constate că reclamanta și

pârâta B. au calitatea de moștenitoare legale, în calitate de fiice, în

cote egale de XA fiecare, după defuncta E., decedată la data de 21

februarie 2016, cu ultimul domiciliu în Arad, jud. Arad, în condițiile în

care pârâta înțelege să accepte succesiunea; să se dispună

partajarea imobilului mai sus menționat, prin atribuirea în natură

pârâtei C., și obligarea acesteia ia plata către reclamantă a

sultei corespunzătoare cotei sale de proprietate, conform art. 1038 C.

civ., cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea de chemare în

judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad la data de 5

mai 2016, sub nr. x/55/23016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâții B., F. și G., următoarele: rezoluțiunea

contractului de întreținere autentificat din 12 septembrie 2012 de B.N.P.,

H., din vina pârâtei B., pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor

asumate prin contract; să se constate că reclamanta și pârâta B.

au calitatea de moștenitoare legale, în calitate de fiice, în cote egale

de 1/2 fiecare, după defuncta E.; să se constate că din masa

succesorală face parte contravaloarea imobilului situat în municipiul

Arad, jud. Arad; obligarea pârâtei B. la restituirea în favoarea reclamantei a

cotei de 1/2 din suma primită cu titlu de preț (20.690 lei), conform

contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 14 aprilie 2016 de

S.P.N., I.; obligarea pârâților F. și G. să plătească

reclamantei cota de 1/2 din diferența de preț neachitată, în

sumă de 1.00.000 lei, la termenele convenite în contractul de

vânzare-cumpărare autentificat din 14 aprilie 2016 de S.P.N., I., și

acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 7

noiembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/55/2016, judecătoria

Arad a dispus conexarea Dosarului nr. x/55/2016 la Dosarul nr. x/55/2016,

conform dispozițiilor art. 139 C. proc. civ.

Prin sentința civilă

nr. 2057 din 21 aprilie 2017, Judecătoria Arad a respins acțiunea

civilă având ca obiect revocare donație și succesiune,

formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele B. și C. A

admis, în parte, acțiunea civilă conexată, având ca obiect

rezoluțiune contract întreținere și succesiune, formulată

de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B., F. și G. A dispus

rezoluțiunea contractului de întreținere, autentificat din 12

septembrie 2012 de B.N.P., H. A constatat că reclamanta și pârâta B.

sunt moștenitoarele defunctei E., decedată la data de 21 februarie 2016,

în cote de Vz fiecare. A constatat că din masa succesorală a

defunctei face parte suma de 120.690 lei, reprezentând contravaloarea

apartamentului situat în municipiul Arad, jud. Arad, obiect al contractului de

rezoluțiune autentificat din 12 septembrie 2012 de B.N.P., H. A dispus

obligarea pârâtei B. la plata către reclamanta a sumei de 60.345 lei,

reprezentând contravaloarea cotei de Vi din masa succesorală. A respins,

în rest, cererea. A compensat, în parte, cheltuielile de judecată și

a dispus obligarea pârâtei B. la plata sumei de 5.380,875 lei, reprezentând

cheltuieli de judecată. A dispus obligarea pârâtei la plata către

stat a sumei de 4.380,875 lei, reprezentând ajutor public judiciar.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel apelanta-pârâtă B., la 6 iulie 2017. Apelul

a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Arad, secția I civilă, la

data de 27 iulie 2017, sub nr. x/55/2016.

Prin Decizia civilă nr. 911

din 9 octombrie 203 7, Tribunalul Arad, secția I civilă, a respins

apelul formulat de apelanta-pârâtă B. împotriva sentinței civile nr. 2057

din data de 21 aprilie 2017, pronunțată de Judecătoria Arad, în

contradictoriu cu intimata-reclamantă A. șl cu

intimații-pârâți C., F. și G. A dispus obligarea

apelantei-pârâte la plata sumei de 2.000 lei, cheltuieli de judecată în

apel, reprezentând onorariu de avocat, către intimata-reclamantă A.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs recurenta-pârâtă B., la data de 23 noiembrie 2017.

Prin adresa din 3 ianuarie

2018, Tribunalul Arad, secția l civilă, a înaintat cererea de recurs,

împreună cu dosarul, spre soluționare, Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Recursul a fost înregistrat pe

rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I

civilă, Ia data de 4 ianuarie 2018, sub același număr de dosar.

Cauza a fost repartizată,

aleatoriu, spre soluționare, Completului C12 N.C.P.C.

Prin rezoluția

completului din data de 9 ianuarie 2018, s-a fixat termen de judecată Ia

16 februarie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei

Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererii

de recurs.

La acest termen de

judecată, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra

excepției necompetenței materiale în soluționarea căii de

atac formulate.

Examinând competența

materială de soluționare a cererii de recurs, conform

dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de

Casație si Justiție reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.

97 pct. 1 C. proc. civ., „Înalta Curte de Casație și Justiție

judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de

apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de

lege", ceea ce înseamnă că instanța supremă are

competență de drept comun în materia recursurilor doar cu privire la

deciziile curților de apel, pentru hotărârile altor instanțe

fiind necesară o prevedere expresă a legii, aptă să

atragă judecata în recurs de către instanța supremă.

Prevederile art. 483 alin. (3)

C. proc. civ. nu permit o concluzie diferită de cea desprinsă din art.

97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă,

competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva

hotărârilor curților de apel și numai prin excepție

competența de soluționare a recursurilor împotriva altor

hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această

premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu

este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de

Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate

împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

De altfel, o asemenea

competență nu este prevăzută, de principiu, nici în

favoarea curților de apel, ținând cont de faptul că, în

conformitate cu art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curțile de apel judecă

recursuri doar „în cazurile anume prevăzute de lege".

Astfel cum rezultă din

dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că

„recursul urmărește să supună Înaltei Curți de

Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a

conformității hotărârii atacate cu regulile de drept

aplicabile", norma în cauză are în vedere reglementarea obiectului

și scopului recursului.

Această verificare a

legalității se realizează, însă, în cazurile în care

instanța supremă este competentă potrivit legii, adică

conform art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (4) C.

proc. civ., aceeași verificare a conformității cu legea a

hotărârii atacate o realizează și celelalte instanțe

(tribunalele, curțile de apel), atunci când judecă în materia

recursului (art. 95 pct. 3; art. 96 pct. 3 C. proc. civ.).

Cum, în speță,

reclamanta a învestit, în primă instanță judecătoria, iar

soluționarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă

că nu este incidență norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care

reglementează competența în materia recursului a instanței

supreme.

Aceasta întrucât nu este

supusă cenzurii o decizie a curții de apel și nu este vorba

despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale

instanțelor), care să atragă competența de judecată în

recurs a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

O altfel de interpretare care

să atribuie competența de drept comun instanței supreme în

materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar

însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme

noi de competență, în contradicție cu dispozițiile

constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție

„competența instanțelor judecătorești și procedura de

judecată sunt prevăzute numai de lege") și cu cele ale art.

122 C. proc. civ. („reguli noi de competență pot. fi stabilite numai

prin modificarea normelor prezentului cod").

Pentru considerentele expuse, Înalta

Curte constată că nu este legal învestită, astfel că,

văzând dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va declina

competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel

Timișoara, ca instanță ierarhic superioară celei care a

pronunțat hotărârea în apel, respectiv Tribunalul Arad, secția I

civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența

de soluționare a recursului formulat de recurenta-reclamantă B.

împotriva Deciziei civile nr. 911 din 9 octombrie 2017, pronunțată de

Tribunalul Arad, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel

Timișoara.

Fără cale de atac.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 16 februarie 2018.