ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 482/2018

Decizia nr. 482/2018 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4825 din 17 iunie 2016, Judecătoria sector 5 București, secția a Il-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A. și continuată de reclamanta B., în contradictoriu cu pârâții C. și D., având ea obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare pentru construcția situată în București, intrarea Târgu Ocna, sector 5. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta B., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 5 august 2016, sub nr. x/302/2016.

Prin Decizia civilă nr. 58/A din 13 ianuarie 2017, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă B. împotriva sentinței civile nr. 4825 din 17 iunie 2016, pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București, în Dosarul nr. x/302/2016, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. și intimații-pârâți C. și D., ca nefondat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-reclamantă B., cale de atac ce a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Prin Decizia civilă nr. 595/R din 28 noiembrie 2017, Curtea de Apei București, secția a IV-a civilă, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București în soluționarea recursului și a declinat competența de soluționare a recursului formulat de recurenta-reclamantă B., împotriva Deciziei civile nr. 58/A din 13 ianuarie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/302/2016, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. și intimații-pârâți C. și D., în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. La data de 18 decembrie 2017, această instanță a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în vederea soluționării căii de atac.

Cauza a fost repartizată, aleatoriu, spre soluționare, Completului C12 N.C.P.C. Prin rezoluția completului din data de 8 ianuarie 2018, s-a fixat termen de judecată la 16 februarie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererii de recurs. La acest termen de judecată, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale în soluționarea căii de atac formulate. În cauză, decizia supusă recursului a fost pronunțată la data de 13 ianuarie 2017 de către tribunal în apel, într-un litigiu având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic (înregistrat pe rolul Judecătoriei sector 5 București la data de 10 iulie 2015). Examinând competența materială de soluționare a cererii de recurs, conform dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: În cauză, decizia supusă recursului a fost pronunțată la data de 13 ianuarie 2017 de către tribunal. în apel, într-un litigiu având ca obiect pretenții cu o valoare mai mică de 200.000 lei, respectiv 46.000 lei (înregistrat pe rolul Judecătoriei sector 5 București la data de 10 iulie 2015). Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., „Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege", ceea ce înseamnă că instanța supremă are competență de drept comun în materia recursurilor doar cu privire la deciziile curților de apel, pentru hotărârile altor instanțe fiind necesară o prevedere expresă a legii, aptă să atragă judecata în recurs de către instanța supremă.

Art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres. Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel. De asemenea, o asemenea competență nu este prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel, ținând cont de faptul că, In conformitate cu art. 96 pct. 3 C. proc.

civ., curțile de apel judecă recursuri doar „în cazurile anume prevăzute de lege". Astfel cum rezultă din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că „recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", norma în cauză are în vedere reglementarea obiectului și scopului recursului. Această verificare a legalității se realizează, însă, în cazurile în care instanța supremă este competentă potrivit legii, adică conform art. 97 pct. 1 C. proc. civ. Potrivit art. 483 alin. (4) C. proc. civ., aceeași verificare a conformității cu legea a hotărârii atacate o realizează și celelalte instanțe (tribunalele, curțile de apel), atunci când judecă în materia recursului (art. 95 pct. 3, art. 96 pct. 3 C. proc.

civ.). Cum, în speță, reclamanta a învestit, în primă instanță judecătoria, iar soluționarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidență norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme. Aceasta întrucât nu este supusă cenzurii o decizie a curții de apel și nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanțelor), care să atragă competența de judecată în recurs a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

O altfel de interpretare care să atribuie competența de drept comun a instanței supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, în contradicție cu dispozițiile constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție „competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") și cu cele ale art. 122 C. proc. civ. („reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod"). Înalta Curte mai reține că Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017 nu este incidență cauzei, având în vedere data pronunțării hotărârii instanței de apel și data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of.

(nr. 582 din 20 iulie 2017) raportat la dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, care consacră principiul producerii efectelor general obligatorii pentru viitor (ulterior publicării în M. Of.). Astfel fiind, soluția de trimitere a dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea recursului, în considerarea unei decizii a instanței de contencios constituțional neaplicabile cauzei, este lipsită de temei legal. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu este lega! învestită, astfel că, văzând dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va declina competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București, ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea în apel, respectiv Tribunalul Specializat Mureș, Litigii cu profesioniștii.

Tribunalul București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Declină competența de soluționare a recursului formulat de recurenta-reclamantă B. împotriva Deciziei civile nr. 58/A din 13 ianuarie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în favoarea Curții de Apel București. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi. 16 februarie 2018.