ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 482/2018

Decizia nr. 482/2018

Deliberând asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4825 din 17 iunie

2016, Judecătoria sector 5 București, secția a Il-a civilă,

a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A.

și continuată de reclamanta B., în contradictoriu cu pârâții C.

și D., având ea obiect pronunțarea unei hotărâri care să

țină loc de act de vânzare-cumpărare pentru construcția

situată în București, intrarea Târgu Ocna, sector 5.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta B., calea de atac fiind înregistrată

pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de

5 august 2016, sub nr. x/302/2016.

Prin Decizia civilă nr. 58/A

din 13 ianuarie 2017, Tribunalul București, secția a V-a civilă,

a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă B. împotriva

sentinței civile nr. 4825 din 17 iunie 2016, pronunțată de

Judecătoria sectorului 5 București, în Dosarul nr. x/302/2016, în

contradictoriu cu intimatul-reclamant A. și intimații-pârâți C.

și D., ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs recurenta-reclamantă B., cale de atac ce a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a

civilă.

Prin Decizia civilă nr. 595/R

din 28 noiembrie 2017, Curtea de Apei București, secția a IV-a

civilă, a admis excepția necompetenței materiale a Curții

de Apel București în soluționarea recursului și a declinat

competența de soluționare a recursului formulat de recurenta-reclamantă

B., împotriva Deciziei civile nr. 58/A din 13 ianuarie 2017,

pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a

civilă, în Dosarul nr. x/302/2016, în contradictoriu cu

intimatul-reclamant A. și intimații-pârâți C. și D., în

favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La data de 18 decembrie 2017,

această instanță a înaintat cererea de recurs, împreună cu

dosarul, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă, în vederea soluționării

căii de atac.

Cauza a fost repartizată,

aleatoriu, spre soluționare, Completului C12 N.C.P.C.

Prin rezoluția

completului din data de 8 ianuarie 2018, s-a fixat termen de judecată la

16 februarie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei

Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererii

de recurs.

La acest termen de

judecată, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra

excepției necompetenței materiale în soluționarea căii de

atac formulate.

În cauză, decizia

supusă recursului a fost pronunțată la data de 13 ianuarie 2017

de către tribunal în apel, într-un litigiu având ca obiect hotărâre

care să țină loc de act autentic (înregistrat pe rolul

Judecătoriei sector 5 București la data de 10 iulie 2015).

Examinând competența

materială de soluționare a cererii de recurs, conform

dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de

Casație și Justiție reține următoarele:

În cauză, decizia

supusă recursului a fost pronunțată la data de 13 ianuarie 2017

de către tribunal. în apel, într-un litigiu având ca obiect pretenții

cu o valoare mai mică de 200.000 lei, respectiv 46.000 lei (înregistrat pe

rolul Judecătoriei sector 5 București la data de 10 iulie 2015).

Potrivit dispozițiilor art.

97 pct. 1 C. proc. civ., „Înalta Curte de Casație și Justiție

judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de

apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de

lege", ceea ce înseamnă că instanța supremă are

competență de drept comun în materia recursurilor doar cu privire la

deciziile curților de apel, pentru hotărârile altor instanțe

fiind necesară o prevedere expresă a legii, aptă să

atragă judecata în recurs de către instanța supremă.

Art. 483 alin. (3) C. proc.

civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct.

1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă,

competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva

hotărârilor curților de apel și numai prin excepție

competența de soluționare a recursurilor împotriva altor

hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această

premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu

este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de

Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate

împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

De asemenea, o asemenea

competență nu este prevăzută de principiu nici în favoarea

curților de apel, ținând cont de faptul că, In conformitate cu art.

96 pct. 3 C. proc. civ., curțile de apel judecă recursuri doar „în

cazurile anume prevăzute de lege".

Astfel cum rezultă din

dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că

„recursul urmărește să supună Înaltei Curți de

Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a

conformității hotărârii atacate cu regulile de drept

aplicabile", norma în cauză are în vedere reglementarea obiectului

și scopului recursului.

Această verificare a

legalității se realizează, însă, în cazurile în care

instanța supremă este competentă potrivit legii, adică

conform art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (4) C.

proc. civ., aceeași verificare a conformității cu legea a

hotărârii atacate o realizează și celelalte instanțe

(tribunalele, curțile de apel), atunci când judecă în materia

recursului (art. 95 pct. 3, art. 96 pct. 3 C. proc. civ.).

Cum, în speță,

reclamanta a învestit, în primă instanță judecătoria, iar

soluționarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă

că nu este incidență norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care

reglementează competența în materia recursului a instanței

supreme.

Aceasta întrucât nu este

supusă cenzurii o decizie a curții de apel și nu este vorba

despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale

instanțelor), care să atragă competența de judecată în

recurs a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

O altfel de interpretare care

să atribuie competența de drept comun a instanței supreme în

materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar

însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme

noi de competență, în contradicție cu dispozițiile

constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție

„competența instanțelor judecătorești și procedura de

judecată sunt prevăzute numai de lege") și cu cele ale art.

122 C. proc. civ. („reguli noi de competență pot fi stabilite numai

prin modificarea normelor prezentului cod").

Înalta Curte mai reține

că Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017 nu este

incidență cauzei, având în vedere data pronunțării

hotărârii instanței de apel și data publicării deciziei

Curții Constituționale în M. Of. (nr. 582 din 20 iulie 2017) raportat

la dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, care

consacră principiul producerii efectelor general obligatorii pentru viitor

(ulterior publicării în M. Of.).

Astfel fiind, soluția de

trimitere a dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție

pentru soluționarea recursului, în considerarea unei decizii a

instanței de contencios constituțional neaplicabile cauzei, este

lipsită de temei legal.

Pentru considerentele expuse, Înalta

Curte constată că nu este lega! învestită, astfel că,

văzând dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va declina

competența de soluționare în favoarea Curții de Apel

București, ca instanță ierarhic superioară celei care a

pronunțat hotărârea în apel, respectiv Tribunalul Specializat

Mureș, Litigii cu profesioniștii. Tribunalul București, secția

a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența

de soluționare a recursului formulat de recurenta-reclamantă B.

împotriva Deciziei civile nr. 58/A din 13 ianuarie 2017, pronunțată

de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în favoarea

Curții de Apel București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi. 16 februarie 2018.