ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1719/2017

Asupra recursului a constatat următoarele:

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 16 mai 2014, sub nr. x/3/2014, reclamanta D.G.I.T.L. Sector 1 - București, în temeiul art. 62 din Legea nr. 31/1990, a formulat opoziție la Hotărârea nr. 1 din 1 martie 2014 a adunării generale a SC C. SRL.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în M. Of. , partea a IV-a, nr. 2414 din 30 aprilie 2014, a fost publicată Hotărârea adunării generale a SC C. SRL prin care asociații acesteia, respectiv domnul D. și doamna E., au stabilit, în temeiul art. 227 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, dizolvarea societății comerciale ai căror asociați sunt.

Prin hotărârea menționată, asociații au hotărât, în conformitate cu art. 235 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 că nefiind creditori ai societății, activele vor reveni asociaților, transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor va avea loc. la data radierii societății din registrul comerțului, măsură ce a fost luată cu prejudicierea intereselor reclamantei.

Prin Sentința civilă nr. 5.958 din 27 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei.

În motivarea acestei soluții, s-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 61 din Legea nr. 31/1990, în sensul că nu s-a invocat o creanță certă, lichidă și exigibilă în favoarea sa.

Împotriva acestei soluții, a declarat apel reclamanta D.G.I.T.L. Sector 1 - București, iar prin Decizia civilă nr. 547 din 3 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, s-a admis apelul, s-a anulat sentința apelată și s-a reținut cauza spre rejudecare.

Prin Decizia civilă nr. 2.045 din 9 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, s-a constatat perimată cererea reclamantei. În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut, în esență, că prin Încheierea din 5 iunie 2015, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., s-a suspendat judecata apelului până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. x/CA/2014 al Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

La data de 1 noiembrie 2016, reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol, iar la termenul din 9 decembrie 2016, instanța a invocat din oficiu excepția perimării.

S-a mai reținut că Dosarul nr. x/CA/2014 al Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a fost soluționat la 20 aprilie 2016, dată de la care a început să curgă termenul de perimare de 6 luni prevăzut de art. 416 C. proc. civ.

Având în vedere că în cauză nu s-a formulat o cerere de redeschidere a procesului în interiorul acestui termen, instanța a admis excepția perimării și a constatat perimată cererea.

La data de 14 decembrie 2016, recurenta-reclamantă D.G.I.T.L. Sector 1 - București a formulat recurs împotriva Deciziei civile nr. 2.045 din 9 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

În motivarea recursului, recurenta a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 416 alin. (2) și art. 417 C. proc. civ., în sensul că termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de instanță, respectiv data la care s-a comunicat hotărârea pronunțată în Dosarul nr. x/CA/2014 al Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, 28 iunie 2016.

Totodată, a susținut recurenta că termenul de perimare a fost întrerupt prin formularea cererii de repunere pe rol a cauzei, cerere formulată în interiorul termenului de 6 luni, având în vedere că ultimul act de procedură îndeplinit de instanță a fost la 28 iunie 2016.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimata SC C. SRL a invocat excepția nulității recursului apreciind că motivele invocate nu se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-reclamantă a arătat că susținerile intimatei sunt nefondate, solicitând în consecință respingerea acestora.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin Încheierea din camera de consiliu din data de 16 mai 2017 a fost încuviințat, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Intimații-pârâți au formulat puncte de vedere asupra raportului, prin care au reiterat excepția nulității recursului.

Prin Încheierea din 26 septembrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția nulității recursului, cu motivarea că recurenta-reclamantă a invocat critici de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Totodată, prin aceeași încheiere, a fost admis în principiu recursul și s-a acordat termen la 21 noiembrie 2017.

Analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamanta D.G.I.T.L. Sectorul 1 București este nefondat și va fi respins, pentru următoarele considerente:

Din conținutul criticilor formulate de către recurentă reiese că acestea vizează soluția de perimare și privește greșita aplicare și interpretare de către curtea de apel a dispozițiilor referitoare la procedura perimării cererii de chemare în judecată, reglementată de dispozițiile art. 416 alin. (2) și art. 417 C. proc. civ.

Prin urmare motivele de nelegalitate privesc greșita aplicare a regulilor de procedură, critică prevăzută de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din perspectiva cărora va fi analizat recursul.

Potrivit dispozițiilor art. 416 C. proc. civ. "Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță. (3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată".

Pornind de la aceste dispoziții legale, reiese că perimarea reprezintă o sancțiune procedurală ce operează de drept și se răsfrânge asupra întregii activități judiciare, iar nu doar asupra unui act de procedură concret, fiind determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului, având un caracter mixt, de sancțiune procedurală și de prezumție de desistare.

Totodată, perimarea constând în stingerea litigiului, este edictată în interesul unei bune administrări a justiției, urmărind soluționarea cauzelor cu celeritate și degrevarea rolului instanțelor de dosare inactive, astfel încât răspunde unui interes general dar și unui interes particular, al părților, anume acela ca drepturile lor să nu rămână un timp îndelungat într-o stare de incertitudine.

Din aceleași reglementări legale rezultă și condițiile ce trebuie îndeplinite în mod cumulativ pentru a interveni sancțiunea perimării, și anume instanța să fi fost învestită cu o cerere care se judecă în primă instanță sau într-o cale de atac, pricina să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni, iar lăsarea cauzei în nelucrare să se datoreze unor motive imputabile părții.

Perimarea fiind sancțiune procedurală intervine în condițiile legii, consecutiv măsurii suspendării judecății, întrucât numai în acest fel poate fi întrunită premisa rămânerii cauzei în nelucrare din motive imputabile părții.

Una dintre situațiile în care cauza rămâne în nelucrare și care atrage suspendarea judecății cauzei este prevăzută de dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., respectiv când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept ce face obiectul unei alte judecăți, cum este, cazul în speță.

Norma juridică cuprinsă în art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. este facultativă, lăsată la aprecierea judecătorului, însă, chiar și în aceste condiții, suspendarea poate să fie dispusă tot numai în cazurile prevăzute de lege.

Totodată, fiind o sancțiune procedurală, perimarea operează de drept, instanța putând să constate perimarea și din oficiu, astfel cum reiese și din dispozițiile art. 420 alin. (1) C. proc. civ.

În speță, se reține că prin Decizia civilă nr. 2.045 din 9 decembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a constatat perimată cererea formulată de reclamanta D.G.I.T.L. Sector 1 București având ca obiect opoziție, în temeiul dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ.

În raport cu dispozițiile art. 416 alin. (2) C. proc. civ., "Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță."

Ultimul act de procedură îndeplinit în cauză, înainte de împlinirea termenului de perimare de 6 luni, astfel cum este reglementat de dispozițiile art. 416 alin. (2) C. proc. civ., a fost efectuat la data de 20 aprilie 2016, momentul soluționării litigiului care a atras măsura suspendării judecării cauzei pendinte.

Critica recurentei-reclamante potrivit căreia termenul de perimare ar curge de la data de 28 iunie 2016, respectiv momentul comunicării hotărârii pronunțate în Dosarul nr. x/CA/2014 al Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, nu este fondată, având în vedere că, așa cum a reținut și Curtea de Apel București, suspendarea operează până la momentul în care hotărârea care a provocat această măsură a devenit definitivă.

În consecință, termenul de 6 luni curge de la momentul rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în dosarul care a generat suspendarea, și nu de la ultimul act de procedură îndeplinit în dosarul care a determinat suspendarea, respectiv comunicarea hotărârii.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 416 alin. (2) C. proc. civ. care prevăd că termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță, însă în dosarul care a rămas în nelucrare, și nu în dosarul care a generat suspendarea.

Prin urmare, constatând că prin decizia recurată dispozițiilor legale care reglementează sancțiunea perimării, au fost corect aplicate conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de recurenta-reclamanta D.G.I.T.L. Sectorul 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta D.G.I.T.L. Sectorul 1 București împotriva Deciziei civile nr. 2.045 din 9 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2017.

Procesat de GGC - N