ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 188/2018

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 948 din 29 septembrie 2017, pronunțată de Judecătoria Aiud s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Aiud și, în consecință:

În baza art. 50 raportat la art. 598 alin. (2) C. proc. pen. s-a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulată de deținutul A., aflat în Penitenciarul Aiud, în favoarea Curții de Apel Oradea.

Pentru a pronunța această hotărâre Judecătoria Aiud a reținut că prin contestația formulată contestatorul condamnat A. a solicitat să se constate că pedeapsa principală de 23 de ani și 4 luni la care a fost condamnat prin sentința penală a Curții cu Juri din Brescia pronunțată în data de 25 septembrie 2009 de Curtea cu Juri din Brescia, modificată prin Sentința penală nr. 5 din 16 martie 2011 a Curții de Apel cu Juri din Brescia, rămasă irevocabilă la data de 18 aprilie 2013, a fost amnistiată parțial cu 3 ani, de autoritățile italiene, în baza Legii nr. 241 din data de 31 iulie 2006, astfel că pedeapsa rămasă de executat de către contestator este de 20 de ani și 4 luni închisoare și drept consecință a solicitat:

- să fie anulat mandatul de executare al pedepsei închisorii nr. 923 din 30 iunie 2015, emis în baza Sentinței penale nr. 131/PI din 16 octombrie 2014 a Judecătoriei Oradea;

- să se dispună emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei pentru 20 de ani și 4 luni închisoare, la data rămânerii definitive a sentinței ce se va pronunța, iar din pedeapsa de executat să se deducă durata deja executata din 26 septembrie 2008 la 04 decembrie 2008 și de la data de 05 decembrie 2008 la zi;

- să se constatate că pe durata executării pedepsei în Italia contestatorul a beneficiat de 495 de zile de eliberare anticipate, care să fie avute în vedere la calculul fracțiilor de pedeapsă considerată ca executată potrivit art. 100 alin. (1) și (2) C. pen. privind condițiile liberării condiționate în cazul pedepsei închisorii.

Contestatorul și-a întemeiat contestația la executare penală pe cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

În fapt, contestatorul a arătat că prin sentința penală a Curții cu Juri din Brescia, pronunțată în data de 25 septembrie 2009, modificată prin Sentința penală nr. 5 din 16 martie 2011 a Curții de Apel cu Juri din Brescia, rămasă irevocabilă la data de 18 aprilie 2013, a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 23 de ani și 4 luni închisoare pentru comiterea a 4 infracțiuni.

În perioada în care executa pedeapsa pe teritoriul Republicii Italiene, fiind sub jurisdicția legislației acestui stat, a intervenit Legea nr. 241 din 31 iulie 2006 prin care a fost amnistiată o parte din pedeapsa care a fost aplicată, respectiv 3 ani închisoare din cei 23 de ani și 4 luni aplicați.

Reducerea pedepsei de 23 de ani și 4 luni închisoare la 20 ani și 4 luni închisoare, ca urmare a amnistiei prin Legea nr. 241/2006, este menționată în Ordinul nr. SIEP 191/2013 dat de Parchetul general al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Brescia, Biroul de executări penale, precum și în certificatul emis de acesta la data de 08 octombrie 2014.

În certificatul emis de Procuratura generală din Brescia - Serviciul executări penale s-a precizat că în urma beneficiului acordat prin prisma amnistiei, pedeapsa rămasă de executat a contestatorului, este de 20 de ani și 4 luni închisoare.

Ulterior, prin Sentința penală nr. 131/PI/2014, pronunțată în Dosarul nr. x/35/P/2014 de Curtea de Apel Oradea, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și în consecință a fost recunoscută sentința penală a Curții de Apel cu Juri din Brescia pronunțată în data de 25 septembrie 2009, rămasă definitivă prin Sentința nr. 5 din 16 martie 2011 a Curții de Apel cu Juri din Brescia, prin care contestatorul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 23 de ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 144 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 302/2004 cu referire la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii, a arestului preventiv din 26 septembrie 2008 până la 04 decembrie 2008 precum și perioada executată de contestator din 05 decembrie 2008 până la zi.

Curtea de Apel Oradea a dispus transferul contestatorului într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei.

Prin Sentința penală nr. 776/2015, pronunțată de Judecătoria Oradea în Dosarul nr. x/271/2013, definitivă prin neapelare la data de 30 iunie 2015, contestatorul a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. și ped. de art. 189 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicare art. 37 lit. b) C. pen.

Contestatorul a considerat că Judecătoria Aiud este competentă să soluționeze prezenta contestație la executare având în vedere prevederile art. 598 alin. (2) lit. d) rap. la art. 597 alin. (6) C. proc. pen.

În susținerea cererii contestatorul a anexat în copie următoarele acte:

- Sentința penală nr. 131/P/2014 a Curții de Apel Oradea;

- Sentința penală nr. 776/2015 a Judecătoriei Oradea;

- mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 923 din 30 iunie 2015

- Ordin de executare pentru descarcerare nr. 191/2013, emis de Parchetul General de pe lângă Curtea de Apel din Brescia;

- Certificatul stării de executare a pedepsei, emis de Parchetul General de pe lângă Curtea de Apel din Brescia - Serviciul executări penale;

- Practică judiciară relevantă în cauză: Sentința penală nr. 49/2010 a Curții de Apel București; Sentința penală nr. 1271/2015 a Judecătoriei Galați.

La dosar a fost comunicată la solicitarea instanței, situația juridică a contestatorului și copia mandatului de executare nr. 923/2015 emis în data de 30 iunie 2015.

La termenul de judecată din data de 26 mai 2017 instanța a calificat cererea ca fiind contestație la executare conform dispozițiilor art. 598 lit. c) C. proc. pen. și a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Aiud de soluționare a contestației.

S-a reținut că deținutul A. se află în Penitenciarul Aiud în executarea pedepsei de 23 de ani și 4 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 776/2015 a Judecătoriei Oradea. Prin această sentință a fost condamnat deținutul la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate, pedeapsă care a fost contopită cu pedeapsa de 23 de ani și 4 luni închisoare aplicată petentului contestator prin sentința penală a Curții cu Juri din Brescia, pronunțată în data de 25 septembrie 2009 de Curtea cu Juri din Brescia, modificată prin Sentința penală nr. 5 din 16 martie 2011 a Curții de Apel cu Juri din Brescia, rămasă irevocabilă la data de 18 aprilie 2013, sentință recunoscută prin Sentința penală nr. 131/PI/2014, pronunțată în Dosarul nr. x/35/P/2014 de Curtea de Apel Oradea.

Prin contestația de față, contestatorul a invocat o cauză de micșorare a pedepsei, anume faptul că ar fi aplicabilă instituția amnistiei conform unei legi emise în anul 2006 de autoritățile italiene. Având în vedere faptul că această lege are o dată anterioară momentului în care autoritățile române au procedat la recunoașterea hotărârii judecătorești străine și reducerea pedepsei vizează această hotărâre, contestația la executare a fost calificată în baza art. 598 lit. c) C. proc. pen., acesta invocând de fapt un motiv preexistent recunoașterii hotărârii străine.

Fiind vorba despre o recunoaștere a unei hotărâri judecătorești străine făcută pe cale principală, conform art. 136 din Legea nr. 302/2004, în cadrul acestei proceduri, condamnatul ar fi trebuit să invoce - pentru momentul la care s-a făcut adaptarea pedepsei - motivul deja existent atunci, de reducere a pedepsei conform legii de amnistie invocate. Mai mult, condamnatul nu a invocat acest motiv nici în fața instanței de fond ulterioare, Judecătoria Oradea.

Or, în atare condiții, Judecătoria Aiud a considerat că este în competența instanței care a procedat la aplicarea efectivă a pedepsei inițiale - Curtea de Apel Oradea - soluționarea prezentei cauze conform regulilor de competență stabilite potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (2) C. proc. pen., - instanța competentă să soluționeze contestația la executare în cazul prevăzut de lit. c) este instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.

S-a reținut că dispozițiile legale menționate nu instituie o competență alternativă, ci una obligatorie, astfel încât, atunci când petentul solicită lămurirea unei hotărâri, competentă exclusiv este instanța care a pronunțat respectiva hotărâre, în cazul de față, Curtea de Apel Oradea, urmând ca eventualele consecințe asupra mandatului în executare să fie aplicate subsecvent, inclusiv în ceea ce privește aspectele invocate la petitul II al cererii.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 598 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 50 C. proc. pen., instanța a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Aiud și a declinat în favoarea Curții de Apel Oradea competența de soluționare a contestației la executare formulată de către contestatorul A..

Cheltuielile judiciare efectuate în cauză până în prezent au rămas în sarcina statului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, la data de 03 noiembrie 2017, sub nr. x/175/2017.

Examinând contestația la executare formulată în cauză, în raport de temeiurile de fapt și de drept invocate în sprijinul acesteia, Curtea a reținut următoarele:

Prin sentința penală a Curții cu Juri din Brescia, pronunțată în data de 25 septembrie 2009, modificată prin Sentința penală nr. 5 din 16 martie 2011 a Curții de Apel cu Juri din Brescia, rămasă irevocabilă la data de 18 aprilie 2013, a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 23 de ani și 4 luni închisoare pentru comiterea a 4 infracțiuni.

Ulterior, prin Sentința penală nr. 131/PI/2014, pronunțată în Dosarul nr. x/35/P/2014 de Curtea de Apel Oradea, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și în consecință a fost recunoscută sentința penală a Curții de Apel cu Juri din Brescia pronunțată în data de 25 septembrie 2009, rămasă definitivă prin Sentința nr. 5 din 16 martie 2011 a Curții de Apel cu Juri din Brescia, prin care contestatorul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 23 de ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 144 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 302/2004 cu referire la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii, a arestului preventiv din 26 septembrie 2008 până la 04 decembrie 2008 precum și perioada executată de contestator din 05 decembrie 2008 până la zi.

Curtea de Apel Oradea a dispus transferul contestatorului într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei.

Prin Sentința penală nr. 776/2015, pronunțată de Judecătoria Oradea în Dosarul nr. x/271/2013, definitivă prin neapelare la data de 30 iunie 2015, contestatorul a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. și ped. de art. 189 alin. (1), 2 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., pedeapsă care a fost contopită cu pedeapsa de 23 de ani și 4 luni închisoare aplicată petentului contestator prin sentința penală a Curții cu Juri din Brescia, pronunțată în data de 25 septembrie 2009 de Curtea cu Juri din Brescia, modificată prin Sentința penală nr. 5 din 16 martie 2011 a Curții de Apel cu Juri din Brescia, rămasă irevocabilă la data de 18 aprilie 2013, sentință recunoscută prin Sentința penală nr. 131/PI/2014, pronunțată în Dosarul nr. x/35/P/2014 de Curtea de Apel Oradea.

Însă, așa cum rezultă din actele de la dosar, în special "certificatul stării de executare" emis de către Procuratura Generala a Republicii Italiene de pe lângă Curtea de Apel din Brescia (dos. x/35/2014 al Curții de Apel Oradea, atașat prezentului dosar), prin sentința instanței italiene s-a recunoscut condamnatului A. beneficiul amnistiei acordate prin Legea nr. 241/2006 asupra unei părți din pedeapsa stabilită, respectiv asupra a 3 ani închisoare, astfel încât, în același înscris se menționează în mod expres "pedeapsa rămasă de executat: închisoare 20 de ani, 4 luni". De asemenea, reducerea pedepsei stabilite este menționată și în Ordinul nr. SIEP 191/2013 dat de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Brescia, Biroul de executări penale.

Ca atare, Curtea a constatat că Sentința penală nr. 131/P/2014 prin care s-a procedat la recunoașterea hotărârii de condamnare pronunțate de către autoritățile judiciare italiene, stabilind pedeapsa la executarea căreia A. a fost obligat, precum și durata măsurilor preventive și a celei executate din pedeapsa în Italia, nu a lămurit suficient de clar durata rămasă efectiv de executat în raport de toate aceste elemente, omițând să dea cuvenita relevanță mențiunilor exprese din certificatul emis de către autoritățile judiciare italiene.

Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., a admis contestația la executare împotriva Sentinței penale nr. 131/PI/2014 pronunțată în Dosarul nr. x/35/2014 al Curții de Apel Oradea.

A constatat că Serviciul Executări Penale al Procuraturii Generale a Republicii Italiene de pe lângă Curtea de Apel Brescia a reținut în favoarea persoanei solicitate A. incidența amnistiei acordată prin Legea italiană nr. 241 din 31 iulie 2006 pentru pedeapsa de 3 ani închisoare din durata pedepsei totale de 23 ani și 4 luni închisoare, stabilind totodată că pedeapsa rămasă de executat este de 20 de ani 4 luni închisoare și, în consecință:

A lămurit dispozitivul Sentinței nr. 131/PI/2014 a Curții de Apel Oradea doar sub aspectul cuantumului pedepsei principale dispuse a fi executate în România în sensul că:

A dispus executarea de către persoana condamnată A., actualmente deținut în Penitenciarul Aiud, a pedepsei principale a închisorii de 20 ani și 4 luni.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație persoana solicitată A., fără a o motiva.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, fixându-se termen de judecată la 2 martie 2018.

La data de 22 februarie 2018, condamnatul A. a declarat că nu își însușește contestația formulată și că nu dorește să fie prezent la judecată.

Înalta Curte, având în vedere manifestarea de voință a contestatorului, cât și prevederile legale aplicabile, va lua act de neînsușirea contestației formulate de numitul A. împotriva Sentinței penale nr. 123/PI/2017 din data de 20 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de neînsușirea contestației formulate de numitul A. împotriva Sentinței penale nr. 123/PI/2017 din data de 20 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 130 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 2 martie 2018.

Procesat de GGC - GV