ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1173/2021

Ședința publică din data de 26 mai 2021

asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 18 decembrie 2012 pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții D. și Spitalul Clinic Profesor Doctor Panait Sârbu (Maternitatea Giulești), obligarea acestora, în solidar, la plata unei despăgubiri în cuantum total de 1.350.000 euro, în echivalent RON, la data plății, din care suma de 600.000 euro reprezintă contravaloarea prejudiciului moral cauzat lui C. (fiul defunctei E.), suma de 500.000 euro reprezintă contravaloarea prejudiciului moral cauzat reclamantei B. (fiica defunctei E.), iar suma de 250.000 euro reprezintă contravaloarea prejudiciului moral cauzat reclamantului A., soțul defunctei E., urmare a săvârșirii unor erori medicale cu ocazia acordării asistenței medicale în cadrul spitalului pe durata de timp cuprinsă între 1.10 - 3.10.2012, cu prilejul nașterii prin cezariană a celui de-al doilea copil, erori care au condus la decesul pacientei.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1349, 1357, 1373 alin. (2) C. civ. (raportul de prepușenie) și cele ale Legii nr. 95/2006.

Pârâtul Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie Profesor Doctor Panait Sârbu a formulat cerere de chemare în garanție a S.C. F. S.A. pentru ca, în situația în care s-ar admite cererea introductivă a reclamanților împotriva spitalului, să fie admisă și cererea în contradictoriu cu chemata în garanție cu care spitalul are încheiată o poliță de asigurare pentru malpraxis medical.

Prin sentința nr. 3096 din 20 martie 2013, Judecătoria sectorului 6 București a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

La Tribunalul București, secția a III-a civilă, dosarul a fost înregistrat în data de 23 aprilie 2013, sub nr. x/2013.

La data de 28 mai 2013, pârâtul Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie a depus o cerere precizatoare în care a arătat că, dacă s-ar admite acțiunea introductivă, cererea de chemare în garanție ar trebui admisă doar în limitele sumei de 500.000 de euro care reprezintă maximul despăgubirii permis de polița de asigurare.

La data de 27 iunie 2013, reclamanții au depus o cerere precizatoare în care au arătat că valoarea totală a pretențiilor solicitate este de 1.350.000 euro, ceea ce reprezintă 6.034.500 RON la cursul de schimb leu/euro din data de 14 decembrie 2012.

Prin încheierea din 25 octombrie 2013, Tribunalul București a dispus, în temeiul art. 144 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecății cauzei având ca obiect acțiune în răspundere civilă delictuală până la soluționarea definitivă a cauzei penale ce face obiectul dosarului de urmărire penală nr. x/2012.

La data de 13 august 2018, reclamanții au formulat cerere de repunere pe rol, iar la 7 decembrie 2018, reclamanții au depus la dosar o cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată, prin care au arătat că solicită ca asigurătorul de răspundere civilă să fie obligat, în solidar, cu ceilalți pârâți la plata despăgubirilor și și-au majorat pretențiile în sensul că au solicitat obligarea pârâților la plata daunelor materiale în cuantum de 30.000 RON reprezentând cheltuieli ocazionate de înmormântare și pomenirile creștinești, respectiv obligarea pârâților la plata sumei de 500.000 RON lunar pentru fiecare din cei doi copii ai victimei cu titlu de prestație periodică lunară reprezentând aportul financiar pe care mama l-ar fi adus la creșterea, îngrijirea și educarea lor calculat și acordat sub formă de prestație unică pentru perioada cuprinsă între decesul victimei și data achitării efective a despăgubirilor și de prestație periodică lunară de la data achitării despăgubirilor și până la împlinirea vârstei de 18 ani de către cei doi copii, respectiv până la terminarea studiilor, după caz.

Tot prin cererea modificatoare, reclamanții au solicitat stabilirea dobânzii legale pentru daune materiale și morale care vor fi acordate, respectiv obligarea pârâților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 1 februarie 2019 în dosar s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu de către G., H. (părinții decedatei), I. și J. (frații decedatei), prin care s-a solicitat obligarea pârâtului D., în solidar cu pârâtul Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie, la plata unor daune morale în cuantum de 200.000 euro pentru fiecare (inclusiv prin atragerea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a spitalului) și a dobânzii legale calculate de la data producerii prejudiciului până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

La data de 22 ianuarie 2019, S.C. F., prin lichidator judiciar a solicitat disjungerea cererii de chemare în garanție.

Prin încheierea din 29 martie 2019, tribunalul a respins excepția lipsei calității de reprezentant grefată pe excepția nulității contractului încheiat de reclamanți cu K.. De asemenea, tribunalul a constatat că excepția necompetenței materiale a instanței a fost soluționată anterior, prin încheiere interlocutorie și a respins excepția tardivității cererii modificatoare. Prin aceeași încheiere, tribunalul a apreciat că se impune disjungerea cererii de chemare în garanție și formularea unui alt dosar cu termen la data de 29 martie 2019, urmând ca în dosarul disjuns să se discute cererea de suspendare a judecății.

Tribunalul a pus în discuție, tot la termenul menționat anterior, admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție și a dispus admiterea în principiu a acesteia, în condițiile art. 49 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Prin sentința nr. 1702 din 5 iulie 2019, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune. A admis, în parte, acțiunea principală modificată. A admis, în parte, cererea de intervenție în interes propriu. L-a obligat pe pârâtul Spitalul Clinic Dr. Panait Sârbu la plata sumei de câte 30.000 euro, în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății, reprezentând daune morale pentru reclamanții C. și B., precum și la plata dobânzii legale, aferentă debitului principal, calculată de la data formulării cererii modificatoare (19 noiembrie 2018) și până la plata efectivă. L-a pe obligat pârâtul spital la plata sumei de 20.000 euro pentru reclamantul A., reprezentând daune morale, precum și la plata dobânzii legale, aferentă debitului principal, calculată de la data formulării cererii modificatoare și până la plata efectivă. L-a obligat pe pârâtul spital la plata sumei de câte 47.833,25 RON, daune materiale, către fiecare dintre cei doi reclamanți, C. și B., constând în aportul financiar pe care mama acestora l-ar fi prestat fiecăruia dintre ei, în perioada 3 aprilie 2012 și până la data formulării cererii modificatoare, precum și la plata dobânzii legale, aferentă debitului principal, calculată de la data formulării cererii modificatoare și până la plata efectivă. L-a obligat pe același pârât la plata unei prestații lunare către fiecare dintre cei doi reclamanți, C. și B., în sumă de câte 655,25 RON, de la data formulării cererii modificatoare și până la împlinirea vârstei de 18 ani pentru fiecare dintre reclamanți și la plata sumei de câte 5.000 euro, în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății, pentru fiecare dintre intervenienții I. și J., reprezentând daune morale, precum și la plata dobânzii legale, aferentă debitului principal, calculată de la data formulării cererii de intervenție (31 ianuarie 2019) și până la plata efectivă. L-a obligat pe pârâtul spital la plata sumei de câte 10.000 euro, în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății, pentru fiecare dintre intervenienții G. și H., reprezentând daune morale, precum și la plata dobânzii legale, aferentă debitului principal, calculată de la data formulării cererii de intervenție (31 ianuarie 2019) și până la plata efectivă. A respins, în rest, acțiunea principală și cererea de intervenție principală, ca neîntemeiate. L-a obligat pe pârâtul spital la plata sumei de 4700 RON, cheltuieli de judecată către reclamanți.

Cu referire la excepția prescripției dreptului la acțiune îndreptată împotriva Spitalului Clinic de Obstetrică și Ginecologie pentru fapta proprie a acestuia, excepție invocată de acest pârât prin întâmpinarea la cererea modificatoare, s-a reținut incidența dispozițiilor legale ale Noului C. civ., în considerarea datei la care a avut loc operația de cezariană și a survenit decesul pacientei și a dispozițiilor art. 6 alin. (1) C. civ.. Au fost valorificate de către tribunal dispozițiile art. 2523 și 2528 alin. (1) C. civ. și împrejurarea că Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 6 București a efectuat cercetări în legătură cu acest incident, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. La 21.03.2018 a fost emisă ordonanța de către procuror, prin care s-a dispus clasarea cauzei, considerându-se că momentul subiectiv la care reclamanții au cunoscut atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, este cel al comunicării ordonanței de clasare emisă de procuror, adică ulterior datei de 21.03.2018. Cum de la această dată până la 19.11.2018 au trecut mai puțin de 3 ani, s-a apreciat ca fiind introdusă în termen cererea în răspundere civilă delictuală pentru fapta proprie a spitalului.

Pe fondul raporturilor deduse judecății, s-a stabilit că la data de 1 octombrie 2012, numita E. a fost internată la Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie Prof. Dr. Panait Sârbu, în vederea nașterii prin operație cezariană programată, intervenția chirurgicală fiind efectuată la aceeași dată, iar la 3 octombrie 2012, aceasta a decedat la Spitalul Clinic de Urgență.

Conform raportului de constatare medico-legală nr. x, raportului de expertiză medico-legală nr. x și adresei Comisiei Superioare Medico - Legale, decesul s-a produs prin stop cardio-respirator survenit în evoluția unei insuficiențe cardio-circulatorii acute cu decompensarea funcției cardiace pe fondul unor afecțiuni cardiace preexistente (hipertrofie VS concentrică cu focare de sclerolipomatoză interstițială și pervasculară intra miocardică), hipoplazia arterei coronare, nefroangioascleroză. Modificările hemodinamice au fost induse de o stare infecțioasă cu punct de plecare uterin (miometrită acută), cu instalarea unui șoc septic endotoxic cu evoluție supraacută.

Faptele ilicite imputate pârâtului D., medicul curant al defunctei, de către reclamanți și de către intervenienți, au privit încălcarea obligației de a acorda asistență medicală pacientului, în oricare din etapele ei, de îngrijire a pacientului care implică informarea acestuia cu privire la posibilitatea apariției unor complicații în urma intervenției chirurgicale și a obligației de securitate care incumbă medicului prin efectuarea unei evaluări corecte a raportului riscuri-beneficii, obligații care sunt stabilite prin art. 1 - 3 și 6 din Legea nr. 46/2003, art. 8 din Codul deontologic al Colegiului Medicilor din România din 30 martie 2012, art. 11 din Normele Codului Deontologic medical al Colegiului Medicilor din România, art. 373 alin. (3), art. 649 și art. 651 din Legea 95/2006.

Fapta ilicită proprie imputată spitalului a privit încălcarea obligației de securitate prevăzută de art. 106 din Legea nr. 95/2006, prin prevenirea și combaterea infecțiilor nosocomiale, încălcare ce a condus la infectarea numitei E., subsecvent internării sale în spital.

Referitor la cererile formulate împotriva pârâtului D., s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 1349 C. civ. sub aspectul existenței faptei ilicite.

În esență, s-a stabilit că au existat motive medicale care au condus la decizia ca nașterea să aibă loc pe cale chirurgicală, această decizie fiind supusă controlului ierarhic al sefului de secție. În plus, la data internării, anterior operației, pacientei E. i-au fost aduse la cunoștință riscurile și eventualele complicații ce pot decurge în urma operației cezariene, printre acestea fiind menționat și decesul. Ca urmare a informării pacientei, aceasta și-a exprimat acordul cu privire la nașterea pe această cale și a menționat bolile de care suferă, printre acestea fiind talasemia minoră și hernia de disc.

Deși exista posibilitatea nașterii pe cale naturală, totuși operația cezariană era cea mai indicată, date fiind posibilele suferințe ale mamei și fătului, atât în timpul nașterii cât și ulterior, așa cum s-a arătat în raportul întocmit de Comisia Superioară Medico-Legală.

În evaluarea raportului riscuri-beneficii trebuie avută în vedere și probabilitatea mică în producerea riscului cel mai mare, probabilitate pe care însăși pacienta a considerat-o nesemnificativă, de vreme ce, cu toate că în cuprinsul declarației de consimțământ au fost menționate toate riscurile majore, și-a exprimat acordul asupra operației de cezariană.

Nu a existat, deci, o culpă a pârâtului D. în efectuarea unei evaluări corecte a raportului riscuri-beneficii cu privire la operația cezariană, iar pacienta a fost corect informată.

În privința neîndeplinirii obligației de monitorizare atentă a pacientei, ulterior efectuării operației, tribunalul a apreciat, contrar susținerilor reclamanților, că evoluția clinică a numitei E. nu a indicat, până la data de 3 octombrie 2019, existența unei infecții. În adresa nr. x/2015 a Comisiei Superioare Medico-Legale s-a concluzionat că modificările hemodinamice au fost induse de o stare infecțioasă cu punct de plecare uterin (miometrită acută), cu instalarea unui șoc septic endotoxinic cu evoluție supraacută. Comisia Superioară a concluzionat că asistența medicală acordată cazului a respectat toate recomandările Ghidurilor Clinice de Obstetrică-Ginecologie, precum și a consultului interdisciplinar, cu referire la pârâtul D., reținând că a avut o conduită obstetrică și medico - chirurgicală corectă.

Deși șocul endotoxic s-a produs ca urmare a administrării de antibiotice, pârâtul D. a avut o conduită terapeutică corectă, susținută de concluziile Comisiei Superioare. Chiar dacă administrarea a avut loc la 4 ore de la prelucrarea analizelor recoltate în dimineața zilei de 3 octombrie 2012, pârâtul D. a intervenit imediat ce a avut toate elementele care au condus către o concluzie clară în sensul existenței infecției. Comisia superioară a reținut și existența unei afecțiuni cardiace preexistente (hipertrofie VS concentrică cu focare de sclero-lipomatoză interstițială și perivasculară intra miocardică), hipoplazia arterei coronare, nefroangioscleroză (punctul 12 din concluzii), ca o condiție cauzală a producerii decesului, cu alte cuvinte o afecțiune care dacă nu ar fi existat pacienta nu ar fi decedat.

Nu s-a putut imputa pârâtului conduita terapeutică și nici încălcarea obligației de a acorda asistență medicală, astfel că, în lipsa unor dovezi certe în sens contrar, tribunalul nu a reținut teza susținută de reclamanți și intervenienți.

Concluzia tribunalul, că nu există o faptă ilicită ce poate fi imputată pârâtului D. și nici o culpă a acestuia, a condus la respingerea acțiunii îndreptate împotriva sa, așa cum a fost modificată, precum și a cererii de intervenție principală și, în consecință, și a cererii de obligare a comitentului pârât Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie Prof. Dr. Panait Sârbu pentru fapta prepusului, prin aplicarea dispozițiilor art. 1349 și 1357 C. civ. și art. 644 alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006, nefiind îndeplinite condițiile cumulative pentru atragerea răspunderii civile delictuale.

În schimb, cererile prin care s-a solicitat atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtului Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie Prof. Dr. Panait Sârbu, au fost considerate întemeiate, în parte.

Sub aspectul faptei ilicite, tribunalul a reținut că acest pârât nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 166 din Legea nr. 95/2006, de prevenire și combatere a infecțiilor nosocomiale, împrejurare care a condus la infectarea pacientei sale, E., cu bacteriile E. coli, Pseudomonas Aeruginosa, cocobacili și bacili gram.

Deși infecția nu a fost cauza decesului, a reprezentat factorul declanșator, în urma căruia într-un șir de evenimente care s-au succedat, s-a produs în cele din urmă moartea pacientei.

Adresa nr. x/2015 a Comisiei Superioare Medico-Legale (pct. 13 din concluzii) a menționat că probabil calea de propagare o reprezintă infecția vaginală ascendentă din cadrul unei vaginoze bacteriene, ce poate fi dovedită prin prezența unui infiltrat fibrino-leucocitar la nivelul deciduei, iar probabilitatea unei infecții asociate îngrijirii medicale (infecție nosocomiale) nu pot fi documentate clinic, epidemiologic și laborator, în absența unui caz similar, concomitent cu acesta.

Această concluzie a fost înlăturată de tribunal ca incorectă, întrucât buletinul de analize medicale nr. 246/4 octombrie 2012 a indicat că lohiile recoltate pacientei în data de 3 octombrie 2012, anterior decesului, erau sterile, ceea ce exclude existența unei infecții vaginale ascendente. În plus, apariția unuia dintre germenii rezistenți la antibiotice și asocierea sa cu infecțiile intraspitalicești, Pseudomonas Aerugionsa (pioceanicul), constituie un argument în sensul că poarta de intrare a germenilor ce au determinat infecția este la nivelul plăgii operatorii. Împrejurarea că nu au existat cazuri similare, concomitente cu cel de față, nu a constituit un motiv care să excludă ipoteza infectării pe timpul operației cezariene. De altfel, chiar pârâtul D. a considerat că infectarea a avut loc în momentul intervenției chirurgicale.

În concluzie, tribunalul a reținut că starea infecțioasă a avut ca punct de plecare uterul, iar poarta de intrare a fost plaga operatorie, modificările hemodinamice fiind induse de această stare infecțioasă, pe fondul șocul endotoxinic. Întrucât în lipsa acestui factor declanșator efectul păgubitor nu s-ar fi produs, acesta fiind cel care a înlesnit nașterea procesului cauzal, tribunalul a reținut ca infecția nosocomială reprezintă una dintre condițiile exterioare care au contribuit la realizarea efectului păgubitor, fiind așadar o componentă a împrejurării cauzale alături de apariția șocului endotoxic și a existenței afecțiunilor cardiace preexistente.

Pornind de dispozițiile art. 166 din Legea nr. 95/2006, tribunalul a constatat că fapta ilicită a fost dovedită conform celor mai sus arătate și a reprezentat una dintre condițiile cauzale care a condus la deces, împrejurare ce a impus repararea prejudiciului cauzat reclamanților și intervenienților, în calitate acestora de soț, copii, părinți și frați.

În raport de art. 1390 și 1391 C. civ., tribunalul a constatat că, atât reclamanților, cât și intervenienților li se cuvin despăgubiri morale pentru prejudiciul ce constă în suferința produsă soțului, copiilor și rudelor prin deces, constatând, de asemenea, că suferința persoanei decedate nu poate fi avută în vedere întrucât prejudiciul moral este personal și acesta constă în durerea încercată de rude pentru decesul unui membru al familiei.

Prin decizia nr. 1663/A din 26 noiembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul declarat de pârâtul Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie împotriva sentinței și a încheierii din 29 martie 2019. A admis apelurile reclamanților și intervenienților împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că daunele morale pe care urmează să le achite pârâtul spital, sunt următoarele: 100.000 euro către reclamantul C., 100.000 euro către reclamanta B., 70.000 euro către reclamantul A., 40.000 euro către intervenientul G., 40.000 euro către intervenienta H., 20.000 euro către intervenienta J., 20.000 euro către intervenientul I.. A respins solicitarea de acordare a dobânzii legale calculată la sumele reprezentând daunele morale pentru perioada anterioară datei pronunțării hotărârii. L-a obligat pe pârâtul spital la plata sumei de 30.000 RON, plus dobânda legală remuneratorie, calculată începând cu data de 19 noiembrie 2015 și până la data plății efective, către apelantul - reclamant A. cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material reprezentat de contravaloarea cheltuielilor efectuate cu înmormântarea. A păstrat dispozițiile sentinței privitoare la următoarele aspecte: respingerea excepției prescripției, respingerea acțiunii și a cererii de intervenție principale, în contradictoriu cu pârâtul D., admiterea, în parte, a acțiunii principale modificate și a cererii de intervenție în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie Prof. Dr. Panait Sîrbu, acordarea despăgubirilor materiale globale și periodice în favoarea celor doi copii, acordarea cheltuielilor de judecată aferente primei instanțe. L-a obligat pe pârâtul spital la plata sumei de 5000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloare onorariu avocat pentru etapa apelului, către apelantul - reclamant A..

Instanța de apel a constatat că nici apelantul spital, nici reclamanții sau intervenienta nu au solicitat în prezentul litigiu efectuarea altor expertize medico-legale pentru a combate sau confirma expertiza medico-legală și concluziile din avizul de aprobare a acesteia, efectuate în procesul penal. În cadrul concluziilor pe fondul apelului, apărătorul apelantului spital a criticat sistemul legal român din perspectiva lipsei independenței și a posibilității afectării imparțialității expertului angajat la Institutul Național de Medicină Legală, fără a susține neconformitatea punctuală a unui text de lege cu Constituția României (sub forma excepției de neconstituționalitate) sau cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului (sub forma solicitării de aplicare prioritară a unei reglementări internaționale mai favorabile).

A mai constatat că în perioada în care pacienta E. a fost internată la spital au existat intervenții din partea multor medici care, fie în dosarul penal, fie în dosarul de față, au fost audiați ca martori. Cu privire la conduitele medicale ale acestora, a constatat că nu este abilitată să se pronunțe din moment ce nu au fost chemați în judecată de reclamanți sau de intervenienți.

Instanța de apel a reținut următoarele:

Comisia de avizare și control întrunită în ședință a emis la data de 27 octombrie 2015 avizul x/2015 prin care a aprobat raportul de expertiză medico-legală nr. x mai 2015 efectuat la INML București în legătură cu defuncta E., cu precizarea că și analiza opiniilor experților recomandați de părți sunt de competența exclusivă a Comisiei Superioare de Medicină Legală.

Raportul de expertiză medico-legal, aprobat prin avizul menționat anterior, a fost întocmit de dr. L., medic primar legist la INML, la întocmirea acestuia participând și experții desemnați de părți și anume: dr. M., dr. N. și dr. O., toți medici primari legiști.

Expertul L. a reținut la punctul A18 din raportul de expertiză medico-legală că au existat unele deficiențe în ceea ce privește monitorizarea corectă pre și post-operatorie și tratamentul post-operator, dar nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între aceste deficiențe și cauza medicală a decesului, având în vedere atât etiologia incertă a patologiei infecțioase puerperale, cât și intervalul de timp în care s-a putut produce contaminarea infecțioasă la nivelul uterului în regiunea incizată chirurgical în timpul cezarienei.

Expertul M. a precizat, cu privire la punctul 18 menționat anterior, că "etiologia patologiei infecțioase puerperale este obiectivată pe fragmentele de uter recoltate la necropsie, prin care s-au evidențiat numeroși bacili gram negativ și frecvenți coci gram pozitiv". În opinia acestui expert, pacienta nu avea indicație de naștere prin operație cezariană la debut de travaliu, iar supravegherea pacientei a fost deficitară, cel puțin începând cu noaptea de 2/3 octombrie 2012, după recoltarea probelor de sânge de la ora 00:18, al căror rezultat a fost validat după circa 9 ore - în condițiile în care leucocitoza cu neutrofilie sugera existența unui proces infecțios - tratamentul antibiotic fiind inițiat tardiv, după 4 ore de la validarea rezultatelor de laborator (probe recoltate 00:18), deci după cca 12 ore de la debutul simptomatologiei care, de altfel, a impus recoltarea probelor de sânge la ora menționată.

La cauza medicală a decesului (răspunsul de la punctul 17 din opinie) expertul M. a arătat că moartea s-a datorat insuficienței organice multiple, survenite în evoluția unei infecții uterine post operație cezariană - miometrită acuta sucurativă de etiologie bacteriană (cu germen gram negativ) cu parametrită și tromboflebită septică locală, nediagnosticată și pentru care nu s-a inițiat antibioterapia în timp util, complicată cu șoc endotoxinic și insuficiență cardiacă acută, decompensarea cardiacă fiind favorizată de anemia cronică persistentă pe toată durata sarcinii, acutizată postcezariană, pe fondul unei imunități scăzute specifice lăuziei precoce (a 3-a zi după naștere prin operație cezariană).

Expertul N. a arătat, tot în legătură cu răspunsul expertului L. de la punctul A18, că în absența semnalării explicite a unor deficiențe în ceea ce privește monitorizarea corectă și în contextul răspunsurilor contradictorii formulate la obiectivele A13 și A23, acesta cuprinde o afirmație generală.

La cauza medicală a decesului, expertul N. a arătat că decesul a fost neviolent și s-a datorat insuficienței cardio-circulatorii acute, consecință a unei stări toxico septice, survenită în evoluția culminantă a unei miometrite (cel mai probabil endomiometrita) acută de etiologie bacteriană, cu germen ce nu a putut fi determinat, cu debut brutal în perioada precoce post operației cezariană.

Opiniile experților L. și N. au fost în sensul că nu există legătură de cauzalitate între conduita medicală a doctorului D. și decesul pacientei E., în timp ce expertul M. a opinat în sensul că între supravegherea deficitară a pacientei post operator, începând cu noaptea de 2/3 octombrie 2012 și până la alterarea stării acesteia, consemnată în foaia de observație abia pe 3 octombrie 2012 ora 12:30 și decesul acesteia există legătură directă de cauzalitate. Supravegherea corectă a pacientei și inițierea precoce a antibioterapiei ar fi oferit pacientei șanse reale de supraviețuire. Având în vedere faptul că pacienta nu a avut indicație de naștere prin operație cezariană, la nivelul travaliului, în mod teoretic, nașterea pe cale vaginală indicată în acest caz, ar fi redus riscurile complicațiilor materne hemoragice (la o pacientă cu anemie ușoară persistentă pe toată durata sarcinii) asociate operației cezariene (anemie acutizată post hemoragică, moderată/severă, cu HGB 6,9 și hematcorti 21) precum și riscul complicațiilor septice din perioada post partum, metrită acută sucurativă diseminată în parametru.

Instanța de apel a constatat că opinia expertului M. nu este convergentă cu opinia celorlalți doi experți din cauza existenței unei premise diferite. Astfel, primul expert a plecat de la premisa că nașterea prin cezariană nu era recomandată, ceea ce înseamnă că, dacă s-ar fi născut pe cale naturală, ar fi existat posibilitatea evitării infecțiilor din timpul și după efectuarea operației de cezariană. Ceilalți doi experți au considerat că indicația de cezariană a fost determinată de preexistența patologiei vertebro - discale, expertul L. considerând că această indicație era relativă și nu a fost determinată de tipul prezentației fătului, iar expertul N. considerând că indicația de terminare a nașterii prin operație cezariană este o indicație absolută și nu relativă.

Comisia Superioară Medico-Legală a reținut, în punctul de vedere din data de 24 august 2016, două chestiuni: că pacienta a fost corect monitorizată clinic și paraclinic pe toată durata sarcinii și a beneficiat de tratament cu progesteron, acid folic, elevit, redoxon și antianemice, evoluția clinică fiind bună pe tot parcursul sarcinii, respectiv că indicația de operație cezariană a fost una corectă (față de discopatia vertebrală care a intervenit ca un element de noutate), în condițiile în care pacienta născuse pe cale vaginală în anul 2007, fără complicații post partum. De asemenea, a reținut că intervenția chirurgicală și abestezia s-au desfășurat în parametrii normali, fără incidente intraoperatorii, respectiv că intraoperator s-a administrat antibioterapie profilactică cu cefuroxin 1,5 gr în perfuzie, după clamparea cordonului ombilical.

Comisia superioară a apreciat că evoluția clinică postoperatorie a lăuzei pe perioada 2/3 octombrie 2012, ora 7:30 s-a derulat în parametrii normali și a arătat că în data de 3 octombrie 2012, ora 10:00, lăuza a acuzat dureri abdominale de intensitate moderată la nivelul fundului uterin și cantului uterin stâng, medicul curant recoltând examen bacteriologic și recomandând instituirea antibioterapiei în triplă asociație coroborată cu repetarea investigațiilor de laborator.

Potrivit Comisiei Superioare, medicul operator este singurul care a suspicionat riscul de infecție confirmat ulterior de către examenul necroscopic și hispatologic, motiv pentru care același medic a recomandat începerea imediată a examenul cu antibiotice în asociație.

Față de faptul că în aceeași zi de 3 octombrie 2012, la ora 13:15, starea generală a lăuzei s-a alterat brutal, pacienta a fost transferată de urgență în secția ATI unde i s-au administrat antibiotice, anticoagulante, tonicardiace inotrop pozitive, diuretice, vasodilatatoare și bronhodilatatoare. Cu toate acestea, starea generală a pacientei s-a agravat progresiv, iar la ora 14:45 s-a suspicionat o tamponată pericardică și s-a executat de urgență intubație oro-traheală, defibrilare și puncție pericardică.

Întrucât starea pacientei s-a agravat în continuare, la ora 15:30, aceasta a fost intubată și, însoțită de personalul medical de la Spitalul Clinic Dr. Panait Sârbu, a fost transpusă la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, unde s-a suspicionat tromboembolism pulmonar masiv, motiv pentru s-a instituit, fără rezultat pozitiv, tratament cu streptokinază, la ora 17:09 declarându-se decesul pacientei.

Dată fiind situația de fapt expusă anterior, Comisia Superioară de Medicină Legală a conchis că decesul s-a produs prin stop cardiorespirator, survenit în evoluția unei insuficiențe cardio-circulatorii acute, cu decompensarea funcției cardiace, pe fondul modificărilor hemodinamice induse de o stare infecțioasă cu punct de plecare uterin (miometrită acută), cu instalarea unui șoc septic endotoxic cu evoluție supraacută.

Instanța de apel a reținut că răspunsul de la pct. 12 din adresa Comisiei Superioare de Medicină Legală demonstrează infecția nosocomială și este explicitat prin raportare la modalitățile ipotetice de producere a stării infecțioase în răspunsurile la punctele 13 și 14 din aceeași adresă.

Faptul că modificările hemodinamice induse de starea infecțioasă au dus la instalarea unui șoc septic endotoxinic cu evoluție supraacută, coroborat cu faptul că la punctul 20 din aceeași adresă, Comisia Superioară de Medicină legală a concluzionat că pârâtul D. a avut o conduită obstetrică și medico-chirurgicală corectă, promptă și adaptată etapelor evolutive ale cazului, a justificat soluția primei instanțe de a nu reține malpraxis medical în cazul acestui pârât.

Instanța de apel a considerat că opinia Comisiei Superioară Medico- Legală de a nu reține deficiențe în acordarea asistenței medicale din partea doctorului D. confirmă concluzia expertului L. în sensul inexistenței vinovăției acestuia. Sub acest aspect s-a precizat că, deși vinovăția în materie penală este mai restrânsă decât vinovăția în materie civilă delictuală, în speță, Comisia Superioară Medico-Legală nu a reținut în sarcina pârâtului niciun element care să demonstreze o conduită medicală inadecvată și care să justifice susținerea apelantului-pârât spital, a apelanților - intervenienți și a apelanților - reclamanți în sensul că decesul ar fi fost cauzat inclusiv de conduita medicală inadecvată a pârâtului D..

Comisia Superioară de Medicină-Legală și-a menținut avizul nr. x din 24 august 2016 și prin adresa din data de 14 iunie 2017 în care a explicitat propriile concluzii și a detaliat procedurile medicale efectuate cu privire la pacientă, în secția ATI. În privința acestei din urmă adrese, instanța de apel a constatat că analizarea corectitudinii sau incorectitudinii diagnosticului de tamponadă cardiacă excedează cadrului procesual, în condițiile în care nu se analizează conduita medicală a medicilor responsabili cu supravegherea pacientei la ATI, aceștia nefiind în cadrul acțiunii în răspundere civilă delictuală. De asemenea, explicațiile Comisiei Medico- Legală la întrebarea 21 demonstrează și susțin concluzia primei instanțe de existența unei infecții nosocomiale, frecvența șocului septic cu germeni gram negativi, în practica obstetricală, fiind evaluată la 17-80%, iar mortalitatea putând interveni între 11-75% din cazuri.

Instanța de apel a constatat că buletinele de analiză bacteriologică nr. BA nr. x și BA nr. x, ambele eliberate de centru de Diagnostic și Tratament "Victor Babeș", preluate și redate în raportul de expertiză întocmit de expertul L. demonstrează existența germenilor susceptibili de a produce infecția nosocomială.

S-a reținut că în speță, nu există analize medicale care să justifice susținerile apelantului - pârât în sensul că pacienta era contaminată cu germeni gram negativi înainte de intervenția chirurgicală.

Afecțiunile cardiace preexistente și cunoscute nu puteau genera decesul pacientei în lipsa evoluțiilor determinate de infecția nosocomială, niciuna dintre părți, de altfel, nesusținând această etiologie.

Inadvertențele de consemnare în fișa medicală a pacientei, în legătură cu vizita efectuată în dimineața zilei de 3 octombrie 2012 de doctorii P. și Q., corect sesizate de prima instanță, deși au caracterul unor abateri de la conduita medicală, nu pot fi imputate intimatului - pârât.

Instanța de apel a reținut că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică din perspectiva stabilirii faptei ilicite, a legăturii de cauzalitate și a vinovăției civile.

Referitor la despăgubirile acordate de prima instanță, instanța de apel a reținut că pentru analizarea cuantificării trebuie să se țină seama de rolul acestora și anume, acela de a acoperi integral prejudiciul.

Așadar, nu sunt conforme cu legea aprecierile primei instanțe în sensul că la stabilirea cuantumului despăgubirilor ar trebui să se țină seama inclusiv de posibilitățile financiare ale debitorului, întrucât în prejudiciu intră o componentă materială și o componentă morală.

Prin cererea introdusă inițial la Judecătoria sectorului 6 București, reclamanții au solicitat să fie despăgubiți exclusiv în legătură cu daunele morale suferite, despăgubiri pentru prejudiciul material solicitându-se prin cererea precizatoare din data de 19 noiembrie 2018.

Prejudiciul trebuie acoperit integral de persoana vinovată de săvârșirea faptei ilicită, în speță Spitalul Clinic.

În acest sens, prima instanță a reținut corect că prin decesul mamei lor, copiii minori au suferit un prejudiciu material, fiind lipsiți de aportul material pe care aceasta l-ar fi avut la acoperirea cheltuielilor necesare pentru educarea și creșterea lor.

Prima instanță a făcut o corectă raportare la veniturile pe care defuncta le avea la data decesului și la evoluția pe care le-ar fi avut aceste venituri până în anul 2019 când au fost obținute relații de la fostul loc de muncă al defunctei.

Pentru perioada anterioară datei pronunțării hotărârii primei instanțe a fost acordată o sumă globală, urmând ca, pe viitor, apelanții - reclamanți să beneficieze de o prestație lunară al cărui cuantum, a fost calculat prin raportare la cotele maxime legale ale obligației de întreținere pe care o au părinții față de copii.

Prima instanță a învederat criteriul folosit și a arătat motivul pentru care a calculat prestația lunară la un cuantum de 1/6 pentru fiecare dintre cei doi copii, astfel că nu au fost primite criticile apelanților - reclamanți care propun un alt procent de calcul, fără bază legală, cu caracter pur subiectiv.

Chiar dacă, în anumite condiții, legea civilă recunoaște dreptul la întreținere și în favoarea descendenților sau a colateralilor privilegiați (frați și surori) aceste aspecte nu au fost găsite relevante în speță, întrucât apelanții - intervenienți nu au solicitat despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea întreținerii de care ar fi fost lipsiți ca urmare a decesului.

S-a constatat că prima instanță a raționat corect atunci când a avut în vedere caracterul personal al sumelor reprezentând contravaloarea dreptului la hrană și a dreptului la îmbrăcăminte, neincluzând respectivele sume în veniturile pârâtei susceptibile de a fi folosite pentru creșterea și educarea copiilor.

Art. 529 C. civ. are în vedere veniturile nete, or, deși dreptul la îmbrăcăminte/hrană reprezintă venituri în sens larg, acestea sunt specifice profesiei avute de defunctă și ar fi trebuit să fie cheltuite doar în scopul în care au fost acordate, nu în alte scopuri, cum ar fi executarea obligației de întreținere.

Referitor la daunele morale acordate de prima instanță, instanța de apel a reținut că, independent de dificultățile de cuantificare a prejudiciului moral, despăgubirile acordate trebuie să își atingă scopul reparator și, pe cât posibil, să înlăture efectele negative ale faptei ilicite.

Din această perspectivă, sumele acordate cu titlu de prejudiciu moral de către prima instanță sunt excesiv de mici, nefiind apte să acopere prejudiciile moral suferite de cei doi copii minori, de soțul supraviețuitor, de părinții și de frații persoanei decedate în urma infecției nosocomiale.

Totuși, prima instanță a reținut corect că dimensiunea prejudiciului moral suferit ca urmare a faptei ilicite trebuie stabilită și prin raportare la gradul de rudenie existent instanța de apel a apreciat că cei mai prejudiciați sunt copiii minori ai defunctei, aceștia fiind profund afectați pentru tot restul vieții. Soțul supraviețuitor, pe lângă pierderea persoanei alături de care a întemeiat o familie, va trebui, să surmonteze lipsa mamei pe viitor. Părinții, pe lângă pierderea prematură a propriului copil, în calitatea lor de bunici, vor trebui să se implice în susținerea morală a nepoților. Frații, în privința cărora legislația civilă recunoaște, în anumite condiții, statutul de moștenitori rezervatari, sunt afectați inclusiv din perspectiva necesității surmontării pe viitor a lipsa mamei decedate din viața nepoților de soră.

Cuantificarea prejudiciului moral în apel a avut la bază declarațiile martorilor propuși de reclamanți și intervenienți, din care a rezultat că atât tatăl (reclamantul soț supraviețuitor), cât și bunicii, respectiv unchiul și mătușa (intervenienții) s-au implicat moral în creșterea și educarea copiilor minori rămași fără mamă.

Prima instanță ar fi trebuit să aibă în vedere criteriile stabilite deja în practica judiciară în materia daunelor morale acordate pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin pierderea unei persoane apropiate, cunoscute ca daune prin ricoșeu.

Astfel, prejudiciul și daunele morale acordate pentru acoperirea acestuia trebuie să țină seama de apropierea existentă între persoana decedată, pe de o parte și reclamanți, respectiv intervenienți, pe de altă parte. Dificultatea cuantificării prejudiciului moral nu trebuie să împiedice acoperirea în integralitate a pierderilor suferite. Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial, este acordată atât pentru a ușura situația persoanei lezate, cât și pentru a-i acorda satisfacția reparării acestui tip special de prejudiciu.

Fiind vorba de lezarea unor valori fără conținut economic, existența prejudiciului este circumscrisă condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real și efectiv produs victimei.

Rapoartele de evaluare psihologică a copiilor, depuse la dosarul primei instanțe coroborate cu declarațiile martorilor au relevat impactul puternic pe care la avut decesul mamei asupra copiilor și au demonstrat că daunele morale acordate de prima instanță nu acoperă integral prejudiciul.

Instanța de apel a apreciat că pentru acoperirea integrală a prejudiciului moral suferit de copii prin pierderea mamei se impune majorarea cuantumului daunelor morale, pe care urmează să le achite pârâtul spital.

Referitor la apelul pârâtului spital, instanța a reținut că nulitatea procedurii de judecată generată de inexistența preschimbării termenului din data de 31 mai 2019, chiar adevărată de-ar fi această susținere, nu produce nicio vătămare părților care au fost legal citate și au fost prezente la termenul din data de 29 martie 3019. După cum a rezultat din încheierea de la termenul menționat, pârâtul spital a fost reprezentat de avocat, astfel că nu s-a putut susține nicio vătămare. De altfel, apelantul - pârât a fost reprezentat de avocat și la termenele ulterioare datei de 29 martie 2019, ceea ce înseamnă că a formulat o critică formală.

Critica prin care apelantul - pârât a reiterat necesitatea timbrării a fost tranșată în fața primei instanțe, prin încheierea irevocabilă de la data de 8 octombrie 2013. Or, acțiunea în legătură cu care s-a constatat la un moment dat, prin hotărâre judecătorească irevocabilă că este scutită de la obligația de plată a taxei judiciare de timbru își păstrează acest caracter pe tot parcursul judecății.

Modificarea acțiunii introductive de către reclamanți în fața primei instanțe s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 132 C. proc. civ. de la 1865, deoarece a avut loc la primul termen cu procedură completă la care părțile legal citate puteau pune concluzii, chiar dacă acest moment procesual s-a situat, în speță, după repunerea cauzei pe rol în urma suspendării impuse de existența dosarului penal și chiar dacă, anterior suspendării, au fost acordate alte termene. Prin urmare, ținând seama de faptul că aspectele cercetate în procesul penal au influențat reprezentările și cunoștințele reclamanților cu privire la persoana vinovată de producerea prejudiciului, instanța de apel a constatat că prima instanță a respins corect excepția tardivității cererii modificatoare.

Existența procesului penal și modul în care a fost soluționat acesta demonstrează corectitudinea soluției primei instanțe și din perspectiva soluției de respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Cunoașterea raportului de necropsie și a buletinelor de analiză bacteriologică, invocată de apelantul - pârât pentru a susține excepția prescripției, nu era suficientă pentru stabilirea persoanei vinovate de săvârșirea faptei ilicite, mai ales că mal-praxisul medical și infecția nosocomială sunt realități cu un conținut complex care nu puteau fi pe deplin înțelese, și cu atât mai puțin tranșate, la momentul producerii rezultatului faptei ilicite, în speță, decesul pacientei.

Faptul că cererea de intervenție principală a fost admisă, în principiu, la termenul din data de 29 martie 2019 nu a încălcat, în opinia curții de apel, dreptul la apărare al pârâtului spital, din moment ce, așa cum s-a arătat, acesta a fost legal citat pentru respectivul termen, dovada de îndeplinire a procedurii de citare, care poartă ștampila spitalului și semnătura funcționarului desemnat cu primirea corespondenței, aflându-se la fila x din volumul 3 dosar fond.

Oricum, așa cum s-a precizat la momentul analizării excepției invocată de apelantului - pârât de nulitate a tuturor procedurilor ulterioare termenului din 29 martie 2019, Spitalul Clinic a fost prezent prin avocat la acel termen și a formulat apărările pe care le-a considerat de cuviință.

Măsura disjungerii cererii de chemare în garanție la același termen (29 martie 2019) a fost determinată de situația chematului în garanție (SC F. SA), care se afla în procedura falimentului și de aspecte care țineau de calitatea procesuală, respectiv de citarea Fondului de Garantare a Asiguraților. Or, prin respectiva măsură s-a urmărit soluționarea cu celeritate a acțiunii principale și a cererii de intervenție, fără a fi afectate în vreun fel drepturile spitalului.

S-a mai constatat, contrar susținerilor apelantului - pârât, că prima instanță a apreciat corect că soluționarea cererii principale ar fi fost întârziată de soluționarea cererii de chemare în garanție, dată fiind situația concretă a asigurătorului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 7 și 9 C. proc. civ., pârâtul Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie Prof. Dr. Panait Sârbu, formulând următoarele critici:

- Instanța nu a analizat niciunul din motivele de netemeinicie a hotărârii de fond, invocate la punctele 7 și 9 ale apelului, astfel că respingerea apelului apare nemotivată, iar în punctele esențiale ale cauzei, hotărârea este contradictorie;

- Instanța nu a analizat criticile privind valoarea probatorie a buletinelor de analiză bacteriologică nr. x și nr. x eliberate de Centrul de Diagnostic și Tratament Victor Babeș, despre care pârâtul a arătat că nu au o astfel de valoare, întrucât materialul examinat a fost prelevat cu ocazia autopsiei în condiții curente de practică și fără instrumentar steril. Nu este cert dacă germenii care au crescut proveneau de la pacienta E. sau de la autopsiile anterioare. Lichidul pericardic prelevat în condiții sterile intra vitam a fost steril conform buletinului de analize nr. x. Același lichid pericardic, prelevat în condiții nesterile a dus la creșterea unor germeni care se aflau pe instrumentarul de recoltare.

În condițiile existenței a două analize bacteriologice efectuate din același material biologic, lichidul pericardic, cu rezultate diametral opuse, instanța avea obligația să justifice de ce a înlăturat motivul de apel 7.1 privind lipsa de valoare probatorie a buletinelor de analiză bacteriologică recoltate nesteril și să nu rețină în motivare doar proba nefavorabilă spitalului.

- Instanța nu a justificat de ce a respins concluziile indubitabile ale Comisiei Superioare Medico-Legale de la pct. 13 din Avizul Comisiei Superioare Medico-Legale din 14.08.2016 potrivit cărora probabilitatea unei infecții asociate îngrijirii medicale nu poate fi documentată clinic, epidemiologic și laborator, în absența oricărui alt caz similar, concomitent cu cel de față (motivul 7.2 de apel). În ciuda conținutului explicit al acestei concluzii a Comisiei Superioare, instanța o înlătură printr-o interpretare imprevizibilă a punctelor 12, 13 și 14 din aviz, în baza căreia reține că aceste răspunsuri demonstrează infecția nosocomială. În pofida conținutului explicit al punctului 13, care exclude infecția nosocomială la cazul de față, instanța o ignoră, fără nicio referire la aceasta, procedând întocmai ca prima instanță de fond;

- Instanța de apel a confirmat global hotărârea instanței de fond privind o presupusă contaminare intra-operatorie, în ciuda concluziilor Comisiei Superioare, fără să analizeze criticile pârâtului cu privire la modalitatea concretă a prezumtivei contaminări și fără să explice de ce înlătură concluziile Comisiei Superioare, conform cărora poarta de intrare a infecției a fost infecția vaginală ascendentă din cadrul unei vaginoze bacteriene preexistente.

Comisia Superioară de Medicină-Legală a emis opinia certă că poarta de intrare a infecției a fost infecția vaginală ascendentă din cadrul unei vaginoze bacteriene preexistente, motiv pentru care a exclus posibilitatea unei infectări intra-operatorii a pacientei.

Dacă instanța a reținut, contrar concluziilor experților, o contaminare intra-operatorie, trebuia să justifice prin raportare la probe de ce a înlăturat și posibilitatea ca această prezumtivă contaminare să se fi produs prin mâna operatorului. Recurentul afirmă că a dovedit în cauză că procedurile de sterilizare a sălii și instrumentarului medical (înregistrate în registrele de sterilizare și reflectate în indicatorii de integritate a truselor) care sunt verificate de medicul operator în momentul desigilării trusei, exclud posibilitatea contaminării intra-operatorii de pe instrumentarul folosit, cea mai bună dovadă fiind unicitatea cazului E. (în aceeași zi, în aceeași sală, cu instrumentar sterilizat în aceleași condiții, au fost efectuate alte zece cezariene, fără nicio complicație infecțioasă).

- Instanța de apel a respins fără justificare motivul de apel nr. 9 referitor la cauzalitate, prin care pârâtul a susținut că nu a fost dovedită legătura de cauzalitate între pretinsa faptă ilicită și cauza decesului. Instanța de apel nu a analizat elemente importante ale complexului cauzal stabilite prin probe cu valoare științifică incontestabilă, respectiv particularitățile porții de intrare a infecției, particularitățile biologice și generale, eficacitatea terapiei aplicate, patologia asociată.

Toate aceste elemente ale complexului cauzal, stabilite prin probe cu valoare științifică incontestabilă, nu au fost analizate de instanță, în ciuda importanței deosebite atât în ceea ce privește stabilirea legăturii de cauzalitate, cât și aplicarea regulilor privind vinovăția comună și pluralitatea de cauze, prevăzută de art. 1371 C. civ., la care instanța nu face referire.

- Motivarea deciziei este contradictorie și străină pricinii, întrucât, deși la fila x alin. (4) instanța de apel își propune a cerceta concluziile proprii ale Comisiei Superioare din august 2016 și iunie 2017, pe care le consideră prioritare, în motivare se îndepărtează de aceste concluzii tocmai în punctele cheie, cum sunt cele prin care Comisia Superioară exclude explicit infecția nosocomială (pe care, însă instanța o reține drept cauză a decesului), cele prin care Comisia confirmă vaginoza bacteriană anterioară intervenției, ca sursă a microbilor (concluzie înlăturată de instanță pe motiv că nu există analize), cele prin care se reține contribuția afecțiunilor cardiace, pulmon