ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1877/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 20.05.2016, petenții A. și B. au formulat, în contradictoriu cu intimații Municipiul București, prin Primar General, S.C. C. S.A. și D., cerere de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 21 din 27 ianuarie 2003, în sensul de a preciza care este compartimentarea imobilului restituit și compunerea exactă a acestuia, deoarece altfel este imposibilă preluarea în posesie și întabularea dreptului de proprietate.

Aceiași petenți au solicitat să se menționeze că imobilul are compunerea descrisă în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/1947 și transcris în Cartea Funciară sub nr. x/1947

Cererea a fost întemeiată, inițial, pe dispozițiile art. 281<SUP>1</SUP> C. proc. civ.,, ulterior, petenții precizându-și temeiul, respectiv art. 401 alin.&nbsp;(1<SUP>1</SUP>) și art. 405 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Prin decizia nr. 656/A din data de 7 septembrie 2017, instanța a admis cererea patenților, lămurind dispozitivul deciziei nr. 21 din 27.01.2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în sensul că imobilul situat în București, , este compus din trei camere, baie, oficiu, hol, vestibul, coridor, grup sanitar, bucătărie, terasă, pivniță și suprafața de 70 m.p. teren situat sub construcție, conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert F.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a avut în vedere dispozitivul deciziei nr. 21 din 27.01.2003, în care se arată că este admis apelul declarat de apelantul-reclamant E. și că este schimbată, în parte, sentința atacată, în sensul că "îi obligă pe pârâți să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București. Din conținutul dispozitivului menționat, nu rezultă care este compunerea imobilului. Practic, din dispozitivul hotărârii pronunțate cu privire la un drept de proprietate, susceptibil de a fi intabulat în Cartea Funciară, nu reiese întinderea, respectiv, configurația construcției și nici întinderea terenului aflat sub construcție.

Instanța a stabilit incidența în cauză a dispozițiilor art. 400 alin. (2) și ale art. 401.

În considerente s-a reținut și că imobilul trebuie identificat prin raportare la momentul pronunțării hotărârii judecătorești a cărei lămurire se solicită, nefacându-se trimitere la contractul de vânzare - cumpărare din anul 1947, cum au solicitat petenții, ci la raportul de expertiză care a identificat imobilul la momentul pronunțării hotărârii judecătorești, chiar dacă expertul a arătat că acesta nu a suferit modificări de configurație din anul 1947 și până în anul 2003. Totodată, s-a decis că în compunerea imobilului intră și suprafața de 70 m.p. din întreaga suprafață a terenului aflat exclusiv sub construcția situată Ia adresa poștală a imobilului menționat în cauză.

Împotriva acestei decizii, petenții A. și B. au declarat recurs, solicitând admiterea acestuia și modificarea, în parte, a deciziei atacate, în sensul că imobilul situat în București,&nbsp;este compus din 3 camere, baie, oficiu, hol, vestibul, coridor, grup sanitar, bucătărie, terasă, pivniță, suprafața de 70 m.p. teren situat sub construcție, conform raportului de expertiză întocmit de expert F., și "terenul dinspre stradă, grădina de flori (...), precum și doi metri liniari din fundul curții", astfel cum se menționează în contractul de vânzare-cumparare din 1947.

În susținerea motivului de nelegaîitate fundamentat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenții au arătat că argumentele instanței, în ceea ce privește referirea la contractul de vânzare-cum parare din anul 1947, sunt contradictorii. Astfel, s-a considerat că imobilul trebuie identificat prin raportare la momentul pronunțării hotărârii judecătorești a cărei lămurire se solicită, nefacându-se trimitere la contractul de vânzare-cumpărare din 1947, cum au solicitat petenții, ci la raportul de expertiză care a identificat imobilul la momentul pronunțării hotărârii judecătorești, chiar dacă expertul a arătat că acesta nu a suferit modificări de configurație din anul 1947 și până în 2003.

Pe de altă parte, s-a apreciat și că, întrucât construcția cu destinație de locuință se află pe un teren a cărui suprafață este stabilită prin contractul de vânzare-cumpărare din anul 1947, și a fost confirmată prin expertiză, în compunerea imobilului intră și suprafața de 70 m.p. din întreaga suprafață de teren.

Instanța a exclus diferența de teren aferentă imobilului restituit, considerând că acesta trebuie identificat prin raportare la momentul pronunțării hotărârii a cărei lămurire se solicită și că prin includerea celor 70 m.p. în dispozitivul hotărârii nu s-a dat mai mult decât s-a cerut, deoarece obiectul revendicării nu 1-a constituit doar construcția cu destinație de locuință, ci și terenul pe care este situată aceasta.

Prin urmare, deși prin cererea de revendicare admisă prin decizia a cărei lămurire se solicită, s-a detaliat compunerea imobilului conform titlului de proprietate din anul 1947, instanța învestită cu cererea de lămurire, tară temei legal, a exclus diferența de teren aferent imobilului restituit. Așa fiind, cele două suprafețe de teren au fost tratate distinct, fără să fie invocat vreun temei legal.

Au mai arătat recurenții și că suprafața de teren, solicitată în recurs, a fost confirmată prin raportul de expertiză întocmit în cauză.

În drept, recursul a fost fundamentat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Intimații nu au formulat întâmpinare în cauză.

Înalta Curte a constatat nefondat recursul, pentru considerentele ce succed:

Din cuprinsul criticilor formulate, se constată că nemulțumirea recurenților, care a determinat exercitarea prezentului demers judiciar, a vizat modalitatea de soluționare de către curtea de apel a cererii de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 21 din data de 27.01.2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosar nr. x/2002, pe calea contestației la titlu.

Astfel, fiind învestită cu stabilirea compunerii imobilului ce a fost revendicat de către autorul petenților prin hotărârea sus-menționată, instanța a dispus în sensul că acesta este compus din trei camere, baie, oficiu, hol, vestibul, coridor, grup sanitar, bucătărie, terasă, pivniță și suprafața de 70 m.p. teren situat sub construcție, conform raportului de expertiză judiciară de la filele 51-77 din dosar.

Ceea ce reproșează recurenții instanței este că nu a cuprins și diferența de suprafață de teren aferentă construcției, dincolo de cea de sub construcție, în speță "terenul dinspre stradă, grădina de flori (...) și doi metri liniari din fundul curții", care este prevăzută în contractul de vânzare-cumparare din 1947.

Analizând criticile formulate din perspectiva motivului de neiegaiitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel cum a fost invocat de către recurenți, înalta Curte reține că nu pot fi primite, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul E., autorul petenților din prezenta cauză, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții S.C. C. S.A. și Consiliul Local al Municipiului București, pe calea acțiunii în revendicare, retrocedarea apartamentului nr. 1 din imobilul situat în București, str. Ștefan Furtună, sector 1.

În cadrul deciziei nr. 21 din 27 ianuarie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care s-a admis apelul declarat de apelantul-reclamant E. împotriva sentinței civile nr. 242 din 4 martie 2002 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, instanța a înțeles să restituie reclamantului numai apartamentul nr. 1 din imobilul situat în București, , specificând expres acest lucru în dispozitiv

Se constată astfel că alcătuirea imobilului și cu terenul aferent construcției (inclusiv cel de sub construcție) nu a fost dedusă judecății de către reclamant, iar prin decizia a cărei lămurire se solicită nu s-a dispus cu privire Sa teren; pe cale de consecință, lămurirea de dispozitiv, cerută în speță de petenți, nu se poate face decât cu privire la compartimentarea ap. nr. 1 din imobilul situat în București, str. Ștefan Furtună (actuală Șos. Mircea Vulcănescu), sector 1. Reține Înalta Curte că, în procedura iămuririi de dispozitiv, instanța nu poate decât să expliciteze dispozițiile acestuia, dând unora un înțeles clar și fără echivoc, atunci când sunt posibile mai multe interpretări, iar nu să modifice hotărârea, cum tind recurenții prin prezentul recurs.

Cu toate acestea, instanța de fond, admițând cererea petenților, a lămurit dispozitivul deciziei nr. 21 din 27 ianuarie 2003, precizând că în compunerea imobilului intră și suprafața de 70 m.p. din întreaga suprafață a terenului aflat sub construcție.

Această dispoziție, chiar dacă depășește limitele judecății fixate de reclamantul E. în prima instanță, nu se impune a fi schimbată cu prilejul judecării căii de atac, deoarece se opune principiul de drept procesual non reformatio in pejus, reglementat de art. 296 teza a II-a C. proc. civ., care trebuie respectat. Această regulă aplicabilă și faza procesuală a recursului, în temeiul art. 316 C. proc. civ., stabilește că exercitarea unei căi de atac nu poate crea o situație mai grea celui care a promovat-o, instanța fiind sesizată numai cu împrejurări și motive de natură a schimba soluția în favoarea celui care a uzat de ea.

Chiar dacă reclamantul, în motivarea în fapt a acțiunii, a detaliat compunerea imobilului ce a fâcut obiectul revendicării, și anume apartamentul nr. 1, făcând trimitere și la terenul aferent acestuia, cuprins în contractul de vânzare-cumpărare din anul 1947, invocat ca fiind titlul său de proprietate, instanța nu s-a considerat învestită și cu revendicarea respectivului teren. Drept urmare, soluția dispusă de Curtea de Apel

București, prin decizia a cărei lămurire se solicită, a privit numai retrocedarea apartamentului nr. 1 din imobilul situat în București, str, Ștefan Furtună, sector 1. Așa fiind, Înalta Curte constată că nu este fondată critica recurenților pe acest aspect și urmează să o respingă ca atare.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. prin prisma căruia s-a invocat ipoteza vizând motivarea contradictorie a deciziei atacate este în legătură cu lămurirea dispozitivului hotărârii pentru suprafața de teren aferentă construcției, respectiv terenul dinspre strada, grădina de flori și doi metri liniari din fundul curții. Or, în contextul în care s-a reținut că obiectul revendicării s-a limitat la lăsarea în deplină proprietate și posesie a apartamentului nr. 1 din imobilul menționat la adresa poștală, lămurirea de dispozitiv neputând viza decât compartimentarea acestui imobil, motivul în discuție nu poate fi primit.

Față de cele expuse anterior, constatând că motivele de recurs nu întrunesc cerințele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, în temeiul art. 312 alin. (1), ca nefondat, recursul formulat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva deciziei nr. 656/A din 7 septembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2017.