Kocsis și Kocsis împotriva Ungariei

DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILitatea cererii nr. 42467/04 de către Péter KOCSIS și Péter Mihály KOCSIS împotriva Ungariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința la 16 septembrie 2008 ca Cameră compusă din: Françoise Tulkens, Președintele Antonella Mularoni, Ireneu Cabral Barreto, Vladimir Zagrebsky, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsotsoria, judecători, având în vedere cererea depusă la 14 octombrie 2004, având în vedere decizia de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului (art. 29 § 3 din Convenție), având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitanți, După ce a deliberat, decide după cum urmează: Reclamanții, dl Péter Kocsis și dl Péter Mihály Kocsis, sunt resortisanți maghiari care locuiesc în Budapesta.

Al doilea reclamant s-a născut în 1978. Ele au fost reprezentate în fața Curții de dl L. Illés, un avocat care practică în Budapesta. Guvernul maghiar (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl L. Höltzl, agent, Ministerul Justiției și Executivitatea Legii. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. În contextul unei litigii privind alocarea familiei, la 7 mai 1997, reclamanții au introdus o acțiune împotriva Consiliului de Asigurare a Sănătății din Budapesta și județul Pest. La 2 martie 1998, Curtea de district Buda Înconjurător a constatat pentru ei. În cadrul procedurii de recurs, un expert medical și-a prezentat avizul la 1 august 2001 constatând că invaliditatea celui de-al doilea reclamant a atins 67%, fapt care a îndreptat reclamanții la indemnitatea în cauză.

La 10 octombrie 2001, Curtea regională a județului Pest a susținut decizia Curții de District. La 13 noiembrie 2002, Curtea Supremă a respins, din motive formale, petiția de reexaminare a reclamanților în principal împotriva raționării deciziei finale. Obiecția lor a fost respinsă la 15 aprilie 2003. La 16 aprilie 2003, Consiliul a întrerupt plățile, observând că cel de-al doilea reclamant a ajuns deja la 18 ani. La 24 iunie 2003, organismul administrativ de a doua instanță a respins apelul reclamanților. La 28 iulie 2003, reclamanții au contestat aceste decizii în instanță și, simultan, au prezentat o cerere oficială de răspundere. La 21 octombrie 2003, Curtea regională a respins în cele din urmă acțiunea din partea sa privind revizuirea deciziilor administrative.

În același timp, acesta a transferat reclamația oficială de răspundere către banca competentă. La 22 septembrie 2006, Curtea Regională de Budapesta a respins reclamația oficială de răspundere a reclamanților. La 22 februarie 2007, Curtea de Apel a respins apelul lor. La 2 octombrie 2007, Curtea Supremă a respins petiția de reexaminare. COMPLAINT Reclamanții s-au plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la protragerea procedurii. HOTĂRÂREA Reclamanții s-au plâns că procedurile au durat un timp nejustificat, în încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție, care citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” Guvernul a contestat acest argument.

Curtea observă că procedura inițiată la 7 mai 1997 s-a încheiat la 15 aprilie 2003. În plus, cazul în care reclamanții au contestat decizia administrativă din 24 iunie 2003 a fost încheiat la 21 octombrie 2003. Cu toate acestea, cererea a fost introdusă numai la 14 Octombrie 2004, și mai mult de șase luni mai târziu de oricare dintre aceste date. Rezultă că această parte a cererii trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 §§ 1 și 4 din Convenție. În ceea ce privește cererea oficială de răspundere a reclamanților, Curtea observă că a fost introdusă la 28 iulie 2003. Acțiunea s-a încheiat la 2 octombrie 2007; astfel, acestea au durat aproximativ patru ani și două luni pentru trei niveluri de competență.

În absența oricărei perioade speciale de inactivitate imputabile autorităților, Curtea este convinsă că aceste proceduri nu au depășit un timp rezonabil. Rezultă că această parte a cererii este evident nefondată în sensul art. 35 § 3 și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Françoise Elens-Pasos Françoise Tulkens Președintele adjunct al grefierului

SECOND SECTION

DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 42467/04 by Péter KOCSIS and Péter Mihály KOCSIS against Hungary The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 16 September 2008 as a Chamber composed of: Françoise Tulkens, President, Antonella Mularoni, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsoria, judges, and Françoise Elens-Passos, Deputy Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 14 October 2004, Having regard to the decision to examine the admissibility and merits of the case together (Article 29 § 3 of the Convention), Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicants, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicants, Mr Péter Kocsis and Mr Péter Mihály Kocsis, are Hungarian nationals who live in Budapest.

The second applicant was born in 1978. They were represented before the Court by Mr L. Illés, a lawyer practising in Budapest. The Hungarian Government (“the Government”) were represented by Mr L. Höltzl, Agent, Ministry of Justice and Law Enforcement. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. In the context of a dispute concerning family allowance, on 7 May 1997 the applicants brought an action against the Health Insurance Board of Budapest and Pest County. On 2 March 1998 the Buda Surroundings District Court found for them. In the appeal proceedings, a medical expert presented his opinion on 1 August 2001 finding that the second applicant's disability reached 67% which fact entitled the applicants to the allowance in question.

On 10 October 2001 the Pest County Regional Court upheld the District Court's decision. On 13 November 2002 the Supreme Court rejected, for formal reasons, the applicants' petition for review directed essentially against the reasoning of the final decision. Their objection was rejected on 15 April 2003. On 16 April 2003 the Board discontinued the payments, observing that the second applicant had already attained 18 years of age. On 24 June 2003 the second-instance administrative body dismissed the applicants' appeal. On 28 July 2003 the applicants challenged these decisions in court and, simultaneously, submitted an official liability claim. On 21 October 2003 the Regional Court finally dismissed the action in its part concerning the review of the administrative decisions.

At the same time, it transferred the official liability claim to the competent bench. On 22 September 2006 the Budapest Regional Court dismissed the applicants' official liability claim. On 22 February 2007 the Budapest Court of Appeal dismissed their appeal. On 2 October 2007 the Supreme Court dismissed their petition for review. COMPLAINT The applicants complained under Article 6 § 1 of the Convention about the protraction of the proceedings. THE LAW The applicants complained that the proceedings lasted an unreasonably long time, in breach of Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...” The Government contested that argument.

The Court observes that the proceedings which started on 7 May 1997 ended on 15 April 2003. Moreover, the case in which the applicants challenged the administrative decision of 24 June 2003 was terminated on 21 October 2003. However, the application was introduced only on 14 October 2004, i.e. more than six months later than either of these dates. It follows that this part of the application must be rejected, pursuant to Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention. As regards the applicants' official liability claim, the Court observes that it was introduced on 28 July 2003. The proceedings ended on 2 October 2007; thus, they lasted approximately four years and two months for three levels of jurisdiction.

In the absence of any particular period of inactivity imputable to the authorities, the Court is satisfied that these proceedings did not exceed a reasonable time. It follows that this part of the application is manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 and must be rejected, pursuant to Article 35 § 4 of the Convention. For these reasons, the Court unanimously Declares the application inadmissible. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Deputy Registrar President