KOCSIS AND KOCSIS v. HUNGARY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Inadmissible
KOCSIS AND KOCSIS v. HUNGARY (CtEDO, 2008)
DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILitatea cererii nr. 42467/04 de către Péter KOCSIS și Péter Mihály KOCSIS împotriva Ungariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința la 16 septembrie 2008 ca Cameră compusă din: Françoise Tulkens, Președintele Antonella Mularoni, Ireneu Cabral Barreto, Vladimir Zagrebsky, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsotsoria, judecători, având în vedere cererea depusă la 14 octombrie 2004, având în vedere decizia de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului (art. 29 § 3 din Convenție), având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitanți, După ce a deliberat, decide după cum urmează: Reclamanții, dl Péter Kocsis și dl Péter Mihály Kocsis, sunt resortisanți maghiari care locuiesc în Budapesta. Al doilea reclamant s-a născut în 1978. Ele au fost reprezentate în fața Curții de dl L. Illés, un avocat care practică în Budapesta. Guvernul maghiar (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl L. Höltzl, agent, Ministerul Justiției și Executivitatea Legii. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. În contextul unei litigii privind alocarea familiei, la 7 mai 1997, reclamanții au introdus o acțiune împotriva Consiliului de Asigurare a Sănătății din Budapesta și județul Pest. La 2 martie 1998, Curtea de district Buda Înconjurător a constatat pentru ei. În cadrul procedurii de recurs, un expert medical și-a prezentat avizul la 1 august 2001 constatând că invaliditatea celui de-al doilea reclamant a atins 67%, fapt care a îndreptat reclamanții la indemnitatea în cauză. La 10 octombrie 2001, Curtea regională a județului Pest a susținut decizia Curții de District. La 13 noiembrie 2002, Curtea Supremă a respins, din motive formale, petiția de reexaminare a reclamanților în principal împotriva raționării deciziei finale. Obiecția lor a fost respinsă la 15 aprilie 2003. La 16 aprilie 2003, Consiliul a întrerupt plățile, observând că cel de-al doilea reclamant a ajuns deja la 18 ani. La 24 iunie 2003, organismul administrativ de a doua instanță a respins apelul reclamanților. La 28 iulie 2003, reclamanții au contestat aceste decizii în instanță și, simultan, au prezentat o cerere oficială de răspundere. La 21 octombrie 2003, Curtea regională a respins în cele din urmă acțiunea din partea sa privind revizuirea deciziilor administrative. În același timp, acesta a transferat reclamația oficială de răspundere către banca competentă. La 22 septembrie 2006, Curtea Regională de Budapesta a respins reclamația oficială de răspundere a reclamanților. La 22 februarie 2007, Curtea de Apel a respins apelul lor. La 2 octombrie 2007, Curtea Supremă a respins petiția de reexaminare. COMPLAINT Reclamanții s-au plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la protragerea procedurii. HOTĂRÂREA Reclamanții s-au plâns că procedurile au durat un timp nejustificat, în încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție, care citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” Guvernul a contestat acest argument. Curtea observă că procedura inițiată la 7 mai 1997 s-a încheiat la 15 aprilie 2003. În plus, cazul în care reclamanții au contestat decizia administrativă din 24 iunie 2003 a fost încheiat la 21 octombrie 2003. Cu toate acestea, cererea a fost introdusă numai la 14 Octombrie 2004, și mai mult de șase luni mai târziu de oricare dintre aceste date. Rezultă că această parte a cererii trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 §§ 1 și 4 din Convenție. În ceea ce privește cererea oficială de răspundere a reclamanților, Curtea observă că a fost introdusă la 28 iulie 2003. Acțiunea s-a încheiat la 2 octombrie 2007; astfel, acestea au durat aproximativ patru ani și două luni pentru trei niveluri de competență. În absența oricărei perioade speciale de inactivitate imputabile autorităților, Curtea este convinsă că aceste proceduri nu au depășit un timp rezonabil. Rezultă că această parte a cererii este evident nefondată în sensul art. 35 § 3 și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Françoise Elens-Pasos Françoise Tulkens Președintele adjunct al grefierului