ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3829/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Sesizarea instanței de fond

Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată Ministerul Mediului și Pădurilor și S.C. B. S.A., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- constatarea nulității parțiale a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria M nr. 0007 din 26.10.1993 emis de Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului în favoarea S.C. B. S.A. pentru suprafața de 4400 m.p. situată în București.

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru că acțiunea a fost respinsă ca tardivă prin sentința civilă nr. 7316 din 5.12.2011 a Curții de Apel București, recursul declarat a fost admis, a fost casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe prin Decizia nr. 5172 din 25.04.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată la 13.08.2013 la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 2083 din 30.06.2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea reclamantei ca neîntemeiată, a fost respinsă cererea privind restituirea onorariului de expert, a fost constatat achitat din eroare onorariul de 1.000 RON de către pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și s-a dispus restituirea acestei sume.

Pentru a motiva această soluție instanța de fond a arătat că, deși pârâta S.C. B. S.A. a invocat atât excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a făcut vorbire despre lipsa de interes, fără a fi invocată ca o excepție procesuală, aceste argumente au fost analizate pe fond pentru că se circumscriu noțiunii de parte vătămată în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, neîndeplinirea condiției de parte vătămată în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, neîndeplinirea condiției de parte vătămată echivalând, practic, cu netemeinicia cererii cu care a fost învestită instanța de contencios administrativ.

S-a reținut că singurul motiv de nulitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate invocat de reclamantă este acela că pretinde că are calitatea de proprietar al suprafeței de 4400 m.p. pentru că dreptul de proprietate a aparținut autorului acesteia, conform borderoului din 1948 și certificatului fiscal nr. 45609 din 15.10.1970.

Dar, instanța de fond a apreciat că primul înscris nu reprezintă titlu de proprietate, ci un document statistic (întocmit conform recensământului agricol și al populației din anul 1948), fiind indicata și o suprafață de teren de 1 ha 3740 mp pe numele D. posesor, situata în str. Vestei. Apoi, nici certificatul de atestare fiscala nu reprezintă titlu de proprietate, el atestând doar plata impozitului de către E. privind terenul din str. Drumul Săbăreni, teren agricol 44 ha.

În ceea ce privește calitatea reclamantei de succesor al numitului E., s-a retinut că: A. în calitate de fiică este unica moștenitoare a defunctei F. (decedat 1997, certificat fila 12). De asemenea, F. și G. în calitate de fii au fost moștenitori ai defunctei D. (decedat 16.10.1965) și ai defunctului E. (decedat in 1972, iar reclamanta este succesoarea lui E. și D. ultima fiind cunoscuta și ca H. (conform declarației de notorietate fila 85).

În rejudecare, OCPI Sector 6 București a depus înscrisurile care au stat la baza intabulării dreptului de proprietate al paratei în temeiul certificatului contestat in litigiu, respectiv terenul din str. Drumul Sabareni în suprafață de 9991 mp.

Tot în rejudecare, instanța a pus în vedere reclamantei să facă dovada calității sale de proprietar (încheierea din 16 decembrie 2013, fila 37 dosar), având în vedere ca din actele depuse la dosar nu rezulta daca reclamanta invoca un titlu de proprietate și care este acela.

La termenul de judecata din 10.02.2014 reclamanta a depus un act de vanzare datat 8 septembrie 1922, fila 91 și urm dosar prin care I. vinde H. un teren arabil de 25 arii situat în comuna Chiajna cătun Giulești cu vecinii indicați și alți 25 de arii tot în comuna Chiajna cătun Giulești, cu vecinii indicați.

În ședința din data de 10.02.2014 apărătorul reclamantei indica expres faptul că titlul de proprietate de care înțelege sa se prevaleze este actul de vânzare datat 8 septembrie 1922 (depus și la filele 111-112 și s-a dispus încuviințarea expertizei topo, cunoscut fiind faptul că nu se putea efectua expertiza pe baza actelor invocate de apărătorul reclamantei in cuprinsul obiectivelor de la fila 83 dosar rejudecare (respectiv borderoul recensământului și certificatul fiscal), ci numai pe baza unui titlu de proprietate.

Practic, problema era a determina daca suprafața de 4400 mp din Drumul Săbăreni 28 este sau nu inclusa în suprafața indicata în actul din 1922 invocat de reclamanta ca titlu de proprietate.

Față de actele dosarului și înscrisurile deținute de reclamanta, primul expert desemnat a indicat in mod expres instanței prin cererea de la fila 152 dosar faptul că nu exista elemente de identificare a terenului de 4400 mp din Săbăreni 28 indicat ca fiind parte din actul din 1922. Mai mult, la convocarea părților, expertul a solicitat reclamantei sa prezinte elemente de identificare a terenului de 4400 mp schițe sau planuri vechi, expertul indicând ca reclamanta prin mandatar nu a putut prezenta nici un element de identificare a fostului teren arabil, nicio schiță, nici un plan vechi. Expertul a conchis ca in atare situație nu este posibila identificarea fostului teren privind poziția configurația, suprafața, lungimea laturilor sale.

Curtea și-a exercitat rolul activ și prin încheierea de ședința din data de 07.04.2014, și, deși termenul de judecata pentru administrare înscrisuri fusese depășit, fiind in etapa expertizei, însă pentru respectarea principiului aflării adevărului și efectuării tuturor demersurilor in acest sens, Curtea a primit la dosar înscrisuri suplimentare ale reclamantei, planuri topo și a dispus revenirea cu adresa către același expert căruia instanța i-a solicitat sa emită răspunsul având în vedere și noile înscrisuri.

Expertul J. a arătat detaliat faptul că pe niciunul din planurile nou transmise de reclamanta și aflate și la dosar nu figurează fostul teren de 4400 mp din actul de vanzare din 08 septembrie 1922, neexistând în speță nici un plan vechi al parcelei de teren din care sa rezulte date de identificare a terenului (fiind imposibila identificarea grafica a terenului). Apoi, identificarea prin măsurare a terenului in cauza este imposibila, întrucât acesta nu are elementele necesare identificării prin măsurare: nu este delimitat, nu are stâlpi, nu este cunoscuta poziția terenului, amplasamentul fiind doar vag cunoscut.

De asemenea, expertul indica faptul că și identificarea prin coordonate topografice este imposibila, din același motiv: nu sunt comunicate nici prin înscrisuri, nici prin planuri vechi dimensiunile laturilor, amplasarea punctelor cardinale, accesul la calea publica, coordonatele topografice.

Curtea și-a exercitat mai departe rolul activ, reclamanta a depus noi planuri topografice în ședința din 12.05.2014, iar instanța, pentru a asigura deplina respectarea a rolului activ, a aflării adevărului, apreciind că în speță ar fi oportuna și solicitarea unei a doua opinii, a dispus înlocuirea primului expert cu dl K. La data de 18.06.2014 acesta a răspuns instanței ca a efectuat convocarea părților la imobilul din Săbăreni 28 și ca in urma analizării situației din teren și din actele aflate la dosar și puse la dispoziție de părți arata ca nu exista elemente de identificare (suprafață, vecini, lungime laturi, elemente comune intre planuri vechi și cele noi) a imobilului din actul de vanzare din 1922, motiv pentru care se afla in imposibilitatea de a efectua expertiza.

S-a reținut că problema identificată de experți este aceea ca reclamanta nu deține planuri, schițe care să facă posibilă identificarea terenului sau din 1922, deci nici nu a demonstrat faptul ca suprafața de 4400 mp din Drumul Săbărenilor ar fi proprietatea sa și inclusă nelegal in titlul pârâtului.

Curtea a remarcat faptul ca prin concluziile scrise depuse de partea reclamanta la 30.06.2014 aceasta invoca motive noi de nelegalitate, cu depășirea flagranta a primei zile de înfățișare la care putea să își mai completeze motivarea acțiunii și, de aceea, nu s-a pronunțat asupra acelor motive noi indicate in concluziile scrise și nepuse in discuția contradictorie a părților.

În fine, mai invoca reclamanta in concluzii faptul ca Ministerul Mediului ar fi trimis documentația ceruta la ultimul termen de judecata și ca in raport de aceasta a solicitat reclamanta refacerea raportului de expertiza. Instanța a subliniat, in primul rând, faptul ca nu s-a depus un raport de expertiza, ci doar motivarea imposibilității efectuării lui de către cei doi experți și că la ultimul termen de judecata Ministerul nu a depus nicio documentație, toate înscrisurile depuse la filele 190-213 provin de la reclamanta. În plus, după cum rezulta din practicaua prezentei hotărâri, reclamanta nu a solicitat revenirea cu adresa către Minister pentru documentație, de altfel instanța lămurind anterior faptul ca respectiva documentație nu se regăsește nici in arhiva ministerului, nici la Arhivele Naționale.

În ceea ce privește adresa L. de la fila 194 Curtea a reținut ca aceasta nu este utila cauzei, întrucât nici pe baza acesteia nu se poate identifica terenul care face obiectul actului de vanzare din 1922, nefiind o schiță sau un plan solicitate de experți pe care sa se poată identifica amplasamentul respectivului teren și alte date de identificare.

În raport de faptul că reclamanta mai face trimitere la un raport de expertiza întocmit într-un dosar anterior de revendicare in contradictoriu cu Municipiul București (dosar nr. x/2010 al Jud sect. 6 București) s-a precizat că în cuprinsul acelui raport, contrar susținerii reclamantei, expertul precizează ca "reclamantul nu deține planuri sau schițe vechi ale imobilului și de aceea este practic imposibil sa determin cu precizie dispunerea fostului număr 28 pentru care reclamantul plătea impozit conform certificatului nr. 35609/1970".

Cum reclamanta nu a probat faptul ca suprafața de 4400 mp situata in București sector 6 str. Drumul Săbăreni 28 face parte din titlul sau de proprietate din 1922 și nici nu a invocat un alt titlu de proprietate pentru respectiva suprafața, dimpotrivă a recunoscut lipsa unui act constitutiv de proprietate pe respectiva suprafață, rezulta ca nu s-a probat calitatea de persoana vătămata prin actul administrativ contestat, in sensul Legii contenciosului administrativ, acțiunea urmând a fi respinsa ca neîntemeiată.

În privința cererii reclamantei privind restituirea onorariului de expert, instanța a remarcat faptul ca aceasta nu este întemeiata, întrucât onorariul a fost legal achitat, nefiind achitat din eroare. Faptul ca expertiza nu a putut identifica terenul despre care reclamanta afirma ca îi aparține reprezintă un fapt imputabil exclusiv reclamantei.

Pe de alta parte, Curtea a constatat achitat din eroare onorariul de 1.000 RON de către paratul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, întrucât instanța nu a dispus plata in sarcina acestui parat a onorariului de expert, aceasta fiind in sarcina reclamantei care a solicitat și căreia i s-a încuviințat expertiza, paratul efectuând o plata nedatorata, nedispusa de instanță.

Astfel, s-a dispus restituirea către paratul MMSC a onorariului de expert de 1.000 lei cu chitanța din 30 iunie 2014 emisă de M. S.A. - Sucursala Gara de Nord.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. solicitând casarea acesteia pentru că a fost dată cu aplicarea greșită a legii, că instanța a interpretat în mod eronat actele deduse judecății, dar și că instanța de recurs poate să analizeze cauza sub toate aspectele.

În motivele de recurs a fost criticată soluția instanței de fond pentru că a reținut, în mod greșit, că singurul motiv de nulitate ar fi dreptul de proprietate asupra terenului de 4400 mp, întrucât a invocat nelegalitatea certificatului pentru lipsa documentației obligatorii și necesare emiterii acestuia.

Conform art. 1 din H.G. nr. 834/1991 a fost instituită obligativitatea îndeplinirii a două condiții simultane, respectiv deținerea în patrimoniu a terenului, la data înființării societății cu capital de stat și condiția ca suprafața respectivă să fie necesară desfășurării activității, conform obiectului de activitate, or din anexele certificatului rezultă că la rubrica "suprafață deținută pe bază de titlu" este trasată liniuță, ceea ce înseamnă că societatea nu a fost constituită cu respectarea prevederilor legale.

Mai mult, din cele 3 acte enumerate în documentație sub titulatura "Titlu asupra terenurilor, două dintre acestea nu au nicio legătură cu terenurile respective (Ordinul nr. 422 din 17.12.1964 și Decretul nr. 242 din 3.10.1987, iar cel de-al treilea (Decizia nr. 2594 din 06.08.1963) reprezintă o documentație nouă, care a fost depusă la ultimul termen de judecată și lipsea chiar planul de situații care ar fi trebuit anexat deciziei, iar instanța de fond a refuzat să completeze probatoriul cu acesta.

Recurenta susține că obiectul prezentei cauze nu este acțiunea în revendicare care se soluționează prin compararea titlurilor, ci anularea unui act administrativ, iar administrația financiară nu a putut să pună la dispoziția acesteia documentația în baza căreia antecesorii ei erau înscriși la rolul final, dar nici Ministerul Mediului nu a depus dovada în baza căreia deținea terenul din Drumul Săbărenilor.

Referitor la cea de-a două expertiză efectuată în cauză în care s-a precizat că nu există elemente de identificare a imobilului din contractul de vânzare - cumpărare din 1922, recurenta a arătat că expertul nu a analizat anexele care au stat la baza obținerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate din care ar rezulta că suprafața obținută de societate nu se regăsește nicăieri.

Față de documentația existentă în dosar până la termenul din 12.05.2014, la ultimul termen de judecată au fost depuse noi înscrisuri și planuri cu care s-ar fi putut reface raportul de expertiză, dar instanța de fond și-a exercitat rolul activ în sens negativ, nu pentru aflarea adevărului, ci spre stoparea unui proces în care apăruseră noi date probatorii, chiar înainte de ultimul termen de judecată, pe motiv că a durat prea mult.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecarea dosarului.

Intimata S.C. C. S.A. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Soluția instanței de recurs

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:

După rejudecare, instanța de fond a fost investită cu soluționarea acțiunii în constatarea nulității parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului în favoarea S.C. B. S.A. pentru suprafața de 4.400 m.p. situată în București, str. Drumul Săbăreni, sector 6.

Instanța de fond, în urma administrării probatoriilor, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Criticile recurentei aduse soluției pronunțate de instanța de fond sunt nefondate.

O primă critică a recurentei a vizat faptul că instanța de fond ar fi reținut, în mod greșit, că singurul motiv de nelegalitate invocat ar fi dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 4400 m.p., situată în București, ce ar fi aparținut autorului reclamantei, dar această critică nu poate fi reținută.

Instanța de fond a analizat pe larg motivul de nelegalitate invocat și care vizează dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 4400 mp. și a arătat motivele pentru care nu poate analiza motivele noi de nelegalitate invocate de reclamantă prin Concluziile scrise.

Astfel, s-a arătat că aceste motive noi de nelegalitate (pârâta nu deținea suprafața de teren pe bază de titlu - pct. 1.1 din Concluziile scrise, și criticile privind documentația înscrisă la pct. A din Anexa 2 - criticile indicate la pct. 1.2. din Concluziile scrise) nu pot fi analizate pentru că a fost depășită flagrant prima zi de înfățișare până la care reclamanta putea să-și mai completeze motivarea acțiunii și pentru că fiind invocate în concluziile scrise nu au putut fi puse în discuția contradictorie a părților.

Față de această motivare a instanței de fond, recurenta nu a adus nicio critică, ci s-a limitat la a considera că instanța de fond nu a analizat și celelalte motive de nelegalitate pe care, însă, le-a invocat numai prin Concluziile scrise.

În condițiile în care instanța de fond a indicat argumentele pentru care nu a putut analiza și motivele noi de nelegalitate, iar aceste argumente nu au fost criticate în motivele de recurs, se vor respinge criticile recurentei ce vizează aceste aspecte.

Potrivit art. 132 alin. (1) din vechiul C. proc. civ. (aplicabil litigiului în raport de data introducerii acțiunii și data intrării în vigoare a Noului C. proc. civ., dar și de ale art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.):

"La prima zi de înfățișare instanța va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum și pentru a propune noi dovezi. În acest caz, instanța dispune amânarea pricinii și comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării".

Noile motive de nelegalitate fiind invocate numai prin Concluziile scrise nu se poate considera că acela ar fi momentul primei zile de înfățișare pentru a se considera că reclamanta mai putea să modifice cererea de chemare în judecată.

Pentru că aceste motive noi de nelegalitate au fost invocate prin Concluziile scrise depuse după încheierea dezbaterilor, dacă acestea ar fi fost analizate de instanța de fond s-ar fi ajuns la încălcarea principiului contradictorialității pentru că, nefiind comunicate celorlalte părți, acestea nu ar fi avut posibilitatea de a face apărările în raport de aceste noi motive.

Nefiind posibilă analiza acestor noi motive de nelegalitate de către instanța de fond și pentru că nu au fost criticate susținerile instanței de fond în această privință, ele nu pot fi analizate nici de către instanța de recurs pentru că nu s-ar mai respecta nici principiul dublului grad de jurisdicție.

În ceea ce privește refuzul instanței de fond de a emite din nou o adresă către minister pentru a completa probatoriul cu planul de situații se constată că susținerile recurentei sunt nefondate.

Într-adevăr, la fila 198 dosar Curtea de Apel București, după rejudecare, se află depusă Decizia nr. 2594 din 6.08.1963 emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Capitalei referitor la transferul în Administrația Comitetului de Stat al Apelor pentru Trustul de Construcții Hidraulice și Amenajări Hidroameliorative de la Sfatul Popular al Raionului 16 Februarie a terenului în suprafață de 9.974 m.p. situat în zona Giulești Drumul Săbărenilor, iar la art. 1 se face referire la un plan de situații anexat, decizie depusă la dosar chiar de reclamantă.

La termenul din 23.06.2014 când s-a discutat despre înscrisurile depuse de reclamantă, între care și această decizie, reclamanta nu a solicitat emiterea unei adrese către Minister așa cum susține în motivele de recurs, ci a solicitat emiterea unor adrese către Primăria Municipiului București și Primăria Sector 6, pentru a se depune planurile anexă la Hotărârea C.E. al Sfatului Popular nr. 2594 din 6.08.2013, iar această solicitare a fost respinsă, așa cum rezultă din încheierea din 23.06.2014 pentru că s-a apreciat că nu este utilă cauzei.

Despre o solicitare de emitere a unei adrese către minister ce face referire și în Concluziile scrise depuse la dosar de către reclamantă după închiderea dezbaterilor, dar așa cum rezultă din practicaua încheierii din 23.06.2014, solicitarea de adresă a vizat Primăria municipiului București și Primăria Sector 6, iar față de respingerea acestei solicitări nu au fost formulate critici în recurs, ci față de o solicitare de adresă către minister, solicitare ce nu a fost făcută în cauză, iar instanța de fond nu a respins o asemenea solicitare, tocmai pentru că ea nu a fost făcută de reclamantă.

De altfel, dacă reclamanta ar fi apreciat că acel plan de situații anexă la Decizia nr. 2594 din 6.08.1963 era relevant și util pentru soluționarea cauzei, putea să-l obțină, dacă acesta exista în arhivă, odată cu decizia pe care a depus-o la dosar.

Recurenta susține și că, deși răspunsul celui de-al doilea expert a fost incomplet și lacunar, instanța l-a considerat suficient deși a luat, ca motiv de comparație doar actul din 1922, deși la dosar au fost depuse un borderou întocmit de L. S.A. și un raport de expertiză întocmit într-un alt dosar ce s-a aflat pe rolul Judecătoriei Sector 6 București și care a avut ca obiect acțiunea în revendicare, dar aceste susțineri sunt și ele nefondate.

Este adevărat că expertiza dispusă de instanța de fond a avut mai multe obiective, dar atât primul expert desemnat, cât și al doilea expert au precizat că nu au putut să răspundă la aceste obiective deoarece, în urma analizării situației din teren, a actelor de proprietate aflate la dosar și cele puse la dispoziție de către părți, nu au existat elemente de identificare (suprafață, vecini, lungime laturi, elemente comune între planuri vechi și cele noi) a imobilului din actul de vânzare-cumpărare din 8.09.1922.

Din analiza eventuală a anexelor care au stat la baza emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor nu ar fi rezultat datele de identificare ale terenului ce apare înscris în anul din 1922 pentru că acesta, așa cum a arătat și expertul și instanța de fond, nu conține niciun element cu ajutorul căruia să poată fi identificat terenul de 4400 m.p. la care se referă reclamanta.

Nici din Borderoul întocmit de L. S.A. referitor la stabilirea patrimoniului S.C. B. S.A. nu ar putea fi stabilite elemente de identificare ale aceleiași suprafețe de 4400 m.p. teren.

Referitor la expertiza depusă la dosar și care a fost efectuată în dosar nr. x/2010 al Judecătoriei sector 6 București, deși recurenta citează concluziile acesteia, nu a avut în vedere faptul că expertul ce a întocmit acest raport a precizat la primul punct al expertizei ce viza identificarea, măsurarea, evaluarea și poziționarea pe schița de plan a terenului de 4400 m.p. situat în București, că:

"reclamantul nu dispune de planuri sau schițe vechi ale imobilului și, de aceea, este practic imposibil să determin cu precizie dispunerea fostului nr. 28" și că va prezenta "poziția indicată de reclamant ca fiind proprietate deținută", iar la pct. 2 al raportului de expertiză ce viza precizarea dacă terenul după care se face vorbire în Certificatul nr. 35609/1970 este unul și aceleași cu terenul revendicat, expertul a arătat că "fără documente care să precizeze poziția fostului imobil de la nr. 28 este practic imposibil ca expertul să poată spune dacă terenul despre care se face vorbire în Certificatul nr. 35609 din 15.10.1970 este unul și același".

Toate acestea dovedesc că înscrisurile noi, în baza cărora recurenta susține că s-ar fi putut reface raportului de expertiză, nu prezintă relevanță pentru a se dispune această refacere, ci chiar confirmă concluzia experților desemnați în cauză.

În condițiile în care nu s-a putut stabili dacă terenul pe care l-ar fi deținut autorii reclamantei este sau un inclus în terenul pentru care a fost emis pârâtei certificatul de atestare a dreptului de proprietate a cărui anulare se solicită, soluția instanței de fond este legală și temeinică.

În baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul declarat va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 2083 din 30 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2015.