ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3729/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată și completată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 20.02.2015, reclamanta Direcția Județeană Pentru Sport și Tineret Cluj, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generala a Finanțelor Publice Cluj, a solicitat instanței anularea următoarelor acte administrativ fiscale:

- Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de către Inspecția Fiscala pentru persoane juridice nr. F-CJ 348/18.12.2013 și Raportul de Inspecție Fiscala nr. x din 18 decembrie 2013, împreuna cu anexele, pentru sumele stabilite suplimentar de plata în valoare de 1.060.908 RON - obligație fiscala principala - T.V.A., accesoriile aferente în valoare de 445.853 RON, reprezentând dobânzi și majorări de întârziere - T.V.A., precum și suma de 97.493 RON, reprezentând penalități de întârziere - T.V.A., în suma totala de 1,604.254 leu emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj și

- Decizia de soluționare a contestației nr. 556 din 14 august 2014 emisa de Serviciul Soluționare Contestații din cadrul D.G.R.F.P. Cluj-Napoca, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Soluția instanței de fond

Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 61/2015 din 11 decembrie 2015 a admis excepția inadmisibilității invocată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj, în ceea ce privește excepțiile nulității și prescripției actelor fiscale contestate invocate de reclamanta Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Cluj, a respins excepția tardivității completării cererii de chemare în judecată, invocată de pârâta Direcția Generală A Finanțelor Publice Cluj și, în consecință, a respins acțiunea completată și formulată de reclamanta Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Cluj, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice.

Totodată, reclamanta a fost obligată să achite expertului A. 19.340 RON, diferență onorariu.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței nr. 61/2015 din 11 decembrie 2015, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs reclamanta Direcția Județeană Pentru Sport și Tineret Cluj, în condițiile art. 483 din Noul C. proc. civ. (în continuare noul C. proc. civ.).

Recurenta-reclamantă critică sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie din perspectiva motivelor de casare prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., fără a se detalia aceste motive nici din perspectiva excepției admise nici a judecății pe fond și în principal respingerea excepției inadmisibilității și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, iar în subsidiar, ca urmare a aprecierii ca aplicabile a dispozițiile art. 140 C. fisc.

În acest sens, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

II. Analiza recursului exercitat în cauză

1.1. Cât privește admiterea excepției inadmisibilității cu referire la excepțiile nulității și prescripției actelor fiscale contestate, invocate de către reclamanta-recurentă, instanța de fond și-a motivat soluția pe dispozițiile art. 206 alin. (1), art. 211 alin. (3) și art. 213 alin. (1) C. proc. fisc.

Recurenta pretinde prin cererea de recurs că nu trebuie să existe identitate între obiectul plângerii prealabile și obiectul acțiunii în contencios, aspect real, însă numai în sensul restrângerii, și nu al extinderii sale. Astfel, argumentele ce nu au fost invocate prin plângerea prealabilă nu pot fi pentru prima dată invocate prin acțiunea în contencios administrativ, întrucât astfel cum prevăd dispozițiile art. 213 alin. (1) C. proc. fisc. "soluționarea contestației se face în limitele sesizării" . Nesesizarea procedurală, pentru care este necesară respectarea termenului în interiorul căreia poate fi exercitată, face ca motivele ce nu au fost invocate în sesizare să nu poată fi iterate direct pe calea unei acțiunii în justiție, astfel, încălcându-se dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Cât privește fondul pricinii, se invocă greșita întemeiere a soluției instanței de fond pe prevederile O.U.G. nr. 58/1998 privind organizarea activității turistice, apreciindu-se inaplicabilitatea respectivelor prevederi, ci a celor ce "sunt în sfera art. 140 C. fisc.".

Art. 140 C. fisc., prevede Cotele (din Legea nr. 571/2003, republicata cu modificări și actualizări la zi)

(2) Cota redusă de 9% se aplică asupra bazei de impozitare pentru următoarele prestări de servicii și/sau livrări de bunuri:

f) cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcție similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping;

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc.

Punct 23.

(6) Cota redusă de taxă de 9% prevăzută la art. 140, alin. (2), lit. f) din C. fisc. se aplică pentru cazarea în cadru sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcție similara, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping. în situația în care costul micului dejun este inclus în prețul de cazare, cota redusă se aplică asupra prețului de cazare, fără a se defalca separat micul dejun."

Rezultă, precum s-a subliniat că de beneficiul cotei reduse de 9% TVA beneficiază sectorul hotelier sau sectoarele cu funcție similară.

Or, deși recurenta invocă mai mult acte normative secundare și terțiare singurul act normativ care definește sectorul hotelier este O.U.G. nr. 58/1998 care în art. 2 alin. (1) prevede care sunt structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică (lit. d).

Aceste structuri funcționează, cum prevăd limitativ dispozițiile art. 30 lit. c) din același act normativ, în structuri de primire turistică clasificate, clarificarea fiind făcută în baza normelor elaborate de Ministerul Turismului și aprobate prin Hotărâre de Guvern.

Or, recurenta nu a putut face dovada clasificării în sensul prevăzut de lege clasificarea la care aceasta se referă făcând trimitere la dispozițiile art. 5 din Ordinul nr. 2345 din 13 decembrie 2010 pentru aprobarea Normelor și tarifelor de folosire a bazelor sportive și a unităților de cazare aflate în administrarea instituțiilor din subordinea Autorității Naționale pentru Sport și Tineret, referindu-se la o altă structură de cazare specializată.

De altfel, nici codurile CAEN la care se referă recurenta nu au importanță‚ în raport de obiectul analizat, ceea ce face diferența dintre structura reclamantei și una hotelieră ori cu funcție similară este clasificarea în baza normelor Ministerului Turismului și accesul public neîngrădit/necondiționat, la respectivele unități de cazare.

În aceste condiții în raport de motivele invocate, hotărârea instanței de fond apare ca temeinică și legală.

Cum în raport de argumentele analizate, recursul nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. invocată Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Județeană Pentru Sport și Tineret Cluj împotriva sentinței nr. 61/2015 din 11 decembrie 2015, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2017.