ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 464/2021

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 23.04.2015, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul de Avocați al Județului Dâmbovița, a solicitat anularea Deciziei nr. 42 din 07.12.2017 de reînscriere pe Tabloul Avocaților Stagiari emisă de Consiliului Baroului Dâmbovița și a Deciziei nr. 359 din 19.04.2018 a Uniunii Naționale a Barourilor din România de respingere a contestației formulate împotriva Deciziei nr. 42 din 07.12.2017.

Prin sentința nr. 16 din 28 ianuarie 2019, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul de Avocați al Județului Dâmbovița.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul A., cu invocarea motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 6) și 8) din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței.

În motivarea recursului, a susținut că prin acțiunea pe care a formulat-o a arătat, printre altele, că decizia din luna octombrie 2006 a consfințit primirea sa în profesia de avocat, ca urmare a susținerii examenului organizat la nivelul Baroului de Avocați Dâmbovița, după ce în prealabil nu i-a fost aprobată cererea formulată la data de 23.10.2006, adresată Consiliului Baroului, în vederea primirii în profesie cu scutire de examen, iar problema de drept ce trebuia lămurită atunci, dar și în momentul judecării pe fond a cauzei de față, era și este aceea a primirii în profesie cu scutire de examen sau cu examen, în ambele situații înscrierea în Tabloul de Avocați al Baroului Dâmbovița fiind obligatoriu să se facă la partida Avocaților definitivi, urmată concomitent cu suspendarea dreptului de a exercita profesia prin constatarea stării de incompatibilitate, chiar din momentul susținerii examenului și înscrierea pe Tabloul de Avocați al Baroului Dâmbovița, la partida Avocaților Incompatibili

Așa cum rezultă în mod evident inclusiv din Cererea de înscriere pentru participarea la examenul de primire în profesia de avocat în vederea dobândirii titlului profesional de avocat definitiv, formulată înainte de susținerea

Prin Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 59 din 13 martie 2007, menționată la instanța de fond, s-a constatat că reprezintă tratament diferențiat nerecunoașterea activității desfășurate de către un ofițer de poliție specialist, desemnat în cadrul organului de cercetare penală al poliției ca activitate de specialitate juridică, și implicit ca vechime în magistratură.

Prin Decizia nr. 2218 din 13 iunie 2006 a secției de contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că, prin afirmarea principiului nediscriminării, organul de conducere al UAR recunoaște inexistența oricăror restricții la primirea în profesia de avocat cu scutire de examen a reprezentanților celorlalte profesii juridice, inclusiv a polițiștilor ce au o vechime de cel puțin 10 ani în oricare dintre profesiile - juridice și, desigur, experiență profesională. Cu toate ca a promovat examenul de primire în profesia de avocat, celelalte etape prevăzute la art. 208 alin. (2) și art. 282 din Statutul Profesiei de Avocat au fost imposibil de îndeplinit din cauza stării de incompatibilitate în care se afla la acel moment, la momentul susținerii examenului de primire în profesia de avocat fiind ofițer-cadru activ al Ministerului Administrației și Internelor, specialitatea de ofițer de cercetare penală al Poliției Judiciare, fiind salarizat într-o profesie incompatibilă cu cea de avocat în înțelesul art. 15.

În contradictoriu cu probatoriul administrat, în sentința recurată se precizează inexact că acțiunea sa se referea la o altă dată la care ar fi avut loc suspendarea din exercitarea profesiei, respectiv anul 2009, interpretare total incorectă, deoarece în situația dată nu era posibilă, fiind o încălcare gravă a legii, dacă primirea în profesie și respectiv suspendarea din exercitarea profesiei s-ar fi realizat defalcat și nu concomitent, având în vedere starea de incompatibilitate în care se afla, atât în momentul susținerii examenului cât și după aceea. Cu toate că realizarea defalcată a celor două operațiuni nu era posibilă, fiind în contradicție cu dispozițiile legale, instanța de fond apreciază, fără a face trimitere la motivele pe care se întemeiază, că înscrisurile emise în perioada în care se afla în stare de incompatibilitate ar fi putut avea efecte în contradicție cu prevederile legale.

Motivele pe care se întemeiază concluzia instanței de fond privind faptul că a depus la dosar o cerere prin care ar fi formulat în anul 2006 o solicitare de primire în profesia de avocat fără susținerea examenului, dar constată că nu este prezentată nicio dovadă din care să rezulte că această cerere a fost înregistrată la Baroul Dâmbovița, astfel că nu se identifică un eventual refuz nejustificat de soluționare a acesteia, sunt străine de natura cauzei, deoarece cererea depusă nu are nicio legătură cu obiectul principal al cauzei, fiind depusă pentru a demonstra faptul că examenul a fost susținut la finele anului 2006 și nu în anul 2009, așa cum se încearcă de către pârâți să inducă în eroare organele judiciare, cu scopul de a acoperi ilegalitatea emiterii celor două înscrisuri a căror anulare a cerut-o, tocmai pentru faptul că s-au emis contrar dispozițiilor legale în vigoare. Pentru a demonstra încercarea evidentă a pârâților de a denatura adevărul juridic, anexează legitimația emisă de Baroul Dâmbovița, care ireal consemnează că a fost primit în profesie în anul 2009.

Constatând că a depus cererea privind scutirea de examen datată 23.10.2006, precum și chitanțe eliberate pentru sumele încasate în scopul participării sale la examenul din sesiunea noiembrie 2006, pârâții au fost determinați să recunoască că nu a promovat examenul în anul 2009 și nu a formulat nicio cerere de înscriere pe Tablou, lucru care nu era posibil, fiind în continuare în starea de incompatibilitate în care s-a aflat și la momentul la care a susținut examenul în anul 2006, luna noiembrie. Privitor la o eventuală cerere, pentru care ar fi trebuit să dovedească depunerea la Barou în anul 2006, instanța de fond a considerat că era imperios necesar să o depună, sau eventual să facă dovada depunerii acesteia, în sens contrar procedând la respingerea acțiunii formulate.

Precizează că a fost cadru activ al Ministerului Administrației și Internelor începând din anul 1982 și până la data de 01.07.2017, cumulând o vechime efectivă în serviciu de 36 ani, 10 luni și 15 zile, motiv pentru care a îndeplinit condițiile necesare încetării raporturilor de serviciu conform art. 69 alin. (1) lit. "a" din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului, cu modificările și completările ulterioare, cu mențiunea că a îndeplinit condiția de vechime în serviciu prev. de art. 16 alin. (1) lit. "b" din Legea nr. 223/2015, condiția de vechime efectivă prev. de art. 16 alin. (1) lit. V) din Legea nr. 223/2015, precum și condiția de vârstă prev. de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 223/2015, prin Ordinul Ministrului de Interne nr. II/351S din 01.07.2017 i-au încetat raporturile de serviciu și a trecut în rezervă cu drept de pensie militară, cu gradul militar de colonel, fiindu-i eliberat Livretul militar.

A mai arătat că starea de incompatibilitate a survenit concomitent cu emiterea deciziei de primire în profesie, efectele celei de-a doua urmând a se produce doar sub condiția rezolvării stării de incompatibilitate, calitatea sa fiind de avocat suspendat chiar din momentul promovării examenului de admitere în profesie, în conformitate cu art. 32 alin. (1) teza a Il-a și art. 49 alin. (1) lit. a) din Lege, astfel că era imposibil să fie emisă o altă decizie de către Consiliul Baroului, de la data promovării examenului de admitere în profesie și până la rezolvarea stării de incompatibilitate care a generat suspendarea sa din profesie, în sensul și în conformitate cu prevederile art. 32 alin. (2) din Lege. Odată cu încetarea raporturilor de serviciu i-a încetat și starea de incompatibilitate survenită din momentul promovării examenului de primire în profesia de avocat, incompatibilitate care trebuia rezolvată în termen de 2 (două) luni de la emiterea deciziei, în Monitorul Oficial nr. 521 din 14 iulie 2014 fiind publicată Decizia Curții Constituționale a României nr. 297/2014 din 22 mai referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 cu privire la sintagma de "două luni".

În mod eronat se susține și se interpretează că nu a efectuat demersuri, pe care în mod legat nu trebuia să le facă, iar în situația în care le efectua încălca prevederile legale în vigoare la acea dată, în timp ce în cazul pârâtelor nu se observă că au încălcat dispozițiile legale în toată perioadă cuprinsă de la momentul susținerii examenului în luna noiembrie 2006 și până în momentul încetării stării de incompatibilitate. Mai mult, se atestă legalitatea și temeinicia unor înscrisuri care au fost emise prin încălcarea gravă a dispozițiilor legale, nefiind posibilă emiterea acestora până la momentul în care înceta starea de incompatibilitate în care se afla din luna noiembrie 2006, prin emiterea acestor înscrisuri fiind săvârșită infracțiunea de fals.

De asemenea, instanța de fond a ignorat faptul că nu au fost respectate dispozițiile legale privind la desemnarea de către Consiliul Baroului a unui consilier raportor care să efectueze verificările ce se impun în astfel de situații și să întocmească un raport cu propuneri rezultate urmare activităților de verificare a îndeplinirii condițiilor impuse de lege pentru înscrierea sa în Tabloul Avocaților, deși a arătat că lipsa acestui document face dovada superficialității manifestate în clarificarea problemei referitoare la titlul profesional ce trebuia a fi stabilit, atât prin inexistența acestui raport și a unor verificări serioase și competente, dar și prin nerespectarea termenelor stabilite de lege pentru emiterea deciziilor contestate; s-ar fi constatat că îndeplinește condițiile cerute pentru înscrierea mea în Tabloul Avocaților Definitivi, chiar dacă analiza era efectuată având la bază legislația actuală, în vigoare, deci la aproximativ 13 ani de la data la care a susținut examenul de primire în profesia de avocat, în vederea dobândirii titlului profesional de avocat definitiv.

Dobândirea calității de avocat era supusă îndeplinirii de către solicitant a condițiilor imperative impuse de Lege, respectiv art. 11 din Legea nr. 51/1995; art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 până la data modificării prin O.U.G. nr. 159 din 12.11.2008 consacră existența unui drept conferit de lege, dreptul de a fi primit în profesie fără examen în favoarea unor anumite categorii de persoane (cei care au exercitat profesii juridice cel puțin 10 ani) nu putea fi refuzat pe motive de oportunitate, deoarece, în calitatea lor de autoritate publică, UNBR și Baroul nu-și manifestă opțiunile pe baza criteriilor ce sunt specifice dreptului privat. Atitudinea pârâtelor a fost diametral opusă în spețe similare, alți avocați fiind primiți în profesie cu scutire de examen, prin interviu, și în niciun caz cu susținerea unui examen.

Caracterul liber al profesiei de avocat presupunea respectarea cadrului legal, respectiv dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/95 republicată, ceea ce face ca dreptul să existe și trebuia să fie recunoscut și de către autoritatea publică, care nu putea refuza cererea de primire în profesia de avocat pe alte criterii decât cele consacrate prin textul legal. Textul de lege stabilea un drept și nu o posibilitate sau o facultate, iar cererea sa este evident că a fost refuzată pe motive de oportunitate, în niciun caz nefiind posibilă crearea posibilității unei instituții de interes public să acționeze arbitrar si discreționar, acordând dispensă doar celor agreați, ceea ce constituie o încălcare gravă a principiului constituțional al egalității în fata legii.

Recurentul a arătat că în anul 2009 a achitat o taxă în suma de 3000 Ron pentru înscriere pe tabloul avocaților suspendați din profesie potrivit Legii, datorită stării de incompatibilitate în care se afla la acel moment, care a încetat la data de 15 iulie 2017 (chitanța nr. x/24.11.2009 pentru suma încasată cu titlu de "Taxă înscriere pe Tabloul Avocaților"), iar la data de 29.12.2009 s-a emis Decizia nr. 141 care stipula faptul că începând cu data de 29.12.2009 se suspendă din calitatea de avocat în exercițiul profesiei și este trecut pe Tabloul Avocaților Incompatibili, decizie care nu face niciun fel de trimitere la stagiatură, așa cum în mod tendențios susțin pârâții, că ar fi îndeplinit sau că are această calitate.

Așa cum rezultă în mod evident, inclusiv din cererea de înscriere pentru participarea la examenul de primire în profesia de avocat în vederea dobândirii titlului profesional de avocat definitiv, formulată înainte de susținerea examenului ce s-a desfășurat în sesiunea noiembrie 2006, problema efectuării unui stagiu nu făcea obiectul examenului susținut la acea dată. Înscrierea în Tabloul de Avocați al Baroului Dâmbovița, aflată în atribuțiile legale ale Secretariatului Baroului, era obligatoriu să se facă la partida Avocaților definitivi, urmată concomitent de suspendarea dreptului de a exercita profesia prin constatarea stării de incompatibilitate, chiar din momentul susținerii examenului, și înscrierea la partida Avocaților Incompatibili.

Oricare alte operări în Tabloul de Avocați al Baroului Dâmbovîța, care s-au efectuat din luna noiembrie 2006, dată la care a susținut examenul de primire în profesie, și până la data de 01.07.2017, dată la care a încetat starea de incompatibilitate, sunt ilegale și își rezervă dreptul de a formula și o plângere penală în acest sens. Starea de incompatibilitate este evident că a survenit concomitent cu emiterea deciziei de primire în profesie, efectele celei de-a doua urmând a se produce doar sub condiția rezolvării stării de incompatibilitate, calitatea sa fiind de avocat suspendat chiar din momentul promovării examenului de admitere în profesie. Impedimentul care a condus la nedobândirea calității de avocat definitiv a fost starea de incompatibilitate în care se afla la acel moment și nu faptul că nu îndeplinea criteriile și condițiile cerute de lege pentru înscriere în Tabloul Avocaților Definitivi, cu drept de exercitare a profesiei. Art. 23, art. 24 din Legea nr. 51/1995 nu impuneau obligația sa de a formula cerere de trecere pe Tabloul Avocaților Definitivi, dar Baroul avea obligația de a emite din oficiu decizie de trecere pe Tabloul Avocaților definitivi, după promovarea examenului susținut special în acest scop în sesiunea noiembrie 2006, precum și implicit decizie de trecere pe Tabloul Avocaților Incompatibili.

Conform art. 27 și 32 din Lege se poate observa foarte clar că se afla în situația precizată la alin. (1) lit. "a", situație în care Consiliul Baroului avea obligația de a emite o decizie de trecere pe Tabloul Avocaților Incompatibili din momentul promovării examenului de primire în profesie și până la încetarea stării de incompatibilitate în care se afla. Consideră că pârâtul Baroul de Avocați Dâmbovița a recurs la emiterea ilegală a celor două decizii în anul 2009, deoarece nu și-a îndeplinit obligațiile legale pe care le avea în anul 2006, când a susținut examenul de primire în profesia de avocat în vederea dobândirii titlului profesional de avocat definitiv, sesiunea noiembrie 2006, în sensul că nu a emis din oficiu decizie de trecere pe Tabloul Avocaților definitivi după promovarea examenului susținut special în acest scop, precum și implicit decizie de trecere pe Tabloul Avocaților Incompatibili, starea de incompatibilitate fiind preexistentă în momentul susținerii examenului. De asemenea, nu a încasat de la candidații declarați admiși și validați, ca urmare a promovării examenului, sumele ce trebuiau încasate cu titlu de taxă de înscriere pe Tabloul Baroului, iar pentru a recupera prejudiciile cauzate de această omisiune au recurs la emiterea unor decizii a căror emitere contravine dispozițiilor legale, încasând de la toți candidații admiși la examen suma de 3000 Ron, eliberând chitanțe fiscale pentru justificarea încasării acestor sume de bani.

Recurentul a mai arătat, prezentând și dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., că instanța de fond în mod cu totul nejustificat nu a analizat cu prioritate dispozițiile legale aflate în vigoare în noiembrie 2006, când s-a organizat examenul, și decembrie 2009, când s-au emis, contrar dispozițiilor legale, cele două decizii atacate, iar existența stării sale de incompatibilitate preexistentă în momentul susținerii examenului și continuată până la data de 01.07.2017 nu a fost avută in vedere, în condițiile în care emiterea deciziilor atacate și a căror anulare a cerut-o era condiționată, în conformitate cu prevederile legale la care a făcut referire, de existența sau inexistența acestei stări.

Intimatele pârâte Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul Dâmbovița au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentului la cheltuieli de judecată.

Au arătat că recurentul face referire la o cerere din anul 2006 nedepusă la Baroul Dâmbovița și față de așa-zisa respingere, pe care nu o poate dovedi, pentru care nu ar mai fi oricum în termen să o conteste, acțiunea și recursul sunt tardive. Cu toate acestea, recurentul a susținut examen de primire în profesie, fapt ce duce cu gândul la intrarea în profesie ca avocat stagiar (prin decizia nr. 140/29.12.2009, dată la care a înțeles să-și fructifice rezultatul examenului susținut înscriindu-se în barou), astfel cum rezultă din încercarea sa de a găsi maeștri sub îndrumarea cărora să-și desfășoare stagiul, la finalul căruia urma sa susțină examenul de definitivat. In aceeași zi a înscrierii în barou ca avocat stagiar i-a fost emis decizia de suspendare nr. 141/2009, astfel că, după formularea cererii de reînscriere (21.08.2017), nu putea sa revină decât în aceeași "poziție" de avocat stagiar, pe care o avea la momentul suspendării (29.12.2009).

Baroul Dâmbovița a emis in mod corect decizia nr. 42/7.12.2017

După modificarea Legii 51/1995 republicată, aflată în vigoare la momentul formulării cererii de reînscriere în profesie, obținerea titlului statutului de avocat definitiv nu se mai putea face decât după urmarea cursurilor INPPA și susținerea examenului de definitivat la finalul acestora. Pe de altă parte, pentru a fi definitivat în profesie, ar fi însemnat să susțină un examen compatibil cu cel de avocat, în fața unei comisii abilitate în acest sens. Se dorește de fapt evitarea urmării cursurilor INPPA și implicit susținerea examenului de definitivare in profesie, pe care nu l-a susținut așa cum prevede Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea nr. 367/22.06-2018. a UNBR.

Recurentul-reclamant recunoaște ca a susținut examen. Prin urmare, având în vedere că toți candidații care doreau să intre în profesia de avocat, direct, ca avocat definitiv, o făceau doar prin cerere și interviu, automat dacă susțineai examen o făceai pentru a intra în profesie ca avocat stagiar. De altfel, conform Legii 51/1995, art. 16 alin. (2) de la acea vreme, recurentul nu îndeplinea condițiile de a intra în profesie direct, ca avocat definitiv, doar pe bază de interviu, aveau acest drept numai judecătorii, procurorii și consilierii juridici care aveau minim 5 ani de vechime și susținuseră examen de definitivat în profesia lor. Or, recurentul avea profesia de polițist la acel moment, neîndeplinind condițiile. Deciziile baroului de intrare în profesie se emit la data solicitării acestora și numai după plata taxei de înscriere în profesia de avocat, așa cum s-a procedat în anul 2009.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate prin cererea de recurs, prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 6) și 8) C. proc. civ., prin care se instituie exclusiv un control de legalitate asupra hotărârii, având în vedere faptul că susținerile care privesc stabilirea situației de fapt, aprecierea necorespunzătoare a materialului probator administrat, vizează netemeinicia și nu nelegalitatea hotărârii recurate, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamantul A. a solicitat prin cererea de chemare în judecată, respinsă prin sentința recurată, anularea Deciziei nr. 42 din 07.12.2017 emisă de Consiliul Baroului Dâmbovița și a Deciziei nr. 359 din 19.04.2018 emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România.

Prin Decizia nr. 42 din 07.12.2017, Consiliul Baroului Dâmbovița a decis reînscrierea reclamantului pe Tabloul Avocaților stagiari cu drept de exercitare a profesiei, începând cu data de 7.12.2017.

Prin Decizia nr. 359 din 19.04.2018, Uniunea Națională a Barourilor din România a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamant împotriva Deciziei nr. 42 din 07.12.2017.

În motivarea acestei decizii de respingere a contestației, s-a reținut că reclamantul a înaintat Baroului Dâmbovița cererea de înscriere ca avocat definitiv din data de 14.08.2017, motivată în temeiul prevederilor ar. 19 din Legea nr. 51/1995, abrogate prin Legea nr. 270/22.12.2010. S-au reținut dispozițiile art. 19 alin. (2) și (3), art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 și s-a arătat că, având în vedere că depunerea cererii a avut loc mult după abrogarea textului legal invocat, aceasta nu poate fi admisă. S-au mai reținut dispozițiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 în vigoare, care dispun cu privire la posibilitatea unor persoane de a beneficia de prevederile sale limitativ prevăzute de lege, funcția de ofițer de poliție nefiind între acestea, și care impun condiția suplimentară a definitivării prin examen în profesia din care provine, cu privire la care nu se prezintă nicio dovadă, în sprijinul acestei afirmații fiind și prevederile art. 20 alin. (6) din Lege, care prevăd limitativ care sunt persoanele ce pot beneficia de aceleași drepturi, între care nu sunt stabilite cele care dețin calitatea petentului, iar dacă legiuitorul dorea ca și funcția de ofițer de poliție să figureze între acestea, avea posibilitatea să o prevadă expres, fapt care nu s-a realizat. A mai reținut că așa numita echivalare a funcției deținută de petent cu cea de consilier juridic, stabilită prin H.G. nr. 498/07.04.2004, act inferior unei legi, nu poate duce la concluzia existenței din punctul de vedere al Legii nr. 51/1995 a acestei echivalențe. În plus, s-a mai reținut, petentul a fost înscris ca avocat stagiar începând cu data de 29.12.2009, prin Decizia Consiliului Baroului Dâmbovița nr. 140/29.12.2017, și nu a contestat această decizie.

Se reține, de asemenea, din situația de fapt stabilită de instanța de fond, că reclamantul A. a susținut examenul de primire în profesia de avocat în sesiunea noiembrie 2006, prin Decizia nr. 140/29.12.2009 emisă de Baroul Dâmbovița s-a decis înscrierea acestuia ca avocat stagiar, cu examen, în Baroul Dâmbovița, începând cu data de 29.12.2009, iar prin Decizia nr. 141/29.12.2009 emisă de Baroul Dâmbovița s-a decis, începând cu data de 29.12.2009, suspendarea din calitatea de avocat în exercițiul profesiei și trecerea pe tabloul avocaților incompatibili.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6) C. proc. civ., "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", este nefondat.

Obligația instanței de a motiva hotărârea pronunțată, reglementată de dispozițiile art. 425 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va cuprinde "motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților", are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii, în mod clar și precis, a situației de fapt, pe baza probelor administrate, a dispozițiilor legale, prezentarea motivelor pentru care instanța a admis sau a respins cererile părților, analiza argumentelor relevante invocate de părți și expunerea concretă a motivelor de fapt și de drept.

Din examinarea sentinței recurate rezultă că instanța de fond a reținut situația de fapt, motivele emiterii actelor contestate, dispozițiile legale, și a analizat, raportat la acestea, susținerile reclamantului. A reținut, în esență, următoarele:

Obligația de motivare nu impune o anumită întindere a motivării sau un răspuns la fiecare susținere a părților, ci expunerea raționamentului juridic care a determinat aprecierea și convingerea judecătorului pentru soluția pronunțată. Judecătorul nu este obligat să răspundă în mod expres fiecărui argument și fiecărei susțineri invocate de părți, acestea putând fi grupate și analizate raportat la motivul de nelegalitate a actului administrativ căruia i se circumscriu sau la obiectul cererii formulate.

Astfel cum s-a reținut, motivarea din sentința recurată cuprinde argumentele de fapt și de drept pentru care instanța de fond a respins acțiunea reclamantei, reflectă raționamentul instanței, raportat la motivele emiterii actelor administrative contestate, și susținerile părților.

Susține recurentul că este străină de natura cauzei precizarea instanței de fond privind faptul că, deși reclamantul a depus la dosar o cerere prin care ar fi formulat în anul 2006 o solicitare de primire în profesia de avocat fără susținerea examenului, nu este prezentată nicio dovadă din care să rezulte că această cerere a fost înregistrată la Baroul Dâmbovița, deoarece cererea depusă nu are nicio legătură cu obiectul principal al cererii, aceasta fiind depusă pentru a demonstra faptul că examenul a fost susținut la finele anului 2006 și nu în anul 2009

Susținerea este nefondată în condițiile în care, pe de o parte, instanța de fond a constatat cele arătate privind acest înscris în analiza probatoriului administrat de reclamant și a observat, în raport de conținutul acesteia, faptul că nu se identifică un eventual refuz nejustificat de soluționare a acesteia, iar din înscrisurile depuse la dosar a constatat că înscrierea reclamantului în Baroul Dâmbovița ca avocat stagiar la data de 29.12.2009 a fost urmarea susținerii examenului de primire în profesia de avocat sesiunea noiembrie 2006. Pe de altă parte, însuși recurentul arată prin cererea de recurs că nu i-a fost aprobată cererea formulată la data de 23.10.2006 adresată Consiliului Baroului, în vederea primirii în profesie cu scutire de examen, că problema de drept ce trebuia lămurită atunci, dar și în momentul judecării pe fond a cauzei de față, ar fi aceea a primirii în profesie cu scutire de examen sau cu examen, în ambele situații fiind obligatoriu ca înscrierea în Tabloul de Avocați al Baroului Dâmbovița să se facă la partida Avocaților definitivi, concomitent cu

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) C. proc. civ., care se referă la încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, examinând motivele de recurs raportat la obiectul cererii de chemare în judecată soluționate prin sentința recurată, având în vedere situația de fapt rezultată din probele administrate, astfel cum a fost reținută de instanța de fond, dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată, de asemenea, că este nefondat.

Susține recurentul în mod neîntemeiat că instanța de fond nu a analizat cu prioritate dispozițiile legale aflate în vigoare la momentul noiembrie 2006, când s-a organizat examenul de primire în profesia de avocat, și decembrie 2009, când s-au emis, contrar dispozițiilor legale, cele două decizii, iar existența stării sale de incompatibilitate preexistentă în momentul susținerii examenului și continuată până la data de 01.07.2017 nu a fost avută în vedere la pronunțarea sentinței recurate, în condițiile în care emiterea deciziilor atacate și a căror anulare a cerut-o era condiționată, în conformitate cu prevederile legale la care a făcut referire, de existența sau inexistența acestei stări.

Instanța de fond a reținut dispozițiile legale la data susținerii de către reclamant a examenului de primire în profesia de avocat și la data la care s-au emis Decizia nr. 140/29.12.2009 de înscriere a reclamantului în Baroul Dâmbovița ca avocat stagiar și Decizia nr. 141/29.12.2009 de suspendare a calității de avocat și de trecere pe tabloul avocaților incompatibili începând cu data de 29.12.2009.

Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, anularea Deciziei nr. 42 din 07.12.2017 de reînscriere pe Tabloul Avocaților stagiari și a Deciziei nr. 359 din 19.04.2018 de respingere a contestației formulate împotriva acesteia, în mod corect instanța de fond a constatat că demersul reclamantului în sensul dobândirii calității de avocat definitiv a fost inițiat la data de 21.08.2017, prin cererea de reînscriere pe tabloul avocaților definitivi cu drept de exercitare a profesiei, și a analizat legalitatea actelor administrative contestate în raport de normele legale aplicabile, aflate în vigoare la această dată.

Potrivit dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, forma în vigoare la data susținerii de către reclamant a examenului de primire în profesia de avocat și la data la care s-au emis Decizia nr. 140/29.12.2009 de înscriere a reclamantului în Baroul Dâmbovița ca avocat stagiar și Decizia nr. 141/29.12.2009 de suspendare a calității de avocat și de trecere pe tabloul avocaților incompatibili, "(1) Primirea în profesie se obține pe baza unui examen organizat de barou, conform prevederilor prezentei legi și ale statutului profesiei. (2) La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen: a) titularul diplomei de doctor în drept; b) cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat. (3) De la prevederile alin. (1) sunt exceptate persoanele care au deținut funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție". Conform acestor dispoziții, primirea în profesie se realiza ca urmare a unui examen sau cu scutire de examen, dacă erau îndeplinite condițiile prevăzute.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 51/1995, forma în vigoare la aceeași dată, "(1) Dobândește calitatea de avocat definitiv avocatul stagiar care a promovat examenul de definitivare în condițiile art. 17, precum și avocatul care a promovat examenul de absolvire a Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților, în condițiile prevăzute de statutul profesiei. (2) Dobândește calitatea de avocat definitiv cel înscris în profesie în condițiile art. 16 alin. (2), dacă a fost definitivat în funcția juridică pe care a exercitat-o înainte de primirea în avocatură. (3) Dobândește calitatea de avocat definitiv cel care a fost înscris în profesie în condițiile art. 16 alin. (2), dacă a promovat examen de definitivare în funcția juridică pe care a exercitat-o anterior. Cei care nu îndeplinesc condițiile de vechime în profesiile anterioare vor fi obligați să susțină examenul de definitivare în avocatură". Conform acestor dispoziții, dobândea calitatea de avocat definitiv avocatul stagiar care a promovat examenul de definitivare sau de absolvire a Institutului menționat, iar cel înscris în profesie potrivit art. 16 alin. (2), dacă erau îndeplinite condițiile prevăzute.

Instanța de fond a observat că prin art. I pct. 7 din O.U.G. nr. 159/2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 792/26.11.2008, au fost abrogate prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, și a fost modificat corespunzător art. 16 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, în sensul că "primirea în profesie se obține numai pe baza unui examen la nivel național organizat de U.N.B.R, potrivit prezentei legi și Statutului profesiei de avocat", însă O.U.G. nr. 159/2008 a fost declarată neconstituțională prin decizia Curții Constituționale nr. 109/9.02.2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 175/18.03.2010, și ulterior a fost respinsă prin Legea nr. 81/6.05.2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 300/10.05.2010.

Ulterior, prin Legea nr. 270/22.12.2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 872/28.12.2010, art. 16 a fost modificat, în sensul că "(1) Primirea în profesie se realizează numai în baza unui examen organizat de U.N.B.R., cel puțin anual și la nivel național, potrivit prezentei legi și Statutului profesiei de avocat. (…) (5) Dispozițiile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător, precum și judecătorilor de la instanțele internaționale" (acestea se referă la judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție). Conform acestor dispoziții, primirea în profesie se realizează ca urmare a unui examen sau cu scutire de examen, exclusiv pentru judecătorii prevăzuți la alin. (2). Art. 16 a devenit art. 17, ca urmare a republicării Legii nr. 51/1995 în Monitorul Oficial nr. Monitorul Oficial, Partea I nr. 98 din 07 februarie 2011

De asemenea, prin Legea nr. 270/2010 a fost modificat art. 19, astfel: "(1) Calitatea de avocat definitiv se dobândește în baza unui examen organizat de U.N.B.R., anual și la nivel național, potrivit prezentei legi și Statutului profesiei de avocat sau prin promovarea examenului de absolvire a Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților, în condițiile prevăzute de Statutul profesiei de avocat. (...) (5) Cel care a promovat examenul de primire în profesia de avocat și care până la data susținerii examenului de primire în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de 5 ani dobândește calitatea de avocat definitiv, fără susținerea examenului de definitivare prevăzut la alin. (1), cu condiția promovării examenului de definitivat în profesia din care provine. (6) Dispozițiile alin. (5) se aplică și persoanelor care au promovat examenul de intrare în profesia de avocat și care au îndeplinit funcții de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administrației Prezidențiale, Guvernului, Curții Constituționale, Avocatului Poporului, Curții de Conturi și Consiliului Legislativ timp de 5 ani neîntrerupți. (7) Avocatul stagiar care a exercitat cel puțin un mandat de parlamentar, primar, viceprimar, președinte de consiliu județean sau vicepreședinte de consiliu județean dobândește la cerere calitatea de avocat definitiv". Conform acestor dispoziții, calitatea de avocat se dobândește în baza unui examen organizat de U.N.B.R. sau prin promovarea examenului de absolvire a Institutului menționat, și fără susținerea examenului de definitivare de cel care până la data susținerii examenului de primire în profesia de avocat a îndeplinit funcțiile expres prevăzute la alin. (5), cu condiția promovării examenului de definitivat în profesia din care provine, precum și de cei care au îndeplinit funcțiile de specialitate juridică expres prevăzute la alin. (6) timp de 5 ani neîntrerupți, precum și de avocatul stagiar care a exercitat cel puțin unul din mandatele expres prevăzute la alin. (7).

Art. 19 a devenit art. 20, ca urmare a republicării Legii nr. 51/1995 în Monitorul Oficial, Partea I nr. 98 din 07 februarie 2011, aceasta fiind forma și la data formulării de către reclamant a cererii ca urmare a căreia au fost emise deciziile contestate în prezenta cauză.

Raportat la situația de fapt, instanța de fond a constatat în mod corect că reclamantul nu s-a aflat într-o procedură de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, conform art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, forma în vigoare în anul 2006. De asemenea, în mod corect a constatat că reclamantul nu a solicitat și nu a obținut, în condițiile art. 19 alin. (2) și (3) din Legea nr. 51/1995, calitatea de avocat definitiv, astfel că acesta nu este îndreptățit la emiterea deciziei de reînscriere pe tabloul avocaților definitivi, așa cum a solicitat prin cererea nr. x/21.08.2017.

Susține recurentul că Decizia nr. 141/29.12.2009 nu face trimitere la stagiatură, așa cum în mod tendențios susțin pârâții, stipulând faptul că se suspendă din calitatea de avocat în exercițiul profesiei și este trecut pe Tabloul Avocaților incompatibili, însă din Decizia nr. 140/29.12.2009 rezultă că reclamantul a fost înscris în Barou ca avocat stagiar, cu examen, modalitate reglementată de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, forma în vigoare în anul 2006 și anul 2009.

De asemenea, susține recurentul că impedimentul care a condus la nedobândirea calității de avocat definitiv a fost starea de incompatibilitate în care se afla și nu faptul că nu îndeplinea criteriile și condițiile cerute de lege pentru înscrierea în Tabloul Avocaților definitivi, cu drept de exercitare a profesiei, că Baroul avea obligația de a emite din oficiu decizie de trecere pe Tabloul Avocaților definitivi, după promovarea examenului susținut special în acest scop în sesiunea noiembrie 2006, precum și implicit decizie de trecere pe Tabloul Avocaților incompatibili, și era imposibil să fie emisă o altă decizie de către Consiliul Baroului, de la data promovării examenului de admitere în profesie până la rezolvarea stării de incompatibilitate care a generat suspendarea sa din profesie.

Aceste susțineri sunt nefondate, raportat la situația de fapt, actele administrative emise de Baroul Dâmbovița. Astfel cum s-a reținut, reclamantul a susținut examen de primire în profesia de avocat, în sesiunea noiembrie 2006, și a fost înscris ca avocat stagiar, cu examen, prin Decizia nr. 140/29.12.2009, în Baroul Dâmbovița, începând cu data de 29.12.2009, dată la care prin Decizia nr. 141/29.12.2009 s-a decis, începând cu data de 29.12.2009, suspendarea din calitatea de avocat în exercițiul profesiei și trecerea pe tabloul avocaților incompatibili, decizii necontestate.

Instanța de fond a constatat în mod corect că demersul reclamantului în sensul dobândirii calității de avocat definitiv a fost inițiat la data de 21.08.2017, prin cererea de reînscriere pe tabloul avocaților definitivi cu drept de exercitare a profesiei.

Or, potrivit normelor legale în vigoare la această dată, aplicabile actelor administrative contestate, calitatea de avocat definitiv se dobândește în baza unui examen organizat de U.N.B.R., anual și la nivel național, potrivit legii și Statutului profesiei de avocat, sau prin promovarea examenului de absolvire a Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților, în condițiile prevăzute de Statutul profesiei de avocat (art. 20 alin. (1). Ca situație de excepție, se prevede că dobândește calitatea de avocat definitiv, fără susținerea examenului de definitivare prevăzut la alin. (1), cel care a promovat examenul de primire în profesia de avocat și care până la data susținerii examenului de primire în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de 5 ani, cu condiția promovării examenului de definitivat în profesia din care provine (art. 20 alin. (5).

De asemenea, și persoanele care au promovat examenul de intrare în profesia de avocat și care au îndeplinit funcții de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administrației Prezidențiale, Guvernului, Curții Constituționale, Avocatului Poporului, Curții de Conturi și Consiliului Legislativ timp de 5 ani neîntrerupți, precum și, la cerere, avocatul stagiar care a exercitat cel puțin un mandat de parlamentar, primar, viceprimar, președinte de consiliu județean sau vicepreședinte de consiliu județean (art. 20 alin. (6) și (7).

În mod corect a constatat instanța de fond că reclamantul nu se află în situațiile de excepție reglementate de aceste dispoziții.

Instanța de fond a reținut că reclamantul a desfășurat activități în domeniul juridic și avea o vechime de peste 19 ani, în profilul "cercetări penale", la data susținerii examenului de primire în profesia de avocat, situație care reiese din adeverința nr. x/16.10.2006 eliberată de IPJ Dâmbovița, sau, mai explicit, avea o vechime de aproximativ 10 ani în funcții pentru care era prevăzută condiția studiilor superioare juridice (raportat la data susținerii examenului de primire în profesia de avocat), iar activitățile au fost desfășurate în domeniul juridic, situație care reiese din adeverința nr. x/23.10.2017 eliberată de IPJ Dâmbovița, unde sunt menționate funcțiile de ofițer specialist cercetare penală și șef birou cercetări penale.

Acestea nu se regăsesc, însă, printre cele expres menționate de art. 20 alin. (5) din Legea nr. 51/1995, funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de 5 ani, cu condiția promovării examenului de definitivat în profesia din care provine, celelalte alineate ale art. 20 nefiind evident incidente situației în cauză.

S-au invocat în mod nefondat prevederile H.G. nr. 498/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind echivalarea stagiului efectuat în funcții militare și funcții specifice poliției, în cadrul structurilor Ministerului Administrației și Internelor, cu stagiul în funcții civile, care cuprinde în Anexa 2 Tabelul privind echivalarea stagiului efectuat în funcții militare și funcții specifice poliției, în cadrul inspectoratelor generale, comandamentelor de armă, direcțiilor generale și unităților subordonate nemijlocit aparatului central al Ministerului Administrației și Internelor, cu stagiul în funcții civile, și anume, la pct. 2.1, funcțiile militare de ofițer specialist principal, ofițer specialist, ofițer principal, ofițer cu funcțiile civile de expert, consilier, inspector, consilier juridic și auditor.

Aceste Norme au fost emise în temeiul prevederilor art. 2 din O.G. nr. 28/2002 privind echivalarea studiilor absolvite în instituțiile militare de învățământ ale Ministerului Administrației și Internelor cu studiile absolvite în instituțiile civile de învățământ, potrivit cărora se aprobă normele metodologice privind echivalarea stagiului efectuat în funcții militare și funcții specifice poliției, în cadrul structurilor Ministerului Administrației și Internelor, cu stagiul în funcții civile, și nici nu produc efecte automat, fiind necesară îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 2, potrivit cărora "(1) Echivalarea prevăzută la art. 1 se face ținându-se seama de natura atribuțiilor prevăzute în fișa postului, precum și de specializările obținute în baza studiilor absolvite conform normelor privind învățământul și potrivit anexei la Ordonanța Guvernului nr. 28/2002 privind echivalarea studiilor absolvite în instituțiile militare de învățământ ale Ministerului Administrației și Internelor cu studiile absolvite în instituțiile civile de învățământ, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 420/2003. (2) Pentru echivalarea cu stagiul în funcția de consilier juridic, din dosarul personal al titularului trebuie să rezulte că acesta este licențiat al unei facultăți de drept și a îndeplinit, conform fișei postului, atribuțiile prevăzute în Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic. (3) Echivalarea prevăzută la art. 1, pentru stagiul efectuat în perioadele anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 514/2003, se face în raport cu atribuțiile prevăzute în Decretul nr. 143/1955 privitor la organizarea și funcționarea oficiilor juridice", iar potrivit art. 3, "Compartimentele de resurse umane ale unităților de învățământ și ale unităților Ministerului Administrației și Internelor vor emite, la cererea persoanelor interesate, în baza verificării atribuțiilor prevăzute în fișa postului și a datelor din dosarul personal, privind specializarea obținută prin absolvirea instituțiilor de învățământ, adeverințe din care să rezulte îndeplinirea condițiilor necesare echivalării stagiului prevăzut la art. 1".

Or, în cauză, astfel cum corect a constatat instanța de fond, prevederile art. 20 alin. (5) impun condiția îndeplinirii funcției de consilier juridic sau jurisconsult timp ce 5 ani.

Aceste dispoziții legale enumeră cu caracter limitativ funcțiile care trebuie îndeplinite pentru dobândirea calității de avocat definitiv fără susținerea examenului de definitivare. În condițiile în care dobândirea calității de avocat definitiv fără susținerea examenului de definitivare prevăzut la art. 20 alin. (1) reprezintă o situație de excepție, enumerarea de la alin. (2) este limitativă și de strictă interpretare și nu poate fi extinsă la situații neavute în vedere de legiuitor.

În ceea ce privește Decizia nr. 2218 din 13 iunie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, este o decizie de speță în care, raportat la obiectul cererii deduse judecății, care viza decizia referitoare la primirea în profesie cu scutire de examen, ca avocat definitiv, a unui reclamant care deținuse anterior funcția de ofițer activ și s-a considerat îndreptățit să solicite echivalarea stagiului efectuat într-o funcție specifică poliției cu funcția juridică de consilier juridic pe care o exercita la acel moment efectiv, s-a realizat interpretarea, raportat la situația de fapt concretă, în scopul aplicării în cauza respectivă, a dispozițiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, forma în vigoare la data respectivă. Or, prezenta cauză nu are ca obiect o decizie privind primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, și nu sunt aplicabile aceleași dispoziții legale, astfel cum s-a reținut anterior.

Recurentul a invocat și Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 59 din 13 martie 2007, prin care s-a constatat ca fiind di