ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3265/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași și Agenția Naționala de Administrare Fiscală - Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor, solicitând anularea Deciziei de Soluționare a Contestației nr. 185/07.06.2017 emisă de către Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Naționala de Administrare Fiscala-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, anularea Deciziei de impunere x/06.01.2017 emisă de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași și a Raportului de Inspecție Fiscala F-BC 3 din 06.01.2017, precum și obligarea ANAF la restituirea către societate a sumelor deja încasate în baza deciziilor de mai sus.

Prin sentința civilă nr. 37 din data de 08.03.2018, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, a anulat în parte Decizia de soluționare a contestației nr. 185/07.06.2017 emisă de către Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, respectiv art. 1 din decizie, Decizia de impunere nr. x/06.01.2017 și Raportul de Inspecție Fiscală nr. x din 06.01.2017, pentru obligațiile fiscale în sumă de 434.604 RON reprezentând impozit pe profit și 658.248 RON, reprezentând TVA și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.A.F. în ceea ce privește capătul de cerere prin care s-a solicitat restituirea către reclamantă a sumelor deja încasate în baza deciziei de impunere nr. x/06.01.2017, respingând, în consecință, această solicitare.

3.1. Împotriva sentinței civile nr. 37 din data de 08.03.2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. a solicitat casarea sentinței recurate, cu consecința respingerii acțiunii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiată.

În susținerea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă a formulat următoarele critici:

Curtea de Apel in considerente retine ca:

"Deși organele fiscale au făcut referire la aceste dispoziții legale, art. 145 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 în actele contestate nu se regăsește o constatare din care să rezulte că reclamanta nu ar fi demonstrat că operațiunile analizate nu ar fi făcute în scopul operațiunilor sale taxabile." " . . . . . . . . . .din punct de vedere formal, documentele analizate corespund cerințelor legii. De altfel, și sub acest aspect, organele fiscale fac referire la condițiile impuse de art. 155 Codul fiscal, fără a indica, în mod concret lipsuri ale facturilor analizate, care să determine nedeductibilitatea respectivelor cheltuieli de aprovizionare. Or, din studiul facturilor depuse în copie la dosar și așa cum a constatat și expertul, în urma verificării, facturile emise de cei trei furnizori cuprind toate datele prevăzute de art. 155 alin. (19) Codul fiscal, pentru a permite reclamantei deducerea TVA și înregistrarea cheltuielilor de aprovizionare."

Contrar celor reținute de prima instanță, existenta facturilor care sunt completate cu toate datele îmbracă forma juridică, insa ritmicitatea zilnica a modului de aprovizionare cu cea 20 tone/zi, cu influenta asupra cheltuielilor de exploatare(majorare nejustificata) si a rezultatului economico-finaciar (diminuarea creanței fiscale datorata bugetului de stat), reflecta inexistenta obiectului tranzacției menționat pe facturi respectiv fondul/natura economică, fiind incidente prevederile Codului de procedura fiscală, art. 14 " Prevalenta conținutului economic al situațiilor relevante din punct de vedere fiscal.

Astfel, organul de inspecție fiscala a reținut că simpla achiziție a unui bun (mărfuri) pe numele persoanei impozabile nu constituie si o prezumție a utilizării in scop economic a bunului achiziționat, respectiv pentru desfășurarea unei activități economice, atâta timp cât nu s-a demonstrat că furnizorii dețineau sursa de proveniență aferenta livrărilor efectuate către A. S.R.L., că au deținut mărfurile iar transporturile nu au putut oferi un caracter de realitate, acestea nefiind justificate prin completarea cu numărul de înmatriculare al mijlocului de transport, etc, simpla întocmire/prezentare a facturii nefiind o dovada obiectivă privind realitatea aprovizionării ci doar o îndeplinire la nivel formal a documentelor justificative care sa confere dreptul de deducere de către beneficiarul A. S.R.L..

Se reține că jurisprudența Curții Europene de Justiție, recunoaște statelor membre dreptul de a solicita dovezi obiective pentru demonstrarea dreptului de deducere a TVA si obligația persoanei impozabile de a demonstra acest drept, și anume la paragraful 23 din cauza C-110/94 INZO se face trimitere la paragraful 24 din cauza C-268/83 ROMPELMAN, unde Curtea a statuat că este obligația persoanei care solicită deducerea TVA să demonstreze că sunt îndeplinite toate condițiile pentru acordarea deducerii.

Deși formal facturile invocate de intimata reclamanta îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 155 din Codul fiscal raportat la elementele obiective enumerate, organele de inspecție fiscală au acționat in marja de apreciere recunoscută de CJUE (Directiva 2006/12), împrejurări care conduc la concluzia ca bunurile nu au fost efectiv recepționate avându-se in vedere: neprezentarea avizelor de însoțire a marii (in relația cu B. SRL), neprezentarea contractelor (in relația cu B. S.R.L., C. SRL), hicio informație cu privire la mijloacele de transport folosite, la persoanle bare au incarcat/descărcat bunurile prin care sa se dovedească recepția efectiva a cerelelor.

Analiza circuitelor relaționale, comportamentul fiscal al furnizorilor direcți, discrepanțele determinate pe baza analizării mijloacelor de transport înscrise in documente în comparație cu cele reieșite din baza de date a ANAF, au condus la concluzii pe baza cărora se constata ca tranzacțiile desfășurate in perioada ianuarie 2011- aprilie 2014 nu exprimă realitatea, așa cum rezultă facturile emise de furnizorii C. S.R.L., D. S.R.L., B. S.R.L., aceștia neavând capacitatea de a livra aceste bunuri si nici sursa de proveniență a livrărilor efectuate către A. S.R.L. beneficiarul final al lanțului de tranzacționare.

Prima instanță a mai reținut:

"Faptul că pe avizele de însoțire a mărfurilor s-a menționat numele delegatului, fără datele de identitate ale acestuia, ori lipsa unor precizări ale reclamantei privind identitatea persoanelor care au descărcat marfa, nu pot fi reținute drept aspecte formale care să pună în discuție calitatea de document justificativ a facturilor analizate, intrucat art. 155 Codul fiscal nu impune astfel de cerințe.

In sensul celor reținute, instanța are în vedere concluziile expertizei efectuate în cauză, potrivit cărora tranzacțiile încheiate de societatea reclamantă cu cei trei furnizori au avut la bază documente justificative, respectiv facturi fiscale, cărora le sunt atașate avize de expediție, precum și contracte din care rezultă că transportul produselor livrate este în sarcina furnizorilor. Cu privire la lipsa documentelor de calitate și conformitate, în care să fie înscrise elemente privind soiul, numărul de referință al lotului și calitatea acestuia precum și starea sanitară, expertiza a constatat că astfel de documente există doar pentru produsele furnizate de E. S.A., dar acest lucru a fost explicat prin faptul că achizițiile de la acest furnizor au avut ca obiect semințe ce au fost plantate pe terenul fermei, iar nu pentru hrana animalelor.

Așa cum reiese și din considerentele sentinței recurate, reclamanta nu a respectat condițiile impuse de OMFP nr. 3512/2008 privind documentele financiar-contabile, respectiv conținutul minimal obligatoriu de informații al avizului de însoțire a mărfii, întrucât pe avize de insotire a mărfii aferente facturilor emise de C. S.R.L. si D. S.R.L. apar nume ce nu pot fi asociate reprezentanților legali (administrator/asociați) si nici vreunui salariat, aceștia neavând salariați.

Contrar celor reținute de prima instanță, în perioada supusa inspecției fiscale contribuabilul nu a desfășurat activitate specifica agriculturii, nu au fost regăsite la control bonuri de producție, cantitățile obținute si daca aceste bunuri au fost valorificate ca atare sau folosite ca furaje pentru creșterea. În condițiile in care reclamanta nu a desfășurat activități tipice lucrărilor agricole, fapt necontestat de către A. S.R.L., scopul furnizorilor C. S.R.L. lași, D. S.R.L. lași, B. S.R.L. este de a fi utilizați in emiterea de facturi fictive pentru a facilita, propriilor clienți, in speța A. S.R.L., declararea de TVA deductibila/cheltuieli de exploatare chiar daca acest client prin documentele financiar contabile întocmite reflecta o aparenta de legalitate.

Se poate astfel aprecia că cerealele în cauză puteau fi obținute probabil de la persoane fizice neplătitoare de TVA- procedându-se, prin intermediul furnizorilor C. S.R.L. lași, D. S.R.L. lași, B. S.R.L. lași la emiterea de facturi fictive in vederea majorării cheltuielilor de exploatare si a TVA deductibile si introducerea in circuitul legal a unor bunuri de proveniența neidentificabila.

Fata de argumentarea primei instanțe, potrivit căreia tranzacțiile încheiate de societatea reclamantă cu cei trei furnizori au avut la bază documente justificative, respectiv facturi fiscale, cărora le sunt atașate avize de expediție, arată următoarele:

In relația cu C. S.R.L., și B. S.R.L., A. S.R.L. nu a prezentat niciun contract si nici avize de expediție in care sunt specificate mijloacele de trasnport utilizate, loc de incarcare/descarcare.

In relația cu D. S.R.L., a prezentat contractele nr. x/22.11.2011, nr. 19 din 07.06.2013, nr. 5/25.02.2014 ce au ca reprezentant pe F., fără menționarea calității acestuia, iar potrivit aplicației ANAF fiscnet- detalii contribuabil - administrator este G., asociați: H. si G..

In aceste contracte, cat si în explicațiile reprezentantului A. S.R.L. se menționează ca transportul este in sarcina societății furnizoare, dar reclamanta nu a oferit niciun element obiectiv prin care acest transport a fost efectiv realizat, realitatea transportului acestor bunuri, avându-se in vedere cantitățile aprovizionate, ritmicitatea acestora.

Conform acestor contracte (cele încheiate cu D. SRL) se precizează doar cantitățile de cereale ce urmează a fi achiziționate) iar prețul este orientativ in funcție de evoluția pieței neexistand nicio referire la calitatea cerealelor achiziționate.

Urmare a analizării prin sondaj/exemplificare si altor contracte de achiziționare cereale efectuate de către A. S.R.L. de la alți furnizori, in perioada când a desfășurat tranzacții cu D. S.R.L., B. S.R.L. si C. S.R.L., regăsite la nivelul contribuabilului, in speța cu I. S.R.L. (porumb boabe 25 t-productie romaneasca an 2012), prin care se precizează:

- cantitățile vor fi finale la sediul vânzătorului, conform cântarului auto din locația de incarcare;

- condiții acceptate la recepția mărfii de către cumpărător- cu privire la umiditate, impurități, boabe sparte. Marfa sa fie sănătoasa, libera de semințe toxice. Vânzătorul garantează ca mărfurile care fac obiectul contractului sunt in concordanta cu standardele de calitate specifice in vigoarea romanești si cele ale UE;

- recepția calitativa va fi finala la locația de incarcare. -prețul este clar precizat/tona. si J. S.R.L. (srot soia 25 t- origine Argentina) prin care se precizează:

- specificații de calitate - umiditate, proteina, fibra;

- calitatea si cantitatea sunt finale la descărcarea mărfii din camioane in conformitate cu buletinul de analiza emis de o companie de inspecție pe cheltuiala si la alegerea vânzătorului. Bunurile trebuie sa fie sănătoase, comerciabile;

- prețul este clar precizat/tona.

Se retine, astfel, că in relația cu cei trei furnizori de la care A. S.R.L. a achiziționat cantități importante de cereale de ordinul tonelor, cu pondere semnificativă în cadrul materiilor prime utilizate in hrana porcilor, A. S.R.L. nu a solicitat si nu a prezentat documente care sa ateste proveniența bunurilor achiziționate de la D. S.R.L., B. S.R.L. si C. S.R.L., asa cum a obținut prin contractele incheiate/declaratiile de conformitate prin care sunt precizate in clar specificații privind calitatea, originea bunurilor achiziționate, in cantități care nu se pretează a fi folosite in însămânțarea terenurilor asa cum se susține in cuprinsul sentinței in justificarea nedeținerii documentelor care sa ateste sursa de provenință.

Relevanta însoțirii facturilor de achiziții cereale de aceste declarații de conformitate/certificate calitate ar stabili si calitatea acestor contribuabili: producător, distribuitor/intermediar si implicit sursa de proveniență a acestor bunuri, in funcție de calitatea in care au acționat.

De asemenea, prima instanță a reținut următoarele "Este adevărat că art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 12/2016 impune ca cerealele sau produsele din cereale să fie achiziționate "de la producători agricoli în sau din spații de depozitare autorizate, numai de către societățile care au ca obiect de activitate comerțul cu cereale, pe baza documentelor prevăzute la art. 3 alin. (2)", ori "să fie achiziționate de la ceilalți parteneri de pe filieră, din spații de depozitare autorizate, pe baza contractelor de vânzare-cumpărare și însoțite de facturi fiscale". Cu toate acestea constată că nerespectăreă acestor prevederi are drept consecință aplicarea unor sancțiuni contravenționale, potrivit art. 14 din același act normativ, fără a avea consecințe directe în plan fiscal, așa cum susțin pârâtele, în condițiile în care legislația fiscală nu condiționează deductibilitatea cheltuielilor".

Cu privire la aceste argumente arată că tocmai prin lipsa documentelor prevăzute de lege (avize de insotire a mărfii, contracte de vânzare cumpărare) se ridica suspiciuni privind proveniența cerealelor cât si asigurarea trasabilității cerealelor comercializate.

Totodată, prima instanță menționează: "In ceea ce privește pretinsa lipsă de interes a reclamantei pentru asigurarea calității hranei pentru animale, curtea constată că s-au depus la dosar și au fost prezentate și experților buletine de analiză emise de Direcția Sanitar Veterinară) din care rezultă că starea cerealelor este optimă pentru furajarea animalelor, însă nici aceste pretinse lipsuri nu aveau consecințe în plan fiscal, în ceea ce privește deductibilitatea cheltuielilor de aprovizionare".

In acest sens, consemnarea faptului că experților le-au fost prezentate buletine de analize, emise de către Direcția Sanitar Veterinara arată că aceste buletine nu au fost prezentate nici la inspecția fiscala, nici in contestație, ceea ce înseamnă că puteau fi întocmite ulterior.

Lipsa de interes a intimatei reclamante pentru asigurarea calității hranei pentru animale nu a fost stabilita de organele de inspecție fiscală, ci recunoscută de reprezentantul A. S.R.L. prin punctul de vedere fata de constatările organelor de inspecție fiscala ("Niciodată nu m-am gândit ca ar fi vreo problema sa achiziționez cereale de la orice societate, neinteresându-mă de unde erau aduse si ce circuit aveau. Bunurile erau aduse si descărcate in incinta societății, astfel încât nu aveam cum sa verific administratorul sau reprezentantul societății, marca, numărul sau alte elemente de identificare a mașinii).

Instanța de fond aprecieaza ca "persoana impozabilă nu dispunea de indicii care să justifice presupunerea existenței unor nereguli sau a unei fraude în sfera emitentului menționat".

Având in vedere solicitările organelor fiscale care priveau desfășurarea livrărilor, prin nota explicativa s-a precizat ca "Mijloacele de transport aparțineau furnizorului prețul cerealelor incluzând transportul din partea acestora", fără a oferi informații privind locul de încărcare, cine a realizat încărcare/descărcarea cantităților semnificative de cereale (D. S.R.L. si C. nu au figurat niciodată cu salariati-se ridica astfel întrebarea cine efectiv a condus mijloacele de transport insrise in avizele de insotire).

La momentul desfășurării inspecției fiscale, an 2016, când au fost constatate înregistrarea de către A. S.R.L. de facturi ca fiind emise de C. S.R.L. lași, D. S.R.L. lași, B. S.R.L. lași, acești contribuabili nu mai desfășurau activitate, fiind toți declarați inactivi sau chiar radiați, aceștia funcționând pe perioade limitate in timp, respectiv:

- B. S.R.L. lași înființata in 11.06.2010, inactiva 14.06.2012, ultimul decont depus a fost cel aferent trim.l 2011, nu a depus niciun bilanț, nicio declarație privind impozitul pe profit, nicio declarație informativa 394, niciun furnizor nu declara livrări către B. S.R.L. lași. A. S.R.L. a înregistrat tranzacții cu acest furnizor in luna ianuarie 2011 - ce a coincis cu depunerea de| către B. S.R.L. lași a ultimului decont, respectiv trim.l 2011, tapt ce a condus la declararea inactivității;

- C. S.R.L. lași înființata in 22.03.2011, inactiva 19.10.2012, ultimul decont depus a fost cel aferent trim.l 2012, nu a depus niciun bilanț depus, niciun furnizor nu declara livrări către C. S.R.L. lași. A. S.R.L. a înregistrat tranzacții cu acest furnizor in perioada martie- decembrie 2011. De remarcat faptul ca reclamanta a început derularea tranzacțiilor începând cu luna martie 2011-;

- D. S.R.L. lași înființata in 01.06.2012, inactiva 30.01.2015, ultimul decont depus a fost cel aferent lunii septembie 2014, niciun furnizor nu declara livrări către D. S.R.L. lași. A. S.R.L. a înregistrat tranzacții cu acest furnizor in aprilie- septembrie 2012, aprilie- decembrie 2013, aprilie 2014. Prin bilanțurile contabile depuse de D. S.R.L. pentru anii 2012-2014 nu sunt înscrise date privind active, stocuri deținute de acesta care ar presupune derularea de tranzacții specifice agriculturii (utilaje, construcții, salariați etc), informații ce ar fi putut fi obținute de reclamanta din accesarea pagini de internet a MFP (la domeniu- informații fiscale si bilanțuri).

Se remarcă astfel, că momentul începerii derulării de tranzacții cu cei trei furnizori urmărește un tipar, intimata reclamanta parând sa cunoască depunerea ultimului decont de TVA si renunțarea de desfășurării; de tranzacții, respectiv:

- desfășurarea de tranzacții cu B. S.R.L. a fost doar in luna ianuarie 2011, acest furnizor depune ultimul decont de TVA pentru trim.l 2011 (fapt apreciat ca fiind cunoscut de reclamanta având in vedere ca nu a mai desfășurat tranzacții cu acest contribuabil după luna martie 2011, B. S.R.L. find declarata inactiva incepand cu data de 14.06.2012);

- începerea desfășurării de operațiuni cu C. S.R.L. cu luna martie 2011 (ce a coincis cu luna de înființare a acestui furnizor), exact in momentul in care B. S.R.L. depune ultimul decont de TVA. Cu C. S.R.L., reclamanta desfășoară tranzacții pana in luna decembrie 2011, când C. S.R.L. depune ultimul decont de TVA aferent trim.l 2012, motiv pentru care a fost declarat inactive începând cu data 19.10.2012;

- începerea desfășurării de operațiuni cu D. S.R.L. cu luna aprilie 2012, exact in momentul in care C. S.R.L. depune ultimul decont de TVA, respectiv cel aferent trim.l 2012, ca si cum reclamanta cunoastea faptul ca C. S.R.L. va depune un ultim decont de TVA, motiv pentru care a fost declarata inactiva începând cu 19.10.2012.

Fata de cele invocate se apreciază ca există factori obiectivi, asa cum prevede Directiva 2006/12 al cărui obiectiv îl reprezintă combaterea fraudei, a evaziunii fiscale și a eventualelor abuzuri, în acord cu jurisprudența CJUE, care a statuat faptul că justitiabilii nu pot să se prevaleze în mod fraudulos sau abuziv de normele de drept ale Uniunii, fiind de competența autorităților și a instanțelor naționale să refuze avantajul dreptului de deducere dacă, având în vedere elemente obiective, s-a stabilit ca acest drept a fost invocat în mod fraudulos sau abuziv (cauzele conexe C-80/11 si C-142/11).

In acest sens, prezintă relevanta si dezlegările Curții de Justiție a Uniunii Europene in cauza C-255/02 (Halifax & others contra Marii Britanii), in sensul ca legislația comunitara se opune dreptului contribuabilului de a deduce TVA achitata in amonte daca operațiunile pe care se întemeiază acest drept sunt aferente unei practici abuzive. Constatarea existentei unei practici abuzive presupune ca operațiunile in cauza să urmărească obținerea unui avantaj fiscal in contradicție cu legislația comunitara in materie. Curtea a statuat ca trebuie sa rezulte din elemente obiective ca operațiunile in cauza au ca scop esențial obținerea unui avantaj fiscal. După ce existenta unei practici abuzive a fost constatata, operațiunile economice in cauza trebuie redefinite astfel încât sa se restabilească situația anterioara derulării tranzacțiilor aferente practicii abuzive de asemenea in același caz in care s-a precizat ca:

- orice artificiu care are drept scop esențial doar obținerea unui avantaj fiscal, operațiunea neavand conținut economic, va fi ignorat si situația normala care ar fi existat in absenta acestui artificiu va fi restabilizata;

- tranzacțiile aferente unei practice abuzive trebuie sa fie redefinite, astfel incat sa stabilească situația existenta înaintea tranzacțiilor ce constituie practice abuzive.

De asemenea, sunt relevante Deciziile Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțate in cauzele reunite C-439/04 si C-440/04 (Axel Kittel contra Belgiei si Recolta Recycling SPRL contra Belgia), prin care s-a reținut că, dacă administrația fiscala stabilește, pe baza unor factori obiectivi, ca achiziția este efectuata de un contribuabil care cunoștea sau avea posibilitatea sa cunoască ca participa la o operațiune de fraudare a TVA, atunci acest contribuabil este considerat ca participant la frauda, indiferent daca obține sau nu un beneficiu din revânzarea bunurilor. Intr-o atare situație, contribuabilul este considerat complice la frauda comisa de vânzător.

Aceeași practica judiciară europeană precizează prin Decizia Curții Europene de Justiție 419/2002 următoarele: "pentru ca taxa să devină exigibilă in cazul in care este plătită o sumă fără ca livrarea de servicii să fii avut loc, toate informațiile relevante privind momentul exigibilității, respectiv livrarea ulterioară sau prestarea ulterioară, trebuie să fie deja cunoscute indeosebi când plata este efectuată, bunurile și serviciile trebuie să fie identificate cu exactitate."

Având in vedere comportamentul fiscal al contribuabililor- furnizori direcți sunt aplicabile prevederile, lit. A), pct. 2 din Anexa nr. 1 la Ordinul 3512/2008 coroborate cu prevederile art. 146, alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările si completările ulterioare, coroborat cu pct. 46 alin. (1) din H.G. nr. 44/2004 privind Normele de aplicare a Legii nr. 571/2003. Deoarece pentru a beneficia de dreptul de deducere a TVA trebuie indeplinite in primul rând condițiile de fond pentru ca informația să prezinte credibilitate evenimentele și tranzacțiile pe care își propune să le reprezinte, este necesara ca acestea să fie contabilizate și prezentate în concordanță cu fondul și realitatea lor economică, și nu doar cu forma lor juridică, potrivit pct. 46 din OMFP 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene .

Prin urmare, având în vedere suspiciunile care privesc proveniența cerealelor, cat si asigurarea trasabilitătii acestora, greșit a reținut prima instanță că "deși s-au invocat aspecte care, coroborate, ar fi de natură să ridice întrebări cu privire la realitatea operațiunilor de aprovizionare de la cei trei furnizori, pârâtele nu au dovedit participarea reclamantei la mecanismul de fraudare, astfel că înlăturarea de la deducere a TVA și înlăturarea deductibilității cheltuielilor nu respectă prevederile legale".

Nedeclararea sau declararea parțiala, de către furnizorii intimatei reclamante a tranzacțiilor comerciale si implicit a obligațiilor fiscale rezultate (TVA, impozit pe profit), conduce la aprecierea ca rolul acestora este acela de a introduce in circuitul documentelor destinate clienților sai, respectiv A. S.R.L. Bacău, facturi care sa creeze, acestora, artificial, avantaje fiscale (diminuarea bazei de impozitare pentru impozitul pe profit si deducerea de TVA) si care prin achitare sa creeze premisa justificării dirijării unor sume de bani in afara fluxului financiar operațional ale beneficiarului, cu posibilitatea recuperării ulterioare de la destinatar si de introducerea in circuitul legal a unor bunuri de proveniență neidentificabilă, având in vedere că cei trei furnizori nici nu aveau ce plăți să efectueze, atâta timp cat niciun contribuabil nu a declarat livrări către aceștia.

Jurisprudența constantă în materia TVA, prin cele două decizii pronunțate în cauzele C-642/11 - Stroy Trans EOOD contra Bulgariei și C-643/11 - LVK EOOD contra Bulgariei, CJUE reafirmă condițiile în care dreptul de deducere a TVA poate fi refuzat, respectiv: trebuie să se stabilească, în raport cu elemente obiective și fără a solicita din partea destinatarului facturii verificări a căror sarcină nu îi revine, că acest destinatar știa sau ar fi trebuit să știe că operațiunea menționată era implicată într-o fraudă privind taxa pe valoarea adăugată, aspect care trebuie verificat de instanța de trimitere".

Astfel, pentru refuzarea dreptului de deducere a TVA aferentă unei achiziții de bunuri și/sau servicii, prin utilizarea sintagmei "știa sau ar fi trebuit să știe", CJUE stabilește în sarcina autorităților naționale obligația de a proba vinovăția destinatarului facturii, sub forma intenției sau a culpei.

În acest sens, pentru a proba vinovăția destinatarului facturii, sub forma intenției sau a culpei consideră că este relevantă constatarea că intimata reclamanta a înregistrat achiziții de bunuri de la furnizori, care nu dețin elemente patrimoniale și nu au declarat achiziții de mărfuri necesare unor livrări ulterioare, menționând că solicitarea beneficiarul/clientul să furnizez autorității fiscale înscrisuri și informații corecte, a căror obținere si verificare nu necesită demersuri excesive în raport cu specificul unor relații de afaceri normale, pot fi incluse elemente precum: documente de transport, declarații de calitate, date de identificare a reprezentanților furnizorului, locul de încărcare a mărfii, locul de descărcare a bunurilor, mijloacele de transport utilizate, etc, înscrisuri si informații ce nu au fost oferite de intimata reclamanta.

In concluzie, in considerarea motivelor de fapt si de drept mai sus expuse solicită admiterea recursului formulat.

3.2. De asemenea, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a declarat la rândul său recurs, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., a solicitat casarea sentinței recurate, cu consecința respingerii în totalitate a acțiunii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat prevederilor art. 21 alin. (1) Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, coroborate cu cele ale pct. 12 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, coroborate cu dispozițiile art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, potrivit cărora în categoria cheltuielilor nedeductibile fiscal se încadrează printre altele, si cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii.

De asemenea, a arătat că sunt incidente speței prevederile pct. 46 alin. (1) și (2) din OMFP 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, care reglementează principiului prevalentei economicului asupra juridicului, principiu conform căruia prezentarea valorilor din cadrul elementelor din bilanț și contul de profit și pierdere se face ținând seama de fondul economic al tranzacției sau al operațiunii raportate, și nu numai de forma juridică a acestora.

În acest context mai arată faptul că documentele justificative trebuie să cuprindă elementele principale conform prevederilor lit. A), anexa 1, pct. 2 din Ordinul nr. 3512/2008 privind documentele financiar-contabile.

Hotărârea instanței de fond încalcă aceste prevederi legale, s-a reținut in mod greșit că, deși este reala lipsa unor documente care sa ateste originea, proveniența si securitatea produselor comercializate (având in vedere obiectul principal de activitate al reclamantei), aceasta nu poate fi considerata ca o lipsa de documente justificative pentru stabilirea deductibilității cheltuielilor, din perspectiva Codul fiscal.

Or, potrivit prevederilor legale expuse mai sus, documentele care stau la baza înregistrărilor in contabilitate pot dobândi calitatea de document justificativ numai în condițiile în care furnizează toate informațiile prevăzute de normele legale în vigoare.

Însăși instanța de fond arata ca, potrivit art. 10 din O.U.G. nr. 12/2016 impune ca cerealele sau produsele procesate din cereale să fie achiziționate de la producătorii agricoli, în sau din spații de depozitare autorizate, numai de către societățile care au ca obiect de activitate comerțul cu cereale, pe baza documentelor prevăzute la art. 3 alin. (2), ori să fie achiziționate de la ceilalți parteneri de pe filieră, din spații de depozitare autorizate, pe baza contractelor de vânzare-cumpărare și însoțite de facturi fiscale.

Cu toate acestea, in mod total eronat apreciază că nerespectarea acestor prevederi legale are drept consecință aplicarea unor sancțiuni contravenționale, fără sa aibă consecințe directe in plan fiscal.

În materie de TVA sunt aplicabile prevederile:

- art. 134 alin. (1), alin. (2) și ale art. 134

1

alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare,

- art. 145 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal,

- art. 146 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată este condiționat de utilizarea bunurilor achiziționate în folosul operațiunilor taxabile ale persoanei impozabile.

Mai mult, prin Normele metodologice de aplicare ale Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, legiuitorul reglementează la pct. 46 justificarea deducerii taxei pe valoarea adăugată. Potrivit acestor prevederi legale, orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa pe valoarea adăugată datorată sau achitată aferentă bunurilor care i-au fost sau urmează să-i fie livrate, dacă aceste achiziții sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile, pentru exercitarea acestui drept persoana impozabilă având obligația să dețină exemplarul original al facturii care să cuprindă informațiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal.

Prin urmare, din coroborarea textelor de lege incidente rezultă, contrar celor reținute de instanța de fond, că pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată, orice persoană impozabilă trebuie să justifice acest drept cu exemplarul original al facturii emise pe numele persoanei juridice de către o persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA, factură care trebuie să cuprindă toate informațiile obligatorii expres stipulate de prevederile legale în materie citate mai sus și care să fie însoțită de toate documentele emise la data livrării de bunuri.

Totodată, deținerea unei facturi cu respectarea condițiilor impuse de prevederile legale în materie, nu este suficientă pentru a beneficia de dreptul de deducere al taxei pe valoarea adăugată, persoana impozabilă trebuie să justifice în primul rând faptul că bunurile achiziționate pe bază de factură sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor sale taxabile, în conformitate cu prevederile legii fiscale.

Astfel, pentru a beneficia de dreptul de deducere a TVA trebuie îndeplinite în primul rând condițiile de fond pentru ca evenimentele și tranzacțiile să prezinte credibilitate, fiind necesar ca acestea să fie contabilizate și prezentate în concordanță cu fondul și realitatea lor economică și nu doar cu forma lor juridică. În acest context amintește că Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 398/16.02.2016, a reținut următoarele considerente:

"(...) pentru exercitarea dreptului de deducere trebuie îndeplinite atât condițiile de fond (legate de persoana impozabilă, existența achiziției și destinației acesteia), cât și de formă (existența unei facturi și conformitatea acesteia cu prevederile art. 155 alin. (5) Codul fiscal).

Referitor la verificarea îndeplinirii condițiilor de fond, sunt aplicabile dispozițiile art. 49 CPF, potrivit cărora, pentru determinarea stării de fapt fiscale, organul fiscal, în condițiile legii administrează mijloace de probă, putând proceda, printre altele, la solicitarea de informații de orice fel din partea contribuabililor și a altor persoane precum și la administrarea probei cu înscrisuri.

Așadar, contrar susținerilor recurentei, deținerea unei facturi fiscale care cuprinde informațiile prevăzute la art. 155 alin. (5) Codul fiscal nu dovedește decât îndeplinirea condițiilor de formă. Pentru verificarea condițiilor de fond privind realitatea datelor înscrise în factură sau destinația achiziției, autoritatea fiscală poate să ceară informații sau documente contabile suplimentare."

În continuare, amintește criteriile jurisprudențiale reținute de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene și reiterează starea de fapt și de drept reținută prin actele administrativ fiscale contestate.

În lumina celor amintite, luând în considerare documentele anexate dosarul cauzei, prevederile legale în materie în vigoare în perioada supusă inspecției fiscale, conchide că în mod legal organele de inspecție fiscală nu au acordat deductibilitate fiscală pentru cheltuielile cu descărcarea de gestiune a cerealelor și dreptul de deducere a TVA aferentă achizițiilor de la D. S.R.L., C. S.R.L. și B. SRL

2) Referitor la impozitul pe profit în sumă de 8.109 RON aferent bazei impozabile de 50.684 RON, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se intemeiază (art. 488 pct. 6 C. proc. civ.).

Astfel, deși instanța a anulat obligațiile fiscale in suma de 434.604 RON reprezentând impozit pe profit și 658.248 RON reprezentând TVA, nu a analizat deloc impozitul pe profit în sumă de 8.109 RON aferent bazei impozabile de 50.684 RON.

Cu privire la aceste obligații fiscale, arată că în perioada 01.01.2011-31.12.2011, conform balanței de verificare încheiată la 31.12.2011, societatea a înregistrat un profit contabil în sumă de 59.780 RON ca diferență dintre veniturile totale în sumă de 5.802.553 RON și cheltuielile totale în sumă de 5.742.773 RON, influențat cu cheltuieli nedeductibile fiscal în sumă de 22.336 RON (cheltuieli cu amenzi și penalități, protocol, donații) și pierderea fiscală din anii precedenți în sumă de 181.742 RON.

Societatea depune pentru anul 2011 Declarația anuală privind impozitul pe profit (D101) înregistrată la organul fiscal teritorial sub nr. x/26.03.2012, declarând pierdere fiscală de recuperat din anii precedenți în sumă de 332.832 RON și pierdere fiscală de recuperat în anii următori de 125.526 RON. Prin declarația rectificativă înregistrată la organul fiscal teritorial sub nr. x/26.10.2016, declară pierdere fiscală de recuperat din anii precedenți în sumă de 181.742 RON și pierdere fiscală de recuperat în anii următori în sumă de 99.626 RON.

Ca urmare a celor două declarații depuse, organele de inspecție fiscală au procedat la analizarea recuperării pierderii fiscale și au constatat pierdere regăsită în declarația de impozit pe profit din anul 2008 în sumă de 127.913 RON, mai mică cu 53.829 RON decât pierderea declarată de contribuabil de 181.742 RON, pierdere care influențează calculul profitului impozabil în anul 2011 determinat potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, organele de inspecție fiscală constată că societatea declară impozit pe profit aferent anului 2014 în sumă de 10.364 iei, mai mult cu 136 RON, decât impozitul pe profit evidențiat în contabilitate în sumă de 10.228 RON, contrar prevederilor art. 102 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare, act normativ în vigoare la data inspecției fiscale.

De asemenea, societatea înregistrează cheltuieli deductibile cu amortizarea în sumă de 2.292 RON aferente autoturismului K. în valoare de 112.940 RON achiziționat în baza contractului nr. x/25.06.2015 încheiat cu L. S.A..

Având în vedere că a fost depășită limita de 1.500 RON/lună pentru fiecare autoturism, organele de inspecție fiscală au stabilit conform prevederilor art. 25 alin. (3), lit. i) și art. 28 alin. (14) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal cu modificările si completările ulterioare, cheltuieli în sumă de 2.292 RON nedeductibile Ia calculul impozitului pe profit.

Potrivit prevederilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare începând cu data de 01.01.2012, profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile.

Incidente speței sunt și prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare în vigoare începând cu data de 01.01.2012, potrivit cărora pierderea anuală, stabilită prin declarația de impozit pe profit, se recuperează din profiturile impozabile obținute în următorii 5 ani consecutivi, în ordinea înregistrării acestora, în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit respectiv.

Mai mult, prin adresa nr. x înregistrată la Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor sub numărul A_SLP 612/10.03.2017, organele de inspecție fiscală confimă faptul că intimata -reclamanta a avut în vedere în determinarea masei impozabile pierderea fiscală de 181.742 RON în loc de 127.913 RON declarată prin declarația anuală și recuperată potrivit reglementărilor în vigoare, suma fiind regăsită în baza impozabilă stabilită prin decizia de impunere.

În consecință, organele de inspecție fiscală au reținut impozit pe profit suplimentar în sumă de 8.613 RON aferent diferenței constatate în sumă de 53.829 RON reprezentând pierdere fiscală de recuperat în mod corect conform art. 19 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare.

Din analiza Declarației anuale privind impozitul pe profit (D101) rectificativă pentru anul 2014, organele de inspecție fiscală au constatat că societatea a înregistrat la organul fiscal teritorial sub nr. /25.10.2016 un profit impozabil în sumă de 64.775 RON și un impozit pe profit de 10.364 RON, mai mult cu 136 RON decât impozitul pe profit evidențiat în contabilitate în sumă de 10.228 RON, contrar prevederilor art. 102 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Totodată, suma de (136 RON) impozit pe profit cu o baza impozabilă de (850 RON) a fost detaliată în cuprinsul Raportului de inspecție fiscală nr. x/06.01.2017 pag. 17 care stă la baza emiterii Deciziei de impunere nr. x/06.01.2017, pentru diferențe în plus sau în minus de obligații fiscale principale aferente diferențelor de baze de impozitare potrivit prevederilor art. 131 alin. (1), alin. (4) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală cu modificările și completări ulterioare.

Astfel, potrivit art. 113 alin. (2) lit. b) și lit. i) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, sumele constatate de inspecția fiscală ca fiind neconforme cu cele declarate sunt considerate sume suplimentare, în speță suma de (136) RON impozit pe profit aferent unei baze impozabile de (850) RON.

Ca urmare a analizei documentelor justificative și înregistrărilor în evidența contabilă efectuate de A. S.R.L., organele de inspecție fiscală au constatat că societatea a înregistrat cheltuieli deductibile cu amortizarea în sumă de 2.292 RON aferente autoturismului K. în valoare de 112.940 RON, achiziționat în baza contractului nr. x/25.06.2015 încheiat cu L. S.A..

Întrucât societatea a stabilit cheltuieli cu amortizarea contrar prevederilor art. 25 alin. (3) lit. i), art. 28 alin. (14) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare, în vigoare pentru sem. I 2016, cheltuielile cu amortizarea în suma de 2.292 RON nu au intrat în determinarea bazei impozabile stabilită suplimentar de 2.797.225 RON, întrucât acestea au fost stabilite suplimentar ca și cheltuieli nedeductibile din punct de vedere fiscal în sem.l 2016, când în urma inspecției fiscale a fost diminuată pierderea fiscală determinată de contribuabil.

Având în vedere cele de mai sus, rezultă că organele de inspecție fiscală au stabilit suplimentar cheltuieli nedeductibile din punct de vedere fiscal în sumă de 2.292 RON prin care a fost diminuată pierderea fiscală determinată de către contribuabil, sumă neinclusă în baza de impozitare stabilită suplimentar.

În consecință, singurul argument al reclamantei cu privire la baza impozabilă a fost ca "baza impozabilă explicată mai sus de 50.684 RON nu cuprinde detaliat și clar încadrarea faptei constatate, cu precizarea concisă a textului de lege pentru cazul constatat", astfel că organele de inspecție fiscală au determinat în mod corect și legal obligațiile fiscale.

Instanța de fond nu a analizat deloc aceste aspecte.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare și concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași și de Agenția Națională de Administrare Fiscală și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate.

Recurentele susțin ca nu s-au depus in cadul controlului fiscal documente justificative anexate facturilor privind originea, proveniența si securitatea produselor comercializate, insa, aceste documente nu sunt obligatorii si nici nu i-au fost solicitate de către reprezentanții ANAF. Mai mult decât atât, valabilitatea facturilor si a plaților efectuate nu tin de aceste documente la care fac referire. Societatea achiziționează cereale pentru consum propriu si nu comercializează cereale pentru a fi necesare alte documente justificative suplimentare. Ori calitatea si securitatea produselor pe care le dă spre consum animalelor sunt verificate de către inspectorii DSV si intra doar in competenta acestora. Nici alte documente si nici buletinele de analiza a cerealelor nu le-au fost solicitate de către organele fiscale si nici nu au fost întocmite pro cauza asa cum susțin reprezentanții ANAF, ele existând in cadrul societății. Aceste buletine de analiza au nr. de înregistrare si sunt înscrise in baza Naționala de Date a Autorității Naționale Sanitar Veterinare si pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA)J si sunt emise in urma probelor recoltate de inspectorii DSVSA Bacău, in timp real.

In ceea ce privește afirmația recurentelor ca facturile întocmite de către cele trei societăți sunt fictive că se folosește o practica abuziva, arată că este total neadevărată pentru următoarele motive:

Toate produsele achiziționate de la cele trei societăți s-au realizat in mod real, transparent si legal in baza facturilor emise, a căror plata s-a efectuat numai prin Banca cu instrumente bancare, niciodată cash. Aceste aspecte au fost verificate de către ANAF in timpul controlului, au constatat si au consemnat ca plățile s-au efectuat integral prin banca, fără sa conteste veridicitatea si transparenta lor, însă plățile n-au fost luate in considerare la stabilirea bazei de impozitare. Iar in cadrul cercetării judecătorești, reprezentanții ANAF nu fac nicio referire la acest aspect. În conturile de cheltuieli nu au fost înregistrate simple sume, a demonstrat ca cerealele au fost folosite efectiv la hrana animalelor si a obținut produsul finit pe care l-a vândut (documentele justificative fiind notele de intrare si recepție a mărfii întocmite pe baza facturilor fiscale, pe măsura ce aceste cereale au intrat hrana animalelor, cerealele au fost scoase din gestiune, întocmindu-se bonuri consum pe fiecare produs si cantitate).

Tranzacțiile au existat, cerealele au fost cumpărate, s-a plătit prețul, porcii au fost hrăniți, crescuți și vânduți, creându-se plus valoare, iar impozit pe profit către stat a fost plătit, astfel că, este absurd ca încasările sa fie considerate venituri de către ANAF, mărind in acest fel baza de impozitare, iar achizitiile/platile sa nu fie considerate cheltuieli.

Cerealele achiziționate de la cele trei Societăți au fost folosite strict pentru hrana animalelor si valoarea imputată este egala cu valoarea cerealelor pe care a achizitionat-o legal si transparent in acest interval de timp de la toate societățile, crescând in acest fel baza de impozitare.

Consumul furajelor a fost demonstrat si justificat prin bonuri de consum pe eteape de vârsta, bonuri care au fost verificate de către recurente, stipulate in R1F si Decizii si nu au fost contestate, iar ele se regăsesc in numărul de porcine vândute;

In ceea ce privește conținutul contractelor încheiate, furnizorii aveau obligația de încărca, transporta si descărca marfa. Aceste contracte conțin clauze legate de calitate prevăzute de STAS in vigoare.

In realitate documente justificative există, fiind dovedite si constatate prin cele doua expertize contabile ce confirmă existenta contractelor încheiate cu fiecare societate in parte prin reprezentanții lor care s-au obligat sa transporte cerealele in incinta societății, confirmă existenta cerealelor, plățile făcute prin instrumente bancare, creșterea porcilor si vânzarea lor, precum si plățile făcute/încasate de către recurente. Contrar celor susținute de recurente, a dovedit faptul ca cerealele achiziționate pe baza de documente ce au intrat in societate, au fost depozitate in silozurile cu capacitate de 1400 tone pe care le deține societatea, au fost destinate utilizării in folosul operațiunilor taxabile (creșterea porcilor), au fost consumate ca hrana, generând plus valoare (au crescut acei porci de la greutatea de cea 25 kg in momentul achiziției, pana Ia cea 110 kg - greutate de livrare) si au fost achitate integral numai prin instrumente bancare.

Cheltuielile privind descărcarea din gestiunea societății a cerealelor achiziționate sunt cheltuieli deductibile, făcute în scopul realizării de venituri, operațiunile sunt reale, iar înregistrarea în contabilitate s-a făcut în baza unor facturi fiscale ce conțin toate elementele prevăzute de lege și constituie documente justificative în sensul art. 6 din Legea nr. 82/1991, situație similara si pentru TVA dedusa.

Documentele întrunesc cerințele unui document justificativ așa cum sunt ele impuse prin art. 6 din Legea nr. 82/1991 republicata cu modificările si completările ulterioare, O.M.F.P. nr. 3055/2009 pentru aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu Directivele Europene, art. 155 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările si completările ulterioare, acestea fiind ștampilate, semnate, având completate elementele prevăzute de normele legale menționate, astfel, din punct de vedere fiscal nu se poate majora baza impozabila la stabilirea impozitului pe profit si stabilirea de TVA nedeductibila în situația în care documentele justificative prezentate conțin informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efecuarii operațiunilor.

Societatea a îndeplinit si îndeplinește condițiile pentru deducerea TVA-ului, i