ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2598/2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 13 mai 2015, sub nr. x/2015, reclamanții A. S.R.L., B. S.R.L., C. S.R.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Ministrul Finanțelor Publice, Comisia Fiscală Centrală pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Ordinului nr. 1210/2014 privind aprobarea Deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 5/2014, emis de ministrul finanțelor publice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 18.09.2014 ("Ordinul nr. 1210/2014"), anularea Deciziei nr. 5/2014 emise de Comisia fiscală centrală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 18.09.2014 ("Decizia nr. 5/2014"), anularea Adresei nr. x/19.02.2015, emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Comisia fiscală centrală, prin care s-a respins plângerea prealabilă împotriva Ordinului nr. 1210/2014 și a Deciziei nr. 5/2014 ("Adresa nr. x/19.02.2015") și suspendarea efectelor Ordinului nr. 1210/2014 și ale Deciziei nr. 5/2014, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, până la soluționarea definitivă a cererii de chemare în judecată ce face obiectul dosarului, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 14 iulie 2015 sub nr. x/2015 reclamanta D. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Ministrul Finanțelor Publice și Comisia fiscală centrală, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Ordinului nr. 1210/2014 privind aprobarea Deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 5/2014, emis de ministrul finanțelor publice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 18.09.2014 ("Ordinul nr. 1210/2014"), anularea Deciziei nr. 5/2014 emise de Comisia fiscală centrală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 18.09.2014 ("Decizia nr. 5/2014"), parte integrantă a Ordinului nr. 1210/2014, anularea Adresei nr. x/19.02.2015, emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Comisia fiscală centrală, prin care s-a respins plângerea prealabilă împotriva Ordinului nr. 1210/2014 și a Deciziei nr. 5/2014 ("Adresa nr. x/19.02.2015"), cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 27.11.2015 pronunțată în dosarul nr. x/2015, s-a admis excepția de conexitate și s-a dispus, în baza art. 139 C. proc. civ., conexarea dosarului nr. x/2015 la dosarul x/2015

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 8 decembrie 2015 sub nr. x/2015, reclamanta S.C. E. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Deciziei nr. 284045/08.10.2015 privind soluționarea plângerii prealabile formulate de E. și anularea Ordinului nr. 1210 din 9 septembrie 2014 emis de ministrul finanțelor publice privind aprobarea Deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 5/2014, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 28.03.2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015, s-a admis excepția de conexitate și s-a dispus, în baza art. 139 C. proc. civ., conexarea dosarului nr. x/2015 la dosarul nr. x/2015.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 23 ianuarie 2017 sub nr. x/2017, reclamanta F. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Ministrul Finanțelor Publice și Comisia fiscală centrală, anularea Ordinului nr. 1210/2014 privind aprobarea Deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 5/2014, emis de ministrul finanțelor publice și publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 682 din data de 18.09.2014 și a Deciziei nr. 5/2014, emisă de Comisia fiscală centrală, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 682 din data de 18.09.2014, ca anexă și parte integrantă a Ordinului nr. 1210/2014, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 7.04.2016, pronunțată în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepția de conexitate și s-a dispus, în baza art. 139 C. proc. civ., conexarea dosarului nr. x/2017 la dosarul nr. x/2015.

La data de 13.06.2017, societatea G. S.R.L. a formulat cerere de intervenție principală prin care a solicitat anularea Ordinului 1210/2014 emis de ministrul finanțelor publice privind aprobarea Deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 5/2014, cu cheltuieli de judecată.

La data de 30.06.2017, comuna Nicolae Bălcescu a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea pârâților și a solicitat pe fond respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 21.10.2016 curtea de apel a încuviințat în principiu cererea de intervenție principală formulată de G. și cererea de intervenție accesorie în favoarea pârâților formulată de comuna Nicolae Bălcescu prin primar, pentru motivele expuse în încheierea de ședință.

La data de 02.02.2017, comuna Coronini a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea pârâților, iar pe fond a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

La aceeași dată, comuna Târgușor a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea pârâților, iar pe fond a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 05.05.2017 curtea de apel a încuviințat în principiu cererile de intervenție accesorie în favoarea pârâților formulate de comuna Coronini și comuna Târgușor, pentru motivele expuse în încheierea de ședință.

La termenul din 05.05.2017, H. Top S.R.L. a formulat cerere de intervenție principală prin care a solicitat anularea Deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 5/2014 și anularea Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1210/2014, cu cheltuieli de judecată.

La data de 09.06.2017, H. Top S.R.L. a depus cerere completatoare a cererii de intervenție prin care a solicitat și anularea Deciziei nr. 291292/22.05.2017 privind soluționarea plângerii prealabile formulate împotriva actelor administrative contestate.

Prin încheierea din 11.09.2017 curtea de apel a încuviințat în principiu cererea de intervenție principală formulată de H. Top S.R.L., pentru motivele expuse în încheierea de ședință.

Prin încheierea din 22.12.2015 curtea de apel a respins ca nefondată cererea de suspendare a executării efectelor Ordinului nr. 1210/2014 emis de ministrul finanțelor publice și ale Deciziei nr. 5/2014, emisă de Comisia fiscală centrală, pentru motivele expuse în încheierea de ședință.

Prin sentința civilă nr. 3284 din 25 septembrie 2017, Curtea de Apel București a hotărât următoarele:

- a admis în parte cererea principală formulată de reclamantele A. S.R.L., B. S.R.L., C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Comisia fiscală centrală;

- a admis în parte cererea de intervenție principală formulată de H. Top S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Ministrul Finanțelor Publice, Comisia fiscală centrală;

- a admis cererea de intervenție principală formulată de G. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Comisia fiscală centrală;

- a admis în parte cererea conexă ce formează obiectul dosarului nr. x/2015, formulată de reclamanta D. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Ministrul Finanțelor Publice și Comisia fiscală centrală;

- a admis în parte cererea conexă ce formează obiectul dosarului nr. x/2015, formulată de reclamanta S.C. E. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice;

- a admis cererea conexă ce formează obiectul dosarului nr. x/2017, formulată de reclamanta F. S.A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, ministrul finanțelor publice și Comisia fiscală centrală;

- a anulat Ordinul nr. 1210/2014 și Decizia Comisiei fiscale centrale nr. 5/2014;

- a respins în rest cererile ca neîntemeiate;

- a respins cererile de intervenție accesorie formulate în interesul pârâților de comuna Nicolae Bălcescu prin primar, comuna Coronini prin primar, comuna Târgușor prin primar, ca neîntemeiate;

- a obligat pârâtele, în solidar, la plata către fiecare dintre reclamantele din cererea principala a sumei de 150 RON reprezentând taxă juridică de timbru, către intervenienta principală H. a sumei de 50 de RON reprezentând taxă judiciară de timbru, către intervenienta principală G. S.R.L. a sumei 100 RON reprezentând taxă judiciară de timbru, către reclamanta din cererea conexă ce formează obiectul dosarului x/2015 a sumei de 200 RON reprezentând taxă juridică de timbru, către reclamanta din cererea conexă ce formează obiectul dosarului nr. x/2015 a sumei de 50 RON reprezentând taxă judiciară de timbru și a sumei 13835,50 RON reprezentând onorariu avocat, către reclamanta din cererea conexă ce formează obiectul dosarului nr. x/2017 a sumei de 100 RON reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva sentinței civile nr. 3284 din 25 septembrie 2017 pronunțată de instanța de fond au declarat recurs principal pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, reclamantele A. S.A., B. S.R.L., C. S.R.L., reclamanta D. S.R.L., reclamanta E. S.R.L., intervenienta principală H. Top S.R.L., intervenienta accesorie comuna Nicolae Bălcescu, intervenienta accesorie comuna Coronini și recurs incident reclamantele A. S.A., B. S.R.L., C. S.R.L., reclamanta D. S.R.L., reclamanta E. S.R.L., intervenienta principală H. Top S.R.L. și intervenienta principală G. S.R.L.

3.1. Împotriva sentinței civile nr. 3248/25.09.2017 a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, invocând greșita interpretare și aplicare a legii în pronunțarea soluției criticate, motiv de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A susținut recurentul-pârât că prima instanță a apreciat eronat că turnul turbinei se încadrează în grupa 1 Construcții din H.G. nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, respectiv la pct. 1.1.9. structuri de susținere, estacade și culoare pentru transportoare cu bandă, fără însă ca această construcție să prezinte elementele unei clădiri în sens fiscal.

Prima instanță a mai reținut că turnul de susținere nu are nici acoperiș, nici încăperi delimitate prin pereți și, prin urmare, nu se încadrează în noțiunea de clădire în sens fiscal, nacela care constituie partea de sus a construcției metalice neavând rolul unui acoperiș, ci este un echipament care asigură transformarea energiei vântului în energie electrică.

A arătat recurentul-pârât că, pronunțând această soluție, judecătorul fondului nu a ținut seama de punctul de vedere exprimat de Inspectoratul de Stat în Construcții, deși aceasta reprezintă singura autoritate română tehnică ce exercită controlul de stat cu privire la aplicarea unitară a prevederilor legale în domeniul calității în construcții, la respectarea disciplinei în urbanism, a regimului de autorizare a construcțiilor și la supravegherea pieței produselor pentru construcții.

Prin adresa nr. x/23.06.2014, I.S.C. a arătat care sunt construcțiile pentru care trebuie urmate prevederile art. 3 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării de construcții, cu modificările și completările ulterioare. Invocă recurentul MFP faptul că prima instanță a reținut calificarea turnului turbinei eoliene ca fiind o construcție supusă prevederilor Legii nr. 50/1991 și ale Legii nr. 350/2001, însă a apreciat că această construcție nu ar reprezenta o clădire în sens fiscal, întrucât nu prezintă elementele structurale menționate în mod expres de art. 249 alin. (5) Codul fiscal.

A reiterat recurentul-pârât concluzia sa, conform căreia pilonul de susținere al turbinei eoliene are rolul de a susține ansamblul superior al acesteia, fiind similară unei încăperi, adăpostind sistemul de orientare, rețeaua de distribuție a energiei electrice produse de turbina eoliană, precum și scările de acces spre nacelă.

Astfel fiind descris turnul turbinei eoliene, arată recurentul M.F.P. că structura respectivă este una similară unei construcții, încadrându-se în această categorie, conform prevederilor art. 249 alin. (5) Codul fiscal. Neacceptând această încadrare fiscală, prima instanță a încălcat inclusiv prevederile Legii nr. 50/1991, iar acceptarea, de către judecătorul fondului, a concluziilor raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, a fost criticată sub aspectul reținerii caracteristicii de echipament tehnologic al turbinei eoliene, iar nu de construcție ce adăpostește acest echipament, cum consideră recurentul M.F.P.

S-a mai criticat în calea de atac împrejurarea că raportul de expertiză nu reprezintă altceva decât o compilație între raționamentul redat de reclamante prin cererea de chemare în judecată, respectiv prin raportul de expertiză tehnică extrajudiciară, preluat de către expertul tehnic judiciar, materialul privind componentele turbinei eoliene existent pe internet la adresa http://www.x.ro/regenerabile/6_3 pdf., reluarea, în esență, a concluziilor la obiectivele 1 și 3 (răspunsul la obiectivul 4), în condițiile în care expertul desemnat în cauză a apreciat că prin răspunsul la obiectivul 4 a răspuns și la obiectivul 2 al expertizei.

A reproșat recurentul-pârât primei instanțe faptul că soluția nu s-a bazat pe o analiză a întregului material probator, nici pe apărările autorității pârâte, omologând doar raportul de expertiză efectuat în cauză. Nu în ultimul rând, a menționat recurentul-pârât că există și alte structuri/mijloace care conțin echipamente tehnologice și care sunt supuse impozitării, cum ar fi situația mijloacelor de transport pe apă, care sunt incluse în categoria mijloacelor de transport cărora li se aplică prevederile art. 263 alin. (7) Codul fiscal.

3.2. Prin recursul principal formulat de intervenienta accesorie comuna Nicolae Bălcescu, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea sentinței atacate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea lămuririi depline a situației de fapt, iar în subsidiar, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată și a cererilor de intervenție voluntară principală, ca neîntemeiate.

A susținut recurenta-intervenientă că, prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a încălcat mai multe principii fundamentale ale procesului civil, reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității absolute. O primă încălcare a constat, în opinia comunei Nicolae Bălcescu, în nerespectarea principiului reglementat de art. 22 C. proc. civ., reproșându-se, astfel, primei instanțe, rigiditatea excesivă de care a dat dovadă, prin faptul că s-a îndepărtat de la flexibilizarea principiului legalității, în prezentarea unor considerente din cuprinsul sentinței atacate, ce au fost redate de către recurenta-intervenientă (pagina 30 din hotărâre), în care s-a arătat că "turnul de susținere nu are nici acoperiș și nici încăperi delimitate prin pereți și, prin urmare, nu se încadrează în noțiunea de clădire în sens fiscal, nacela care constituie partea de sus a construcției metalice neavând rolul unui acoperiș, ci este un echipament care asigură transformarea energiei vântului în energie electrică".

Susține recurenta-intervenientă că, din contră, fotografiile privind aceste turbine eoliene arată că există o încăpere delimitată de un perete circular, iar nacela, ce constituie partea de sus a construcției, are tocmai rolul de acoperiș, sub care se află o altă încăpere, ce adăpostește butucul și echipamentele care asigură transformarea energiei cinetice în energie electrică și, apoi, transportul acestei energii fie către baterii, fie direct în sistemul energetic național.

În al doilea rând, se arată în recursul formulat de intervenienta accesorie comuna Nicolae Bălcescu că instanța de fond nu a stăruit, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legilor, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Aceste pretinse neregularități ale hotărârii atacate au fost invocate în legătură cu faptul că instanța de fond s-a mulțumit să preia în motivarea foarte sumară doar câteva aspecte reținute în raportul de expertiză întocmit în cauză, ridicând, astfel, proba cu expertiza tehnică judiciară la rangul de probă supremă în procesul civil, aspect nepermis de normele de procedură civilă.

A susținut recurenta-intervenientă că prima instanță nu putea să-și dea seama din fotografii de modul de funcționare a turbinelor eoliene și de componentele acestora, fiind depus, spre evidențiere, modelul de turbină eoliană la care face referire raportul de expertiză tehnică.

S-a afirmat în cuprinsul acestui recurs că, soluționând cauza doar pe baza unor elemente regăsite în raportul de expertiză, judecătorul fondului a avut o conduită contrară prevederilor art. 6 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, fiind, menționată, în acest sens, cauza Dima c. României, paragraful 34 (M. Of. nr. 473 din 13 iulie 2007).

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut reclamanta comuna Nicolae Bălcescu că prima instanță a interpretat eronat prevederile Codul fiscal, ignorând precizările făcute de normele metodologice de aplicare.

Au fost redate dispozițiile art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal în vigoare la momentul adoptării deciziei Comisiei fiscale nr. 5/2014, prevederile art. 31 alin. (6) lit. a) și g) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004, recapitulând recurenta-intervenientă care sunt elementele turbinelor eoliene, ce au fost relevate și de raportul de expertiză electroenergetică.

În concluzie, a afirmat recurenta comuna Nicolae Bălcescu faptul că, având la îndemână aceste definiții legale clare, ținând seama de elementele constructive ale unei turbine eoliene în sens larg, după cum rezultă și din materialele aflate pe internet (de ex., https://eeoliana.wordpress.com/turbinele-eoliene), trebuie să se rețină, în mod esențial, că din perspectiva legislației fiscale, părțile componente ale unei turbine eoliene, pilonul și nacela, luate împreună, reprezintă o clădire destinată producției de energie electrică ce adăpostește, în fapt, atât echipamentele necesare transformării energiei cinetice în energie electrică, cât și oamenii care asigură întreținerea acestor echipamente.

A redat recurenta-intervenientă caracteristicile pilonului din perspectiva legislației fiscale, susținând că pilonul conține o încăpere limitată total de exterior printr-un perete circular, care, nu numai că poate adăposti oameni, cum se exprimă art. 249 Codul fiscal, ci chiar adăpostește efectiv atât instalații și echipamente, în mod permanent, cât și pe oamenii care asigură mentenanța, cu caracter ocazional.

Cât privește cerința existenței unui acoperiș, susține recurenta-intervenientă că nacela reprezintă, practic, acoperișul cerut de norma fiscală, nacelă care, la rândul său, cuprinde o altă încăpere, cu rolul de a proteja de intemperii componentele turbinei eoliene care se montează în interiorul acestei (arbore principal, sistemul de pivotare, generatorul electric).

Critică recurenta concluzia expertului tehnic, în care s-a arătat că nacela "nu are rol de protecție împotriva stărilor atmosferice nefavorabile", precum și concluzia primei instanțe, care a reținut că nacela nu are rolul unui acoperiș, "ci este un echipament care asigură transformarea energiei vântului în energie electrică".

În opinia recurentei-interveniente, nacela nu reprezintă echipament, întrucât nu reprezintă nici piesă, nici dispozitiv și nici mecanism cu funcțiune propriu-zisă în cadrul sistemului tehnic al turbinei eoliene, ci reprezintă tocmai acoperișul care, împreună cu pilonul, protejează inclusiv de intemperii sistemul tehnic al turbinei eoliene.

În consecință, arată recurenta-intervenientă că prima instanță a făcut o confuzie gravă între turbina eoliană și sistemul tehnic al acesteia, iar pilonul și nacela nu sunt parte a sistemului tehnic, întrucât nu îndeplinesc funcții tehnice în cadrul sistemului, ci au exclusiv rolul pe care orice clădire o are, acela de a adăposti, cu caracter permanent, sistemul tehnic compus din echipamente și instalații și, cu caracter ocazional, oamenii care asigură mentenanța acestor sisteme. S-a mai susținut că, în măsura în care s-ar aprecia că este necesară trimiterea cauzei la prima instanță, în vederea administrării de probe suplimentare, s-ar impune efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea construcții, ținându-se seama de faptul că un expert în electroenergetică nu are calificarea necesară de a stabili dacă anumite părți componente ale unei turbine eoliene prezintă sau nu caracteristicile unei clădiri, din perspectiva legislației fiscale.

3.3. Prin recursul principal formulat de intervenienta accesorie comuna Coronini, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea sentinței atacate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea lămuririi depline a situației de fapt, iar în subsidiar, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată și a cererilor de intervenție voluntară principală, ca neîntemeiate. Date fiind criticile identice cu cele regăsite în recursul intervenientei accesorii comuna Nicolae Bălcescu, acestea nu vor mai fi redate.

3.4. Prin recursul principal formulat de reclamantele A. S.A., B. S.R.L. și C. S.R.L., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea în parte a sentinței atacate în ceea ce privește soluția de respingere a capătului de cerere prin care s-a solicitat anularea răspunsului la plângerea prealabilă, și, în rejudecare, admiterea capătului de cerere privind anularea răspunsului la plângerea prealabilă, astfel cum a fost formulat, și anularea acestui act administrativ, cu obligarea intimaților-pârâți, în temeiul art. 453 C. proc. civ., la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

Au invocat recurentele-reclamante prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că prima instanță a interpretat și aplicat greșit norma legală regăsită la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, atunci când a pronunțat soluția de respingere a capătului de cerere privind anularea răspunsului la plângerea prealabilă formulată în cauză, motivând că acest răspuns nu reprezintă un act administrativ.

În opinia recurentelor-reclamante, răspunsul la plângerea prealabilă întrunește toate caracteristicile actului administrativ, întrucât dă naștere la raporturi juridice de drept administrativ și fiscal, prin stabilirea unor măsuri față de societățile reclamante și interveniente în cauză, reprezintă o manifestare de voință a autorității emitente, aceasta exprimându-ți voința în sensul respingerii plângerii prealabile promovate de entitățile economice, a fost emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, a fost emis în vederea executării în concret a legii, respectiv în executarea prevederilor Legii nr. 554/2004, care reglementează procedura prealabilă în materie de contencios administrativ, fiind astfel, supus regimului de drept administrativ.

3.5. Prin recursul principal formulat de reclamanta D. S.R.L., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea în parte a sentinței atacate, în ceea ce privește soluția de respingere a capătului de cerere prin care s-a solicitat anularea răspunsului la plângerea prealabilă, și, în rejudecare, admiterea capătului de cerere privind anularea răspunsului la plângerea prealabilă, astfel cum a fost formulat, și anularea acestui act administrativ, cu obligarea intimaților-pârâți, în temeiul art. 453 C. proc. civ., la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

Recurenta-reclamantă D. S.R.L. a solicitat, prin calea de atac declarată în cauză, casarea în parte a sentinței recurate, strict în ceea ce privește soluția de respingere a capătului de cerere prin care s-a solicitat anularea răspunsului la plângerea prealabilă, criticile sale fiind identice celor regăsite în recursul reclamantelor A. S.A., B. S.R.L., C. S.R.L., redarea lor fiind, astfel, redundantă.

3.6. Prin recursul principal formulat de reclamanta E. S.R.L., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată și cu privire la anularea Deciziei nr. 284045/08.10.2015 prin care Ministerul Finanțelor Publice - Comisia fiscală centrală a respins plângerea prealabilă formulată de această reclamantă împotriva Ordinului nr. 1210/2014 și a Deciziei nr. 5/2014 și obligarea intimatelor la plata în integralitate a cheltuielilor de judecată suportate de aceasta cu ocazia judecării fondului cauzei, în cuantum de 82.456,74 RON, cu obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs de această reclamantă.

A susținut recurenta-reclamantă că prima instanță nu a motivat deloc cenzurarea onorariului avocațial suportat de E., criticile fiind încadrate, astfel, în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., iar cu privire la fondul cauzei, criticile din recurs au fost încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Susține recurenta E. că răspunsul la plângerea prealabilă este un act administrativ care, nefiind anulat de către prima instanță, își produce în continuare efectele, bucurându-se, în continuare, de prezumția de legalitate și de caracterul său obligatoriu. S-a făcut trimitere la jurisprudența C.E.D.O., cauza Brumărescu c. României, susținând recurenta E. că aceasta consacră principiul autorității de lucru judecat care poate fi extrapolat și la manifestările de voință ale administrației, astfel că instanța de fond, fie și numai pentru consecvență juridică, trebuia să anuleze actele de "control" emise cu ocazia soluționării recursului grațios.

În privința onorariului pretins pentru etapa judecății de fond, a susținut recurenta E. că, atâta timp cât prima instanță a reținut culpa procesuală a intimatei, iar solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată în integralitate este întemeiată din punct de vedere legal, fiind dovedit caracterul real, necesar și rezonabil al cheltuielilor de judecată, instanța nu era îndreptățită să limiteze cuantumul acestor cheltuieli reprezentând onorariul cuvenit apărătorului ales al E. în etapa judecății de fond.

3.7. Prin recursul principal formulat de intervenienta principală H. Top S.R.L., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea în parte a sentinței atacate în ceea ce privește soluția de respingere a capătului de cerere prin care s-a solicitat anularea răspunsului la plângerea prealabilă, și, în rejudecare, admiterea capătului de cerere privind anularea răspunsului la plângerea prealabilă, astfel cum a fost formulat, și anularea acestui act administrativ, cu obligarea intimaților-pârâți, în temeiul art. 453 C. proc. civ., la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

Criticile formulate de către recurenta H. Top S.R.L. sunt identice cu cele redate în recursurile reclamantelor A. S.A., B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L., astfel că nu se impune reluarea lor în cuprinsul prezentei decizii.

3.8. Prin recursul incident formulat de reclamantele A. S.A., B. S.R.L., C. S.R.L., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, cu consecința înlăturării considerentelor din sentință care privesc:

- respingerea motivului de nelegalitate a Ordinului nr. 1210/2014 privind aprobarea Deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 5/2014, emis de ministrul finanțelor publice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 18.09.2014 și a Deciziei nr. 5/2014, emisă de Comisia fiscală centrală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 18.09.2014, constând în încălcarea principiului neretroactivității;

- respingerea motivului de nelegalitate a Ordinului nr. 1210/2014 și a Deciziei nr. 5/2014, constând în încălcarea principiilor certitudinii impunerii și principiului eficienței impunerii;

- respingerea motivului de nelegalitate a Ordinului nr. 1210/2014 și a Deciziei nr. 5/2014, constatând în încălcarea dispozițiilor art. 69 din Legea nr. 24/2000 privind normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative;

- înlocuirea considerentelor sentinței, în sensul reținerii că, în cauză, deopotrivă, sunt incidente motivele de nelegalitate menționate mai sus;

- obligarea intimaților la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată antrenate de soluționarea litigiului de față.

Au susținut recurentele A. S.A., B. S.R.L. și C. S.R.L. că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât considerentele primei instanțe încalcă dispozițiile art. 69 din Legea nr. 24/2000. Aceasta deoarece, s-a reținut în motivarea hotărârii atacate că "modalitatea în care își produce efectele Decizia nr. 5/2014 a Comisiei fiscale centrale este stabilită prin dispozițiile Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1318/2008, normă cu caracter general care reglementează efectele produse de orice decizie a acestei Comisii, astfel că nu se confirmă nici motivul de nelegalitate referitor la faptul că Decizia nr. 5/2014 nu ar fi o normă interpretativă în sensul art. 64 din Legea nr. 24/2000, întrucât nu are același nivel cu actul normativ interpretat, respectiv art. 249 alin. (5) Codul fiscal, acest motiv de nelegalitate fiind considerat de judecătorul fondului a fi unul propriu Ordinului nr. 1318/2008 și al Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei Fiscale centrale, acestea fiind acte administrative distincte, ce nu au fost revocate sau anulate".

În opinia recurentelor din recursul incident de față, se susține că efectele Deciziei nr. 5/2014 trebuie raportate exclusiv la dispozițiile Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1318/2008, iar motivul de nelegalitate constând în faptul că decizia respectivă nu are același nivel cu actul normativ interpretat nu trebuie raportat la prevederile ordinului menționat anterior, fiind unul intrinsec actului emis de Comisia fiscală centrală, constând în faptul că prin această decizie s-a interpretat un act juridic de forță superioară, respectiv Codul fiscal.

În consecință, se mai arată în recursul incident că au fost interpretate și aplicate eronat dispozițiile art. 69 din Legea nr. 24/2000, întrucât, contrar susținerilor primei instanțe, norma cuprinsă în Decizia nr. 5/2014 nu poate fi considerată o normă interpretativă, neavând același nivel cu actul normativ interpretat.

S-a mai invocat în cuprinsul recursului incident încălcarea, de către prima instanță, a principiului constituțional privind neretroactivitatea legii civile, reglementat de art. 15 alin. (2) din Constituția României.

Au făcut trimitere recurentele la argumentele prezentate anterior, referitoare la faptul că nu ar fi trebuit să raporteze prima instanță acest motiv de nelegalitate la Ordinul M.F.P. nr. 1318/2008, fiind tot un motiv intrinsec actului a cărui anulare s-a solicitat, iar principiul neretroactivității se aplică, în mod corespunzător, și actelor emise de organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale autorităților administrative autonome, care, la rândul lor, trebuie să emită acte cu putere numai pentru viitor, fără să aducă atingere drepturilor deja câștigate.

Au făcut trimitere recurentele din recursul incident la jurisprudența C.J.U.E., în care se regăsește protejarea principiului certitudinii juridice, identificând, în acest sens, cauza C-234/83 Gesam-Thochschule Duisburg.

Se arată că nu poate fi acceptată aplicarea retroactivă a interpretării conferite prin Decizia nr. 5/2014, aceasta fiind și poziția inițială a M.F.P., exprimată în cuprinsul adresei nr. x/28.10.2010, iar instanța de fond, reținând, implicit, că Decizia nr. 5/2014 nu încalcă principiul neretroactivității, a încălcat dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României și, totodată, principiul securității juridice.

Un ultim palier al criticilor formulate prin recursul incident au fost cele referitoare la încălcarea, de către judecătorul fondului, a prevederilor art. 3 lit. b) și lit. d) din Codul fiscal, privind principiul certitudinii impunerii și principiul eficienței impunerii.

Au fost redate textele legale ce reglementează aceste principii fiscale, susținându-se, în calea recursului, că anterior datei de 18.09.2014, data publicării Deciziei nr. 5/2014 în M. Of. al României, nu exista vreo interpretare care să încadreze turnurile de susținere ale turbinelor eoliene în categoria clădirilor, așa cum sunt acestea definite la art. 249 alin. (5) din Codul fiscal, chiar autoritatea emitentă afirmând că aceste turnuri nu reprezintă clădiri în sens fiscal. A fost amintită, și în acest context, poziția M.F.P. din cuprinsul adresei nr. x/28.10.2010.

3.9. Prin recursul incident formulat de reclamanta D. S.R.L., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, cu consecința înlăturării considerentelor din sentință care privesc:

- respingerea motivului de nelegalitate a Ordinului nr. 1210/2014 privind aprobarea Deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 5/2014, emis de ministrul finanțelor publice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 18.09.2014 și a Deciziei nr. 5/2014, emisă de Comisia fiscală centrală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 18.09.2014, constând în încălcarea principiului neretroactivității;

- respingerea motivului de nelegalitate a Ordinului nr. 1210/2014 și a Deciziei nr. 5/2014, constând în încălcarea principiilor certitudinii impunerii și principiului eficienței impunerii;

- respingerea motivului de nelegalitate a Ordinului nr. 1210/2014 și a Deciziei nr. 5/2014, constatând în încălcarea dispozițiilor art. 69 din Legea nr. 24/2000 privind normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative;

- înlocuirea considerentelor sentinței, în sensul reținerii că, în cauză, deopotrivă, sunt incidente motivele de nelegalitate menționate mai sus;

- obligarea intimaților la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată antrenate de soluționarea litigiului de față.

Acest recurs incident este identic cu cel formulat de reclamantele A. S.A., B. S.R.L. și C. S.R.L., fiind redundantă expunerea acelorași critici, subsumate acelorași temeiuri de drept.

3.10. Prin recursul incident formulat de intervenienta principală H. Top S.R.L., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, cu consecința înlăturării considerentelor din sentință care privesc:

- respingerea motivului de nelegalitate a Ordinului nr. 1210/2014 privind aprobarea Deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 5/2014, emis de ministrul finanțelor publice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 18.09.2014 și a Deciziei nr. 5/2014, emisă de Comisia fiscală centrală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 18.09.2014, constând în încălcarea principiului neretroactivității;

- respingerea motivului de nelegalitate a Ordinului nr. 1210/2014 și a Deciziei nr. 5/2014, constând în încălcarea principiilor certitudinii impunerii și principiului eficienței impunerii;

- respingerea motivului de nelegalitate a Ordinului nr. 1210/2014 și a Deciziei nr. 5/2014, constatând în încălcarea dispozițiilor art. 69 din Legea nr. 24/2000 privind normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative;

- înlocuirea considerentelor sentinței, în sensul reținerii că, în cauză, deopotrivă, sunt incidente motivele de nelegalitate menționate mai sus;

- obligarea intimaților la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată antrenate de soluționarea litigiului de față.

Și acest recurs incident este identic cu cel formulat de reclamantele A. S.A., B. S.R.L. și C. S.R.L., fiind redundantă expunerea acelorași critici, subsumate acelorași temeiuri de drept.

3.11. Prin recursul incident formulat de reclamanta E. S.R.L., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea în parte a sentinței atacate în ceea ce privește considerentele prin care instanța de fond a dispus respingerea motivelor de nelegalitate a actelor administrative invocate de aceasta și, pe cale de consecință, înlăturarea considerentelor respective și înlocuirea acestora cu considerente de admitere a tuturor argumentelor sale, cu menținerea soluției cuprinse în dispozitivul sentinței atacate privind anularea Deciziei nr. 5/2014 și a Ordinului nr. 1210/2014, obligarea Ministerului Finanțelor Publice, a comunei Nicolae Bălcescu și a comunei Coronini, în temeiul art. 453 C. proc. civ., la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze.

A susținut recurenta E. că aspectul criticat în fața instanței de fond nu a fost în referire la abilitatea, de plano, a Comisiei centrale fiscale de a emite decizii în vederea aplicării corecte a legislației fiscale, ci tocmai depășirea acestor atribuții la emiterea Deciziei nr. 5/2014, care, fără a se opri doar să interpreteze o normă fiscală, a adăugat la lege, prin introducerea unei noi categorii de impozite în sarcina unor subiecți de drept fiscal, fiind, astfel, încălcate prevederile art. 6 alin. (1) din Codul fiscal și cele ale Ordinului M.F.P. nr. 688/23.05.2013, privind componența și funcționarea Comisiei fiscale centrale.

A făcut trimitere recurenta-reclamantă E. la prevederile art. 139 din Constituția României, în care se stipulează că "impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetelor asigurărilor sociale se stabilesc numai prin lege", precum și la prevederile art. 77 și art. 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, susținând că Decizia nr. 5/2014 lărgește sfera de aplicare a impozitului pe clădiri, modificând, în acest fel, un text de lege dintr-o normă cu forță superioară printr-o normă cu forță juridică inferioară.

Se mai arată în recursul E. că Decizia nr. 5/2014 încalcă principiul legalității și pe cel al separației puterilor în stat, iar nelegalitatea acestei decizii este evidentă, în contextul legislativ în care, la data de 25.04.2018, Senatul a adoptat o propunere legislativă de modificare a Codul fiscal, care prevede includerea în categoria clădirilor a turnurilor de susținere al turbinelor eoliene în scopul stabilirii impozitelor și taxelor locale (art. 453 lit. b) din Codul fiscal).

Totodată, arată recurenta E. că Decizia nr. 5/2014 a fost emisă cu încălcarea condiției oportunității, condiție specifică a legalității, dat fiind faptul că, din ansamblul normativ în vigoare cu privire la activitatea de producere a energiei, reiese intenția legiuitorului de a veni în ajutorul operatorilor activi în acest sector și de a ușura sarcina fiscală care apasă asupra acestora, aceste facilități fiind subsumate obiectivului național pe care România îl are de îndeplinit, conform Directivei 2009/28/CE, acela ca până în anul 2020 să ajungă la o pondere a energiei din surse regenerabile în consumul final brut de energie de 24%.

În opinia recurentei E., introducerea unei noi taxe în sarcina producătorului de energie eoliană prin Decizia nr. 5/2014 este contrară spiritului reglementării naționale și europene, încălcând în mod flagrant condiția oportunității, iar justificarea necesității emiterii acestei decizii pentru a stopa divergențele de aplicare a normei fiscale are la bază rezultatul aplicării abuzive, de către autoritățile publice locale, a dispozițiilor fiscale și a impunerii în mod vădit nelegal a turbinelor eoliene.

Se mai susține prin criticile din recursul incident că Decizia nr. 5/2014 a fost emisă cu încălcarea principiului certitudinii impunerii, în condițiile în care, prin Ordinul nr. 1210/2014 a fost instituită în mod nelegal obligația de plată a unei noi contribuții în sarcina operatorilor activi pe piața energiei eoliene, autoritatea impunând, cu depășirea competențelor, o taxă ce nu a fost avută în vedere sub nicio formă de aceștia. Se precizează că, anterior emiterii Ordinului nr. 1210/2010, turbinele eoliene erau supuse unei taxe pe construcții speciale (supranumită "taxa pe stâlp"), aceasta fiind redusă prin Legea nr. 11/2015 de la 1,5% la 1%, iar schimbarea intempestivă a regimului juridic aplicabil turnurilor turbinelor eoliene s-a realizat cu încălcarea principiului certitudinii impunerii.

3.12. Intervenienta principală G. S.R.L. a formulat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurs incident împotriva considerentelor prin care instanța de fond a dispus respingerea motivelor de nelegalitate a actelor administrative atacate, invocate de această parte, solicitând, în consecință, înlăturarea considerentelor respective și înlocuirea acestora cu considerente de admitere a tuturor argumentelor sale, cu menținerea soluției cuprinse în dispozitivul sentinței atacate privind anularea Deciziei nr. 5/2014 și a Ordinului nr. 1210/2014.

A susținut recurenta G. S.R.L. că Decizia nr. 5/2014 a fost emisă cu încălcarea principiului legalității, al separației puterilor în stat, precum și cu încălcarea normelor imperative ce reglementează competența Comisiei fiscale centrale. Totodată, arată recurenta-intervenientă din recursul incident că nu a fost respectată condiția oportunității, ce este specifică legalității, făcându-se trimitere la dispozițiile art. 12 alin. (13) din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale, în care se arată că "(T)itularii de autorizații și licențe beneficiari ai drepturilor de uz și servitute asupra proprietății publice sau private a statului și unităților administrativ-teritoriale sunt scutiți de plata de taxe, impozite și alte obligații de plată instituite de autoritățile administrației publice centrale și fiscale".

Susține recurenta-intervenientă că facilitățile prevăzute prin norma națională sunt stabilite pentru dezvoltarea durabilă a sectorului producției "energiei verzi", conform obiectivului asumat de România prin prevederile anexei 1 a Directivei 2009/28/CE.

S-a mai invocat în prezentul recurs încălcarea principiului certitudinii fiscale, prin adoptarea Deciziei nr. 5/2014.

4.1. Intimata-intervenientă în interes propriu G. S.R.L. a formulat întâmpinare față de recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, solicitând respingerea acestui recurs și menținerea sentinței primei instanțe ca fiind legală și temeinică, întrucât turbinele eoliene nu reprezintă clădiri în sens fiscal, neavând elementele structurale menționate în mod expres de art. 249 alin. (5) Codul fiscal.

A menționat intimata G. S.R.L. că turbina eoliană, în sine, reprezintă un echipament tehnologic, iar structura sa nu este cea a unei clădiri, fiind formată dintr-un ansamblu de piese, dispozitive, mecanisme și elemente de legătură, sistem în care toate componentele au fost proiectate cu un singur scop, acela de a conlucra cinematic, prin mișcare, pentru a asigura transformarea energiei cinetice a vântului în energie electrică, fiecare component scos din acest ansamblu tehnologic neavând, funcțional, nicio altă utilitate.

4.2. Intimata-intervenientă în interes propriu G. S.R.L. a formulat întâmpinare față de recursul declarat de recurentele-interveniente comuna Coronini și comuna Nicolae Bălcescu, solicitând menținerea sentinței primei instanțe astfel cum a fost pronunțată, fiind legală și temeinică, fără a se putea reține "rigiditatea excesivă" a judecătorului fondului, pretinsă de către recurente.

A susținut intimata G. S.R.L. că omologarea raportului de expertiză efectuat în cauză nu echivalează cu o neîndeplinire de către instanța judecătorească a rolului de a analiza probatoriul administrat, ori a celui de a pronunța o hotărâre care să se sprijine pe argumentele rezultate din acest probatoriu. Pe fondul cauzei, au fost reiterate apărările în fapt din întâmpinarea la recursul pârâtului M.F.P.

4.3. Intimata-intervenientă în interes propriu G. S.R.L. a formulat întâmpinare față de recursul declarat de recurentele A. S.A., B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L., H. Top S.R.L. și E. S.R.L., solicitând admiterea acestor căi de atac, astfel cum au fost formulate, cu consecința modificării în parte a sentinței civile nr. 3284/25.09.2017, în sensul admiterii și a capetelor de cerere prin care s-a solicitat anularea răspunsurilor la plângerea prealabilă, respectiv adresa nr. x/19.02.2015 și decizia de soluționare a plângerii prealabile nr. 291292/22.05.2017. Apreciază intimata G. S.R.L. că răspunsurile la plângerile prealabile sunt acte juridice care dau naștere la raporturi juridice de drept administrativ și fiscal, prin stabilirea unor măsuri față de petente, reprezentând o manifestare de voință a autorității emitente, fiind emise de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea executării în concret a legii, respectiv în executarea prevederilor Legii nr. 554/2004, care reglementează procedura prealabilă în materie de contencios administrativ și sunt supuse unui regim de drept administrativ.

4.4. Intimatele-interveniente accesorii comuna Coronini și comuna Nicolae Bălcescu au formulat întâmpinări la recursul pârâtului M.F.P., susținând că sunt de acord cu criticile din cuprinsul acestui recurs.

4.5. Intimatele-interveniente accesorii comuna Coronini și comuna Nicolae Bălcescu au formulat întâmpinări la recursul declarat de intervenienta H. Top S.R.L., solicitând respingerea acestuia, ca nefondat. Au susținut intimatele că a fost corect respins, de către prima instanță, capătul de cerere prin care s-a solicitat anularea răspunsului autorității la plângerea prealabilă, fiind corect identificate și aplicate dispozițiile legale incidente în cauză, întrucât răspunsul la plângerea prealabilă nu reprezintă un act administrativ tipic, neputând fi anulat pe calea acțiunii în contencios administrativ. De asemenea, susțin intimatele că răspunsul la plângerea prealabilă nu reprezintă nici măcar un act administrativ asimilat, întrucât soluționarea unei cereri contrar așteptărilor petiționarului nu reprezintă un refuz nejustificat. Se mai arată că plângerea prealabilă a fost efectuată în cauză după data înregistrării cererii de chemare în judecată, astfel că nu putea forma obiect al controlului judiciar.

4.6. Prin întâmpinările formulate la recursurile declarate de A. S.A., B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L. au fost formulate de către intimatele comuna Coronini și comuna Nicolae Bălcescu aceleași apărări regăsite în întâmpinarea la recursul H. Top S.A.

4.7. Prin întâmpinările formulate la recursul declarat de E. S.R.L. au fost formulate de către intimatele comuna Coronini și comuna Nicolae Bălcescu aceleași apărări regăsite în întâmpinarea la recursul H. Top S.R.L.. În privința criticilor referitoare la reducerea onorariului cuvenit apărătorului ales al Societății E. S.R.L., arată intimatele că este inadmisibil acest recurs, neputând fi cenzurate limitele de apreciere ale instanței de fond cu privire la aceste cheltuieli prin raportare la motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. În continuare, susțin intimatele că prima instanță a dispus în mod legal reducerea onorariului avocațial, nefiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., instanța de fond valorificând corect prevederile art. 451-453 C. proc. civ.

4.8. Intimata-reclamantă F. S.R.L. a depus întâmpinare față de recursul Ministerului Finanțelor Publice, prin care a invocat, în principal, excepția inadmisibilității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A susținut intimata că administrarea probei cu expertiza era necesară in abstracto, iar concluziile raportului de expertiză se impuneau a fi reținute în concret, concluzii în care s-a arătat că "turbina eoliană este un echipament tehnologic unitar", iar "componentele turbinei eoliene sunt interdependente și funcționale în cadrul sistemului, astfel încât, luate individual, nu pot fi asimilate/încadrate în categoria clădiri".

A mai arătat intimata F. S.R.L. că instanța de fond a ținut seama în mod corect de raportul logic existent între noțiunea de clădire și cea de construcție, nefiind nicio neconcordanță cu poziția exprimată de Inspectoratul de Stat în Construcții, iar prevederile Legii nr. 50/1991 nu au fost încălcate. A făcut trimitere intimata la punctul de vedere exprimat în anul 2010 de către M.F.P., în care se arată că "turbina eoliană nu poate fi supusă impozitului pe clădiri", precum și la adresa nr. x/25.01.2011, emisă de Secretariatul General al Inspectoratului de Stat în Construcții, în care se menționează că "turnul, fiind componentă a ansamblului de echipament tehnologic, intră la capitolul 4.3 -utilaje, echipamente tehnologie și funcționale cu montaj".

4.9. Intimata-reclamantă F. S.R.L. a depus întâmpinări față de recursurile declarate de intervenientele accesorii comuna Coronini și comuna Nicolae Bălcescu, solicitând, în principal, respingerea lor ca inadmisibile, prin raportare la prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea lor ca nefondate. Inadmisibilitatea recursurilor a fost invocată pentru faptul că, în aprecierea intimatei, criticile regăsite în cele două recursuri sunt simple aprecieri de fapt, iar nu motive de nelegalitate.

În combaterea argumentelor subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 ali