ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelurilor de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 85/2018 din data de 5 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, s-au hotărât următoarele:

I. În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen.,

- cu aplicarea art. 16 lit. b) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen.

- cu aplicarea art. 16 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 47 rap. la art. 322 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 5 C. pen. și 38 alin. (1) C. pen.

II. În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen.,

- cu aplicarea art. 16 lit. b) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului B. pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen.

- cu aplicarea art. 16 lit. c) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului B. pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. ambele cu aplicarea art. 5 C. pen. și 38 alin. (1) C. pen.

III. În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen.,

- cu aplicarea art. 16 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatei C. pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen.,

- cu aplicarea art. 16 lit. c) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatei C. pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. ambele cu aplicarea art. 5 și 38 alin. (1) C. pen.

IV. În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. cu aplicarea art. 16 lit. c) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului D. pentru comiterea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 320 C. pen. și uz de fals prev. de art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

S-a respins acțiunea civilă formulată de partea vătămată E..

S-a dispus ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra imobilului situat în Cluj-Napoca, str. x jud. Cluj instituit prin Ordonanța din 09.04.2015 și confirmat parțial prin încheierea penală nr. 61/17.04.2015 a Curții de Apel Cluj.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/04 decembrie 2012 de Biroul Notarilor Publici F., inculpatul B. a cumpărat imobilul situat în Cluj-Napoca, str. x de la SC G. SRL Cluj-Napoca.

Conform contractului de vânzare-cumpărare și a extrasului de CF nr. x Cluj-Napoca, imobilul care a făcut obiectul tranzacției a fost o locuință unifamilială cuplată P+M, compus din living, bucătărie, hol + scări interioare, baie, terasă (la parter), 3 dormitoare, 1 hol + scări interioare, baie și 2 balcoane (mansardă) și teren aferent în suprafață de 200 mp.

S-a mai reținut că prețul vânzării a fost de 318.450 RON (70.467,57 euro - la cursul BNR de la momentul încheierii contractului) sumă ce a fost achitată prin virament bancar, aceasta fiind depusă în numerar la bancă, de inculpatul B., înainte de efectuarea transferului.

La scurt timp după cumpărare, inculpatul B., prin intermediul prietenului său, inculpatul A., cu experiență în tranzacții imobiliare și care locuia în apropiere, a pus în vânzare imobilul prin agenția imobiliară SC H. SRL Cluj-Napoca.

În urma anunțului de vânzare, martora I. l-a contactat pe inculpatul A., prin intermediul aceleiași agenții imobiliare, după care împreună cu partea vătămată E. și fostul ei soț, J., au vizionat de mai multe ori imobilul în discuție împreună cu alte oferte.

La data de 08 februarie 2013, partea vătămată E. și martora I. s-au întâlnit la sediul avocatei K., avocat ales de partea vătămată, cu inculpații B. și A., încheind primul antecontract de vânzare-cumpărare.

Potrivit acestui antecontract de vânzare-cumpărare, inculpatul B., în calitate de promitent-vânzător, vindea părții vătămate E., în calitate de promitent-cumpărător, imobilul situat în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj cu prețul de 116.000 euro, din care 5000 euro s-au achitat cu titlu de avans la data încheierii contractului, 35.000 euro urmau să fie achitați până la data de 10.03.2013, iar restul de 76.000 euro urmau să fie achitați până la data de 15 mai 2013.

Obiectul antecontractului îl reprezintă imobilul situat în Cluj-Napoca, str. x, așa cum era descris în CF nr. x Cluj-Napoca, dobândit de inculpatul B. prin contractul de vânzare-cumpărare din 04.12.2012.

În același antecontract s-a menționat, pe de o parte, că imobilul intră în posesia proprietarului cumpărător la data încheierii lui (08 februarie 2013), iar pe de altă parte, că bunul rămâne în proprietatea vânzătorului până la încheierea contractului autentic de vânzare-cumpărare.

În final, în antecontract părțile au stipulat, așa cum se obișnuiește, o clauză penală în sensul că în cazul în care părțile nu-și respectă obligațiile asumate, promitentul-vânzător va plăti dublul sumei achitate cu titlu de avans, 10.000 euro, iar promitentul-cumpărător că pierde avansul achitat (5000 euro).

La data de 28 februarie 2013, la inițiativa părții vătămate E., care a susținut că a pierdut antecontractul din 8.02.2013, a fost încheiat un nou antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la același imobil, de această dată la cabinetul avocatului L., ales de partea vătămată, din cadrul Baroului Cluj, conform căruia inculpatul B. vindea părții vătămate E. imobilul respectiv la prețul de 116.000 euro, făcându-se mențiunea că suma de 5.000 euro a fost achitată anterior, că suma de 30.000 euro se achită la data semnării actului respectiv, urmând ca diferența de preț de 81.000 euro să se achite până la data de 15 mai 2013.

În acest antecontract a fost inclusă clauza de arvună cu privire la suma de 35.000 euro, achitată până în acel moment și mențiunea că antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 8.02.2013 se rezoluționează.

La data de 15 mai 2013, partea vătămată E. nu a achitat diferența de preț și în fața avocatului L. a fost încheiat un act adițional la antecontractul de vânzare-cumpărare din 28.02.2013, stipulându-se că partea vătămată, promitent-cumpărător, este de acord să piardă avansul achitat în cuantum de 35.000 euro, că predă posesia imobilului și că din culpa sa, deoarece nu își poate îndeplini obligația de plată a diferenței de preț, actul autentic (n.n. - de vânzare-cumpărare) nu se poate perfecta la data respectivă.

În urma unor înțelegeri verbale anterioare, la data de 1 iunie 2013, în fața avocatului L., a fost încheiat un al treilea antecontract de vânzare-cumpărare între inculpatul B., în calitate de promitent-vânzător și partea vătămată E., în calitate de promitent-cumpărător, cu privire la același imobil, fiind stipulat de această dată prețul de 97.000 euro, din care 45.000 euro se achitau la data semnării actului, iar diferența de 52.000 euro urmau să se achite până la data de 1 iulie 2013.

Conform acestui antecontract de vânzare-cumpărare, posesia imobilului era predată promitentului-cumpărător la data semnării actului, fiind stipulată clauza de arvună referitor la suma de 45.000 euro.

Partea vătămată nu și-a îndeplinit obligația de plată până la data de 1 iulie 2013, fiind notificată prin intermediul avocatului M., să se prezinte în data de 22.07.2013 la Biroul Notarului Public N., pentru achitarea diferenței de preț în cuantum de 52.000 euro și încheierea în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare.

La data de 22.07.2013 (la fel ca și la data de 5.07.2013) partea vătămată E. a declarat în fața notarului public că nu mai dorește să încheie contractul de vânzare-cumpărare a imobilului în formă autentică deoarece suprafața terenului este mai mică decât cea din acte, construcția a prezentat vicii ascunse pe care le-a remediat pe cheltuiala sa și că este de acord să încheie contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică doar în condițiile în care în contract va apărea prețul real de 116.000 euro, din care el a achitat 80.000 euro, rămânând să mai achite doar 36.000 euro.

S-a mai reținut că după perfectarea înțelegerii inițiale de vânzare-cumpărare a imobilului în cauză, partea vătămată E. a constatat că în cartea funciară unul din prenumele promitentului-vânzător B. a fost menționat greșit, respectiv B..

Această eroare a pornit de la contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu SC "G." SRL menționat anterior și a fost îndreptată prin Încheierea nr. 25/28.02.2013 a notarului public F..

Din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul A. și inculpatul B., au acționat cu bună-credință, în sensul perfectării înțelegerii de vânzare-cumpărare cu partea vătămată E. și martora I., fiind de acord cu încheierea antecontractelor menționate mai sus și acordarea unor noi termene pentru plata prețului.

În același timp, partea vătămată E. și martora I., invocând neconcordanțe cu privire la dimensiunile imobilului, vicii ascunse ale construcției și eroarea din acte cu privire la numele vânzătorului (eroare îndreptată așa cum s-a arătat anterior), au amânat plata și au încercat să renegocieze prețul.

Martora I., împreună cu fostul ei soț J., au încheiat în cursul anului 2011, în calitate de promitenți cumpărători, un antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la un imobil din Cluj-Napoca, cu prețul de 800.000 euro, achitând un avans de 350.000 euro și intrând în posesia imobilului.

Ulterior, invocând vicii ale construcției, martora și soțul său au obținut o diminuare cu 50.000 euro a prețului și amânarea termenului de plată pentru diferența de preț .

Astfel, instanța de fond a reținut că partea vătămată E. și martora I. au adoptat aceeași strategie de negociere și în relația cu inculpații A. și B..

Deși în prima fază s-au acordat noi termene de plată și au fost de acord să încheie noi antecontracte, partea vătămată, aflată în posesia imobilului, a condus negocierile până în zona în care s-a ajuns la un blocaj ce nu își mai putea găsi rezolvarea decât în fața instanțelor civile de judecată.

Prin încheierea de certificare din 22.07.2013, s-a atestat de către notarul public O. (declarație dosar fond), că prezentă în fața sa, conform notificării în vederea achitării diferenței de preț și încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, partea vătămată E. a declarat că nu mai dorește să încheie contractul în forma autentică deoarece suprafața de teren este mai mică și a descoperit vicii ascunse ale construcției, dar că ar fi de acord să încheie contractul la prețul de 116.000 euro, din care a achitat 80.000 euro, rămânând să mai achite 36.000 euro.

Cu aceeași ocazie, inculpatul B. a arătat că dorește să încheie în formă autentică contractul, sens în care a prezentat toate documentele necesare, însă partea vătămată nu a achitat diferența de 52.000 euro.

Apoi, prin notificarea trimisă prin P. la data de 09.09.2013 inculpatul B. a notificat partea vătămată E. că antecontractul de vânzare-cumpărare din 01.06.2013 este rezoluționat ca urmare a faptului că promitentul-cumpărător nu și-a îndeplinit obligația de a achita diferența de 52.000 euro și că a pierdut avansul de 45.000 euro.

Prin Sentința civilă nr. 4694 pronunțată în Dosarul nr. x/2014 al Judecătoriei Cluj-Napoca s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul E. împotriva pârâtului B., reținându-se că deși partea vătămată a refuzat la data de 22 iulie 2013 să încheie contractul de vânzare-cumpărare în forma autentică, motivând anumite vicii privind construcția și suprafața, acesta nu le-a dovedit, și că la data menționată contractul autentic nu s-a perfectat din culpa acestuia, care nu a avut diferența de preț de 52.000 euro.

S-a mai reținut că, la data de 1 decembrie 2012, inculpatul B. a împrumutat de la inculpata C. suma de 720.000 RON, cu termen de restituire la 01 iunie 2013.

Potrivit contractului de împrumut, împrumutatul este pus de drept în întârziere în cazul în care termenul de restituire nu va fi respectat, împrumutătorul (inculpata C.) având posibilitatea de a valorifica orice bun imobil sau imobil de îndată.

În fine, în contractul de împrumut era făcută mențiunea că împrumutul a fost luat și dat pentru a finanța achiziția unui imobil de către inculpatul B..

La data de 10 septembrie 2013, inculpatul B. și-a deschis un cont la Q. și a ridicat formulare de bilete la ordin, iar a doua zi, la data de 11.09.2013, a emis biletul la ordin seria x, pentru plata sumei de 720.000 RON către C., evident fără a avea disponibil în cont.

Inculpata C. a introdus biletul la ordin la plată, fiind refuzat la data de 26.09.2013 pe motivul lipsei totale a disponibilului din cont.

La data de 14.10.2013 inculpata C. a înregistrat la biroul inculpatului D., executor judecătoresc, cererea de executare silită a biletului la ordin împotriva inculpatului B., atașând și copia contractului de împrumut datat 01.12.2012.

În cererea de executare silită, inculpata C. a precizat că inculpatul B. deține imobilul situat în Cluj-Napoca, județul Cluj.

Inculpatul D. a admis cererea de executare silită, a sesizat Judecătoria Cluj-Napoca ce a încuviințat executarea silită imobiliară și, în continuare, a desfășurat întreaga procedură de executare, în urma căreia, prin actul de adjudecare din data de 3.02.2014 inculpata C. a dobândit imobilul situat în Cluj-Napoca, str. x.

Pe tot parcursul procedurii de executare silită, în dosarul execuțional nr. x/2013, inculpatul D. a menționat greșit în actele încheiate datele inculpatului B., consemnând prenumele B., inclusiv în actul de adjudecare din data de 3.02.2014.

În continuare, inculpata C. a solicitat la Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj-Napoca, prin mandatar, înscrierea provizorie a actului de adjudecare în cartea funciară a imobilului și cu această ocazie registratorul a sesizat că actul de adjudecare nu este opozabil proprietarului tabular B., referindu-se la debitorul "B.".

În această situație inculpatul D. în cursul lunii februarie 2014 a întocmit două exemplare ale actului de adjudecare datate 3.02.2014, în dosarul execuțional nr. x/2013, în care a consemnat în mod corect numele debitorului B., pe care a fost aplicată și implicit atestată, semnătura adjudecatarei C., care în realitate nu a semnat exemplarele actului respectiv, acestea fiind semnate în calitate de mandatar de martorul R..

Totodată, inculpatul D. a comunicat la B.C.P.I. Cluj-Napoca prin adresa din 17.02.2014, prin intermediul inculpatului R., un exemplar al actului de adjudecare, numele corect al debitorului.

Ulterior, inculpata C., devenită proprietar a solicitat și a obținut evacuarea părții vătămate E. din imobilul situat în Cluj-Napoca, str. x.

S-a mai reținut că prin procura specială autentificată sub nr. x la dat de 3 februarie 2014 de notarul public S., inculpata C. l-a împuternicit pe martorul R., în numele său și pentru sine, să facă toate demersurile în vederea întabulării în CF a dreptului de proprietate asupra imobilului teren și construcție situat în Cluj-Napoca str. x, cu nr. C.F. x, bun propriu dobândit cu titlu de adjudecare conform procesului-verbal de licitație imobiliară din 23 ianuarie 2014 și a actului de adjudecare din 03 februarie 2014.

În baza acestui act, mandatarul era autorizat să procure actele necesare întabulării, să semneze orice fel de acte și declarații necesare pentru întabularea imobilului arătat mai sus.

Instanța de fond a mai reținut că, în cauză, partea vătămată E. nu și-a îndeplinit obligațiile de plată asumate prin antecontractele din 8 februarie 2013 și 28 februarie 2013 (de achitare a diferenței de preț 81.000 euro, până la 15 mai 2013) și nici obligația de plată la care s-a obligat prin antecontractul din 1 iunie 2013 (de achitare a diferenței de preț de 52.000 euro, până la 1 iunie 2013).

Mai mult, prin actul adițional la antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la 15 mai 2013 în fața notarului public L. partea vătămată a declarat că nu își poate îndeplini obligația de plată a diferenței de preț, că este de acord să piardă avansul achitat de 35.000 de euro și că predă cheile imobilului în mâna proprietarului.

De asemenea, la datele de 05.07.2013 și 22.07.2013, partea vătămată a declarat, în fața notarului public N., că nu mai dorește să încheie contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică.

În aceste condiții, după data de 15 mai 2013 (în cazul antecontractului din 28 februarie 2013) și după data de 1 iulie 2013 (pentru antecontractul din 01 iunie 2013), nu mai exista obligația de a face, de a încheia în viitor contractul autentic de vânzare-cumpărare în sarcina inculpatului B., datorită neîndeplinirii obligației de plată de către partea vătămată E., fie din lipsa disponibilului bănesc (declarația părții vătămate în sensul că nu își poate îndeplini obligația de plată, dată în fața notarului L. - vol. II, f.41 dosar urmărire penală se coroborează cu declarația inculpatului B., dată în calitate de suspect, în care a arătat că fiica părții vătămate, I., i-a propus în schimbul diferenței de preț o cotă-parte dintr-un alt imobil, cu înscrisul ordin de plată, din care rezultă că fostul soț al fiicei părții vătămate (J.), a transferat în contul martorei T. la data de 31 mai 2013 suma de 44.774 euro pentru achiziționarea unui imobil și declarația martorei care a confirmat că a primit suma amintită pe care i-a înmânat-o personal martorei I., aceasta folosind-o pentru deschiderea unul salon de frumusețe) fie din dorința de a renegocia prețul imobilului motivând că suprafața terenului este mai mică și că au existat vicii ale construcției, procedeu care a fost folosit și cu ocazia achiziționării unui alt imobil în Cluj-Napoca.

În aceste condiții, susținerea acuzării că inculpații au indus în eroare partea vătămată cu ocazia executării antecontractului de vânzare-cumpărare, că acțiunile acestora au avut ca obiect împiedicarea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în forma autentică, este contrazisă de probele aflate la dosar, în sensul că începând cu data de 1 iulie 2013, antecontractul de vânzare-cumpărare din 1 iunie 2013 nu mai producea efecte juridice (nu mai era în executare), în ce privește obligația de a face, de a încheia în viitor contractul de vânzare-cumpărare, din culpa părții vătămate care nu și-a îndeplinit obligația de plată și care a declarat că nu mai dorește încheierea contractului.

De altfel, antecontractul de vânzare-cumpărare din 01 iunie 2013 a fost rezoluționat prin notificarea trimisă de inculpatul B. prin P. la data de 09.09.2013, părții vătămate E., urmare a faptului că acesta nu a achitat diferența de preț de 52.000 euro.

Or, s-a subliniat că toate sumele achitate de partea vătămată cu titlu de avans (arvună) au avut loc înainte de data de 1 iunie 2013, iar activitatea pretinsă de inducere în eroare a avut loc după această dată (emiterea biletului la ordin, derularea procedurii de executare silită și întabularea imobilului de inculpata C.).

S-a mai reținut că partea vătămată nu a fost niciodată proprietarul imobilului, acesta aparținând în permanență inculpatului B., situație în care reținerea în actul de sesizare că "în urma manoperelor frauduloase partea vătămată a fost deposedată de imobilul respectiv, fiindu-i paralizată orice acțiune pentru realizarea transferului dreptului de proprietate, suferind un prejudiciu de 80.000 euro la care se adaugă costul îmbunătățirilor aduse imobilului" fiind lipsită de logică și fundament probator.

În ceea ce privește infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, vechiul C. pen. (sub imperiul căruia s-a încheiat contractul de împrumut) nu prevedea ca formă a falsului în înscrisuri sub semnătura privată falsul intelectual, fiind admis în doctrină și în practică, dar aceasta acceptare a fost limitată la situația în care înscrisul consemnând fapte nereale a produs consecințe juridice contra drepturilor legitime ale unei persoane. Deși legiuitorul nu o prevede expres, și în actuala reglementare, situația este identica, respectiv este sancționat falsul intelectual în înscrisuri sub semnătură privată doar când a lezat efectiv drepturile legal protejate ale unei persoane.

În cauza de față, presupusa falsificare a contractului de împrumut dintre B. și C. nu numai că nu era prevăzută în modalitatea descrisă de legea în vigoare la data faptei, dar nici nu a produs consecințe juridice contra drepturilor legitime și ocrotite de lege ale părții vătămate E., după cum nu a produs consecințe juridice contrare drepturilor vreunei persoane interesate.

Pentru a putea exista această infracțiune, pentru a constata dacă a produs consecințe juridice contra ordinii de drept, ar trebui să se observe dacă lui E. i-a fost încălcat vreun drept ocrotit de lege și care e acesta.

În consecință, s-a constatat că înscrisul pretins falsificat nu a fost falsificat în vreuna din modalitățile prevăzute de lege la data faptei și nu a produs consecințe juridice în contra drepturilor ocrotite de lege ale părții vătămate, astfel că fapta nu este prevăzută de lege și se impune achitarea conform art. 16 lit. b) C. proc. pen.

Mai mult, chiar dacă condiția producerii de consecințe juridice ar fi îndeplinită, în cauză, nu s-a dovedit, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că împrumutul a fost fictiv și că înscrisul sub semnătură privată este fals.

Astfel, din probele administrate rezultă că, la data de 4 decembrie 2012, inculpatul B. a achiziționat prin act autentic un imobil situat în Cluj-Napoca str. x, compus din locuința unifamiliala și teren în suprafața de 200 mp, de la SC G. SRL Cluj-Napoca.

Inculpatul B. a cumpărat imobilul cu intenția de a-l revinde cu obținerea unui câștig, fapt ce nu este interzis de lege.

Anterior achiziționării acestuia, pentru că nu avea banii necesari, a luat împrumut de la inculpata C. cu care se cunoștea de mai multă vreme și cu care era în relații de amiciție, suma de 720.000 RON. În acest sens a și fost încheiat un contract de împrumut sub semnătura privată, iar legea nu prevede obligativitatea unor formalități pentru acordarea unui împrumut.

Unul dintre argumentele invocate de acuzare este acela ca inculpatul B. nu avea posibilitățile financiare necesare, ori tocmai din acest motiv a și luat acest împrumut. S-a invocat că nu a fost identificată în conturile bancare ale inculpatului B. suma de 720.000 RON și că ar fi depus în numerar prețul cu care a achiziționat imobilul. Este firesc să fi depus bani în numerar câtă vreme i-a încasat cu titlu de împrumut în numerar. Pe de alta parte, nu există o interdicție legală de a deține bani în numerar, nu exista limite, după cum legea de la data respectiva nu pretindea efectuarea anumitor tranzacții doar prin banca. De asemenea, inculpatul B. nu avea de ce și cui să dea justificări în legătura cu modul în care a înțeles să folosească banii împrumutați, nu exista o prevedere legala în acest sens.

Cu privire la inculpata C. s-a susținut ca aceasta nu ar fi dispus de fondurile necesare, că nu ar fi fost logic să-i acorde inculpatului B. o sumă atât de mare fără existenta unor garanții.

Probele administrate au dovedit că martora avea o situație familială foarte bună, având efectiv posibilitatea acordării unui asemenea împrumut. Martora U. a confirmat și ea că inculpata a acordat în mod repetat sume mari de bani cu titlu de împrumut la mai mulți prieteni, că are asemenea resurse datorită situației familiei și că știe că poate acorda împrumuturi de peste 100.000 euro. Ușurința cu care le acorda, dacă solicita sau nu garanții, forma scrisă etc, sunt detalii lipsite de relevanță penală.

În susținerea faptului că împrumutul a fost real și pe cale de consecința că inculpatul B. a fost adevăratul proprietar al imobilului stă și declarația martorei V., juristă la firma care a vândut imobilul inculpatului B., care a precizat ca acesta a fost cel care s-a interesat de achiziționarea imobilului, că nu a existat o altă persoană care să fi intermediat cumpărarea imobilului de către inculpatul B., că nu exista un alt proprietar al imobilului.

În concluzie, pe baza probelor administrate s-a putut reține doar că imobilul a fost cumpărat de inculpatul B. din banii primiți cu titlu de împrumut de la inculpata C..

Ulterior achiziționării, inculpatul B. a decis să-l vândă, cel mai probabil speculând obținerea unui câștig, fapt perfect legal.

Pentru vânzarea imobilului a apelat la prietenul sau inculpatul A., pe care l-a rugat să se implice, acesta fiind de acord să-și sprijine prietenul în negocieri și derularea contractului. În acest context, inculpatul A. a fost perceput ca proprietar al imobilului, dar acest aspect nu prezintă nici o concludentă infracționala.

Inculpații A. și B. au fost contactați de I. prin intermediul unei agenții imobiliare, respectiv martora W., angajata la SC H..

În urma negocierilor purtate de inculpatul A., în numele prietenului său, cu I., părțile au hotărât încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare. Este de remarcat la acest moment că negocierile s-au purtat între inculpatul A. și I.. Dacă inculpatul A. acționa în numele inculpatului B., I. discuta în numele tatălui său, el urmând să fie cumpărătorul din acte. Așa fiind, este de neînțeles de ce exista aceasta diferența de tratament juridic din partea acuzării.

S-a mai subliniat că, în fata notarului public O., inculpatul B. și-a exprimat dorința și acordul la încheierea contractului în forma autentica în condițiile stipulate în antecontractul din 01.06.2013, singurul de fapt ce mai exista între părți, în timp ce partea vătămată E. a refuzat încheierea contractului în forma autentica, invocând o suprafața de teren mai mică cu 10 mp și alte vicii neprecizate. Poziția părților a fost consemnată întocmai de notarul public în încheierea de certificare nr. 17 din 22 iulie 2013.

La data de 22.07.2013 a fost întreruptă orice discuție între părți, la această dată s-a constatat neexecutarea prevederilor contractuale de către partea vătămată E. care și-a asumat pierderea avansului de 45.000 euro conform clauzei de arvună din antecontract, și se poate constata ca ultimul act de executare a fost în data de 01.06.2013, iar la 22.07.2013 s-a constatat doar neexecutarea antecontractului din culpa părții vătămate E..

Ceea ce este cert este că prejudiciul susținut de acuzare și de partea vătămată E. nu este o consecință a unei induceri în eroare. Partea vătămata a plătit suma de 80.000 euro în baza antecontractelor redactate de avocatul ales și care au conținut voința neviciată a părților cu privire la imobil. Pierderea acestei sume este tot o consecință a antecontractelor cuprinzând voința neviciată a părții vătămate, aceste antecontracte au prevăzut clauze penale asumate atât de partea vătămată în calitate de promitent-cumpărător, cât și de inculpatul B. în calitate de promitent-vânzător. Partea vătămata E. și-a asumat pierderea sumei de 35.000 euro prin act adițional redactat de avocatul ales, după care și-a asumat la data de 1 iunie 2013 și pierderea avansului de 45.000 euro în cazul neplății diferenței de preț până la data de 1 iulie 2013. Suma pretinsă ca prejudiciu este în mod evident pierdută de partea vătămată conform clauzelor stabilite de comun acord cu inculpatul, clauze asumate prin semnarea antecontractelor, dar, mai ales prin redactarea lor de avocatul ales care a consemnat voința părții vătămate.

Nu s-a identificat nici o acțiune de inducere în eroare care să fi determinat lezarea patrimoniului părții vătămate, care să fi determinat partea vătămată să acționeze contrar propriei voințe. Afectarea patrimoniului părții vătămate s-a încheiat la data de 1 iunie 2013 în contextul arătat, ulterior nu a mai existat o executare a acestui antecontract, singurul cu efecte între părți la data respectivă.

La data de 22 iulie 2013, părțile s-au prezentat la notar la insistențele inculpatului B., notarul public O. constatând refuzul părții vătămate de a încheia contractul în formă autentică.

În consecința, susținerea că partea vătămata a fost împiedicată să încheie contractul în formă autentică este cât se poate de absurdă și nu are suport în dispozițiile legale și probele administrate.

În ceea ce privește inducerea în eroare ce ține de esența infracțiunii de înșelăciune, s-a reținut că toate antecontractele de vânzare-cumpărare sunt copia fidelă a manifestării de voința a familiei X., fiind întocmite de avocatul ales de acestea, inclusiv actul adițional prin care își asuma pierderea sumei de 35.000 euro ca urmare a imposibilități de plată a diferenței de preț. Voința părții vătămate a fost să piardă avansul de 35000 euro și să încheie un nou antecontract pentru achiziționarea imobilului cu suma de 97.000 euro. Tot voința părții vătămate exprimată prin semnarea actului redactat de avocatul ales se regăsește și la încheierea antecontractului din 1 iunie 2016, când a fost de acord să plătească arvună de 45.000 euro cu asumarea pierderii acesteia în cazul neachitării diferenței de preț până la data de 1 iulie 2013.

Pe de altă parte este adevărat că în urma împrumutului luat de la C., inculpatul B. a emis un bilet la ordin pentru plata sumei de 720.000 RON, iar ulterior inculpata C. a adjudecat prin procedura executării silite imobilul proprietatea inculpatului B., dar nu aceasta acțiune este producătoare de prejudiciu în patrimoniul părții vătămate.

Plata sumei de 80.000 euro este anterioară acestui moment, iar pe de altă parte, așa-zisele acțiuni pentru dobândirea dreptului de proprietate de către partea vătămată și care ar fi fost paralizate, chiar dacă ar exista nu pot duce cu certitudine la dobândirea dreptului de proprietate de către partea vătămata.

Apoi, din probele existente la dosar nu s-a făcut dovada că datoria prezentată de către inculpați a fost inexistentă. Inculpații au prezentat un act sub semnătură privată, contractul de împrumut nr. x/01.12.2012 încheiat între C. (în calitate de împrumutător) și B. (în calitate de împrumutat), care atestă acordarea cu titlu de împrumut a sumei de 720.000 RON.

S-a mai susținut că lipsa banilor din conturile bancare ale inculpaților C. și B. reprezintă o probă în sensul că aceștia nu dispuneau de capital și că nu a fost în realitate încheiat contractul de împrumut, însă din punct de vedere juridic și social este perfect legal și normal ca persoanele să aibă economii personale, să primească ajutor financiar din partea familiei și să nu depună toți banii la bancă. Chiar partea vătămată a declarat că banii plătiți pentru avansul stipulat în antecontractele de vânzare-cumpărare au fost păstrați acasă de acesta (declarația de parte civilă dată în ședința de judecată din data de 6 martie 2018, pagina 3, parag. 2 "precizez că sumele pe care le-am achitat și urma să le achit, proveneau din vânzarea a două imobile, respectiv o casă de pe str. x și un apartament din Cluj. Aceste sume erau păstrate în parte la domiciliu întrucât avusesem la Q. o experiență neplăcută când, dorind să retrag suma de 100.000 de euro banca respectivă mi-a reținut suma de 400 de euro"), iar parchetul nu a formulat insinuări cu privire la lipsa de onestitate și diligentă a persoanei vătămate.

Raportat la situația de fapt reținută în cauză, instanța de fond a concluzionat că nu s-au produs consecințele și urmările prevăzute de textul incriminator (obținerea unui folos patrimonial injust și pricinuirea unei pagube) chiar dacă s-ar admite că ar fi existat o inducere în eroare cu privire la existența unei datorii.

Urmarea imediată în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune constă în producerea unei pagube materiale persoanei înșelate, în absența unei acțiuni menite a produce pagubă, fapta nu constituie infracțiunea de înșelăciune.

În speță, s-a reținut prin rechizitoriu faptul că manopera imputată inculpatului A., ar fi cauzat un prejudiciu de peste 80.000 de euro părții vătămate și ar fi împiedicat-o că încheie contractul de vânzare-cumpărare, însă pierderea suferită de partea vătămată nu a fost cauzată de acțiunile inculpatului.

În primul rând, suma de 80.000 de euro plătită de partea civilă cu titlu de avans a fost pierdută la data de 22.07.2013 în mod legal, în baza clauzelor inserate în antecontractele de vânzare-cumpărare încheiate între părți, fiind independentă de presupusele manopere de inducere în eroare imputate inculpatului A..

În al doilea rând, imposibilitatea de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare nu este cauzată de presupusele acțiuni ale inculpatului A. de inducere în eroare, ci de faptul că partea civilă și-a manifestat refuzul de a încheia contractul, a intervenit rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare din data de 01.06.2013, partea civilă a lăsat să se prescrie acțiunea prevăzută de art. 1669 din C. civ.

La data de 22.07.2013 persoana vătămată a declarat în fața notarului public O. că nu mai dorește încheierea în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare privind imobilul situat în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj deoarece suprafața terenului din acte nu corespunde realității (a susținut că în fapt sunt doar 190 mp și nu 200 mp), și pentru că a descoperit vicii ascunse la construcție, pe care le-a remediat pe cheltuiala sa.

Aceste afirmații au fost consemnate în încheierea de certificare nr. 17 din data de 22.07.2013 întocmită de Y., Z. și S., fiind clar dovedită intenția persoanei vătămate de a nu încheia contractul de vânzare-cumpărare.

Mai mult decât atât din comunicarea întocmită de partea vătămată E. la data de 19.07.2013, a reieșit faptul că acesta nu se hotărâse definitiv la acel moment cu privire la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, în cuprinsul acesteia menționând "vă solicităm în vederea luării deciziei finale de a încheia sau nu contractul de vânzare-cumpărare prezentarea următoarelor acte".

Potrivit actelor existente la dosarul cauzei emiterea biletului la ordin pentru plata sumei de 720.000 RON de către inculpatul B. a avut loc la data de 11.09.2013, iar înregistrarea cererii de executare silită de către inculpata C. s-a făcut abia la data de 14.10.2013.

Suma de 80.000 euro a fost reținută de la partea civilă în temeiul clauzelor prevăzute în antecontractele de vânzare-cumpărare încheiate de părți, iar potrivit legii civile contractul valabil încheiat are putere de lege între părți conform principiului de drept pacta sunt servanda.

Clauzele contractuale care stabilesc că inculpatul B. are dreptul să rețină sumele achitate de E. cu titlu de avans sunt:

- în antecontractul încheiat la data de 08.02.2013 la pct. 7 se stipulează că "în cazul în care promitentul-cumpărător nu-și respectă obligațiile contractuale și nu achită tranșele de preț, pierde avansul achitat, adică suma de 5.000 euro (cincimiieuro) cu titlu de daune-interese prestabilite de părți".

- în actul adițional din 15.05.2013 la antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 28.02.2013 se prevede că "subsemnatul promitent-cumpărător sunt de acord să pierd avansul achitat în cuantum de 35.000 euro".

- în antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 01.06.2013 este prevăzut că "în cazul în care promitentul-cumpărător nu își respectă obligațiile contractuale va pierde suma achitată cu titlu de avans, adică 45.000 euro (patruzecișicincimiieuro)".

Așadar, prin semnarea actului adițional la antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 28.02.2013 persoana vătămată a acceptat în mod liber, în fața avocatului ales, să piardă avansul achitat în cuantum de 35.000 euro. Pe cale de consecință, pierderea sumei de 35.000 euro nu s-a datorat vreunei acțiuni de inducere în eroare a inculpaților, ci a fost consecința încheierii unui act sub semnătură privată prin care partea vătămată și-a exprimat consimțământul liber și neviciat de a renunța la avansul achitat.

Suma de 35.000 de euro era definitiv pierdută de către partea vătămată E. la data de 15.05.2013, astfel încât executarea silită care a intervenit ulterior asupra imobilului care a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare nu a avut cum să cauzeze această pagubă.

În ceea ce privește avansul de 45.000 euro achitat în baza antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 01.06.2013, s-a apreciat că acesta a fost pierdut din cauza nerespectării de către promitentul-cumpărător, E., a obligației de a achita diferența de preț în cuantum de 52.000 euro până la data de 01.07.2013 și de a se prezenta la notarul public în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.

Așadar, la data de 22.07.2013 când partea vătămată E. și-a exprimat refuzul de a semna contractul de vânzare-cumpărare în fața notarului și implicit refuzul de a achita diferența de preț de 52.000 euro, conform clauzelor contractuale, acesta a pierdut definitiv avansul achitat.

Declanșarea procedurii de executare silită împotriva inculpatului B. de la data de 14.10.2013 nu avea cum să cauzeze pierderea avansului de către persoana vătămată în condițiile în care acesta era deja pierdut la data de 22.07.2013.

Este foarte important ca la analizarea situației de fapt să fie avută în vedere perspectiva unui cumpărător de bună-credință, sfătuit de avocat, fiind greu de închipuit că partea civilă a fost înșelată sau indusă în eroare în condițiile în care toate actele juridice au fost încheiate în fața unei persoane de specialitate (avocat), angajată de partea civilă.

Din declarația de martor dată de I. în fază de urmărire penală la data de 11 mai 2016 reiese faptul că doamna avocat L., care a redactat și în fața căreia s-au perfectat antecontractele de vânzare-cumpărare, a fost aleasă de partea vătămată E.. De asemenea, prin declarația de parte civilă dată de partea vătămată E. în fața instanței de judecată la data de 06.03.2018 acesta a recunoscut faptul că doamna avocat L. a fost aleasă de el.

Din acțiunile părții civile reiese intenția acesteia de a obține reducerea prețului stabilit prin antecontractele legal încheiate, crezând că refuzul de a semna contractul de vânzare-cumpărare în condițiile prevăzute în antecontract va conduce la renegocierea prețului. Această interpretare este conformă și cu istoricul fiicei persoanei vătămate care a adoptat aceeași atitudine la încheierea unui alt contract de vânzare-cumpărare când a obținut reducerea prețului.

Potrivit legii civile, nu exista nicio obligație din partea promitentului-vânzător să procedeze la renegocierea prețului prevăzut în antecontract, regula fiind că un contract de vânzare-cumpărare se încheie la termenul și în condițiile negociate prin antecontract.

Așadar, raportat la datele din speță, pentru încheierea contractului de vânzare trebuiau să fie respectate termenele și condițiile de plată stabilite în antecontractul încheiat de părți, acesta cuprinzând înțelegerea părților cu privire la transferul dreptului de proprietate asupra imobilului și plata prețului integral.

Este clar stabilit în lege faptul că nu constituie acceptare răspunsul care cuprinde modificări sau completări care nu corespund ofertei primite (art. 1.197 din C. civ.). În cazul din speță oferta era formulată în condițiile prevăzute în antecontractul de vânzare-cumpărare, iar propunerea persoanei vătămate de a se încheia contractul de vânzare în alte condiții nu reprezintă acceptare a ofertei, astfel încât nu putea duce la perfectarea contractului.

Raportat la starea de fapt descrisă prin rechizitoriu se arată că presupusa inducere în eroare invocată de parchet a avut loc ulterior producerii pagubei. Potrivit actelor de la dosar adjudecarea imobilului a avut loc în procedura de executare silită abia la data de 03.02.2014.

Astfel cum a fost reținut de către Judecătoria Cluj-Napoca în Dosarul nr. x/2014 în care s-a pronunțat Sentința civilă nr. 4694/2015 antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 01.06.2013 a fost rezoluționat prin notificarea trimisă de către pârâtul B. prin SC P. la data de 09.09.2013.

Motivul rezoluțiunii a fost neîndeplinirea de către promitentul-cumpărător, E., a obligației de a achita diferența de preț de 52.000 euro, la data stabilită în antecontract. Pentru rezoluțiunea antecontractului notificarea inculpatului B. s-a întemeiat pe dispozițiile art. 1552 C. civ., potrivit cărora rezoluțiunea sau rezilierea contractului poate avea loc prin notificarea, când debitorul se află de drept în întârziere, ori când acesta nu a executat obligația în termenul fixat prin punerea în întârziere. Instanța civilă a constatat și faptul că partea civilă, în calitate de promitent-cumpărător se află de drept în întârziere, conform prevederilor art. 1523 alin. (2) lit. c) C. civ.

Așadar, având în vedere rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare din 01.06.2013 intervenită cel mai târziu la data de 09.09.2013, nu mai exista posibilitatea încheierii unui contract de vânzare-cumpărare în temeiul acelui antecontract, pentru o eventuală perfectare a transferului de proprietate asupra imobilului.

De asemenea, având în vedere că rezoluțiunea a intervenit din culpa promitentului-cumpărător care nu și-a respectat obligațiile sale, avansul achitat de către acesta în temeiul antecontractului de vânzare-cumpărare a fost definitiv pierdut.

În primul rând, partea vătămată E. nu și-a exprimat după data de 22.07.2013 intenția de a încheia contractul de vânzare-cumpărare și nu a făcut niciun demers legal sau extralegal în acest sens. Așadar, având în vedere că nu a fost dovedită intenția persoanei vătămate de a încheia contractul de vânzare-cumpărare în termenii și condițiile negociate prin antecontractele încheiate, nu se poate considera că acțiunile inculpatului au condus la imposibilitatea de a se încheia contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică.

Manifestarea de voință a părților reprezintă o condiție sine qua non pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, iar în acest sens este în primul rând necesar ca promitentul-cumpărător să se prezinte la notarul public și să își exprime consimțământul pentru transferul proprietății.

În cazul în care persoana vătămată ar fi dorit încheierea contractului de vânzare-cumpărare, potrivit legii civile aceasta avea la dispoziție acțiunea prevăzută la art. 1669 din C. civ.. Astfel, când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite.

În aceste condiții, dacă partea vătămată E. ar fi dorit într-adevăr încheierea contractului de vânzare-cumpărare, avea posibilitatea de a formula o acțiune în justiție prin care să solicite instanței de judecată să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract autentic.

Dreptul la acțiune se prescrie în termen de 6 luni de la data la care contractul trebuia încheiat. Așadar, având în vedere faptul că potrivit înțelegerilor dintre părți, data stabilită pentru încheierea contractului autentic a fost 01.07.2013, rezultă că la data de 01.01.2014 era expirat termenul pentru a mai solicita încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

Pe cale de consecință, începând cu data de 01.01.2014 nu mai exista posibilitatea încheierii a contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, fiind fără relevanță începerea executării silite împotriva inculpatului B. și trecerea imobilului situat în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj în proprietatea presupus aparentă a inculpatei C..

Mai mult decât atât, în Dosarul nr. x/2014, Judecătoria Cluj-Napoca a soluționat cererea de chemare în judecată formulată de E. și a reținut în Sentința civilă nr. 4694/2015 următoarele: "deși reclamantul (E.) a refuzat la data de 22.07.2013, să încheie contractul în formă autentică motivând anumite vicii privitoare la suprafața de teren respectiv ale construcției, acesta nu a făcut dovada unor astfel de vicii. Mai mult, din extrasul de carte funciară rezultă că suprafața de teren trecută în cartea funciară este de 200 mp și nu de 190 mp, cum în mod fals a susținut acesta. Rezultă așadar că la data de 22.07.2013 contractul autentic de vânzare-cumpărare nu s-a perfectat din culpa reclamantului promitent-cumpărător, care nu a avut diferența de preț de 52.000 euro".

Prin declarația dată în ședința publică din data de 6 martie 2018, partea civilă E. a recunoscut că nu a mai făcut niciun demers pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare după data de 22.07.2013. Răspunsul dat de partea civilă la întrebarea apărătorului inculpatului A. privind demersurile făcute după data de 22.07.2013 fiind "nu știu, nu îmi aduc aminte", arată clar că domnul E. nu a intenționat să facă niciun demers pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare după discuțiile purtate în data de 22.07.2013.

Motivul real pentru care partea vătămată E. nu a mai făcut demersuri pentru încheierea contractului de vânzare a fost lipsa capitalului pentru achitarea prețului, având în vedere faptul că la data de 04.08.2014, respectiv 19.09.2014, persoana vătămată a formulat cerere de ajutor public judiciar în dosarul x/2014 aflat pe rolul Tribunalului Cluj, considerând că nu are disponibilități financiare să achite taxa de timbru dispusă de instanță.

Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că nu există legătură de cauzalitate între înfățișarea presupusei datorii inexistente și împiedicarea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.

Pentru existența infracțiunii de înșelăciune trebuie să se constate existența unei legături de cauzalitate între acțiunea de inducere în eroare și paguba produsă (urmarea imediată). Atunci când paguba survine din alte cauze decât cea de amăgire, nu sunt întrunite trăsăturile infracțiunii de înșelăciune.

Așadar, instanța de fond a concluzionat că nu există legătură de cauzalitate între presupusa înfățișare a unei datorii inexistente și împiedicarea încheierii a contractului de vânzare-cumpărare, în condițiile în care însăși persoana vătămată și-a exprimat expres printr-un act autentic refuzul de a mai încheia contractul, fără să revină asupra acestuia.

În ceea ce privește infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale reținută în sarcina inculpatului D., în actul de sesizare al instanței s-a reținut și faptul că inculpatul ar fi aplicat semnătura adjudecatarei pe actul de adjudecare (contrafacerea semnăturii prin imitare, redare, etc). Or, din probele administrate în cursul cercetării judecătorești a reieșit faptul că inculpatul D. nu a aplicat, el însuși semnătura pe actul de adjudecare datând din 03.02.2014 și nu a falsificat-o în vreo altă modalitate din cele prevăzute de lege (contrafacerea semnăturii prin imitare, redare, etc.) ori prin alterarea înscrisului în orice alt mod.

Această concluzie s-a dedus, per a contrario, din analiza coroborată a probelor administrate în față instanței de judecată, care îl vizează pe inculpatul D..

Martora AA. a arătat în fața instanței de fond, la termenul din 09.01.2018, că inculpatul D. nu a semnat actul la rubrica "Adjudecatar", indicându-l ca autor pe martorul R.: "pot sa precizez în mod sigur ca acest proces-verbal de adjudecare a fost semnat de mandatarul R., însă nu cunosc dacă el a semnat cu semnătura proprie sau cu semnătura lui C." "arăt că mandatarului nu i s-a precizat cu ce semnătură să semneze actul de adjudecare și nici nu i s-au prezentat documente din dosarul de executare aflat la birou " "nu a comparat nimeni, nici executorul judecătoresc, dacă semnătura mandatarului este sau nu diferită sau identică cu cea a creditoarei".

Martorul R., la termenul din 06.02.2018, a recunoscut că el a fost persoana care a imitat (deci aplicat) semnătura inculpatei C. pe actul de adjudecare (declarație care se coroborează cu declarația martorei AA.): "am semnat niște acte, însă nu cu semnătura subsemnatului, ci am imitat semnătura lui C.. Eu având procură, în reprezentarea mea, așa am înțeles să imit semnătura acesteia" "precizez că am semnat documentul (actul de adjudecare) când aveam deja procura".

Raportul de expertiză criminalistică nr. 199 din 07.12.2017 a arătat că exemplarele A și B ale actului de adjudecare nu au fost semnate de numita C., însă nici nu a arătat că acestea ar fi fost semnate de către inculpatul D..

În concluzie, din analiza coroborată a probelor administrate în cauză, instanța de fond a reținut că nu a rezultat dincolo de orice dubiu rezonabil faptul că inculpatul D. ar fi falsificat semnătura de la rubrica adjudecatar din cuprinsul actului de adjudecare ori ar fi alterat, în orice modalitate din cele prevăzute de lege (art. 320 C. pen..) înscrisul denumit act de adjudecare.

Dimpotrivă, se creează un dubiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale reținute în sarcina inculpatului D., dubiu care trebuie interpretat în mod obligatoriu în favoarea acestuia [art. 103 alin. (2), teza a doua C. proc. pen..).

Probele administrate în cauză nu au fost suficiente pentru a forma convingerea solidă că în speța dedusă judecății inculpatul D. ar fi săvârșit infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale prevăzute de art. 320, C. pen.., prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul putând fi înlăturată numai prin administrarea unor probe certe și neechivoce de vinovăție, care în cauză lipsesc.

În fine, chiar dacă s-ar reține că inculpatul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa, instanța de fond a apreciat că se impune a fi pronunțată o soluție de achitare, întemeiată pe prevederile art. 16, alin. (1), lit. b) C. proc. pen.., întrucât fapta nu a fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege și anume intenția (directă sau indirectă).

Or, infracțiunile de fals se săvârșesc cu forma de vinovăție a intenției (directe ori indirecte), ceea ce presupune ca făptuitorul să își fi dat seama de natura și urmările faptei sale și să fi dorit producerea acestora ori cel puțin să le fi acceptat.

Martorul R. avea calitatea de mandatar al adjudecatarei C., desemnat prin procură autentică, astfe