ÎCCJ, decizie (scj.ro #178568)

Conflict negativ de competență. Acțiune în pretenții decurgând din executarea unei comenzi de furnizare produse. Clauză atributivă de competență. Efecte în privința instanței competente teritorial să soluționeze cauza. Incidența dispozițiilor art. 107 alin. (1) din Codul de procedură civilă

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Dispoziții generale. Competența instanțelor. Incidente procedurale privitoare la competența instanței

Index alfabetic: conflict negativ de competență

acțiune în pretenții

comandă de furnizare produse

clauză atributivă de competență

competență teritorială

C. proc. civ., art. 107 alin. (1), art. 116, art. 126 alin. (1), art. 133 alin. (2),

art. 135 alin. (4), art. 277 alin. (2)

D

ispozițiile art. 126 alin. (1) C.proc.civ. prevăd că părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.

Alegerea competenței, într-un litigiu determinat de neexecutarea unei comenzi de furnizare de produse, prin inserarea clauzei atributive de competență în cuprinsul facturii, fără a rezulta că acceptarea acestei alegeri a exhibat de la partea căreia i se opune, nu poate avea valoarea unei clauze prin care părțile convin alegerea competenței jurisdicționale.

Pentru a se da relevanță mențiunii referitoare la stabilirea competenței în caz de litigii, emitentul facturii are obligația de a demonstra că o asemenea clauză este în mod constant acceptată între părți, ori că în alte litigii, în aceleași circumstanțe, clauza respectivă a fost asumată de cel căruia i se opune.

În cazul în care nu se face o astfel de dovadă, nefiind întrunite cerințele referitoare la prorogarea de competență, nu se poate da eficiență prevederilor art. 126 alin. (1) C.proc.civ., fiind aplicabilă regula de drept comun reglementată de art. 107 alin. (1) C.proc.civ. în ceea ce privește instanța competentă teritorial să soluționeze cauza.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1088 din 21 aprilie 2021

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu la 15.05.2020, sub nr. x/318/2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să o oblige pe pârâtă către reclamantă la plata sumei de 4.451,61 lei, reprezentând penalități de întârziere care au fost calculate conform procentului de 1,8% pe zi din comanda de furnizare produse cu nr. 2634/20.05.2019 și la plata sumei de 317,00 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (taxa judiciară de timbru), precum și a oricăror alte sume avansate de reclamantă cu acest titlu.

În drept, a invocat art. 1.270 și art. 1.350 C.civ, art. 453 C.proc.civ.

Prin sentința civilă nr. 5308/02.11.2020, Judecătoria Târgu-Jiu a admis excepția necompetenței teritoriale proprie și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov.

Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut că, deși în alegerea de competență reclamanta se prevalează de mențiunile din comanda nr. 2634/20.05.2019, aceasta nu are valoarea unei clauze atributive de competență, întrucât nu reprezintă o convenție însușită de ambele părți.

În continuare, instanța a arătat că pentru a opera prorogarea convențională de competență este necesar a fi îndeplinite anumite condiții, respectiv părțile să aibă capacitatea procesuală de exercițiu, iar consimțământul lor să fie liber și neviciat; convenția părților să fie expresă, în sensul că din cuprinsul său să rezulte explicit opțiunea pentru o altă instanță; părțile să prevadă în mod explicit, în convenție, instanța căreia i se atribuie competența teritorială, în caz de litigiu ivit între acestea ori să indice anumite criterii de determinare a acesteia; instanța aleasă de părți să nu fie necompetentă absolut.

În raport cu aceste condiții, instanța a constatat că, deși în comanda nr. 2634/20.05.2019 adresată pârâtei s-a prevăzut că instanța competentă în caz de litigii este Judecătoria Târgu-Jiu/Tribunalul Gorj, această comandă emană de la reclamantă, fără a fi semnată de către pârâtă, dispozițiile legale impunând cerința unei convenții scrise privind alegerea de competență anterior nașterii litigiului.

Prin urmare, s-a apreciat că mențiunile din comanda nr. 2634/20.05.2019 nu satisfac exigențele impuse de normele legale privind alegerea de competență, astfel că devine aplicabilă regula de drept comun reglementată de art. 107 alin. (1) C.proc.civ., cauza fiind declinată Judecătoriei Târgu-Jiu, instanță în raza căreia își are sediul pârâta.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov la 20.11.2020, sub nr. x/318/2020.

Prin sentința civilă nr. 2748/01.04.2021, Judecătoria Brașov a admis excepția de necompetență teritorială proprie și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu-Jiu. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut că prevederile din comanda nr. 2634/20.05.2019 satisfac exigențele impuse de normele legale privind alegerea de competență și că pârâta este decăzută din dreptul de a invoca necompetența teritorială a instanței, potrivit art. 208 alin. (2) C.proc.civ., ca urmare a depunerii întâmpinării peste termenul legal prevăzut de legiuitor.

Prin urmare, s-a apreciat că reclamanta a introdus cererea la o instanță competentă, respectiv Judecătoria Târgu-Jiu, instanță căreia îi revine competența de soluționare.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă la 15.04.2021.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C.proc.civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C.proc.civ., a pronunțat regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov, pentru următoarele considerente:

Astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată, acțiunea în pretenții are la bază comanda nr. 2634/20.05.2019.

Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) C.proc. civ., conform căruia „cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel”.

Prin urmare, regula înscrisă în art. 107 C.proc.civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial.

Dispozițiile art. 126 alin. (1) C.proc.civ. prevăd că părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.

Prin comanda nr. 2634/20.05.2019 privind livrarea produsului „piatră calcaroasă 0-63 mm” s-au stabilit mai multe clauze, printre care și alegerea de competență, potrivit căreia „Instanța competentă în caz de litigii: Judecătoria Târgu Jiu/Tribunalul Gorj”.

Această alegere de competență din cadrul comenzii nr. 2634/20.05.2019 prin care s-a convenit ca litigiile privitoare la raportul juridic obligațional dintre părți să fie soluționate de o altă instanță decât cea competentă potrivit legii, alegerea fiind în favoarea Judecătoria Târgu-Jiu/Tribunalul Gorj, nu poate avea valoarea unei clauze atributive de competență, având în vedere că nu a fost însușită de către ambele părți.

Din acest punct de vedere, sunt relevante dispozițiile art. 277 alin. (2) C.proc.civ. care arată că „Înscrisul nesemnat, dar utilizat în mod obișnuit în exercițiul activității unei întreprinderi pentru a constata un act juridic, face dovada cuprinsului său, cu excepția cazului în care legea impune forma scrisă pentru însăși dovedirea actului juridic”.

Factura neînsușită prin semnătură de către destinatarul său nu constituie o probă împotriva acestuia dacă nu se dovedește, în condițiile dispoziției legale arătate, faptul conex că destinatarul își organizează afacerea în mod constant, în relația cu emitentul facturii, în condițiile stipulate în factură.

În alte cuvinte, în cauză, pentru a se da relevanță mențiunii referitoare la stabilirea competenței în caz de litigii, cum este cazul în speță, emitentul facturii avea obligația de a demonstra că o asemenea clauză era în mod constant acceptată între părți, ori că în alte litigii, în aceleași circumstanțe, clauza respectivă a fost asumată de cel căruia i se opune.

Pe cale de consecință, nefiind întrunite cerințele referitoare la prorogarea de competență, nu se poate da eficiență prevederilor art. 126 alin. (1) C.proc.civ., în speță fiind aplicabilă regula de drept comun reglementată de art. 107 alin. (1) C.proc.civ., astfel că instanța competentă este cea de la sediul pârâtei, respectiv Judecătoria Brașov.

Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C.proc.civ., Înalta Curte a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov.