CtEDO 16.09.2008 Auto

CASE OF FIGIEL v. POLAND (No. 2)

RESPONDENT
POL
HOTĂRÂRE
16.09.2008
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Article 6 - Right to a fair trial
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF FIGIEL v. POLAND (No. 2) (CtEDO, 2008)
HUDOC · oficial

CAUZA DE CAUZĂ A CUZULUI FIGIEL/POLONIA (nr. 2) (Depunerea nr. 38206/05) HOTĂRÂREA Strasburg 16 septembrie 2008 FINAL 16/12/2008 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul lui Figiel/Polonia (nr. 2), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (nr. al patrulea secțiunea), care stă în calitate de Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Mihai Poalelungi, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii care a deliberat în privat la 28 august 2008, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 38206/05) împotriva Republicii Poloniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național polonez, dl Wojciech Figiel („reclamantul”), la 29 ianuarie 2005. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. La 1 septembrie 2006, președintele celei de-a patra secțiuni a Curții a hotărât să anunțe cererii guvernului. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, s-a hotărât să declare admisibilitatea și meritul cererii în același timp. Guvernul a solicitat aderarea prezentei cereri la cererea nr. 38190/05, depusă de solicitant (Figiel Polonia (n. 1 ) și care a avut ca obiect lungimea unui alt set de proceduri civile și neasociate. La 6 mai 2008, Președintele Camerei a hotărât să nu se alăture cererilor. Guvernul a depus o declarație unilaterală și a invitat Curtea să elimine ambele cereri menționate mai sus din listă, în conformitate cu art. 37 din Convenție. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1955 și trăiește în Varșovia. Procedura civilă de plată La 10 noiembrie 1999, reclamantul a depus o cerere de plată la Curtea de District din Varșovia (Sād Rejonowy). Reclamantul a solicitat instanței să pronunțe un ordin de plată împotriva partenerului său de afaceri. Valoarea cererii a fost de 500 zloty polonez (PLN) (aproximativ 150 euro (EUR). La 9 ianuarie 2004, Curtea de District din Varșovia a pronunțat hotărârea și a respins cererea reclamantului. La 7 februarie 2004, reclamantul a făcut apel împotriva hotărârii de primă instanță. 10. La 30 noiembrie 2004, Curtea Regională de Varșovia a auzit apelul reclamantului și a acordat cererea de plată. La 21 septembrie 2004, reclamantul a depus o plângere la Curtea Regională de Varșovia în temeiul articolului 5 din Legea din 17 iunie 2004 privind plângerile privind încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil (Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sådowym bez nieuzasadnionej zwłoki – „Legea din 2004”. El a solicitat o hotărâre care declară că durata procedurii în fața Curții de District din Varșovia a fost excesivă și că doar satisfacția ar trebui acordată. 12. La 9 noiembrie 2004, Curtea Regională de Varșovia a dat o decizie în care a recunoscut lungimea excesivă a procedurii (36 luni și 7 zile de inactivitate din partea Curții de district din Varșovia) dar a refuzat să acorde reclamantului orice satisfacție echitabilă, susținând că reclamantul nu a reușit să-și justifice cererea pentru o justă satisfacție și că procedura de plată a PLN 500 „nu pare a fi deosebit de importantă pentru solicitant, care este un om de afaceri”. La 29 ianuarie 2005, reclamantul a depus o altă cerere privind durata procedurii civile de plată, care a durat 5 ani la un nivel de competență. Reclamantul a făcut uz de plângerea prevăzută de Legea 2004 și instanța internă a recunoscut lungimea excesivă a procedurii (35 luni și 21 luni) Zilele de inactivitate din partea Curții de district din Varșovia) dar au refuzat să acorde reclamantului orice satisfacție echitabilă. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ ȘI PRACTICĂ 14. Legea și practicile interne relevante privind remediile pentru lungimea excesivă a procedurii judiciare, în special dispozițiile aplicabile ale Actului de 2004, sunt incluse în hotărârile Curții în cazul Charzyński c. Polonia (dec.), nr. 15212/03, §§ 12-23, ECHR 2005-V și Ratajczyk c. Polonia (dec.), nr. 11215/02, ECHR 2005-VIII, precum și hotărârea în cazul Krasuski c. Polonia , nr. 61444/00, §§ 34-46, ECHR 2005-V. HOTĂRÂREA GOVERNULUI DECIZARE A DECIZIEI DE APLICARE CONFORM ARTICOLUL 37 LA CONVENȚIE 15. La 30 iulie 2007, Guvernul a depus o declarație unilaterală similară cu cea în cazul Guvernului. Tahsin Acar c. Turcia (obiecție preliminară) [GC], nr. 26307/95, CEDO 2003-VI) și au informat Curtea că sunt dispuși să accepte că au existat o încălcare a drepturilor reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 din convenție ca urmare a lungii necorespunzătoare a procedurii în care a fost implicat reclamantul. În ceea ce privește daunele nepecuniare, Guvernul a propus atribuirea reclamantului PLN 10 000 (echivalentul de 2.600 EUR) în ceea ce privește cele două cauze introduse de reclamant (a se vedea punctele 7 și 13 de mai sus). Guvernul a invitat Curtea să elimine cererile în conformitate cu art. 37 din Convenție. 16. Reclamantul nu a fost de acord cu propunerea Guvernului și a solicitat Curții să continue examinarea cazurilor. El a susținut că suma oferită este prea scăzută. 17. Curtea remarcă că, după cum a deținut deja în multe ocazii, ar putea fi adecvat, în anumite circumstanțe, să se încheie o cerere în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale de către guvernul contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. Aceasta va depinde de circumstanțele specifice dacă declarația unilaterală oferă o bază suficientă pentru a constata că respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale nu impune Curții să continue examinarea cazului (a se vedea Tahsin Acar, citat mai sus, § 75 și Melnic c. Moldova , nr. 6923/03, § 22, 14 noiembrie 2006). 18. Potrivit jurisprudenței Curții, suma propusă într-o declarație unilaterală poate fi considerată o bază suficientă pentru eliminarea unei cereri sau a unei părți ale acesteia. Curtea va ține cont în acest sens de compatibilitatea sumei cu propriile sale atribuiri în cazuri similare, ținând seama de principiile pe care le-a elaborat pentru determinarea statutului de victimă și pentru evaluarea cuantumului compensației nepecuniare care urmează să fie acordată în cazul în care a constatat o încălcare a cerințelor de timp rezonabil (a se vedea Cocchiarella Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 107, CEDH 2006 ...,; Scordino v. Italia (no.1) [GC], nr. 36813/97, §§ 193-215, CEHR-2006-...; și Dubjakova v. Slovacia (dec.), nr. 67299/01, 10 octombrie 2004). 19. Se remarcă că suma propusă de Guvern în declarația lor unilaterală se referă la două cazuri separate introduse de reclamant, una dintre care face obiectul prezentei proceduri. 20. Deși suma propusă ar putea fi considerată suficientă într-un singur caz, nu poate fi acceptată ca satisfacție adecvată pentru o încălcare a cerințelor de timp rezonabil în două cazuri separate. Cu privire la faptele și din motivele menționate mai sus, în special cantitatea de compensație propusă, Curtea constată că guvernul nu a furnizat o bază suficientă pentru a concluziona că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cazului (a se vedea un contrario Spółka z o.o. WAZA c. Polonia) În acest sens, Curtea respinge cererea Guvernului de a elimina aplicarea din lista cazurilor în temeiul articolului 37 din Convenție și, în consecință, va continua examinarea admisibilității și a meritelor cazului. II. VIOLAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 6 § 1 A CONVENȚIEI PE CONTA CENTRUL NEREZONABIL AL PROCEDURILOR 22. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o audiere într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal...” 23. Guvernul s-a abținut de a prezenta observații cu privire la admisibilitatea și meritul plângerii. 24. Perioada de luată în considerare a început la 10 noiembrie 1999 și s-a încheiat la 30 noiembrie 2004. A durat astfel 5 ani și 22 zile pentru două nivele de competență. În prezenta cauză, Curtea Regională a recunoscut o încălcare a dreptului reclamantului la o audiere într-un timp rezonabil, dar s-a abținut de la atribuirea unei satisfăcării juste (a se vedea punctul 12 de mai sus). având în vedere criteriile de determinare a statutului de victimă în ceea ce privește lungimea plângerilor de procedură, astfel cum se menționează în Scordino (nr. 1). Hotărârea, Curtea concluzionează că plângerea nu poate fi respinsă ca fiind incompatibilă ratione personae cu Convenția. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, CEHR 2000-VII). 27. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 28. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că, în cazul instant, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rațională”. În consecință, s-a constatat o încălcare a articolului 6 § 1. III. Violația ALLEGAtă a articolului 13 din convenția 29. În ceea ce privește acuzațiile reclamantei potrivit căreia plângerea sa privind o încălcare a dreptului său la un proces într-un timp rezonabil nu a fost eficace, Curtea a considerat oportun să ridice din propunerea sa, problema respectării cerințelor articolului 13 din Convenție, având în vedere indicațiile că reclamantul nu a avut niciun remediu intern eficace în ceea ce privește durata prolungată a procedurii în cazul său. art. 13 menționează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți sunt încălcate, astfel cum se prevede în [convenția], dispune de un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” 30. Guvernul s-a abținut de a formula observații în acest sens. 31. Curtea reiterează că art. 13 garantează o soluție eficace în fața unei autorități naționale pentru o presupusă încălcare a cerinței prevăzute la art. 6 § 1 pentru a auzi un caz într-un timp rezonabil. Cu toate acestea, „eficacitatea” a unui „remedie” în sensul acestei dispoziții nu depinde de certitudinea unui rezultat favorabil pentru reclamant (a se vedea Kudła c. Polonia) [GC], nr. 30210/96, §§ 154 et seq., CEDO 2000-XI, §§ 156-157. 32. În timp ce principiul subsidiarității care susține sistemul Convenției impune statelor contractante să introducă un mecanism de soluționare a plângerilor cu privire la lungimea excesivă a procedurilor în cadrul sistemului juridic național, acestea sunt acordate – sub rezerva respectării cerințelor convenției – oarecare discreție în ceea ce privește modul în care acestea oferă persoanelor fizice soluționarea prevăzută la art. 13 și conformă cu obligația convenției în temeiul acestei dispoziții. În special, în cazul în care statul a introdus o soluție compensatorie, Curtea trebuie să-i lase o marjă largă de apreciere și să-i permită să organizeze remediul – inclusiv interpretarea și aplicarea noțiunii de „daune” într-un caz dat – într-un mod în concordanță cu propriul său sistem juridic, tradiții și standardul de viață în țara în cauză (loc. cit. și Scordino (nr. 1) , citat mai sus, §§ 188-189. 33. Faptul că, în cazul în cauză, cererea reclamantului pentru o justă satisfacție și că recursul obținut de la instanța internă nu a fost suficient pentru scopuri ale convenției nu face în sine remediul în temeiul legii din 2004, incompatibil cu art. 13, deși are consecințe pentru evaluarea statutului său de victimă a Curții în ceea ce privește presupusa încălcare a cerințelor de timp rezonabil (a se vedea punctul 25 mai sus, cu trimiteri la jurisprudența Curții și, mutatis mutandis, Zarb v. Malta , nr. 16631/04, §§ 49-52, 4 iulie 2006 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că, în circumstanțele prezentului caz, nu se poate spune că dreptul reclamantului la o soluție eficace în temeiul articolului 13 din Convenție nu a fost respectat. 34. În consecință, această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respins în conformitate cu art. 35 § § § 3 și 4 din Convenție. IV. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înălțimei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 36. 37. Guvernul nu a exprimat un aviz cu privire la această chestiune. 38. Curtea consideră că ar trebui să atribuie suma totală solicitată. Costuri și cheltuieli 39. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 150 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 40. Guvernul nu a exprimat un aviz cu privire la această chestiune. 41. Curtea aprobă suma totală solicitată. Interesul implicit 42. Curtea consideră oportun ca dobânzile implicite să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. PENTRU aceste RAZURI, TRIBUNALUL UNANIMOUS respinge cererea Guvernului de a elimina aplicarea din listă; Declarații plângerea privind durata excesivă a procedurii admisibile și restul cererii inadmisibilă; declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că statul contestat trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data decontare: (i) 3.000 EUR (3.000 euro) în ceea ce privește daunele nepecuniare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (ii) 150 EUR (1.50 euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului; (b) care de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumpărare plus trei puncte procentuale. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 16 septembrie 2008, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Lawrence Early Nicolas Bratza Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă