ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2515/2020

Ședința publică din data de 9 decembrie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 24 august 2017 pe rolul Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă, reclamantele A. și B. au chemat în judecată pârâta C. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 88.887,60 EURO către reclamanta A., reprezentând prejudiciul ce a rezultat ca urmare a plății indemnizației de asigurare către asiguratul său B. datorită pierderii totale a mărfii constând în 11 pachete catozi de cupru pe perioada transportului rutier efectuat de către pârâtă; precum și obligarea la plata sumei de 5.000 euro către cea de-a doua reclamantă, reprezentând prejudiciul cauzat datorită pierderii totale a mărfii pe perioada respectivului transport rutier.

Prin sentința civilă nr. 119 din 26 iunie 2018 Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă a admis acțiunea precizată, a obligat pârâta către reclamanta A. la plata sumelor de 407.700,75 RON, reprezentând indemnizație de asigurare și 30.811,31 RON reprezentând contravaloare remorcă; a obligat pârâta către reclamanta B. la plata sumei de 22.933,5 RON contravaloare franciză; a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematei în garanție D., obligând pe aceasta la plata sumei de 407.700,75 RON indemnizație de asigurare și 22.933,5 RON contravaloare franciză; a obligat părțile la cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 58 din 30 ianuarie 2019, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă admite apelul declarat de chemata în garanție, schimbă în parte sentința în sensul că respinge cererea de chemare în garanție ca neîntemeiată, menținând restul dispozițiilor sentinței, a obligat la cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei din apel formulează recurs pârâta C. S.R.L. și chemata în garanție D..

În temeiul art. 493 C. proc. civ. s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat.

Prin încheierea din 4 martie 2020 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor declarate.

Prin încheierea din 15 iulie 2020 au fost admise în principiu recursurile, fixându-se termen de judecată în ședință publică.

Recurenta pârâtă invocă motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește critica privind existența unor motive contradictorii în cuprinsul hotărârii atacate, recurenta-pârâtă arată faptul că, deși se constată nefondate motivele de apel privind excepția prescripției și cele referitoare la angajarea răspunderii sale, se reține că este răspunzătoare pentru plata prejudiciului datorat reclamantei, în mod greșit instanța de apel apreciază că sunt incidente dispozițiile referitoare la recunoașterea pretențiilor reclamantei ceea ce ar conduce la exonerarea de răspundere a asigurătorului chemat în garanție pentru motivul că prin întâmpinare recurenta pârâtă ar fi solicitat admiterea acțiunii și că nu ar fi promovat apel pe acest aspect.

Recurenta contestă faptul că ar fi recunoscut pretențiile reclamantei, neexistând niciun act de recunoaștere pe care să îl fi efectuat anterior litigiului, iar nepromovarea căii de atac se datorează, pe de-o parte, așa cum reține în mod contradictoriu chiar instanța de apel, pe motivul că aspectele invocate pe fondul pretențiilor reclamantei de chiar chemata în garanție sunt nefondate, prin urmare aceasta oricum nu ar datora plata chiar dacă nu ar fi existat așa zisa recunoaștere.

Criticile recurentei subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează o aplicare greșită a dispozițiilor art. 1166, art. 1170, art. 1270 C. civ. și a dispozițiilor din "legea asigurărilor", aceasta invocând o interpretare greșită a clauzelor contractuale de către instanța de apel, precum și ignorarea faptului că recurenta a acționat cu bună-credință în executarea obligațiilor contractuale, în vreme ce intimata a dat dovadă de rea-credință. De asemenea se invocă și o greșită aplicare a dispozițiilor art. 17 alin. (1) din C.M.R. în ceea ce privește exonerarea de răspundere a transportatorului.

Recurenta chemată în garanție invocă motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 17 alin. (1) și (2) din Convenția C.M.R. la care România a aderat în baza Decretului nr. 451/1972.

Învederează această recurentă faptul, că deși apelul său a fost admis, prezentul recurs este formulat în temeiul art. 461 alin. (2) C. proc. civ., solicitând înlăturarea considerentelor vizând angajarea răspunderii transportatorului, în condițiile art. 17 alin. (1) din Convenția C.M.R.

Recursul recurentei pârâte C. S.R.L., este fondat.

Instanța de apel reține drept temei al angajării răspunderii civile a recurentei pârâte, în considerarea calității de transportator a acesteia, dispozițiile art. 17 din Convenția C.M.R., dispoziții care reglementează răspunderea transportatorului.

Potrivit acestor dispoziții, transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau parțială sau pentru avarie, produse între momentul primirii mărfii și cel al eliberării acesteia, fiind exonerat de această răspundere dacă pierderea sau avaria a avut drept cauză o culpă a persoanei care are dreptul să dispună de marfă, un ordin al acesteia, nerezultând dintr-o culpă a transportatorului, un viciu propriu al mărfii sau circumstanțe pe care a transportatorul nu putea să le evite și ale căror consecințe nu le putea preveni.

Reținând că marfa pe care recurenta o transporta a fost furată în urma unui jaf armat, contrar dispozițiilor prevăzute de art. 17 din C.M.R. pe care le invocă, instanța de apel reține că pârâta transportator este în culpă și, ca atare răspunde pentru pierderea mărfii.

De reținut este și faptul că reclamanta A.. a emis o poliță de asigurare de bunuri pentru aceeași marfă, însă în baza unui contract de asigurare încheiat cu cealaltă reclamantă B., în calitate de transportator inițial al mărfii, caz în care indemnizația de asigurare se achită în momentul pierderii sau avarierii bunurilor, independent de cauză și independent de existența sau nu a unei fapte ilicite.

Împrejurarea că asigurătorul de bunuri a achitat indemnizația de asigurare îl îndreptățește pe acesta să formuleze o acțiune în regres, însă nu împotriva transportatorului care este exonerat de răspundere în condițiile art. 17 din C.M.R., în cazul de față fapta ilicită fiind săvârșită de către persoanele care au săvârșit furtul și nu de către transportator.

Chemata în garanție a încheiat cu recurenta o asigurare de răspundere civilă, situație în care cazul asigurat se produce doar în situația în care răspunderea acesteia se angajează conform Convenției C.M.R., or, în condițiile în care paguba a fost produsă în urma unui furt, este evidentă exonerarea de răspundere a transportatorului, fapta ilicită nefiind săvârșită de către acesta.

În consecință, reținând o motivare contradictorie, precum și o aplicare greșită a dispozițiilor art. 17 din Convenția C.M.R., în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul pârâtei, să caseze decizia atacată și să trimită cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe care va avea în vedere considerentele prezentei decizii.

În ceea ce privește recursul chematei în garanție, având în vedere că acesta vizează exclusiv considerentele deciziei atacate, fiind exercitat conform art. 461 alin. (2) C. proc. civ., iar decizia a fost casată urmare a admiterii recursului formulat de către o altă parte din proces, acesta urmează a fi respins ca rămas fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 58 din 30 ianuarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Casează decizia nr. 58 din 30 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

Respinge recursul declarat de recurenta-chemată în garanție D. PRIN SUCURSALA E.. împotriva aceleiași decizii, ca rămas fără obiect.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 decembrie 2020.