ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1808/2020

Ședința publică din data de 1 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Prin cererea de arbitrare înregistrată la data de 18 decembrie 2017 reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat COMISIEI DE ARBITRAJ DE PE LÂNGĂ CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE să dispună, în baza probatoriilor ce vor fi administrate, obligarea pârâtei CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU la plata sumei de 102.387,33 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale contractate, efectuate, raportate, validate și prestate în perioada iunie - septembrie 2017 inclusiv. Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata de daune-interese pentru achitarea cu întârziere a sumei de 102.387,33 RON, daunele-interese urmând să fie calculate de la data de 21 noiembrie 2017 și până la data plății efective și totale a debitului. Reclamanta a mai cerut obligarea pârâtei CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU la suportarea tuturor cheltuielilor pe care le va efectua în procedura arbitrală.

La data de 14 martie 2018 reclamanta a formulat "cerere de modificare a cererii inițiale și răspuns la întâmpinare", prin care a arătat că înțelege să modifice capătul de cerere b) din cererea de arbitrare inițială, acesta urmând a avea următorul conținut:

"obligarea intimatei CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU la plata către reclamantă de daune-interese pentru plata cu întârziere a sumei de 102.387,33 RON, daune-interese constând în dobânda legală, al cărei nivel va fi calculat prin raportare la dispozițiile art. 3 alin. (2

1

) din O.G. nr. 13/2011, pentru perioada de timp de la data de 21 noiembrie 2017 și până la data plății efective și totale a debitului. Pentru perioada de timp de la 21.11.2017 și până la data de 18.12.2017, data introducerii cererii de arbitrare, valoarea daunelor-interese pretinse este de 7.384,5 RON, iar în continuare, valoarea acestora urmează a fi determinată".

Prin hotărârea arbitrală nr. 90 din 26 iulie 2018, pronunțată de COMISIA DE ARBITRAJ DE PE LÂNGĂ CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, în dosarul nr. x/2017, s-a respins cererea de arbitrare formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU și, în consecință: s-a respins solicitarea de obligare a pârâtei CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU la plata către reclamantă a sumei de 102.387,33 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale aferente perioadei iunie - septembrie 2017; s-a respins petitul b) al cererii de arbitrare, astfel cum a fost modificat la data de 14 martie 2018; s-a respins solicitarea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat acțiune în anularea acestei hotărâri arbitrale, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea acțiunii în anulare, s-a arătat că hotărârea arbitrală este nelegală, fiind incidente motivele prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. g) și lit. h) din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 7F din 31 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a admis acțiunea în anulare formulată de petenta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței arbitrale nr. 90/26.07.2018, pronunțate de COMISIA CENTRALĂ DE ARBITRAJ DE PE LÂNGĂ CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU, s-a anulat hotărârea arbitrală atacată și, procedându-se la rejudecarea fondului, s-a respins cererea formulată de S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Analizând motivele invocate de reclamanta S.C. A. S.R.L. pentru desființarea hotărârii arbitrale nr. 90 din 26 iulie 2018, pronunțate de COMISA DE ARBITRAJ DE PE LÂNGĂ CASĂ NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, Curtea de Apel București a constatat următoarele:

În concret, reclamanta S.C. A. S.R.L. a susținut că hotărârea arbitrală nr. 90/26.07.2018 pronunțată de COMISA DE ARBITRAJ DE PE LÂNGĂ CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE este lovită de nulitate, întrucât nu cuprinde locul pronunțării și lipsește încheierea de amânare a pronunțării din data de 5 iulie 2018.

Curtea a reținut că, într-adevăr, hotărârea arbitrală nr. 90/26.07.2018 nu cuprinde locul pronunțării, fiind întemeiat motivul de nulitate prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) din C. proc. civ. coroborat cu art. 603 alin. (1) lit. a) din același cod.

Verificând conținutul dosarului arbitral nr. x/2017, respectiv încheierile de ședință de la termenele fixate de instanța arbitrală, Curtea de Apel București a constatat că nu se regăsește ultima încheiere de ședință din data de 5 iulie 2018, când au avut loc dezbaterile și părțile au pus concluzii orale asupra cererii de arbitrare.

Din cuprinsul hotărârii arbitrale nr. 90 rezultă că dezbaterile au avut loc la termenul din 5 iulie 2018 când pronunțarea asupra cererii de arbitrare a fost amânată la data de 26 iulie 2018.

Potrivit dispozițiilor art. 233 alin. (3) din C. proc. civ., dacă instanța nu ia hotărârea de îndată și amână pronunțarea, se întocmește încheiere de dezbateri sau de amânare a pronunțării care face corp comun cu hotărârea, iar lipsa acestei încheieri atrage nulitatea hotărârii, având în vedere că instanța de control judiciar nu poate să verifice legalitatea compunerii sau constituirii instanței arbitrale, dacă părțile au fost legal citate, dacă și ce concluzii au pus.

Expresia folosită de legiuitor în alin. (1) "va cuprinde" poate fi interpretată doar în sensul că norma de la art. 233 este imperativă.

În lipsa încheierii de amânare de la termenul când au avut loc dezbaterile, nu se poate cunoaște poziția fiecărei părți, care au fost concluziile orale prezentate și, în același timp, nu există posibilitatea de a cunoaște componența nominală a tribunalului arbitral, fiind încălcate prevederile art. 603 alin. (1) lit. a) din C. proc. civ., dar și ordinea publică.

Normele care stabilesc obligativitatea încheierii de dezbateri și de amânare a pronunțării au ca scop protejarea interesului public, iar lipsa acestei încheierii atrage nulitatea hotărârii.

Imposibilitatea de a verifica dacă tribunalul a fost constituit în conformitate cu regulile agreate de părți odată cu cererea de arbitrare și dacă sunt aceiași arbitri care au constituit tribunalul la termenul din 5 iulie 2018 cu cei care au pronunțat hotărârea la data de 26 iulie 2018, face ca motivul de nulitate invocat, respectiv cel reglementat de art. 608 lit. h) C. proc. civ., să fie întemeiat.

În considerarea acestor argumente de fapt și de drept, Curtea a admis acțiunea reclamantei S.C. A. S.R.L. și, în temeiul dispozițiilor art. 613 alin. (3) C. proc. civ., a anulat hotărârea arbitrală nr. 90/26.07.2018, pronunțată de COMISA DE ARBITRAJ DE PE LÂNGĂ CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE.

Curtea a analizat, în continuare, cererea de arbitrare formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în raport de probele aflate la dosar, ținând seama de clauzele contractuale și de prevederile legale aplicabile în cauză.

Astfel, curtea de apel a reținut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU la plata sumei de 102.387,33 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale prestate în perioada iunie- septembrie 2017 și neachitate, precum și la plata de daune-interese pentru achitarea cu întârziere a sumei de 102.387,33 RON, constând în dobânda legală calculată începând cu data de 21 noiembrie 2017 până la plata efectivă a debitului.

S-a arătat că reclamanta susține că a prestat servicii medicale în perioada iunie- septembrie 2017 și că pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU este obligată, în temeiul art. 6 lit. b) din contractul nr. x/24/18.109/2016 să deconteze cele 4 facturi emise în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 763/377/2016 al ministrului sănătății și al președintelui casei naționale de asigurări de sănătate, respectiv: factura nr. x/30.06.2017 în valoare de 28.287 RON, factura nr. x/31.07.2017 în valoare de 40.376 RON, factura nr. x/30.08.2017 în sumă de 32.980 RON și factura nr. x/30.09.2017 în sumă de 28.757 RON, achitată parțial, mai puțin, suma de 744,33 RON.

Din adresa emisă la data de 21 iunie 2017 cu nr. 9971 de către Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare a rezultat că reclamanta S.C. A. S.R.L. a deținut autorizație de utilizare a instalațiilor radiologice nr. Ai 1356/2011 pentru perioada 15.09.2011- 14.09.2016, însă ulterior, în perioada 15.09.2016 - 14.03.2017 nu a mai avut o autorizație valabilă pentru utilizarea instalațiilor radiologice.

La data de 21 septembrie 2016 reclamanta s-a adresat instituției competente cu o cerere pentru emiterea unei noi autorizații de utilizare în condițiile reamplasării instalațiilor radiologice, astfel cum reiese din aceeași notă întocmită de autoritatea cu atribuții în domeniu.

Potrivit art. 40 din Normele de Securitate Radiologică - Proceduri de autorizare publicate în Monitorul Oficial nr. 764bis/2001, reclamanta avea dreptul să pună în funcțiune instalațiile radiologice doar pentru a efectua testele de acceptare și de eficacitate a ecranelor de protecție.

În adresa menționată anterior se arată că Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare a eliberat, în baza documentației tehnice depuse, autorizația de utilizare nr. x/2017, valabilă în perioada 15.03.2017- 14.03.2022.

Constatarea lipsei unei autorizații valabile pentru perioada 15.09.2016- 14.03.2017 a fost reținută și în raportul de control nr. x/24.02.2017.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. nu a probat faptul că pentru perioada controlată 15.09.2016-14.03.2017 a deținut autorizație valabilă eliberată de autoritatea națională în domeniu, conform reglementărilor legale în vigoare.

Prin urmare, curtea de apel a constatat că reclamanta nu este îndreptățită la decontarea serviciilor medicale în condițiile în care aceasta nu mai putea fi încadrată ca furnizor autorizat de servicii medicale din cauza lipsei autorizației valabile, serviciile prestate în acest interval de timp fiind realizate în afara contractului nr. x/2016 încheiat cu pârâta.

S-a reținut că la art. 14 alin. (3) din contractul nr. x/2016 s-a stipulat că în situația în care serviciile raportate conform contractului în vederea decontării nu au fost efectuate, urmează a se recupera contravaloarea acestor servicii.

Art. 14 alin. (4) prevede că reținerea sumelor potrivit alin. (1)-(3) se face din prima plată care urmează a fi efectuată pentru furnizorii care sunt în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate. Această clauză contractuală a fost aplicată de către pârâtă.

Curtea de Apel București a ajuns la concluzia că nu poate fi primită apărarea reclamantei, în sensul că art. 14 din contract cuprinde mai multe sancțiuni și că ar fi trebuit să primească doar un avertisment ca sancțiune, fiind la prima abatere, deoarece, în fapt, pârâta nu a aplicat o sancțiune, ci a procedat la recuperarea sumei decontate pentru servicii care nu au fost efectuate în baza contractului, mai precis, suma decontată pentru perioada 15.09.2016-14.03.2017 era nedatorată.

În acest context, Curtea a constatat că pârâta a emis, în mod corect și cu respectarea clauzelor contractuale, decizia de imputare a sumei de 104.471,31 RON, sumă reținută apoi din contravaloarea facturilor aferente perioadei iunie- septembrie 2017, solicitate de către reclamantă prin cererea de arbitrare.

Pentru aceste considerente, Curtea a conchis în sensul că sunt neîntemeiate pretențiile reclamantei S.C. A. S.R.L. de a cere obligarea pârâtei CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU la plata sumei de 102.387,33 RON, reprezentând debit neachitat și, pe cale de consecință, este neîntemeiat și al doilea capăt de cerere, cu caracter accesoriu, respectiv cel vizând plata daunelor-interese pentru întârzierea la plată.

La data de 10 mai 2019 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 7F din 31 ianuarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin care s-a solicitat casarea în parte a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurenta a expus contextul apariției litigiului ce face obiectul prezentei cauze și a arătat că soluția dată de Curtea de Apel București cu privire la anularea hotărârii arbitrale nr. 90/26.07.2018 este temeinică și legală.

S-a criticat sentința recurată din perspectiva faptului că analiza pe care pretinde că a făcut-o curtea de apel asupra motivelor arătate în cuprinsul cererii de arbitrare a fost, în realitate, numai o analiză parțială, centrată exclusiv pe chestiunea lipsei valabilității, în perioada 15 septembrie 2016 - 14 martie 2017, a autorizației reclamantei pentru utilizarea instalațiilor radiologice.

De asemenea, s-a arătat că analiza pretins efectuată de către Curtea de Apel București nu a avut în vedere, în totalitate, probele aflate la dosar și clauzele contractuale inserate în contractul nr. x/24/18.109/2016.

În opinia recurentei, sentința civilă nr. 7F/31.01.2019 a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material ce își găseau aplicabilitatea în cauză, fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, a susținut că potrivit dispozițiilor art. 1270 din C. civ. (2009) contractul de furnizare de servicii medicale în asistență medicală din ambulatoriu pentru specialități paraclinice nr. 81/24/18.109/2016 are putere de lege între părțile contractante.

Prin urmare, regulile în conformitate cu care urma să se desfășoare colaborarea/raporturile dintre CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU și S.C. A. S.R.L. au fost stabilite în cuprinsul contractului menționat anterior.

S-a arătat că instanța care a pronunțat sentința recurată nu a ținut cont de faptul că după verificarea realității prestării și raportării de către reclamantă a serviciilor medicale paraclinice, CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU a validat realitatea, legalitatea și conformitatea prestării acestor servicii, aplicând pe fiecare dintre cele 4 facturi fiscale indicate, pe lângă ștampila de înregistrare a facturilor respective, ștampilele "certificat în privința regularității și legalității" și "verificat", cu aplicarea inclusiv a semnăturilor persoanelor abilitate a face respectivele verificări/constatări.

Recurenta a relevat faptul că regimul sancționator a fost stabilit, prin acordul părților contractante, în cuprinsul articolelor 14-18 din Titlul X (Sancțiuni, condiții de reziliere, încetare și suspendare a contractului), fiind descrise în detaliu, o gamă largă de sancțiuni ce stăteau la dispoziția Casei de Asigurări de Sănătate, pentru fiecare dintre situațiile potențiale de nerespectare a obligațiilor contractuale asumate de către furnizorul de servicii medicale paraclinice.

Potrivit art. 7 din contract furnizorul de servicii medicale are următoarele obligații: i) să anunțe casa de asigurări de sănătate despre modificarea oricăreia dintre condițiile care au stat la baza încheierii contractului de furnizare de servicii medicale, în maximum 5 zile lucrătoare de la data producerii modificării, și să îndeplinească în permanență aceste condiții pe durata derulării contractelor.

Or, una dintre condițiile ce a stat la baza încheierii contractului în discuție, a fost reprezentată de calitatea pe care reclamanta S.C. A. S.R.L. o avea, respectiv aceea de furnizor de servicii medicale autorizat și evaluat (art. 6 lit. a) din contract).

Societății A. S.R.L., în calitate de furnizor de servicii medicale paraclinice, îi incumba a respecta o serie de obligații arătate, în detaliu, la art. 7 din contractul nr. x/24/18.109/2016, iar împrejurarea că pentru perioada 15.09.2016 - 14.03.2017 nu a deținut autorizație valabilă eliberată de autoritatea națională în domeniu reprezintă un caz de nerespectare a uneia dintre obligațiile menționate în cuprinsul contractului, respectiv cea prevăzută la lit. i).

În acest context, situația nevalabilității, pentru o perioadă de timp, a autorizației pentru utilizarea instalațiilor radiologice, în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din contractul nr. x/24/18.109/2016, nu putea avea drept consecință decât aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 14 din același contract.

Curtea de Apel București a ajuns la concluzia greșită că serviciile prestate în intervalul de timp în care reclamanta nu mai putea fi încadrată ca furnizor autorizat de servicii medicale din cauza lipsei autorizației valabile au fost realizate în afara contractului nr. x/2016 încheiat cu pârâta.

Recurenta a menționat că toate serviciile medicale solicitate spre a-i fi decontate, sunt servicii medicale realizate în cadrul contractual conturat de dispozițiile contractului nr. x/24/18.109/2016 încheiat cu pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU.

Relevant în acest sens este și faptul că pârâta a validat realitatea, legalitatea și conformitatea prestării serviciilor respective, aplicând pe fiecare dintre cele 4 facturi fiscale indicate, ștampilele și semnăturile impuse de normele procedurale interne ale CASEI DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU.

Prin urmare, nu pot fi considerate "servicii prestate în afara contractului" serviciile a căror realitate, legalitate și conformitate fusese anterior verificată/confirmată chiar de către pârâtă.

Este, de asemenea, eronat raționamentul expus de Curtea de Apel București la pagina 7 din sentință (paragrafele 8-10), întrucât a analizat consecințele pe care le-ar produce o posibilă decontare a unor servicii medicale ce "nu au fost efectuate".

Autoarea căii de atac a susținut faptul că serviciile medicale la care fac referire cele 4 facturi fiscale împreună cu documentele anexate, au fost efectuate, chiar dacă s-ar putea reține pentru perioada de timp corespunzătoare prestării acestor servicii, o lipsă a autorizației de utilizare a instalațiilor radiologice.

În opinia recurentei, nu putea fi dispusă măsura stabilită la art. 14 alin. (4) din contract ("Reținerea sumelor ... se face din prima plată"), deoarece nerespectarea obligației prevăzute la art. 7 lit. i) era de natură a genera sancțiunea reglementată de art. 14 alin. (2) lit. a) sau b) din același contract.

Recurenta a precizat că nu este vorba despre o plată nedatorată efectuată de către CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU, atâta timp cât plata sumelor respective s-a făcut în baza unor facturi fiscale emise în mod legal, facturi ce menționau servicii a căror realitate, conformitate și legalitate a fost efectiv verificată și confirmată chiar de către pârâtă.

S-a învederat că părțile au încheiat opt acte adiționale la contract, având ca scop modificări ale sumelor anuale contractate, sume prevăzute de art. 8 din contract (CAP. VI - Modalități de plată), în funcție de partea din bugetul contractual acordat, folosită/decontată până în luna precedentă celei cu privire la care operează modificările aduse prin respectivul act adițional.

Pentru fiecare dintre lunile cuprinse în perioada septembrie 2016 - martie 2017, societatea A. S.R.L. a înregistrat la CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU documentul "Decont ambulatoriu paraclinic pe luna: . . . . . . . . . .", în cuprinsul căruia au fost detaliate investigațiile paraclinice pe care le-a efectuat în luna precedentă.

Recurenta a solicitat instanței să țină seama de împrejurarea că C.A.S. Buzău a inițiat semnarea și a semnat cele opt acte adiționale la contractul nr. x/24/18.109/2016 în aceeași perioadă în care se presupune că S.C. A. S.R.L. nu ar fi mai beneficiat de autorizație de utilizare a instalațiilor radiologice, confirmând realitatea, regularitatea și legalitatea serviciilor medicale paraclinice prestate de către aceasta din urmă.

În fine, recurenta a criticat sentința recurată din perspectiva faptului că nu au fost avute în vedere argumentele arătate în cuprinsul documentului intitulat "note scrise", depus la dosarul arbitral în ședința din 19 aprilie 2018, sens în care a făcut referire la concluzia exprimată de Curtea de Apel București la pagina 7 din sentință, penultimul paragraf.

Astfel, a susținut că până la ședința arbitrală din 19 aprilie 2018 societății A. S.R.L. nu i-au fost comunicate anumite documente, respectiv decizia PDG nr. 189/06.07.2017, decizia nr. 206/19.09.2017, extras din Raportul de control nr. x/18.05.2017 emis de Direcția Generală Monitorizare, Control și Antifraudă din cadrul C.N.A.S. și raportul de control nr. x/24.02.2017 emis de C.J.A.S. Buzău.

Din aceste înscrisuri rezultă, fără dubiu, că acțiunea de control pe care CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU a desfășurat-o în perioada 08.02.2017-17.02.2017, inclusiv cu privire la S.C. A. S.R.L., a fost una nelegală.

Potrivit art. 6 lit. e) din contractul nr. x/24/18.109/2016, CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU avea obligația de a înmâna, la data finalizării controlului, procesele-verbale de constatare/rapoartele de control/notele de constatare, după caz, furnizorilor de servicii medicale paraclinice, la termenele prevăzute de normele metodologice privind activitatea structurilor de control din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate în vigoare, însă recurentei nu i-a fost adus la cunoștință niciun "proces-verbal de constatare/raport de control/notă de constatare", anterior momentului emiterii deciziei nr. x/06.07.2017.

Recurenta S.C. A. S.R.L. a conchis în sensul că este eronată aprecierea Curții de Apel București, potrivit căreia "în mod corect și cu respectarea clauzelor contractuale pârâta a emis decizia de impunere a sumei de 104.471,31 RON".

Intimata CASA JUDEȚEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) - (4) C. proc. civ., în forma în vigoare anterior modificărilor introduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în completul de filtru, a fost comunicat părților.

Prin încheierea din 19 martie 2020 s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L., constatându-se suspendarea de plin drept a judecății, în temeiul dispozițiilor art. 42 alin. (6) din Anexa nr. 1 a Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României.

Judecarea cauzei a fost reluată, stabilindu-se termen pentru dezbateri în ședință publică pentru termenul din 1 octombrie 2020.

Examinând sentința atacată, în limitele controlului de legalitate, raportat la criticile formulate și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu preliminar, este necesar a fi subliniat faptul că recursul reprezintă o cale de atac extraordinară a cărui trăsătură esențială este înscrisă în partea introductivă a art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., anume aceea că permite realizarea unui control judiciar limitat la aspectele de nelegalitate (a hotărârii atacate pe această cale), care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

Astfel, instanța de recurs nu poate analiza aspecte pe care părțile ce promovează această cale de atac înțeleg să le invoce cu depășirea limitelor în care este permis controlul judiciar, respectiv acele critici care tind a reliefa greșita interpretare a probelor sau lipsa de temeinicie a judecății realizate de instanța ierarhic inferioară.

În prezenta cauză, recurenta S.C. A. S.R.L. consideră că sentința atacată este nelegală, întrucât instanța a făcut o analiză parțială a motivelor arătate în cuprinsul cererii de arbitrare, centrată exclusiv pe chestiunea lipsei valabilității, în perioada 15 septembrie 2016 - 14 martie 2017, a autorizației reclamantei pentru utilizarea instalațiilor radiologice, fiind pronunțată cu încălcarea normelor de drept material ce își găseau aplicabilitatea în cauză, sens în care s-au indicat dispozițiile art. 1270 C. civ. care reglementează forța obligatorie a contractului.

A apreciat că instanța care a pronunțat sentința civilă nr. 7F/31.01.2019 trebuia să țină cont de faptul că pârâta a validat realitatea, legalitatea și conformitatea prestării serviciilor respective, aplicând pe fiecare dintre cele 4 facturi fiscale indicate, ștampilele și semnăturile impuse de normele procedurale interne ale CASEI DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU, astfel încât nu se poate concluziona că respectivele servicii ar fi fost prestate în afara contractului.

Motivul de recurs invocat de recurenta-reclamantă este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și se referă la situația în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Ipoteza normativă are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege aplicabile speței, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată.

Înalta Curte reține că recurenta a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1270 C. civ., arătând că are putere de lege între părțile contractante contractul de furnizare de servicii medicale în asistență medicală din ambulatoriu pentru specialități paraclinice nr. 81/24/18.109/2016, în cuprinsul căruia acestea au stabilit regimul sancționator (art. 14-18 din Titlul X - Sancțiuni, condiții de reziliere, încetare și suspendare a contractului).

Autoarea căii de atac recunoaște faptul că pentru perioada 15.09.2016 - 14.03.2017 nu a deținut autorizație valabilă eliberată de autoritatea națională în domeniu, însă consideră că această situație nu putea avea drept consecință decât decât aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 14 din contract.

Contrar susținerilor recurentei, se constată că au fost respectate pe deplin prevederile contractuale de către instanța care a judecat acțiunea în anulare și s-a pronunțat pe fondul cererii de arbitrare.

Potrivit art. 14 alin. (3) din contractul nr. x/24/18.109/2016, "în cazul în care în derularea contractului se constată de către structurile de control ale caselor de asigurări de sănătate/Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, precum și de către alte organe competente, nerespectarea obligației prevăzute la art. 7 lit. v) și/sau că serviciile raportate conform contractului în vederea decontării acestora nu au fost efectuate se recuperează contravaloarea acestor servicii și se diminuează cu 10%, valoarea de contract aferentă lunii în care s-au înregistrat aceste situații".

Așa cum corect a constatat Curtea de Apel București, nu este vorba despre aplicarea unei sancțiuni pentru neîndeplinirea unei obligații contractuale, ci despre recuperarea sumei decontate pentru prestarea unor servicii medicale de către un furnizor prin intermediul unor echipamente pe care acesta nu avea dreptul să le utilizeze.

Prin urmare, atâta timp cât recurenta S.C. A. S.R.L. nu mai putea fi încadrată ca furnizor autorizat de servicii medicale din cauza lipsei autorizației valabile, aceasta nu avea dreptul să deconteze contravaloarea serviciilor de radiologie prestate în acel interval de timp.

Împrejurarea că pârâta a validat realitatea, legalitatea și conformitatea prestării serviciilor respective nu este decât consecința faptului că recurenta nu și-a îndeplinit obligația care îi revenea conform art. 7 lit. i) din contract, respectiv aceea de a anunța casa de asigurări de sănătate despre modificarea unei condiții esențiale care a stat la baza încheierii contractului de furnizare de servicii medicale (calitatea de furnizor autorizat de servicii medicale), în maximum 5 zile lucrătoare de la data producerii modificării.

Totodată, se reține că derularea relațiilor contractuale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate se face în baza dispozițiilor cuprinse în Titlul VIII din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, act normativ în care sunt menționate condițiile pe care o persoană fizică sau juridică trebuie să le îndeplinească pentru a furniza servicii medicale.

Aceste dispoziții legale au în vedere faptul că persoana fizică sau juridică trebuie să fie autorizată, în condițiile legii, pentru a încheia un contract cu o casă de asigurări de sănătate și a avea calitatea de furnizor.

Față de cele arătate, este evident că recurenta nu se poate prevala de dispozițiile contractuale pentru decontarea serviciilor prestate în perioada în care nu a deținut autorizație de utilizare a echipamentelor, iar pârâta avea dreptul să recupereze suma respectivă.

Toate celelalte chestiuni invocate de recurentă nu pot fi analizate de instanța de recurs, a cărei verificare este circumstanțiată analizei motivelor de nelegalitate a sentinței civile nr. 7F din 31 ianuarie 2019 și nu poate fi extinsă la cercetarea temeiniciei pretențiilor acesteia, potrivit dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., iar faptul că soluția pronunțată nu corespunde opiniei recurentei nu constituie o critică de nelegalitate.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 7F din 31 ianuarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2020.