Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.04.2016
inadmisibil

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1230/2016

HOTĂRÂRE
19.04.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1230/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 1011/2015 din 29 noiembrie 2015 Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a respins contestația în anulare formulată împotriva Deciziei civile nr. 1/2015 pronunțată la data de 28.01.2015 de Curtea de Apel Iași. Împotriva acestei hotărâri contestatorul A. a declarat recurs solicitând admiterea acestuia și anularea hotărârii atacate. Înainte de a analiza motivele de recurs invocate, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, drept pentru care va respinge recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Astfel cum se poate observa recursul de față privește Decizia civilă nr. 1011/2015 din 29 noiembrie 2015 prin care Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins contestația în anulare formulată de recurentul din prezenta cauză împotriva Deciziei civile nr. 1/2015 pronunțată la data de 28.01.2015 de aceeași instanță - Curtea de Apel Iași; hotărârea pronunțată de instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare fiind irevocabilă, ca și hotărârea atacată, conform art. 320 alin. (3) C. proc.

civ. Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este cel al legalității căilor de atac și presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal. Principiul enunțat este consacrat și la nivel constituțional, fiind înscris în art. 129 din Constituție, care prevede dreptul părților și al procurorului de a folosi căile de atac, însă numai în condițiile legii. Astfel, împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga. Potrivit dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc.

civ. din 1865, aplicabil în prezenta speță, sunt supuse recursului "hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională". Din interpretarea textului de lege menționat rezultă că hotărârile judecătorești care potrivit legii sunt irevocabile nu mai pot fi atacate cu recurs. Cum Decizia nr. 1011/2015 din 29 noiembrie 2015 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal nu se circumscrie categoriilor de hotărâri prevăzute de art. 299 alin. (1) C. proc. civ., fiind irevocabilă, recursul declarat în cauză urmează a fi respins ca inadmisibil. În concluzie, față de considerentele expuse, având în vedere că inadmisibilitatea se situează în categoria excepțiilor peremptorii, în considerarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. coroborat cu art. 137 alin. (1) din același Cod, raportate la art. 299 alin. (1) din același Cod, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității căii extraordinare de atac exercitată de recurent, invocată de intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, cu consecința respingerii recursului, ca inadmisibil.

D E C I D E Respinge recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 1011 din 29 septembrie 2015 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 aprilie 2016. Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-05-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1419/2016
.A.I. ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă. Totodată, Curtea de Apel a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul I.T.P.F. Iași ca nefondată, precum și recursul declarat de recla
ÎCCJ 2016-04-06
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1092/2016
ținut și în raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, calea de atac exercitată în cauză nu este prevăzută de lege. Astfel, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluționarea unui re
ÎCCJ 2016-05-12
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1035/2016
Decizia nr. 1035/2016 Asupra cauzei de față, reține următoarele: Prin Decizia nr. 749 din 14 decembrie 2015, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 395 din data de 8 iunie 2
ÎCCJ 2018-02-01
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 331/2018
ție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. C. proc. civ. reglementează căile de atac ordi
ÎCCJ 2017-09-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2563/2017
. 513 alin. (5) C. proc. civ., este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită. Or, hotărârea împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire (Decizia nr. 4009 din 9 decembrie 2014 a Curții de Apel Iași) este o ho
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă