ÎCCJ, Decizia nr. 303/2016

Decizia civilă nr. 303/2016 Asupra contestației în anulare de față, a constatat următoarele: Prin Decizia nr. 241 de la 4 iulie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători a respins, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Hotărârii nr. 14/J din 9 septembrie 2015 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară.

În motivare, s-a reținut că sancțiunea aplicată recurentei A. a fost în mod judicios stabilită, avându-se în vedere nu numai gravitatea încălcării normelor de procedură, conduita culpabilă și maniera proprie în care aceasta a înțeles să-și nesocotească atribuțiile profesionale, dar și repetabilitatea acestor conduite, confirmată de sancțiunile disciplinare ce i-au fost aplicate anterior, iar vechimea în profesie a judecătorului și aprecierile pozitive obținute la evaluări nu pot să îndreptățească aplicarea unei sancțiuni mai blânde, ci, dimpotrivă,judecătorul în cauză ar fi trebuit, prin experiența acumulată, să respecte normele de procedură și principiile ce guvernează această activitate.

Împotriva acestei decizii, la data de 30 septembrie 2016, A. a formulat contestație în anulare, solicitând admiterea acesteia, anularea hotărârii atacate și, pe fond, respingerea acțiunii promovate de Inspecția Judiciară ca urmare a constatării nulității procedurii disciplinare, invocând drept temei prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 și art. 503 - 508 C. proc. civ. În motivarea contestației a arătat că, atât decizia contestată, cât și Hotărârea nr. 14/J din 9 septembrie 2015 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară, au fost pronunțate fără a se observa nulitatea procedurii disciplinare cauzate de lipsa semnăturii petentei și a stabilirii fără echivoc a manifestării de voință a acesteia în sensul promovării acțiunii disciplinare față de judecător, fiind incident principiul de drept „quodnullum est, nullum producit effectum”.

Totodată, contestatoarea a arătat că, în raport cu hotărârile pronunțate în cauzele Ramos Nunes de Carvalho e SA vs. Portugalia și Tato Marinho dos Santos Costa Alves dos Santos si Figueiredo vs. Portugalia, instanța supremă era obligată să analizeze hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii cu luarea în considerare și a chestiunilor de fapt, nu numai a celor de drept, fiind necesar a se analiza cât de echitabil este a se ajunge la aplicarea unei sancțiuni de gravitatea celei în speță, pe baza unei simple petiții anonime, lipsite de argumentare în fapt și în drept. Intimata Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, cu respectarea termenului prevăzut de art. 508 alin. (2) C. proc. civ., prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, deoarece dezlegarea dată recursului nu este rezultatul unei erori materiale.

Analizând contestația în anulare de față, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente: Contestația în anulare, cale de atac extraordinară, de retractare, este deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute de art. 503 alin. (1) și (2) C. proc. civ. potrivit cărora; „(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.” Art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

deschide calea contestației în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori de natură procedurală, constând în omiterea sau confundarea unor elemente ori date materiale, de o asemenea gravitate, încât a avut drept consecință pronunțarea unei soluții greșite. Prin urmare, erorile materiale avute în vedere de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. sunt greșeli evidente de fapt, iar nu de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a dispozițiilor legale, condiție care nu este îndeplinită în speță, contestatoarea exprimând critici referitoare la modul de sesizare a Inspecției Judiciare și legalitatea procedurii disciplinare.

Susținerea privind omisiunea instanței de recurs de examinare a hotărârilor pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, apreciate de contestatoare ca fiind determinante în soluționarea pricinii, este nefondată, întrucât ceea ce se sancționează prin această cale extraordinară de atac este omisiunea cercetării unui motiv de recurs, iar nu a argumentelor subsumate acestuia. Neînsușirea motivelor invocate de contestatoare nu constituie motiv de contestație, instanța fiind îndreptățită să grupeze argumentele care i-au format convingerea pentru a răspunde la motivele de nelegalitate printr-un considerent comun.

Decizia contestată cuprinde analiza motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței de recurs, reținându-se îndeplinirea cumulativă a condițiilor angajării răspunderii disciplinare a contestatoarei A. Împrejurarea că partea nu este mulțumită de motivarea deciziei contestate nu poate duce la deschiderea contestației în anulare într-un alt caz decât cele limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ. Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 241 din 4 iulie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/1/2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 241 din 4 iulie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/1/2016. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 octombrie 2016.