ÎCCJ, Decizia nr. 303/2016

Decizia civilă nr. 303/2016

Asupra

contestației în anulare de față, a constatat următoarele:

Prin Decizia nr. 241 de la 4 iulie

2016 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2016, Înalta Curte de Casație

și Justiție - Completul de 5 Judecători a respins, ca nefondat,

recursul declarat de A. împotriva Hotărârii nr. 14/J din 9 septembrie 2015

pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru

judecători în materie disciplinară.

În motivare,

s-a reținut că sancțiunea aplicată recurentei A. a fost în

mod judicios stabilită, avându-se în vedere nu numai gravitatea

încălcării normelor de procedură, conduita culpabilă

și maniera proprie în care aceasta a înțeles să-și

nesocotească atribuțiile profesionale, dar și repetabilitatea

acestor conduite, confirmată de sancțiunile disciplinare ce i-au fost

aplicate anterior, iar vechimea în profesie a judecătorului și

aprecierile pozitive obținute la evaluări nu pot să

îndreptățească aplicarea unei sancțiuni mai blânde, ci,

dimpotrivă,judecătorul în cauză ar fi trebuit, prin

experiența acumulată, să respecte normele de procedură

și principiile ce guvernează această activitate.

Împotriva

acestei decizii, la data de 30 septembrie 2016, A. a formulat contestație

în anulare, solicitând admiterea acesteia, anularea hotărârii atacate

și, pe fond, respingerea acțiunii promovate de Inspecția

Judiciară ca urmare a constatării nulității procedurii

disciplinare, invocând drept temei prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2

și art. 503 - 508 C. proc. civ.

În motivarea

contestației a arătat că, atât decizia contestată, cât

și Hotărârea nr. 14/J din 9 septembrie 2015 a Consiliului Superior al

Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară,

au fost pronunțate fără a se observa nulitatea procedurii

disciplinare cauzate de lipsa semnăturii petentei și a stabilirii

fără echivoc a manifestării de voință a acesteia în

sensul promovării acțiunii disciplinare față de

judecător, fiind incident principiul de drept „quodnullum est, nullum producit

effectum”.

Totodată,

contestatoarea a arătat că, în raport cu hotărârile

pronunțate în cauzele Ramos Nunes de Carvalho e SA vs. Portugalia și

Tato Marinho dos Santos Costa Alves dos Santos si Figueiredo vs. Portugalia,

instanța supremă era obligată să analizeze hotărârile

Consiliului Superior al Magistraturii cu luarea în considerare și a

chestiunilor de fapt, nu numai a celor de drept, fiind necesar a se analiza cât

de echitabil este a se ajunge la aplicarea unei sancțiuni de gravitatea

celei în speță, pe baza unei simple petiții anonime, lipsite de

argumentare în fapt și în drept.

Intimata

Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, cu respectarea termenului

prevăzut de art. 508 alin. (2) C. proc. civ., prin care a solicitat

respingerea contestației în anulare, deoarece dezlegarea dată

recursului nu este rezultatul unei erori materiale.

Analizând

contestația în anulare de față, Înalta Curte constată

că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Contestația

în anulare, cale de atac extraordinară, de retractare, este deschisă

exclusiv pentru situațiile prevăzute de art. 503 alin. (1) și (2)

C. proc. civ. potrivit cărora;

„(1)

Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci

când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul

când a avut loc judecata.

(2)

Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație

în anulare atunci când:

1.

hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o

instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor

referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase

excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se

pronunțe asupra acesteia;

dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3.

instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a

omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent

în termen;

4.

instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile

declarate în cauză.”

Art. 503 alin.

(2) pct. 2 C. proc. civ. deschide calea contestației în anulare atunci când

dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori de natură

procedurală, constând în omiterea sau confundarea unor elemente ori date

materiale, de o asemenea gravitate, încât a avut drept consecință

pronunțarea unei soluții greșite.

Prin urmare,

erorile materiale avute în vedere de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

sunt greșeli evidente de fapt, iar nu de judecată, de apreciere a

probelor sau de interpretare a dispozițiilor legale, condiție care nu

este îndeplinită în speță, contestatoarea exprimând critici

referitoare la modul de sesizare a Inspecției Judiciare și

legalitatea procedurii disciplinare.

Susținerea

privind omisiunea instanței de recurs de examinare a hotărârilor

pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, apreciate de

contestatoare ca fiind determinante în soluționarea pricinii, este

nefondată, întrucât ceea ce se sancționează prin această

cale extraordinară de atac este omisiunea cercetării unui motiv de

recurs, iar nu a argumentelor subsumate acestuia. Neînsușirea motivelor

invocate de contestatoare nu constituie motiv de contestație,

instanța fiind îndreptățită să grupeze argumentele

care i-au format convingerea pentru a răspunde la motivele de nelegalitate

printr-un considerent comun.

Decizia

contestată cuprinde analiza motivelor de fapt și de drept care au

format convingerea instanței de recurs, reținându-se îndeplinirea

cumulativă a condițiilor angajării răspunderii disciplinare

a contestatoarei A.

Împrejurarea

că partea nu este mulțumită de motivarea deciziei contestate nu

poate duce la deschiderea contestației în anulare într-un alt caz decât

cele limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ.

Pentru aceste

motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în

anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 241 din 4 iulie 2016,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție -

Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/1/2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondată, contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei

nr. 241 din 4 iulie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/1/2016.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 31 octombrie 2016.