ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2317/2008

Cererea de chemare în judecată 1.1. Obiect Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la 6 noiembrie 2003, reclamantele M.I. și I.M. au chemat în judecată pe pârâta S.N.R. SA pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună desființarea Deciziei nr. 107 din 3 octombrie 2003 emisă de pârâtă, obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafață de 3910 mp și o casă cu 6 camere, dependințe și anexe gospodărești situat în comuna Valea Călugărească, județ Prahova. 1.

În fapt În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că imobilul în litigiu a fost dobândit de tatăl reclamantelor prin actul de donație autentificat sub nr. 4432 din 11 octombrie 1946 și transcris sub nr. 5856/1946 la Tribunalul Prahova. În perioada guvernării comuniste acest imobil a fost preluat de stat abuziv, fără titlu. 1.

În drept Reclamantele au invocat în drept „Legea nr. 10/2001". 2. Întâmpinarea Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată întrucât petentele nu au făcut dovada modului în care imobilul a ieșit din proprietatea lui A.M. și nici dovada calității lor de persoane îndreptățite la restituire. S.N.R. SA este o societate de interes național iar terenul și construcția solicitate reprezintă o parte a Stației de Radiodifuziune Arionești, obiectiv prin intermediul căruia își desfășoară principalul obiect de activitate, transmisia programelor publice ale S.R.R.S.R.T. Amplasamentul stației de radiocomunicații, a pilonilor și antenelor nu s-a făcut în mod arbitrar ci pe baza unor măsurători, studii și documentații tehnice care asigură soluția tehnică pentru transmisia și recepția radio-tv. 3. Hotărârea primei instanțe 3.1. Soluția Prin sentința civilă nr. 237 din 16 februarie 2006 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis acțiunea, a dispus anularea deciziei nr. 107 din 3 octombrie 2003 emisă de S.N.R. SA. A constatat că reclamantele au calitatea de persoane îndreptățite în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001 cu privire la terenul de 3910 mp și a casei de locuit edificate pe acesta, situate în comuna Valea Călugărească, județ Prahova și a obligat-o pe pârâtă să le facă ofertă de despăgubire privitor la casă și teren. 3.2. Considerentele Prima instanță a reținut că imobilul solicitat a aparținut autorului direct al reclamantelor, I.A.M., în temeiul actului de donațiune autentificat sub nr. 44520 din 11 octombrie 1946 și transcris la Grefa Tribunalului Prahova sub nr. 5856 din 12 octombrie 1946. Calitatea reclamantelor de moștenitoare a numitului M.I. este dovedită prin certificatul de moștenitor nr. 1556 din 8 august 1994. Faptul că reclamantele nu ar fi făcut dovada modalității în care imobilul a ieșit din patrimoniul autorului lor, nu este un motiv de respingere a cererii.

Hotărârea instanței de apel 4.1. Soluția Prin decizia civilă nr. 446 din 20 iunie 2007 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamante, a schimbat în parte sentința în sensul că a obligat-o pe pârâtă să emită dispoziție de restituire în natură a imobilului conform expertizei F.R. A respins apelul declarat de pârâtă și a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței. 4.2. Considerentele Instanța de apel a reținut că reclamantele au tăcut dovada calității de persoană îndreptățită la restituire cu actul de donație transcris sub nr. 5856 din 12 octombrie 1946 și prin certificatul de moștenitor nr. 1566 din 8 august 1994. Calitatea de persoană îndreptățită a reclamantelor este dovedită și prin certificatul nr. 1115 din 2 decembrie 1996 a Direcției Județene Prahova a Arhivelor Naționale din care rezultă că M.A. a fost expropriat de imobilul în litigiu în anul 1948. Se poate dispune restituirea în natură a imobilului în litigiu deoarece nu s-a făcut dovada că acesta este afectat unei activități de utilitate publică iar din raportul de expertiză rezultă că instalațiile destinate activității de radiocomunicații nu sunt în interiorul imobilului și deci în situația restituirii în natură a acestuia nu este împiedicată desfășurarea acestei activități. Prima instanță a analizat pe larg excepția lipsei calității procesuale active. Critica privind excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei comunei Valea Călugărească este nefondată deoarece imobilul în litigiu se află în posesia pârâtei iar Primăria comunei Valea Călugărească nu are calitatea de unitate deținătoare. Imobilul teren nu face obiectul Legii nr. 18/1991 nefiind teren aflat în proprietatea cooperativelor agricole de producție pentru a face obiectul legii fondului funciar.

Recursul pârâtei 5.1. Motive Pârâta S.N.R. SA a declarat recurs, critica, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte: Deși instanța a arătat că reclamantele au calitate de persoane îndreptățite, în nicio încheiere și nici în dispozitivul hotărârii nu s-a arătat explicit că se respinge excepția lipsei calității procesuale active. Reclamantele nu au făcut dovada că proprietatea revendicată ar fi aparținut autorului lor, decretul de preluare fiind aplicat unei alte persoane. Imobilul, casă și teren, aparține S.N.R. care este o societate de utilitate publică înființată prin H.G. nr. 372/1998 prin reorganizarea regiei autonome în societate pe acțiuni. Terenul nu poate fi retrocedat pentru că preluarea s-a făcut în baza Decretului nr. 83/1949, act normativ ce a completat dispozițiile Legii nr. 187/1945, ambele acte normative fiind emise pentru înfăptuirea reformei agrare în România. In raport de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 contestația trebuia respinsă ca inadmisibilă. 5.2. Analiza făcută de instanța de recurs Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs și în raport de dovezile administrate înaintea instanțelor de fond, Înalta Curte a reținut următoarele: 1. Împrejurarea că prima instanță a omis să se pronunțe prin dispozitiv asupra excepției lipsei de calitate procesuală activă nu este de natură să-i producă recurentei nicio vătămare procesuală pentru ca, în condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., să fie anulată hotărârea. Instanța de apel a analizat această critică și s-a pronunțat asupra problemei calității de persoane îndreptățite la restituire a reclamantelor; 2. Nu este întemeiată nici critica privitoare la faptul că reclamantele nu ar fi făcut dovada că imobilul în litigiu a fost preluat de la autorul lor și că, deci, i-ar fi aparținut în proprietate. La fila 5 din dosarul de primă instanță a fost depus „actul de donațiune" autentificat sub nr. 44320 din 11 octombrie 1946 prin care A.M. dona fiului său I.A.M. „curtea cu casa și crama pe o suprafață de circa 3910 mp teren" în comuna Valea Călugărească, județ Prahova. În certificatul nr. 1115 din 2 decembrie 1996 emis de Arhivele Naționale, Direcția Județeană Prahova se arată că M.A. figurează „expropriat în comuna Valea Călugărească în anul 1949 cu 6,31 ha vie". Conform art. 24 din Legea nr. 10/2001, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. În aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar. În speță s-au făcut probe contrare de natură să înlăture prezumția privitoare la calitatea de proprietar a persoanei care figurează în actul de expropriere. Câtă vreme nu s-a dovedit că actul de donație ar fi fost anulat, efectele sale translative de proprietate se produc în continuare astfel încât moștenitoarele donatarului-reclamantele, potrivit certificatului de moștenitor nr. 1566 din 8 august 1994, au calitatea de persoane îndreptățite la restituire conform art. 3 din Legea nr. 10/2001; 3. în mod eronat instanța de apel a apreciat că imobilul, casă poate fi restituit în natură. Potrivit art. 4 din H.G. nr. 372 din 3 iulie 1998 privind înființarea S.N.R. SA prin reorganizarea RA R. , S.N.R. SA. își desfășoară activitatea în domeniul telecomunicațiilor, având ca obiect principal de activitate transportul și difuzarea cu mijloace radio a programelor naționale de radio și de televiziune, ca servicii de interes public național, precum și alte servicii în diferite benzi de frecvență alocate în acest scop în temeiul legii și al licențelor și autorizațiilor acordate de Ministerul Comunicațiilor ori de alt organ competent. Așadar, pârâta este o societate care prestează servicii de interes public național. Față de prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, conform cu care, în situația imobilelor având destinațiile arătate în anexa nr. 2 lit. a), care face parte integrantă din prezenta lege, necesare și afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, de învățământ, sănătate ori social-culturale, foștilor proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora li se restituie imobilul în proprietate cu obligația de a-i menține afectațiunea pe o perioadă de până la 3 ani, pentru cele arătate la pct. 3 din anexa nr. 2 lit. a), sau, după caz, de până la 5 ani de la data emiterii deciziei sau a dispoziției, pentru cele arătate la pct. 1, 2 și 4 din anexa nr. 2 lit. a) și ale anexei nr. 2 la lege, intenția legiuitorului nu a fost de a permite restituirea în natură a imobilelor destinate activităților desfășurate de pârâtă. În aceste condiții, dispunând restituirea în natură a construcției, instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001, motiv pentru care critica recurentei întrunește cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.; 4. Din certificatul nr. 1115 din 2 decembrie 1996 emis de Arhivele Naționale, Direcția Județeană Prahova rezultă că exproprierea autorului reclamantelor s-a făcut în baza Decretului nr. 83/1949, aspect necontestat de reclamante. Potrivit art. 39 din Legea nr. 18/1991, persoanele fizice ale căror terenuri agricole au fost trecute în proprietatea statului prin efectul Decretului nr, 83/1949, precum și al oricăror alte acte normative de expropriere, sau moștenitorii acestora pot cere reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de teren trecută în proprietatea statului, până la limita suprafeței prevăzute la art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945, de familie, indiferent dacă reconstituirea urmează a se face în mai multe localități sau de la autori diferiți, în termenul, cu procedura și în condițiile prevăzute la art.

Deoarece reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului trebuia făcută în condițiile impuse de Legea nr. 18/1991 devin incidente dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 conform cu care, nu intră sub incidența acestei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare. Stabilind că reclamantele au dreptul la măsuri reparatorii asupra terenului în sistemul Legii nr. 10/2001, ambele instanțe de fond au pronunțat soluții nelegale decurgând din aplicarea greșită a dispozițiilor enunțate anterior. Ca atare, și critica privitoare la teren este întemeiată pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Având în vedere cele mai sus arătate, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi admis recursul și hotărârea dată în apel va fi modificată în tot în sensul că va fi admis apelul pârâtei împotriva sentinței civile nr. 237 din 16 februarie 2006 a Tribunalului București, secția a V-a civilă. În temeiul art. 296 C. proc. civ., sentința va fi schimbată în parte, fiind respinsă cererea în privința terenului. Întrucât prima instanță a recunoscut reclamantelor dreptul la măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri bănești pentru construcție, în această parte sentința va fi păstrată. Apelul reclamantelor, care au solicitat restituirea în natură a casei și terenului preluate de la autorul lor, va fi respins ca nefondat.