ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2317/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2317/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând,

în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a

reținut următoarele:

judecată

1.1.

Obiect

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la 6

noiembrie 2003, reclamantele

M.I. și I.M. au chemat în

judecată pe

pârâta S.N.R. SA pentru ca instanța,

prin hotărârea ce o va pronunța, să

dispună desființarea Deciziei nr. 107 din 3

octombrie

2003 emisă de pârâtă, obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilului

compus din teren în suprafață de 3910 mp și o casă

cu 6 camere, dependințe și anexe gospodărești situat în comuna Valea

Călugărească, județ

Prahova.

1.2.

În fapt

În

motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că imobilul în litigiu a

fost

dobândit

de tatăl reclamantelor prin actul de donație autentificat sub nr. 4432 din 11

octombrie 1946 și

transcris sub nr. 5856/1946 la Tribunalul Prahova.

În

perioada guvernării comuniste acest imobil a fost preluat de stat abuziv, fără

titlu.

1.3. În drept

Reclamantele au invocat în

drept „Legea nr. 10/2001".

2.

Întâmpinarea

Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în

judecată întrucât petentele nu au făcut dovada modului în care imobilul a ieșit

din proprietatea

lui A.M. și nici dovada calității lor de persoane îndreptățite la

restituire.

S.N.R. SA este o

societate de interes național iar terenul și construcția solicitate reprezintă

o parte a Stației de

Radiodifuziune

Arionești, obiectiv prin intermediul căruia își desfășoară principalul

obiect

de activitate, transmisia programelor publice ale S.R.R.S.R.T.

Amplasamentul

stației de radiocomunicații, a pilonilor și antenelor nu s-a făcut

în mod arbitrar ci pe

baza unor măsurători, studii și documentații tehnice care asigură

soluția tehnică pentru transmisia și recepția

radio-tv.

3.

Hotărârea primei

instanțe

3.1.

Soluția

Prin sentința civilă nr. 237 din 16 februarie 2006 Tribunalul

București, secția a

V-a civilă, a admis acțiunea, a dispus anularea deciziei nr. 107 din 3

octombrie 2003

emisă de S.N.R. SA. A constatat că reclamantele au

calitatea de persoane

îndreptățite în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001 cu privire la terenul de

3910 mp și a casei de locuit edificate pe acesta, situate în comuna Valea

Călugărească, județ Prahova și a obligat-o pe pârâtă

să le facă ofertă de despăgubire privitor la casă și

teren.

3.2.

Considerentele

Prima instanță a reținut că imobilul solicitat a aparținut autorului

direct al reclamantelor, I.A.M., în temeiul actului de donațiune autentificat

sub nr.

44520

din 11 octombrie 1946 și transcris la Grefa Tribunalului Prahova sub nr. 5856

din 12 octombrie 1946.

Calitatea reclamantelor de moștenitoare a numitului M.I. este dovedită

prin

certificatul de moștenitor

nr. 1556 din 8 august 1994.

Faptul că reclamantele nu ar fi făcut dovada modalității în care

imobilul a ieșit

din patrimoniul autorului lor, nu este un motiv de respingere a

cererii.

4.1.

Soluția

Prin

decizia civilă nr. 446 din 20 iunie 2007 Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, a admis

apelul declarat de reclamante, a schimbat în parte sentința în sensul

că a obligat-o pe pârâtă

să emită dispoziție de restituire în natură a imobilului conform

expertizei F.R. A respins apelul declarat de

pârâtă și a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței.

4.2.

Considerentele

Instanța

de apel a reținut că reclamantele au tăcut dovada calității de persoană

îndreptățită la

restituire cu actul de donație transcris sub nr. 5856 din 12 octombrie 1946 și

prin certificatul de

moștenitor nr. 1566 din 8 august 1994. Calitatea de persoană îndreptățită a

reclamantelor este dovedită și prin

certificatul nr. 1115 din 2 decembrie 1996 a

Direcției

Județene Prahova a Arhivelor Naționale din care rezultă că M.A. a fost

expropriat

de imobilul în litigiu în anul 1948.

Se poate dispune restituirea în natură a imobilului în litigiu deoarece

nu s-a făcut

dovada că acesta

este afectat unei activități de utilitate publică iar din raportul de expertiză

rezultă că instalațiile destinate activității de radiocomunicații nu sunt în

interiorul imobilului și deci în situația

restituirii în natură a acestuia nu este împiedicată

desfășurarea

acestei activități.

Prima instanță a

analizat pe larg excepția lipsei calității procesuale active.

Critica privind excepția lipsei calității

procesuale pasive a Primăriei comunei Valea Călugărească este nefondată deoarece

imobilul în litigiu se află în posesia pârâtei iar

Primăria comunei Valea Călugărească nu are

calitatea de unitate deținătoare.

Imobilul teren nu

face obiectul Legii nr. 18/1991 nefiind teren aflat în

proprietatea cooperativelor agricole de producție pentru a face obiectul

legii fondului

funciar.

5.1.

Motive

Pârâta

S.N.R. SA a declarat recurs, critica,

întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

vizând următoarele aspecte:

Deși instanța a

arătat că reclamantele au calitate de persoane îndreptățite, în nicio încheiere

și nici în dispozitivul hotărârii nu s-a arătat explicit că se respinge

excepția lipsei calității procesuale active.

Reclamantele nu au

făcut dovada că proprietatea revendicată ar fi aparținut

autorului lor, decretul de preluare fiind aplicat

unei alte persoane.

Imobilul, casă și

teren, aparține S.N.R. care este o societate de utilitate

publică înființată prin H.G. nr. 372/1998 prin

reorganizarea regiei

autonome în societate pe acțiuni.

Terenul nu poate fi

retrocedat pentru că preluarea s-a făcut în baza Decretului

nr. 83/1949, act normativ ce a completat

dispozițiile Legii nr. 187/1945, ambele acte normative fiind emise pentru

înfăptuirea reformei agrare în România. In raport de

dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001

contestația trebuia respinsă ca inadmisibilă.

5.2.

Analiza făcută

de instanța de recurs

Analizând

hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs

și în raport de

dovezile administrate înaintea instanțelor de fond, Înalta Curte a reținut

următoarele:

asupra excepției lipsei de calitate procesuală activă nu este de natură să-i

producă recurentei

nicio vătămare procesuală pentru ca, în condițiile art. 105 alin. (2) C.

proc. civ., să fie

anulată

hotărârea.

Instanța de

apel a analizat această critică și s-a pronunțat asupra problemei calității de

persoane îndreptățite la restituire a reclamantelor;

nici critica privitoare la faptul că reclamantele nu ar fi făcut dovada că

imobilul în litigiu a fost preluat de la autorul lor și că, deci, i-ar fi

aparținut în proprietate.

La fila 5 din dosarul

de primă instanță a fost depus „actul de donațiune"

autentificat sub nr. 44320 din 11 octombrie 1946

prin care A.M. dona fiului

său

I.A.M. „curtea cu casa și crama pe o suprafață de circa 3910 mp teren"

în

comuna Valea Călugărească, județ Prahova.

În certificatul nr.

1115 din 2 decembrie 1996 emis de Arhivele Naționale,

Direcția Județeană Prahova se arată că M.A. figurează „expropriat în

comuna

Valea Călugărească în anul 1949 cu 6,31 ha vie".

Conform

art. 24 din Legea nr. 10/2001, în absența unor probe contrare, existența

și, după caz, întinderea dreptului de

proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de

autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a

pus în executare măsura preluării abuzive. În

aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența

unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de

autoritate prin

care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare

măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de

proprietar.

În

speță s-au făcut probe contrare de natură să înlăture prezumția privitoare la

calitatea de proprietar

a persoanei care figurează în actul de expropriere. Câtă vreme nu

s-a dovedit că actul de donație ar fi fost

anulat, efectele sale translative de proprietate

se produc în continuare astfel încât moștenitoarele

donatarului-reclamantele, potrivit

certificatului de moștenitor nr. 1566

din 8 august 1994, au calitatea de persoane îndreptățite la restituire conform

art. 3 din Legea nr. 10/2001;

3.

în mod eronat instanța de apel a apreciat că imobilul, casă poate fi restituit

în

natură.

Potrivit art.

4 din H.G. nr. 372 din 3 iulie 1998 privind înființarea S.N.R. SA prin

reorganizarea RA R.

, S.N.R. SA. își

desfășoară activitatea în domeniul

telecomunicațiilor, având ca obiect principal de

activitate transportul și difuzarea cu mijloace radio a programelor

naționale de radio și de televiziune, ca servicii de interes public național,

precum și alte servicii în diferite benzi de frecvență alocate în acest scop în

temeiul legii și al licențelor și autorizațiilor

acordate de Ministerul Comunicațiilor ori de alt organ competent.

Așadar, pârâta este o societate

care prestează servicii de interes public național.

Față

de prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, conform cu care, în

situația imobilelor având destinațiile

arătate în anexa nr. 2 lit. a), care face parte

integrantă din prezenta lege, necesare și afectate exclusiv și

nemijlocit activităților de interes public, de învățământ, sănătate ori

social-culturale, foștilor proprietari sau, după

caz, moștenitorilor acestora li se restituie imobilul în proprietate cu

obligația de a-i

menține afectațiunea pe o perioadă de până la 3 ani,

pentru cele arătate la pct. 3 din

anexa nr.

2 lit. a), sau, după caz, de până la 5 ani de la data emiterii deciziei sau a

dispoziției, pentru cele arătate la pct. 1, 2 și 4 din anexa nr. 2 lit. a) și

ale anexei nr. 2

la lege, intenția

legiuitorului nu a fost de a permite restituirea în natură a imobilelor

destinate

activităților desfășurate de pârâtă.

În aceste condiții, dispunând restituirea în natură a construcției,

instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001,

motiv pentru care critica

recurentei

întrunește cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.;

4.

Din certificatul nr. 1115 din 2 decembrie 1996 emis de Arhivele Naționale,

Direcția Județeană

Prahova rezultă că exproprierea autorului reclamantelor s-a făcut în

baza Decretului nr. 83/1949, aspect

necontestat de reclamante.

Potrivit art.

39 din Legea nr. 18/1991, persoanele fizice ale căror terenuri

agricole au fost trecute în proprietatea statului

prin efectul Decretului nr, 83/1949, precum și al oricăror alte acte normative

de expropriere, sau moștenitorii acestora pot

cere reconstituirea

dreptului de proprietate pentru suprafața de teren trecută în

proprietatea statului, până la limita suprafeței

prevăzute la art. 3 lit. h) din Legea nr.

187/1945, de familie,

indiferent dacă reconstituirea urmează a se face în mai multe

localități sau de la autori diferiți, în

termenul, cu procedura și în condițiile prevăzute la

art. 9.

Deoarece reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului

trebuia făcută în condițiile impuse de Legea nr. 18/1991 devin incidente

dispozițiile art. 8 din Legea

nr. 10/2001 conform cu care, nu intră sub incidența

acestei legi terenurile situate în

extravilanul localităților la data preluării

abuzive sau la data notificării, precum și cele

al căror regim juridic este reglementat prin Legea

fondului funciar nr. 18/1991,

republicată,

cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru

reconstituirea dreptului de proprietate asupra

terenurilor agricole și celor forestiere,

solicitate potrivit

prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu

modificările și completările ulterioare.

Stabilind

că reclamantele au dreptul la măsuri reparatorii asupra terenului în

sistemul Legii nr. 10/2001, ambele instanțe

de fond au pronunțat soluții nelegale

decurgând

din aplicarea greșită a dispozițiilor enunțate anterior. Ca atare, și critica

privitoare

la teren este întemeiată pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Având

în vedere cele mai sus arătate, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

va fi admis recursul și hotărârea dată în apel va fi modificată în tot în

sensul

că

va fi admis apelul pârâtei împotriva sentinței civile nr. 237 din 16 februarie

2006 a

Tribunalului București,

secția a V-a civilă.

În

temeiul art. 296 C. proc. civ., sentința va fi schimbată în parte, fiind

respinsă cererea în privința terenului. Întrucât prima instanță a recunoscut

reclamantelor dreptul

la măsuri

reparatorii sub formă de despăgubiri bănești pentru construcție, în această

parte sentința va fi păstrată.

Apelul reclamantelor, care au solicitat restituirea în natură a casei și

terenului

preluate de la autorul

lor, va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta S.N.R. SA împotriva deciziei civile

nr. 446 din 20 iunie 2007 a Curții de Apel București, s

ecția a IV-a civilă, și în consecință:

Modifică

în tot decizia în sensul că admite apelul declarat de pârâtă împotriva

sentinței civile nr.

237 din 16 februarie 2006 a Tribunalului București, secția a V-a

civilă.

Schimbă în parte sentința în

sensul că respinge cererea în privința terenului.

Respinge ca nefondat

apelul declarat de reclamantele M.I. și I.M. împotriva aceleiași sentințe.

Păstrează celelalte dispoziții

ale sentinței.

Irevocabilă.