ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6936/2008

Asupra recursurilor de

față;

Din

examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 547 din 3 decembrie

2007 Tribunalul Brașov a respins acțiunea formulată de reclamanții V.A.M.,

V.D., V.G.D., V.L., V.V. în contradictoriu cu pârâții P.A., P.R., N.S. și

Municipiul Brașov prin Primar.

Prima instanță a

reținut că imobilul în litigiu, compus din construcție și

teren,

situat în Brașov, constituie proprietatea tabulară actuală a Statului Român în

baza Decretului nr. 92/1950, iar prin sentința civilă nr. 386 din 17 octombrie

2003 a Tribunalului Brașov a fost admisă în parte acțiunea formulată de V.V.,

autorul reclamanților, decedat 5 octombrie 2006, în contradictoriu cu SC Rial

SRL, N.S. și P.R. și s-a constatat că imobilul a trecut în proprietatea

statului fără titlu valabil, iar actele translative de proprietate prin care

pârâții N.S. și P.R. au dobândit drepturile asupra celor două apartamente

cumpărate în bata Legii 112/1995 sunt valabile, neexistând cauze de nulitate în

privința acestora.

În raport de cele arătate, instanța a mai

reținut că există un conflict de titluri pe care l-a soluționat în temeiul

legislației civile române, în contextul creat prin intrarea în vigoare a Legii

10/2001, ce reglementează regimul juridic al imobilelor preluate abuziv. In

acest cadru, s-a reținut că autorul reclamanților a formulat notificare, deci a

parcurs procedura

specială prevăzută de

Legea 10/2001 și a contestat, ulterior, decizia emisă

de unitatea

deținătoare. De asemenea, a recurs și la posibilitatea legală de a solicita

constatarea nulității contractelor de vânzare cumpărare încheiate de foștii

chiriași în baza Legii 112/1995, cererea întemeiată pe art. 46 din Legea

10/2001 fiind respinsă.

Cum valabilitatea titlurilor pârâților a fost

constatată prin hotărâre judecătorească irevocabilă, nu s-a putut reține

susținerea reclamanților potrivit căreia titlurile pârâților ar fi mai puțin

caracterizate. A adopta un raționament contrar ar însemna a nega finalitatea

legii speciale, nr. 10/2001, care vizează conservarea drepturilor legal

dobândite de terți.

Reclamanții au invocat ca temei de drept al

cererii și prevederile art. 1 alin. (1) din Primul Protocol adițional la

Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și

a Libertăților Fundamentale, care prevede că orice persoană are

dreptul

la respectarea bunurilor sale și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa

decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege.

În cadrul acestei

abordări au fost avute în vedere nu doar dispozițiile

alin.

(1) art. 1 din Primul Protocol, ci și cele ale art. 2, potrivit cu care

dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile

pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform

interesului general.

Astfel, prin edictarea Legii 10/2001,

legiuitorul a urmărit nu doar restituirea proprietăților preluate abuziv, ci și

reglementarea definitivă a situației juridice a acestei categorii de imobile,

inclusiv prin limitarea în timp a posibilității de revendicare și de atacare a

actelor translative de proprietate încheiat între Stat și terțe persoane, cu

consecințe deosebit de importante asupra stabilității siguranței circuitului

civil, deoarece o interpretare contrară ar conduce la perpetuarea situației

incerte a acestor imobile, de natură a influența în mod negativ însăși evoluția

raporturilor juridice de proprietate.

În speță, sunt îndeplinite condițiile de

legalitate, proporționalitate, previzibilitate și caracter legitim ale

ingerinței Statului în exercitarea dreptului de proprietate, iar reclamanților

li s-au acordat, pe calea prevăzută de Legea 10/2001, prin hotărâre

judecătorească irevocabilă, compensațiile echitabile cuvenite celor cărora nu

li se pot restitui în natură imobilele ce fac obiectul acestui act normativ.

Împotriva sentinței au declarat apel

reclamanții și pârâții P.R., P.A. și N.S.

În dezvoltarea criticilor, reclamanții au

arătat că instanța a ignorat faptul că și-au păstrat calitatea de proprietari

ai imobilului, împrejurare care ar fi trebuit să conducă la compararea titlului

lor cu cel al pârâților. De asemenea, greșit s-a reținut existența autorității

de lucru judecat derivată din sentința civilă a nr. 6223/2000 a Judecătoriei

Brașov și s-a aplicat, tot greșit, art. 1 din Primul Protocol.

Apelul pârâților s-a referit la faptul că în

mod greșit s-a respins excepția autorității de lucru judecat, față de sentința

nr. 386/2003 a Tribunalului Brașov, pe considerentul că nu există identitate de

părți.

Curtea de Apel Brașov, prin decizia civilă nr.

28 R din 6 martie 2008 a respins ambele apeluri.

Referitor la

apelul reclamanților s-a reținut că prima instanță a motivat

pe larg de ce nu se poate proceda la compararea titlurilor, prin

raportare la dispozițiile Legii 10/2001 care, pe lângă principiul restituirii

în natură a imobilelor preluate abuziv recunoaște și regula conservării

drepturilor legal de către terți asupra acestor imobile.

Nici cea de-a doua critică nu a fost reținută,

întrucât prima instanță a dat valoare doar prezumției de lucru judecat ce

rezultă din sentința nr. 386/2003 a Tribunalului Brașov.

Dispozițiile alin. (1) al art. 1 din Primul

Protocol au fost analizate prin raportare al dispozițiile alin. (2) al

aceluiași articol, care recunosc dreptul

statelor

de a adopta reglementările pe care le consideră necesare pentru a

proteja

folosința bunurilor proprietatea cetățenilor lor.

Cât privește apelul pârâților, prin care

aceștia tind la respingerea acțiunii reclamanților sub protecția autorității de

lucru judecat a sentinței civile nr. 386/2003 a Tribunalului Brașov, astfel cum

a reținut și prima instanță, în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 1201

C. civ., lipsind identitatea părților.

Împotriva deciziei instanței de apel au

declarat recurs reclamanții și pârâții P.R. și P.A.

În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanții au solicitat casarea deciziei

atacate și admiterea acțiunii în revendicare prin comparare de titluri întrucât

instanța de apel a reținut limitarea în timp, prin edictarea Legii 10/2001, a

posibilității de revendicare a imobilului. Trebuia analizată privarea

reclamanților de bunul lor, realizată prin vânzarea acestuia către un terț de

bună credință și prin absența despăgubirilor, contrară art. 1 din Primul

Protocol.

Pârâții și-au întemeiat recursul tot pe dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea în parte a deciziei

atacate și admiterea excepției autorității de lucru judecat prin raportare a

sentința civilă nr. 386/2003 a Tribunalului Brașov.

Recursurile nu

sunt fondate.

Instanța a analizat posibilitatea comparării

titlurilor de proprietate în funcție de cadrul legal existent la data

sesizării, respectiv de dispozițiile legii speciale nr. 10/2001.

Astfel, din interpretarea prevederilor art. 46

al acestei legi, care au instituit o măsură de protecție a foștilor chiriași

cumpărători de bună credință ai imobilelor, rezultă că actul de vânzare

cumpărare încheiat cu statul este valabil, deci dreptul exclusiv de proprietate

aparține cumpărătorului și, pe cale de consecință, într-o eventuală acțiune în

revendicare, nu se mai poate opera cu soluția clasică a comparării titlurilor

de proprietate.

În speță, imobilul

revendicat a fost dobândit inițial de reclamanți, prin

convenție,

apoi de către stat în baza Decretului nr. 92/1950 și, în final, de către

pârâți, în calitate de chiriași, în temeiul Legii 112/1995 și a contractelor de

vânzare cumpărare cu statul și consolidate prin sentința civilă nr. 386/2003 a

Tribunalului Brașov, care a recunoscut valabilitatea lor.

Dovada

proprietății imobiliare prin titluri este absolută, dacă dreptul a

fost dobândit în mod originar (uzucapiunea, legea) și relativă atunci

când provine în mod derivat, prin convenție.

Compararea titlurilor vizează numai ipoteza în

care părțile produc titluri derivate, care emană de la autori diferiți și care

nu au nici o legătură între ele.

În succesiunea lor, titlurile prezentate de

părți în speță sunt într-o strânsă legătură, bazată mai întâi pe existența unui

autor comun care a transmis derivat, prin convenție, proprietatea, iar apoi pe

intervenția legii, care, originar, a dispus preluarea bunului în proprietatea

statului și prin

convenție, înstrăinarea

către chiriași. Absența unor autori diferiți și prezența

titlurilor

originare invocate de pârâți, face imposibilă compararea titlurilor. Acest

aspect a fost avut în vedere și de legiuitor, care prin dispozițiile art. 46 al

Legii 10/2001 a instituit măsura de protecție a chiriașilor, iar situația nu se

va putea clarifica decât prin schimbarea cadrului legal.

În considerentele deciziei atacate s-a reținut

și că reclamanții au parcurs procedura specială instituită de Legea 10/2001

pentru obținerea măsurilor reparatorii cuvenite pentru imobilul în litigiu. De

asemenea, au solicitat și constatarea nulității contractelor de vânzare cumpărare

încheiate de foștii chiriași, conform art. 46 din Legea 10/2001.

Prin acțiunea de față reclamanții revendică

același imobil , pe calea dreptului comun, prin compararea titlurilor de

proprietate.

Potrivit principiului

electa una via non

datur recursus ad alteram

partea care are cel puțin două căi de realizare a

unui drept pretins trebuie să opteze pentru exercitarea uneia dintre ele.

Rațiunea acestui principiu este aceea de a preîntâmpina obținerea unei duble

reparații. Or reclamanții, după ce au obținut măsurile reparatorii edictate de

Legea 10/2001, prin hotărâre irevocabilă, prin acțiunea de față tind să obțină

și restituirea în natură a imobilului în urma comparării titlurilor de

proprietate.

Nu se poate reține nici critica inserată în

motivarea recursului formulat de către pârâți.

Autoritatea de lucru judecat, din punct de

vedere procesual,

îndeplinește două

funcții, una de excepție și alta de prezumție. Ceea ce s-a

reținut în cauză și în mod corect, este funcția

de prezumție a autorității de lucru judecat, în sensul că ceea ce s-a constatat

printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă nu poate fi contrazis de o altă

hotărâre, teză exprimată prin adagiul

res judicata pro veritate habetur

.

Identitatea ce se cere a exista între cele două judecăți este aceea a

chestiunii litigioase, care se impune a primi aceeași soluție în scopul de a se

realiza o administrare uniformă a justiției.

În speță, nu se poate reține funcția de

excepție a autorității de lucru judecat întrucât nu este îndeplinită condiția

triplei identități de obiect, cauză și părți instituită de prevederile art.

1201 C. civ.

Față de aceste

considerente recursurile se privesc ca nefondate și se

vor

respinge în consecință.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de

reclamanții V.A.M., V.D., V.G.D., V.L., V.V. și de pârâții P.A. și P.R.

împotriva deciziei nr. 28 R din 6 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel

Brașov, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2008.