ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 538/2007

Asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 134 din 28 iunie 2006, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr. 204/2006, a fost condamnat inculpatul U.D.G., la pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de dispozițiile art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a), c) și e) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 75 lit. c) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. În condițiile și pe durata prevăzută de dispozițiile art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 64 lit. a teza a Iit. a) și lit. b) C. pen. În baza dispozițiilor art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, începând cu data de 2 ianuarie 2006 și până la zi, iar în temeiul dispozițiilor art. 350 C. proc.

pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului. S-a luat act că partea vătămată R.G. nu s-a constituit parte civilă în cauză. S-au admis cererile pentru despăgubiri formulate de C.A.S. Iași și C.A.S. Neamț și a fost obligat inculpatul să achite către C.A.S. Iași suma de 1311,66 RON și către C.A.S. Neamț suma de 359,61 RON, cheltuieli de spitalizare și transport, sume pe care inculpatul trebuie să le achitate în solidar cu T.M. și partea responsabilă civilmente B.D., așa cum s-a stabilit prin sentința penală nr. 9/ P din 18 ianuarie 2006 a Tribunalului Neamț, sume ce vor fi actualizate la data executării. În baza dispozițiilor art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 250 RON.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că partea vătămată R.G. locuiește singură la marginea satului Rocna, comuna Icușești, județul Neamț, iar în noaptea de 8 octombrie 2004, inculpații U.D.G. și T.M., după ce au consumat băuturi alcoolice la un bar, au hotărât, de comun acord, să meargă la locuința părții vătămate și să sustragă bunuri. La o intersecție de drumuri, cei doi s-au întâlnit cu P.I.F., căruia inculpatul U.D.G. i-a cerut să-i urmeze, amenințându-1 cu bătaia. Pe drum, inculpatul U.D.G. i-a exlicat lui P.I.F. că trebuie să asigure paza, în timp ce el și inculpatul T.M. vor fura bunuri de la partea vătămată. De frică, P.I.F. i-a urmat pe inculpați, au trecut prin grădina vecinei părții vătămate, în care au intrat printr-o spărtură de gard, cei 2 inculpați au pătruns în curtea părții vătămate, iar P.I.F.

a rămas de pază în grădina lui I.V. În curtea locuinței părții vătămate, inculpatul U.D.G. a desfiletat becul care ilumina curtea, a răsturnat trei saci de rafie în care se afla porumb și fasole, pe care i-a luat cu el și împreună cu inculpatul T.M., au plecat spre poiata păsărilor. Inculpatul U.D.G. a intrat în poiată, iar inculpatul T.M. a rămas la ușă, cu sacii pregătiți să introducă păsările furate. întrucât păsările au început să facă zgomot, partea vătămată s-a trezit și văzând că lumina de afară este stinsă, a încercat să iasă din bucătăria în care dormea. Acțiunile sale au fost sesizate de inculpatul T.M., care 1-a avertizat pe inculpatul U.D.G. Aceasta a luat parul cu care fusese închisă ușa de la poiată și, în momentul în care partea vătămată se pregătea să iasă în curte, 1-a lovit cu parul după cap. Apoi a împins pe partea vătămată în interior, a încuiat ușa bucătăriei, pentru a o împiedica să iasă și să-i vadă.

După acest moment, inculpatul U.D.G. a revenit la poiată și și-a continuat activitatea, furând 23 de păsări, pe care le-a pus în saci, după care a plecat de la locul faptei, împreună cu inculpatul T.M. în drumul lor, l-au întâlnit pe numitul N.I., care se deplasa cu autoturismul căruia inculpații i-au oferit spre vânzare nouă păsări, contra sumei de 50 RON, lucru cu care acesta a fost de acord. A reținut instanța de fond că, din probele administrate, rezultă că partea vătămată a stat mai mult timp în stare de inconștiență, iar când și-a revenit, a încercat să deschidă ușa bucătăriei și a constat că este încuiată. Dimineața a fost auzit de un vecin, V.F., care a ajutat-o să iasă din locuință și să sesizeze organele de poliție.

în urma loviturii primite, partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 85-90 zile de îngrijiri medicale, fiind internat în Spitalul Sfânta Treime din Iași cu diagnosticul de fractură „odontoidă tip II", deplasată anterior și impotență funcțională a coloanei vertebrale, suferind o intervenție chirurgicală. Pe tot parcursul procesului penal, inculpatul U.D.G. a recunoscut doar că l-a lovit pe R.G., deoarece acesta a refuzat să-i dea banii pe care-i datora pentru munca prestată, iar cu privire la păsări, a susținut că acestea au fost furate de T.M. și P.I.F.

Instanța de fond a apreciat că susținerile inculpatului nu sunt susținute de probatoriul administrat în cauză, respectiv declarațiile inculpatului T.M., care a relatat în detaliu, modul de comitere a faptei și activitatea infracțională desfășurată de inculpatul U.D.G., în sensul că acesta a lovit partea vătămată și a sustras păsările din poiată, situație de fapt confirmată și de P.I.F., motiv pentru care declarația inculpatului U.D.G. a fost considerată nesinceră și înlăturată.

A reținut instanța de fond că fapta inculpatului de a sustrage bunuri de la partea vătămată, împreună cu minorul T.M., pe timp de noapte, dintr-o dependință a locuinței părții vătămate, prin exercitarea de violențe, în urma căreia a suferit leziuni ce au necesitat 85-90 zile îngrijiri medicale întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzută de dispozițiile art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a), c) și e) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 75 lit. c) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de fond a reținut că, la data comiterii faptei, inculpatul se afla în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen., întrucât prin sentința penală nr. 233 din data de 20 aprilie 2001 a Judecătoriei Roman a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, fiind arestat la data de 19 noiembrie 2000 și liberat la data de 2 aprilie 2003, restul de pedeapsă rămas neexecutat fiind de 371 zile. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț nr. 894/P/2004 din 10.03.2005 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului T.M. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului P.I.F., cauza fiind disjunsă față de inculpatul U.D.G., întrucât acesta s-a sustras de la urmărirea penale.

Prin sentința penală nr. 9/ P din 18.01.2006 a Tribunalului Neamț, față de inculpatul minor T.M. s-a luat măsura educativă a internării într-un centru de reeducare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de dispozițiile art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a), c) și e) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 99 C. pen. Împotriva sentinței penale mai sus menționate a declarat apel inculpatul U.D.G., invocând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii apelate, întrucât acesta nu a comis infracțiunea de tâlhărie. Prin decizia penală nr. 346 din 14.11.2006, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, a fost admis apelul declarat de inculpat numai sub aspectul laturii civile a cauzei, în sensul obligării acestuia la plata despăgubirilor civile către spitale la care partea vătămată a efectuat tratamentele și nu către casele de asigurare socială, așa cum a dispus instanța de fond.

A reținut instanța de apel că situația de fapt și de drept, este conformă probatoriului administrat atât în cursul urmăririi penale cât și al cercetării judecătorești, vinovăția inculpatului fiind dovedită cu declarațiile părții vătămate, planșele foto depuse la dosarul de urmărire penală, certificatul medico-legal nr. 723 din 2 noiembrie 2004, foaia de observație clinică de la unitatea spitalicească unde a fost internată partea vătămată, declarațiile martorilor audiați în cauză, respectiv H.F., H.Z., P.I.F., T.M., care confirmă situația de fapt așa cum a fost reținută.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de apel a reținut că s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei comise, modalitatea și urmarea produsă, valorile sociale ale cărora li s-a adus atingere, valoarea prejudiciului, vârsta inculpatului, starea de recidivă postexecutorie în care acesta se afla la data săvârșirii infracțiunii, în raport de care pedeapsa aplicată a fost judicios apreciată, neimpunându-se o reducere a acesteia. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de apel a reținut că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, așa încât nu se poate pronunța în privința eventualului prejudiciu cauzat în dauna acesteia.

În privința cheltuielilor de spitalizare și transport, C.A.S. Iași și C.A.S. Neamț s-au constituit părți civile în cauză, motiv pentru care inculpatul a fost obligat la plata acestor cheltuieli. însă, potrivit dispozițiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, modificat prin O.U.G. nr. 72/2006, persoanele care prin faptele lor aduc daune altei persoane, răspund potrivit legii și au obligația de a repara prejudiciul cauzat furnizorilor de servicii medicale reprezentând cheltuieli de asistență medicală acordate, în speță fiind parte civilă Spitalul de Urgență Sfânta Treime' Iași și Serviciul de Ambulantă Neamț. Împotriva acestei hotărâri, inculpatul a declarat recurs, fără a arăta în scris care sunt motivele de recurs.

În concluziile orale, apărătorul recurentului inculpat a criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei condamnări a acestuia, întrucât probele administrate nu fac dovada vinovăției inculpatului, impunându-se achitarea sa, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. În cazul în care nu se acceptă această apărare a sa, a solicitat să se constate că fapta săvârșită este cea prevăzută de dispozițiile art. 180 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 211 C. pen. În subsidiar, a criticat hotărârile atacate pentru aplicarea greșită a prevederilor art. 72 C. pen., pedeapsa aplicată fiind greșit individualizată, fără a ține cont de criteriile prevăzute de lege.

Recurentul inculpat nu a încadrat juridic criticile formulate. Înalta Curte constată că, susținerile recurentului inculpat referitoare la nevinovăția sa, expuse cu ocazia susținerii recursului, vizează de fapt aprecierea instanței de fond și de apel cu privire la starea de fapt stabilită, care ar fi contrară actelor și probelor de la dosar, critică ce se încadrează în cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. Critica formulată de recurentul inculpat referitoare la greșita încadrare juridică dată faptei pentru care a fost condamnat se încadrează în cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. Critica formulată de recurentul inculpat referitoare la greșita individualizarea judiciară a pedepsei se încadrează în cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 punctul 14 C. proc.

pen. Prealabil analizării motivelor de recurs, Înalta Curte constată că deși inculpatul nu s-a conformat dispozițiilor art. 385 10 C. proc. pen., referitoare la motivarea recursului, criticile invocate se încadrează în cazurile de casare care pot fi luate în considerare de instanță din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. și, în consecință, vor fi analizate. Analizând legalitatea hotărârii recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, cât privește cazurile de casare ce se impun a fi analizate astfel, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul declarat de inculpat nu este fondate pentru considerentele ce succed: Referitor la primul motiv de recurs ce se încadrează în cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen., Înalta Curte constată că, situația de fapt stabilită de instanța de fond și confirmată de instanța de apel, are la bază o apreciere corectă și judicioasă a probelor administrate. Astfel, din analiza probelor administrate rezultă că, în noaptea de 8 octombrie 2004, inculpații U.D.G. și T.M., după ce au consumat băuturi alcoolice la un bar, au hotărât, de comun acord, să meargă la locuința părții vătămate R.G. și să sustragă bunuri. în drumul lor, s-au întâlnit cu martorul P.I.F., căruia inculpatul U.D.G. i-a cerut să-i urmeze, amenințându-l cu bătaia. După ce au pătruns în curtea părții vătămate, inculpatul U.D.G. s-a deplasat la poiată, pentru a sustrage păsări. Întrucât păsările au făcut zgomot, partea vătămată a încercat să iasă din bucătăria unde dormea, moment în care inculpatul U.D.G.

l-a lovit cu parul cu care fusese închisă ușa de la poiată, l-a împins în interior, a încuiat ușa bucătăriei, iar inculpații și-au continuat activitatea. Ca urmare a loviturii primite, partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 85-90 zile de îngrijiri medicale, fiind internat în Spitalul Sfânta Treime din Iași cu diagnosticul de fractură „odontoidă tip II", deplasată anterior și impotență funcțională a coloanei vertebrale, suferind o intervenție chirurgicală. Pe parcursul procesului penal, recurentul inculpat U.D.G. a recunoscut doar că a lovit partea vătămată, mobilul fiind însă altul, respectiv refuzul acesteia să-i dea banii pe care-i datora pentru munca prestată, iar cu privire la păsări, a susținut că au fost furate de T.M.

și P.I.F. Înalta Curte constată că susținerile recurentului inculpat sunt în contradicție cu probatoriul administrat în cauză, respectiv declarațiile inculpatului T.M., care a relatat în detaliu, modul de comitere a faptei și activitatea infracțională desfășurată de inculpatul U.D.G., situație de fapt confirmată și de martorul P.I.F., declarațiile părții vătămate, planșele foto depuse la dosarul de urmărire penală, certificatul medico-legal nr. 723 din 2 noiembrie 2004, foaia de observație clinică de la unitatea spitalicească unde a fost internată partea vătămată, declarațiile martorilor audiați în cauză, respectiv H.F., H.Z., care confirmă situația de fapt așa cum a fost reținută. Or, potrivit dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc.

pen., probele nu au valoare dinainte stabilită, aprecierea fiecărei probe urmând a fî făcută pe baza examinării tuturor probelor administrate. În același sens, conform dispozițiilor art. 69 alin. (1) C. proc. pen., declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Dând eficiență acestor principii prevăzute de legea procesual penală, în mod corect instanțele au apreciat că declarațiile date de inculpat nu se coroborează cu celelalte probe, urmând a fi înlăturate. Față de aspectele prezentate în analiza primului motiv de recurs, ca o consecință a respingerii acestuia, Înalta Curte constată că și cel de-al doilea motiv de recurs, referitor la greșita încadrare juridică dată faptei reținute în sarcina sa, urmează să primească aceeași soluție.

Așa cum rezultă din probele dosarului, fapta inculpatului de a sustrage bunuri, împreună cu minorul T.M., pe timp de noapte, dintr-o dependință a locuinței părții vătămate, prin exercitarea de violențe, în urma căreia a suferit leziuni ce au necesitat 85-90 zile îngrijiri medicale întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzută de dispozițiile art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a), c) și e) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 75 lit. c) C. pen. Chiar în cazul în care din probele administrate ar fi rezultat că partea vătămată ar fi datorat recurentului inculpat o sumă de bani, acțiunea acestuia de a pătrunde în imobilul părții vătămate fără consimțământul său, luând bunuri din imobilul părții vătămate, în scopul însușirii pe nedrept, prin mijloace violente, constituie elementele infracțiunii de tâlhărie și nicidecum ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de dispozițiile art. 180 alin. (2) C. pen.

Prin urmare, critica din recurs vizând greșita încadrare juridică dată faptei pentru care recurentul inculpat a fost trimis în judecată, urmează să fie respinsă, ca neîntemeiată. Cât privește critica privitoare la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, ce se încadrează în cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în cadrul acestui proces, instanța de fond a aplicat judicios dispozițiile art. 72 C. pen.

și a avut în vedere că la data comiterii faptei, recurentul inculpat se afla în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen., întrucât prin sentința penală nr. 233 din data de 20 aprilie 2001 a Judecătoriei Roman a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, fiind arestat la data de 19 noiembrie 2000 și liberat la data de 2 aprilie 2003, restul de pedeapsă rămas neexecutat fiind de 371 zile, gradul de pericol social ridicat al infracțiunii comise, natura și importanța deosebită a relațiilor sociale afectate, orientându-se către o pedeapsă care să fie în măsură să contribuie la îndreptarea comportamentului acestuia și să asigure realizarea funcțiilor de constrângere și reeducare, precum și a scopului preventiv al pedepsei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat U.D.G. împotriva deciziei penale nr. 346 din 14 noiembrie 2006 a Curții de Apel Bacău, secția penală. Va deduce durata arestării preventive a recurenților inculpați de la 02 ianuarie 2006 la 30 ianuarie 2007. În baza dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul U.D.G. împotriva deciziei penale nr. 346 din 14 noiembrie 2006 a Curții de Apel Bacău, secția penală. Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat durata reținerii și arestării preventive de la 02 ianuarie 2006 la 30 ianuarie 2007. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30.01.2007.