ÎCCJ, decizie (scj.ro #181125)

Prin cererea înregistrată la 7 mai 2014 pe rolul Tribunalului Iași, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în materia faliment, sub nr. x/99/2012/a35, reclamanta A. S.A. Iași, prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., a solicitat în contradictoriu cu Municipiul Iași constatarea încetării de drept a contractului de locațiune nr. 86009 din 10.10.2011, care a intervenit în conformitate cu dispozițiile art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85 din 2006 privind procedura insolvenței, obligarea pârâtului la predarea bunurilor care au făcut obiectul contractului, precum și la plata daunelor moratorii până la data îndeplinirii efective a obligației de predare. Prin încheierea din 18 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Iași, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în complet de faliment, s-a dispus transpunerea cauzei la completul D8 comercial, raportat la calificarea dată de instanță cererii de chemare în judecată, aceasta urmând a fi soluționată potrivit dreptului comun, în cadrul Secției a II-a civilă - contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Iași. Dosarul a fost înregistrat sub nr. x/99/2012/a35*. Din verificarea actelor dosarului, rezultă că, prin sentința civilă nr. 679 din 17 aprilie 2012 a Tribunalului Iași, s-a deschis procedura generală a insolvenței împotriva debitoarei A. S.A. Iași, iar prin sentința civilă nr. 461 din 11 martie 2014 a Tribunalului Iași s-a dispus începerea procedurii generale a falimentului debitoarei, desemnând ca lichidator judiciar pe B. SPRL. Prin sentința civilă nr. 303 din 2 iunie 2015 a Tribunalului Iași, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. Iași prin lichidator judiciar B. S.P.R.L și, în consecință, s-a constatat încetat de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85 din 2006, contractul de locațiune înregistrat sub nr. 86009 din 10 octombrie 2011. Totodată, s-a dispus restituirea către reclamantul locator a bunurilor ce au format obiectul contractului de locațiune, menționate în Anexa 1 la procesul-verbal de predare primire din 19 octombrie 2011. A fost respinsă cererea având ca obiect obligarea pârâtului la plata de daune moratorii, constând în dobânda legală calculată de la data de 05 mai 2014 si până la data îndeplinirii efective a obligației de predare a bunurilor.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta A. S.A. Iași prin lichidator judiciar B. S.P.R.L. și pârâtul Municipiul Iași. Prin decizia nr. 12/2016 din 13 ianuarie 2016, Curtea de Apel Iași, Secția civilă, a respins apelurile declarate de reclamantă și de pârât și a menținut ca fiind temeinică și legală sentința atacată.

La 11 martie 2016, atât reclamanta, cât și pârâtul au formulat recurs împotriva deciziei nr. 12/2016 din 13 ianuarie 2016 a Curții de Apel Iași, Secția civilă. Prin decizia nr. 1495 din 3 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, a admis recursurile declarate de reclamantă și pârâtă împotriva deciziei nr. 12/2016 din 13 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Iași, Secția civilă, pe care a casat-o și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe, care, în rejudecarea cauzei, urma să analizeze criticile privind inadmisibilitatea acțiunii în constatare, data punerii în întârziere a pârâtului, precum și valoarea prejudiciului, în conformitate cu datele concrete ale cauzei și regulile stabilite prin dispozițiile legale analizate

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Iași, Secția civilă, sub nr. x/99/2012/a35**. La 9 septembrie 2020, apelantul-pârât Municipiul Iași, prin primar, a solicitat suspendarea cauzei în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. de la 1865 până la soluționarea definitivă a cauzelor înregistrate sub nr. y/99/2019 și nr. z/99/2019, aflate pe rolul Tribunalului Iași. Prin încheierea din 17 septembrie 2020, Curtea de Apel Iași, Secția civilă, în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (l) pct. 1 C. proc. civ. de la 1865, a suspendat judecata apelurilor formulate de reclamanta A. S.A. Iași, prin lichidatorul judiciar B. S.A., și pârâta Municipiul Iași, prin primar, împotriva sentinței civile nr. 303 din 2 iunie 2015 a Tribunalului Iași, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, până la soluționarea definitivă a cauzelor înregistrate sub nr. y/99/2019 și nr. z/99/2019, aflate pe rolul Tribunalului Iași. În esență, Curtea a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 244 alin. (l) pct. 1 C. proc. civ. de la 1865, pentru a dispune suspendarea, dezlegarea prezentei pricini depinzând de soluționarea dosarelor menționate, prin care se contestă valabilitatea actelor de proprietate ale apelantei reclamante A. S.A. Iași.

Împotriva încheierii din 17 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Iași, Secția civilă, a formulat recurs reclamanta A. S.A. Iași, prin lichidatorul judiciar B. S.A. în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Iași, Secția civilă, în vederea continuării judecății. În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a subliniat că, în mod eronat, instanța de apel a făcut aplicarea Codului de procedură civilă de la 1865 când, în realitate, în cauză sunt aplicabile dispozițiile Noului Cod de procedură civilă. Recurenta a susținut că suspendarea judecății s-a făcut cu nesocotirea limitelor casării, stabilite prin Decizia nr. 496 din 03.03.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/99/2012/a35*, fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. Recurenta a subliniat că în hotărârea de casare au fost stabilite, în mod clar, limitele rejudecării apelurilor, cauza fiind timisă spre rejudecare pentru analizarea criticilor privind inadmisiblitatea acțiunii în constatare, stabilirea datei punerii în întârziere a Municipiului Iași și stabilirea valorii prejudiciului. Or, niciunul dintre aceste aspecte nu depinde, în tot sau în parte, de modalitatea de soluționare a unor acțiuni prin care Municipiul Iași invocă nulitatea societății sau solicită constatarea unui drept de proprietate asupra unor bunuri. În susținerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta a arătat că suspendarea judecății s-a făcut cu nesocotirea autorității unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, respectiv decizia nr. 649/2019 din 21 martie 2019, pronunțată în dosarul x/99/2012, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I-a civilă a stabilit dreptul de proprietate asupra celor două termocentrale în favoarea sa. Recurenta a precizat că dreptul său de proprietate a fost consfințit printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, în timp ce intimatul Municipiul Iași opune o simplă cerere de chemare în judecată. Având în vedere hotărârea judecătorească opozabilă părților, prin care se recunoaște calitatea de proprietar pe care aceasta o are asupra bunurilor, recurenta apreciază că un simplu litigiu introdus de partea adversă nu poate contracara efectele unei hotărâri judecătorești irevocabile. Recurenta a mai susținut că suspendarea cauzei a fost dispusă în mod neîntemeiat, în condițiile în care, spre deosebire de cererile anterioare de suspendare, la momentul actual niciunul dintre litigiile invocate de Municipiul Iași nu are repercusiuni directe asupra validității contractului de locațiune nr. 86009/10.10.2011, fiind incidente din această perspectivă dispozițiile art. 488 pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. În situația de față, nulitatea societății A. S.A. Iași, chiar dacă ar fi constatată, nu ar putea produce efecte mutatis mutandis asupra tuturor actelor juridice subsecvente încheiate, deoarece în dreptul civil efectele nulității unui act juridic sunt limitate. În acest sens, recurenta a subliniat că instanța de apel avea obligația de a reevalua situația și de a face o analiză actuală a motivelor de suspendare invocate și a împrejurărilor actuale ale cauzei, nefiind suficient să suspende cauza pentru simplul motiv că a mai fost suspendată și în trecut. A mai susținut recurenta că dosarul nr. z/99/2019 nu are absolut nicio legătură cu prezenta cauză, litigiul invocat vizează alte bunuri și alt protocol de predare-primire și, de asemenea, nici modalitatea de soluționare a dosarului nr. y/99/2019 nu are o înrâurire hotărâtoare în prezenta cauză, iar în ceea ce privește rațiunile de ordin social invocate de Municipiul Iași în cuprinsul cererii sale de suspendare, acestea nu se încadrează în prevederile art. 413 C. proc. civ. La 3 noiembrie 2020 și 10 mai 2021, intimatul-pârât Municipiul Iași a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, la 12 octombrie 2020. Prin încheierea din 3 noiembrie 2020, Înalta Curte a dispus scoaterea cauzei de pe rol în vederea efectuării procedurii de filtru conform art. 493 C. proc. civ., reținându-se că acțiunea a fost formulată ulterior intrării în vigoare a Codului de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ. Prin încheierea din 16 martie 2021, în complet de filtru, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune puncte de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților, recurenta depunând punct de vedere la raport. Prin încheierea din 11 mai 2021, în complet de filtru, Înalta Curte a admis în principiu recursul și a stabilit termen de judecată la 15 iunie 2020. Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, a reținut următoarele considerente: Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat de recurentă, este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere „ când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității ”. Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, altele decât cele prevăzute la pct. 1-4 al alin. (1) de la art. 488 din același cod, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs. Recurenta invocă nerespectarea normei de procedură prevăzută la art. 501 alin. (3) C. proc. civ., susținând că instanța de apel a soluționat apelul cu nesocotirea limitelor casării, stabilite prin Decizia nr. 496 din 03 martie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/99/2012/a35*. Prin decizia nr. 496 din 03 martie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, în primul ciclu procesual, s-au admis recursurile declarate de reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar B. S.P.R.L. și de pârâtul Municipiul Iași, prin primar, împotriva deciziei nr. 12/2016 din 13 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Iași, Secția civilă, pe care a casat-o și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe. Înalta Curte, potrivit art. 501 C. proc. civ., a stabilit ca în rejudecarea cauzei să fie analizate criticile privind inadmisibilitatea acțiunii în constatare, data punerii în întârziere a pârâtului, precum și valoarea prejudiciului, în conformitate cu datele concrete ale cauzei și regulile stabilite prin dispozițiile legale analizate. Instanța de apel nu a încălcat limitele casării stabilite de instanța de recurs prin măsura dispusă de suspendare a judecății cauzei în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. de la 1865, întrucât această măsură reprezintă un incident procedural la îndemâna instanței de judecată, care apreciază asupra necesității întreruperii vremelnice a judecății atunci când dezlegarea pricinii atârnă, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți. Având în vedere că, în cauză, apelul nu a fost soluționat pentru a putea verifica dacă instanța de apel a respectat limitele casării stabilite prin Decizia nr. 496 din 03 martie 2020, pronunțată în recurs, în primul ciclu procesual, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este nefondat. În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a subliniat că instanța de apel avea obligația de a reevalua situația și de a face o analiză actuală a motivelor de suspendare invocate și a împrejurărilor actuale ale cauzei, nefiind suficient ca instanța să suspende cauza pentru simplul motiv că ea a mai fost suspendată și în trecut. Hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze la susținerile și apărările părților, la probatoriul administrat, precum și la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății. În cauză, încheierea recurată este motivată, fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât în considerentele hotărârii se regăsesc atât motivele de fapt cât și cele de drept, pe care se întemeiază soluția de suspendare a judecății cauzei în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. de la 1865. Instanța de apel a pronunțat soluția de suspendare a judecății cauzei avand în vedere situația actuală a litigiului, respectiv formularea a două noi cereri de chemare în judecată, prin care se contestă valabilitatea titlurilor recurentei-pârâte A. S.A., care fac obiectul dosarelor menționate în încheierea de suspendare a judecății cauzei. Întrucât motivarea este clară, precisă și necontradictorie, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., prin care recurenta a invocat încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei nr. 649 din 21 martie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I-a civilă, este nefondat. În cauză, prin încheierea recurată s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. de la 1865, nefiind soluționat pe fond litigiul dintre părți. Prin urmare, în recursul împotriva unei încheieri prin care s-a soluționat un incident procedural fără a se dezlega fondul litigiului, respectiv a fost suspendată judecata cauzei, nu se poate opune autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri, prin care s-a soluționat un alt litigiu. Prin motivele de casare invocate recurenta trebuie să argumenteze juridic nelegalitatea invocată, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanța de apel în legătură cu dispozițiile legale menționate. Or, în cauză, recurenta trebuie să-și limiteze criticile la măsura suspendării judecării cauzei potrivit art. 244 alin (1) pct. 1 C. proc. civ. de la 1865 și nu să antameze fondul litigiului, prin invocarea autorității de lucru judecat a unei alte hotărâri. În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că în mod eronat instanța de apel a făcut aplicarea Codului de procedură civilă de la 1865, în condițiile în care în realitate sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010. Chiar dacă în cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. de la 1865 a fost transpus, în integralitate, la art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, prin urmare lipsesc consecințele juridice ce decurg din aplicarea uneia sau alteia dintre cele două norme asupra soluției adoptate de instanță. În consecință, fiind incident un caz de suspendare facultativă a judecății cauzei în care condițiile care au condus la măsura suspendării judecății cauzei sunt aceleași în ambele variante ale actului normativ, critica recurentei privind aplicarea în mod greșit a Codului de procedură civilă de la 1865 nu vizează aspecte de nelegalitate, prin indicarea în concret a dispozițiilor legale încălcate de instanța de apel în pronunțarea soluției de suspendare a judecății cauzei. În susținerea motivului de casare recurenta a mai arătat că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. de la 1865, întrucât dezlegarea pricinii nu depinde de soluționarea dosarelor y/99/2019 și z/99/2019, aflate pe rolul Tribunalului Iași. Instanța de apel, a reținut în mod corect că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a dispune suspendarea judecății cauzei în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. de la 1865, astfel cum a fost transpus la art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, întrucât dezlegarea pricinii depinde de soluționarea celor două dosare menționate. Astfel, obiectul prezentului litigiu constă într-o acțiune în constatarea încetării de drept a contractului de locațiune nr. 86009 din 10.10.2011, care a intervenit în conformitate cu dispozițiile art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85 din 2006 privind procedura insolvenței și, în consecință, reclamanta A. S.A. solicită obligarea pârâtului Municipiului Iași la predarea bunurilor care au făcut obiectul contractului, precum și la plata daunelor moratorii până la data îndeplinirii efective a obligației de predare. Înalta Curte constată că prezentul litigiu a fost suspendat în faza recursului, în primul ciclu procesual, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/99/2012, având ca obiect acțiunea în revendicare a centralelor de producere a energiei termice A. I și A. II Holboca, formulată de intimata Municipiul Iași. Prin decizia 649 din 21 martie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă, cu majoritate, a fost admis recursul declarat de pârâta A. S.A., împotriva deciziei nr. 759 din 24 septembrie 2018 a Curții de Apel Bacău, Secția I-a civilă, a fost modificată, în parte, decizia recurată, în sensul admiterii apelului declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 726 din 11 aprilie 2017 a Tribunalului Iași, Secția civilă, iar pe fond, a fost respinsă acțiunea în revendicare formulată de reclamantul Municipiul Iași, prin Primar, ca neîntemeiată. În motivarea hotărârii, Înalta Curte a reținut că în lipsa unei cereri de contestare a actelor care au condus la transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor revendicate către A. S.A., respectiv a actelor administrative de aportare și a actului constitutiv al A. S.A., demersul reclamantului Municipiului Iași, sprijinit, exclusiv, pe formularea acțiunii în revendicare, nu poate fi soluționat în sensul intenționat de această parte. Având în vedere această motivare, Municipiul Iași a formulat două acțiuni prin care a contestat valabilitatea titlurilor A. S.A. Astfel, dosarul nr. y/99/2019, până la soluționarea căruia a fost suspendată cauza în apel, aflat pe rolul Tribunalului Iași, are ca obiect cererea Municipiului Iași de constatate a nulității absolute a Hotărârilor Consiliului Local al Municipiului Iași, prin care s-au aprobat condițiile de aportare a bunurilor reprezentând centralele termice A. I și A. II, a Actului Constitutiv al A. S.A. și a încheierii judecătorului delegat având nr. 606/2002. De asemenea, dosarul nr. z/99/2019, aflat pe rolul Tribunalului Iași, Secția I civilă, la data pronunțării încheierii de suspendare a judecății cauzei în apel, a avut ca obiect cererea privind constatarea existenței dreptului de proprietate a Municipiului Iași asupra bunurilor ce au făcut obiectul Protocolului de predare-primire nr. 16491/23.02.2012 și asupra investițiilor efectuate de către A. SA asupra bunurilor din același protocol. Prin urmare, soluția de suspendare facultativă prevăzută de art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. de la 1865 pronunțată de instanța de apel are în vedere existența unor chestiuni prejudiciale, a căror soluționare ar avea o influență hotărâtoare asupra rezolvării cauzei, întrucât prin cele două dosare menționate mai sus, până la a căror soluționare definitivă a fost suspendată cauza, se contestă valabilitea titlurilor de proprietate opuse de recurenta A. SA în prezenta cauză, prin capătul de cerere privind restituirea bunurilor urmare a încetării de drept a contractului de locațiune. De asemenea, dosarele până la a căror soluționare definitivă a fost suspendată cauza erau pe rolul instanțelor de judecată la data pronunțării încheierii recurate. Recurenta susține că soluția din dosarul nr. y/99/2019 nu poate influența soluția în prezentul dosar întrucât, indiferent de soluție, efectele nulității se vor produce pentru viitor. Regula în materia efectelor nulității actului juridic este că aceasta produce efecte atât pentru viitor cât și pentru trecut, chiar de la momentul încheierii actului juridic. Întradevăr, în materia nulității persoanei juridice, potrivit art. 198 C. civ. persoana juridică încetează de la data la care hotărârea judecătorească de constatare sau declarare a nulității a devenit definitivă, însă, în dosarul nr. y/99/2019 intimatul Municipiul Iași a solicitat constatarea nulității absolute a actelor juridice prin care s-au adus ca aport la capitalul social al recurentei A. SA bunurile reprezentând centralele termice A. I și A. II, a căror efecte se produc în trecut, cu posibilitatea redobândirii dreptului de proprietate de către Municipiul Iași. Având în vedere această situație, prin care Municipiul Iași ar putea redobândi dreptul de proprietate al bunurilor în litigiu cu consecințe directe asupra soluției care urmează a fi pronunțată în cauză, instanța de apel în mod corect a aplicat dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Susținerile recurentei privind rațiunile de ordin social invocate de intimatul Municipiul Iași nu sunt veritabile critici ale încheierii atacate întrucât instanța de apel nu a reținut acest aspect în justificarea soluției pronunțate, pentru a fi combătute. Pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respinS recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A., prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., împotriva încheierii din 17 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Iași, Secția civilă, în dosarul nr. x/99/2012/a35**, ca nefondat.