ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.10.2019

ÎCCJ, Decizia nr. 253/2019

HOTĂRÂRE
28.10.2019
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 253/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Deliberând asupra admisibilității recursului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 184 din data de 17 septembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2019, s-a respins, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul A., împotriva Deciziei penale nr. 132 din data de 20 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2019.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, în esență, că prin Încheierea nr. 46/C din data de 21 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018 a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul A. împotriva Încheierii nr. 322 din data de 10 aprilie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2017.

Înalta Curte a reținut că petentul A. a formulat calea de atac împotriva unei încheieri pronunțate în procedura prev. de art. 340 - art. 341 C. proc. pen., iar potrivit dispozițiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen., încheierea prin care s-a pronunțat una din soluțiile prevăzute la alin. (6) și la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) este definitivă. Constatându-se că petentul A. a uzat de o cale de atac soluționată deja prin încheierea din data de 03.05.2017, în Dosarul nr. x/2017 07.09.2016 a Judecătoriei Vatra Dornei prin care s-a dispus respingerea plângerii petentului, ca inadmisibilă, contestația a fost respinsă ca inadmisibilă.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs petentul A.

Prin Decizia penală nr. 132 din data de 20 mai 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019 Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva Încheierii nr. 46/C din data de 21 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că procedura utilizată de către A. nu este prevăzută de legea procesual penală și, de asemenea, a fost exercitată împotriva unei hotărâri penale nesusceptibile să facă obiectul unei căi de atac, aspect de natură a încălca modul coerent de reglementare în lege a sistemului căilor de atac, dispozițiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar și principiul unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs A.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de recurent, a constatat că aceasta este inadmisibilă, întrucât, în speță, recurentul A. a exercitat o cale de atac împotriva unei decizii definitive a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, hotărâre nesusceptibilă de a face obiectul unei noi căi de atac ordinare, prin care s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de contestator împotriva Încheierii nr. 46/C din 21 noiembrie 2018.

Nemulțumit de soluție, contestatorul A. a formulat recurs și împotriva acestei decizii, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți - Completul de 5 Judecători la data de 11 octombrie 2019 sub nr. x/2019, primul termen fiind stabilit aleatoriu la data de 28 octombrie 2019.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de recurent, constată că aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 129 din Constituția României "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Așadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești este statuată prin însăși legea fundamentală.

Din economia textului menționat rezultă însă că hotărârile judecătorești, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.

Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces.

Potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale "Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepțiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi", iar potrivit dispozițiilor art. 8 din aceeași lege "Hotărârile pronunțate în primă instanță după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor și condițiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă."

În cauză, petentul a exercitat calea de atac a recursului, cale de atac care nu mai este prevăzută în actuala reglementare a C. proc. pen., împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei penale nr. 184 din data de 17 septembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei penale nr. 184 din data de 17 septembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 octombrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-06-29
0,98
ÎCCJ, Decizia nr. 99/2020
ca inadmisibil, recursul declarat. Nemulțumit de soluția pronunțată, petentul A. a declarat recurs, împotriva deciziei penale antemenționate, cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători la
ÎCCJ 2019-11-12
0,98
ÎCCJ, Decizia nr. 267/2019
Deliberând, asupra cererii de revizuire formulată, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea penală nr. 202/RC din data de 30 septembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completu
ÎCCJ 2019-06-11
0,98
ÎCCJ, Decizia nr. 164/2019
tori la data de 25 ianuarie 2019, sub nr. x/2019, primul termen fiind stabilit în mod aleatoriu la data de 1 aprilie 2019. III. Prin Decizia penală nr. 109 din data de 16 aprilie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Comp
ÎCCJ 2020-09-21
0,98
ÎCCJ, Decizia nr. 145/2020
nr. 202 din data de 13 noiembrie 2017, pronunțate de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți în dosarul nr. x/2017. Petentul A. a formulat recurs împotriva deciziei penale nr. 140 din data de 24 septembrie 2019, pronunțate în dosarul nr.
ÎCCJ 2020-05-25
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 49/2020
ul de 5 Judecători a respins, ca inadmisibil, recursul formulat de petentul A. împotriva Încheierii nr. 34/C din data de 19 octombrie 2018, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți în Dosarul nr. x/2018. Împotriva Deciziei penale nr. 82
Sursă