ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 801/2008

Deliberând, asupra recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc.

civ., constată următoarele:

Prin sentința nr. 1671 din 7 decembrie 2006, Tribunalul București,

secția a III-a civilă, a respins contestația formulată de contestatorii N.T. și

N.D., în contradictoriu cu intimata SC P. SA.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut că, prin decizia nr. 289 din 4 iulie 2005, intimata a

respins notificarea nr. 29 din 16 iunie 2001 și notificarea nr. 213 din 9

august 2001, prin care contestatorii au solicitat restituirea în natură sau

prin echivalent bănesc a imobilului (teren în suprafață de 1400 mp împreună cu

toate obiectele de inventar în care a funcționat stația de distribuire

carburanți, fostă proprietatea autorilor contestatorilor) situat în Fetești,

județul Ialomița, cu motivarea că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate

asupra imobilului în litigiu și a calității contestatorilor de persoane

îndreptățite, iar imobilul nu a fost identificat și nici nu s-a indicat actul

preluării abuzive.

Tribunalul a reținut că din

înscrisurile depuse la dosar rezultă că sunt mai multe persoane cu numele N. și

că N.T. și N.G. au fost fii lui N.T., însă certificatul de moștenitor nr. 268

din 11 ianuarie 1977 a fost emis pentru succesiunea numitului T.N., fiind

trecuți ca moștenitori ai acestuia N.G. și N.T.

A mai reținut prima instanță, că

există nelămuriri cu privire la numele pretinsului autor al contestatorilor și

că nu s-au depus înscrisuri care să ateste dreptul de proprietate al autorului

contestatorilor asupra imobilului care face obiectul litigiului.

De aceea, corect s-a reținut prin

decizia contestată că nu s-a făcut dovada calității contestatorilor de persoane

îndreptățite la măsuri reparatorii.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat

de contestatori împotriva acestei sentințe, a schimbat sentința apelată, a

admis contestația, a anulat decizia nr. 289/2005 emisă de intimată și a

obligat-o pe intimată să emită o nouă decizie prin care să acorde

contestatorilor măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în

Fetești, compus din teren în suprafață de 1400 mp și anexe, conform Legii nr.

247/2005.

Instanța de apel a reținut că,

potrivit înscrisurilor depuse la dosar, depozitul de produse petroliere de pe

raza fostei comune Fetești, în prezent municipiul Fetești, a fost proprietatea

numitului „T.N.”. Faptul că în unele înscrisuri acesta este trecut cu numele

Th. sau T., nu conduce la concluzia că imobilul a aparținut altei persoane.

Acestea sunt „simple inadvertențe de scriere, justificate pentru anii în care

au fost întocmite”, iar bunul a fost preluat de la „T.N.” (autorul

apelanților), în temeiul Legii nr. 119/1948.

S-a mai reținut, că

intimații-apelanți au făcut dovada că T.N. a fost proprietarul depozitului de

produse petroliere, compus din teren în suprafață de 1400 mp și anexe, conform

inventarului depus la filele 8-9 din dosarul tribunalului. Moștenitori ai

fostului proprietar au fost N.G. și N.T., iar moștenitor al defunctului N.G.

este soția acestuia N.D.

Reclamanții-apelanți, care și-au

dovedit calitatea de persoane îndreptățite, beneficiază de măsurile reparatorii

prevăzute de Legea nr. 247/2005, pentru că imobilul se află în patrimoniul

intimatei.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs contestatorii care, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au

arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea art. 1, art. 7, art. 9 și

art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001.

Conform art. 1 din Legea nr.

10/2001, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură. Măsurile reparatorii

prin echivalent se stabilesc numai atunci când restituirea în natură nu este

posibilă și, pentru că în cauză sunt îndeplinite cerințele legale pentru

restituirea în natură a imobilului, greșit s-au acordat măsuri reparatorii prin

echivalent.

Au susținut recurenții, că hotărârea

atacată nu cuprinde „vreun considerent pentru care s-a apreciat că măsura

reparatorie legală ar fi cea de acordare de măsuri reparatorii prin

echivalent”, iar, față de precizarea din considerente „beneficiază de măsurile

reparatorii prevăzute de Legea nr. 247/2005, imobilul aflându-se în patrimoniul

intimatei”, există contradicție între considerente și soluția pronunțată,

pentru că această lege nu exclude măsura restituirii în natură.

Prin Legea nr. 247/2005 este întărit

principiul prevalenței restituirii în natură prevăzut de art. 1 alin. (1), art.

7 și art. 9 din lege și caracterul subsidiar al măsurii reparatorii prin

echivalent.

Mai susțin recurenții, că în mod

greșit a fost obligată intimata să emită o nouă decizie prin care să acorde

măsuri reparatorii în echivalent, deoarece dispoziția atacată a fost emisă

anterior promulgării Legii nr. 247/2005, iar instanța a fost investită cu

verificarea legalității și temeiniciei acestei dispoziții. De aceea, instanța

urma să stabilească măsura reparatorie legală în funcție de situația juridică

actuală a bunului, competența instanței de a se pronunța asupra tuturor

aspectelor fiind impusă și de principiul accesului liber la justiție.

Obligarea intimatei să emită o nouă

dispoziție reprezintă o încălcare a art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului. Procedura administrativă fiind deja parcursă, nu există

rațiuni care să justifice reluarea acestei proceduri, iar prin obligarea

intimatei să emită o nouă dispoziție s-ar ajunge la situația ca actul puterii

judecătorești să fie dublat de actul emis de entitatea investită cu

soluționarea notificării.

Analizând recursul, în limita

criticilor formulate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ., se constată că este fondat.

Prin notificarea aflată la fila 5

din dosarul tribunalului, recurenții-contestatori au cerut restituirea în

natură sau prin echivalent bănesc a terenului și anexelor situate în municipiul

Fetești, județul Ialomița.

Prin contestația înregistrată la

tribunal la data de 2 august 2005, recurenții-contestatori au cerut ca imobilul

să le fie restituit în natură, și să li se acorde măsuri reparatorii prin

echivalent bănesc numai dacă restituirea în natură nu este posibilă.

Deși recurenții au solicitat, în

principal, restituirea în natură, iar prin art. 1, art. 7, art. 9 și art. 26

din Legea nr. 10/2001, republicată, este stabilit caracterul prioritar al

restituirii în natură, decizia atacată nu cuprinde considerentele de fapt și de

drept care au format convingerea instanței de apel că restituirea în natură a

imobilului nu este posibilă și nici pe acelea în raport de care s-a pronunțat

soluția obligării intimatei să emită o nouă decizie pentru acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent.

De asemenea, instanța de apel nu a

stabilit deplin situația de fapt în raport de care să se aplice dispozițiile

art. 10 din Legea nr. 10/2001, republicată, care reglementează situația

juridică a imobilelor, precizând cazurile în care este posibilă restituirea în

natură sau prin echivalent.

În raportul de expertiză

tehnică-judiciară aflat la filele 153-155 din dosarul tribunalului, se

precizează că terenul în suprafață de 1400 mp, care face obiectul pricinii,

face parte din suprafața depozitului de carburanți de 4975 mp și că pe

suprafața de 1400 mp, în locul clădirii din paiantă cu șopron de scândură, în

suprafață de 78,20 mp, demolată, se află o construcție nouă (C 1), în suprafață

de 126,75 mp.

În privința construcțiilor C 6 (casa

de pompe) și C 10 (rezervor produs petrolier), în suprafață de 27 mp și 25,65

mp, nu se arată dacă sunt din cele menționate în inventarul cuprinzând

preluarea depozitului T.G.N. cu produse petroliere ori sunt construcții noi.

De aceea, față de prevederile art.

10 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, pentru stabilirea posibilității

restituirii în natură a imobilului sau a unei părți din imobil, instanța de

apel trebuia să dispună efectuarea unei expertize tehnico-judiciare având ca

obiectiv determinarea suprafeței de teren ocupată de construcțiile noi și a

celei afectate servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale

localităților urbane și rurale, deoarece numai pentru aceste suprafețe de teren

măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.

Pentru partea de teren rămasă liberă

și construcțiile rămase nedemolate se dispune restituirea în natură.

Situația de fapt nefiind pe deplin

stabilită, Înalta Curte nu poate hotărî asupra fondului pricinii prin aplicarea

corectă a legii, iar lipsa considerentelor pentru care s-au stabilit măsuri

reparatorii prin echivalent face imposibilă analiza, în cadrul recursului, a

legalității și temeiniciei hotărârii cu privire la măsurile reparatorii

menționate în dispozitiv.

Pentru considerentele expuse, fără

să se analizeze celelalte critici formulate de recurenți, se va admite recursul

declarat de contestatori, conform art. 312, art. 314 C. proc. civ. va fi casată

decizia atacată și se va trimite cauza aceleiași instanțe, pentru rejudecarea

apelului.

Cu ocazia rejudecării se va

administra probatoriul necesar pentru corecta aplicare a prevederilor art. 10

din Legea nr. 10/2001 și se vor avea în vedere mijloacele de apărare invocate

de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

contestatorii N.T. și N.D. împotriva deciziei nr. 424 A din 19 iunie 2007 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, pe care o casează.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie

2008.