ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3409/2018

CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3409/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă, la data de 22.05.2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la eliberarea către reclamant a unei adeverințe din care să rezulte că perioada 1.11.1990-28.02.1999 constituie vechime in munca în grupa a II a de muncă, iar in subsidiar, să se constate că perioada 01.11.1990-28.02.1999 reprezintă vechime în muncă în grupa a II a de muncă.

Prin sentința civilă 1503/PI/20.10.2017 Tribunalul Timiș, secția I civilă a respins acțiunea

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul A.

Prin decizia civilă nr. 338/20.03.2018 Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale a respins apelul declarat de reclamant.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 2 mai 2018.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat, la data de 28 iunie 2018, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul nu este admisibil.

La data de 2 iulie 2018, Completul de filtru C4, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să își exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

La data de 18 iulie 2018 s-a înregistrat la dosar punctul de vedere la raport formulat de intimată, prin care aceasta susține că este de acord cu raportul întocmit, recursul declarat în cauză fiind inadmisibil.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 4 octombrie 2018, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Hotărârea atacată cu recurs în prezenta cauză, respectiv decizia nr. 338 din 20 martie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale a fost pronunțată în soluționarea apelului declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1503/20.10.2017 a Tribunalului Timiș, prin care s-a respins acțiunea formulată de acesta, având ca obiect un litigiu de muncă.

Art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Noul C. proc. civ. prevede că hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflictele de muncă și de asigurări sociale, nu sunt supuse recursului.

Coroborând prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, conform cărora nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile având ca obiect litigii de muncă și asigurări sociale, rezultă că decizia civilă nr. 338 din 20 martie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, având ca obiect un litigiu de muncă, este definitivă, nefiind supusă prin lege cenzurii căii de atac a recursului.

Legalitatea căilor de atac, prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

În cauza supusă analizei, natura pretenției dedusă judecății, respectiv litigiu de asigurări sociale, se circumscrie dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel că, hotărârea Curții de apel nu este supusă recursului.

Pentru aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. raportate la cele ale art. 493 alin. (5) din același cod, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 338 din 20 martie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 04.10.2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3580/2018
secția litigii de muncă și asigurări sociale, s-a admis apelul declarat de către reclamantul-apelant A. și apelul incident declarat de pârâta-apelantă S.C. B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1629 din 16.11.2017, pronunțată de Tribunalul
ÎCCJ 2018-11-06
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3815/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința nr. 4782 din 22 noiembrie 2017, Tribunalul Arad, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale, a admis excepția autorității de lucru jude
ÎCCJ 2020-06-17
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1055/2020
Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă la 07.09.2017, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta B., fără să indice obiectul acțiunii
ÎCCJ 2020-02-12
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 377/2020
Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată la 20 noiembrie 2019 pe rolul Curții de
ÎCCJ 2018-10-11
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3580/2018
și asigurări sociale, s-a admis apelul declarat de către reclamantul-apelant A. și apelul incident declarat de pârâta-apelantă S.C. B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1629/16.11.2017, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2017
Sursă