ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3220/2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 26.08.2016, reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.A. și cu intervenientul forțat F. au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta S.C. E. S.A. la plata următoarelor sume:

- 100.000 de euro, în echivalent RON la data plății, cu titlu de daune morale, pentru reclamantul A., în calitate de nepot al defunctei G.;

- 100.000 de euro, în echivalent RON la data plății, cu titlu de daune morale, pentru reclamantul B., în calitate de nepot al defunctei G.;

- 100.000 de euro, în echivalent RON la data plății, cu titlu de daune morale, pentru reclamantul C., în calitate de nepot al defunctei G.:

- 100.000 de euro, în echivalent RON la data plății, cu titlu de daune morale, pentru reclamantul D., in calitate de frate al defunctei G.

Prin sentința civilă nr. 1106 din 29.03.2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pârâta să plătească suma de 3.000 euro, în echivalent RON la data plății, pentru fiecare dintre reclamanții, cu titlu de daune morale.

Prin decizia nr. 2204 din 12.12.2017, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții A., B., C. și D. împotriva sentinței civile nr. 1106/29.03.2017, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs de reclamanții B., D., C. și A., solicitând casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Analizând recursul în condițiile dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. cu referire la cele ale art. 499 teza finală C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. prevăd că "sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs".

Potrivit dispozițiilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 62/2015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.: "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Termenul prevăzut de textul legal sus-menționat a fost prorogat prin O.U.G. nr. 95/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1009/15.12.2016, până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor redate, împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel în soluționarea apelurilor promovate împotriva sentințelor prin care au fost soluționate cereri evaluabile în bani, în valoare mai mare de 1.000.000 RON, se poate exercita recurs.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

De asemenea, prin decizia nr. 52/18.06.2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 609/17.07.2018 s-a decis:

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituția României, efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017)."

În considerentele acestei decizii, s-a reținut: "198. Aplicarea în mod automat a efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017 tuturor hotărârilor pronunțate după publicarea acesteia, fără distincții în ce privește data declanșării litigiilor, ar avea drept consecință înfrângerea principiului neretroactivității.

Totodată, Înalta Curte a reținut în considerentele deciziei:

"206. Cum s-a subliniat în doctrină, procesul fiind o succesiune de acte interdependente, este rațional, simplu, practic și conform previziunilor părților ca, în determinarea legii aplicabile să fie decisiv primul act de procedură - cererea introductivă de instanță - iar nu data judecății care este un element variabil și deci, imprevizibil, neputând fi cunoscut de la început.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 100 alin. (1) C. proc. civ., "Dacă mai mulți reclamanți, prin aceeași cerere de chemare în judecată, formulează pretenții proprii împotriva aceluiași pârât, invocând raporturi juridice distincte și neaflate într-o legătură care să facă necesară judecarea lor împreună, determinarea instanței competente se face cu observarea valorii sau, după caz, a naturii ori obiectului fiecărei pretenții în parte."

Din interpretarea sistematică a acestor din urmă dispoziții legale reiese că, în situația în care mai mulți reclamanți formulează o singură cerere de chemare în judecată împotriva aceluiași pârât, în baza unor raporturi juridice distincte, neaflate într-o legătură care să facă necesară judecarea lor împreună, stabilirea valorii pretențiilor deduse judecății nu se face în funcție de valoarea cumulată a tuturor pretențiilor, ci în funcție de valoarea fiecărei pretenții în parte.

Coparticiparea procesuală activă în prezenta cauză este facultativă. Faptul că unii reclamanți au ales să se adreseze împreună instanței, printr-o unică cerere de chemare în judecată, se datorează principiului disponibilității care guvernează procesul civil, nicidecum unei dispoziții legale speciale care ar obliga judecata pretențiilor fiecărui reclamant împreună. De asemenea, fiecare dintre reclamanți s-a adresat instanței în baza unor raporturi juridice distincte, neaflate într-o legătură care să facă necesară judecarea lor împreună, dar coparticiparea procesuală este legată de producerea unui eveniment unic și anume decesul uneia și a aceleiași persoane.

Prin urmare, valoarea obiectului dedus judecății prezentei cauze se determină în funcție de valoarea fiecărei pretenții în parte.

Se constată că reclamanții A., B., C. și D. au formulat, fiecare, câte un capăt principal de cerere prin care au solicitat obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri morale în cuantum de 100.000 euro (echivalentul a 445.000 RON, la data introducerii acțiunii), de pe urma defunctei G.

Așadar, valoarea în funcție de care se stabilește calea de atac este de 445.000 RON.

Reținând incidența, în cauză, a dispozițiilor art. 100 alin. (1) C. proc. civ., din parcursul dosarului, se constată că raporturile juridice dintre reclamanți și pârât sunt distincte, iar valoarea cea mai mare se situează sub pragul valoric de 1.000.000 RON inclusiv, prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Având în vedere caracterul obligatoriu al deciziei nr. 52/18.06.2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în raport de dispozițiile art. 521 alin. (3) C. proc. civ., se constată că decizia recurată nu poate fi supusă recursului, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului, față de data declanșării procesului și de valoarea obiectului pricinii, astfel că recursul va fi respins, ca inadmisibil.

Faptul că dispozitivul hotărârii curții de apel cuprinde mențiunea "cu recurs" nu are relevanță, în raport de prevederile art. 457 alin. (2) din C. proc. civ., care dispun:

"Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege".

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții B., D., C. și A. împotriva deciziei nr. 2204 din 12 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26.09.2018.