ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3089/2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3089/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare in judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucuresti, secția a V a civilă la data de 26.01.2017, reclamantul A., a solicitat instantei, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, să constate ca Decizia nr. 139/19.12.2016 este nulă absolut, având în vedere că înainte de emiterea acestui act, pârâta nu l-a notificat, iar sentința civilă nr. 1528/22.12.2014 nu constituie titlu executoriu. Reclamantul a mai solicitat instanței să oblige pârâta să emită decizia privind măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 31 din Legea nr. 10/2001 și să solutioneze favorabil notificarea nr. 276/2002.

Prin sentința civilă nr. 688/16.05.2017, Tribunalul București, secția a V a civilă a respins acțiunea.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul A., înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a V a civilă.

La termenul din 19 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a dispus suspendarea judecării cererii de apel formulată de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 688/16.05.2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a V a civilă, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părților.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul A., înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 29 martie 2018.

În motivarea cererii de recurs, recurentul a formulat următoarele susțineri:

Prin suspendarea judecării cauzei, au fost încălcate dispozițiile art. 22 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora, judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Recurentul susține că, urmare comunicării întâmpinării formulate de pârâtă, a depus la dosar răspuns la întâmpinare, precum și înscrisuri în dovedirea susținerilor sale, solicitând instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, precum și suspendarea judecării cauzei în baza dispozițiilor art. 413 C. proc. civ., până la soluționarea prin hotărâre definitivă a dosarului nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, iar instanța, la termenul din 19 martie 2018, a dispus suspendarea judecării cauzei pentru lipsa părților, deși din motive obiective nu s-a putut prezenta la acest termen.

În acest sens, recurentul redă practica judiciară a ICCJ relativ la dispozițiile art. 583 din Legea nr. 134/2010, care reprezintă solicitarea de judecare în lipsă, prevăzut în capitolul privind procedura arbitrală din C. proc. civ.

În cadrul celui de-al doilea motiv de recurs, recurentul susține că instanța a încălcat prevederile art. 6 din CEDO, întrucât nu a comunicat părții adverse răspunsul la întâmpinare și nu a pus în discuția părților cererea de suspendare a cauzei în baza dispozițiilor art. 413 C. proc. civ., până la soluționarea prin hotărâre definitivă a dosarului nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.

Sub un ultim aspect, recurentul susține că soluția instanței de apel este nelegală, fiind contrară dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, care protejează proprietatea, afirmând că o persoană care ar avea drepturi conform Legii nr. 10/2001 le pierde prin suspendarea judecății, considerând că există o neconcordanță între art. 411 C. proc. civ. și art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.

Recurentul solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății.

Înalta Curte, a procedat, la data de 12 iunie 2018, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., completul de filtru a dispus, prin rezoluția din 18 iunie 2018, comunicarea raportului, pentru ca părțile să formuleze punct de vedere, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la filele 18-19 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

În cauză nu s-au formulat puncte de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului.

Prin încheierea completului de filtru din 2 iulie 2018 s-a dispus admiterea în principiu a recursului și s-a acordat termen de judecată la 20 septembrie 2018, în ședință publică, cu citarea părților.

La acest termen, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat în raport de considerentele ce succed.

Art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. prevede că "Judecătorul va suspenda judecata când niciuna dintre părțile legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă."

Potrivit acestei dispoziții legale, instanța va suspenda judecata când amândouă părțile o cer sau dacă nici una din părți nu se înfățișează la strigarea pricinii. Cu toate acestea - conform tezei a II a - pricina se judecă dacă reclamantul sau pârâtul au cerut în scris judecarea în lipsă.

Reglementarea are în vedere că neprezentarea părților legal citate la judecata pricinii se consideră ca o voință prezumată a lor ca judecata să fie suspendată, legiuitorul instituind această măsură în considerarea respectării dreptului la apărare al părților și al principiului contradictorialității în cadrul procesului civil.

În cauza dedusă judecății, din înscrisurile aflate în dosarul Curții de Apel București rezultă că niciuna din părți nu s-a prezentat la termenul de judecată din data de 19 martie 2018 și nici nu a formulat vreun act de procedură în care să se menționeze că solicită judecata cauzei și în lipsă.

Nu poate fi primită susținerea recurentului relativ la dispozițiile art. 583 din Legea nr. 134/2010, care reprezintă solicitarea de judecare în lipsă prevăzut în capitolul privind procedura arbitrală din C. proc. civ., întrucât o asemenea solicitare nu a fost făcută în fața Curții de Apel, mențiunea din cererea de recurs făcând referire la o decizie pronunțată de ICCJ în alt dosar.

Se constată a fi nefondată și susținerea din cererea de recurs, care vizează încălcarea art. 6 din CEDO, motivat de împrejurarea că instanța nu a comunicat părții adverse răspunsul la întâmpinare și nu a pus în discuția părților cererea de suspendare a cauzei în baza dispozițiilor art. 413 C. proc. civ., până la soluționarea prin hotărâre definitivă a dosarului nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.

Aceasta întrucât, instanța nu putea dispune vreo măsură, astfel cum pretinde recurentul, întrucât, raportat la dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanța era obligată să dispună suspendarea judecării cauzei, față de împrejurarea că niciuna dintre părți nu s-a prezentat în instanță și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Nefondată este și susținerea din cererea de recurs potrivit căreia, prin dispoziția suspendării cauzei luată cu aplicarea dispozițiilor prevăzute de art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanța i-ar fi încălcat recurentului dreptul de proprietate, astfel cum acesta este protejat de dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.

Într-adevăr, dreptul de proprietate este ocrotit de lege, de Constituție și de dispozițiile CEDO, însă suspendarea judecării cauzei constituie o măsură procedurală, pe care instanța este obligată să o dispună atunci când sunt întrunite cerințele dispoziției legale, și care nu are legătură cu dreptul de proprietate în substanța sa.

Ca atare, nu se poate reține că încheierea de suspendare a judecății, recurată în prezenta cauză, a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., text care reglementează instituția suspendării voluntare și, ca atare, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 19 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.