ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.02.2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 659/2009

HOTĂRÂRE
10.02.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 659/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față,

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

P.N. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.P. - Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție obligarea acestuia la restituirea sumei de

10.879.311 lei reprezentând contribuție de asigurări sociale de sănătate

reținută și încasată ilegal în perioada noiembrie 2000 - ianuarie 2004.

Prin cererea

precizatoare a obiectului acțiunii introductive de instanță, depusă la termenul

de judecată din 28 noiembrie 2007, reclamantul a arătat că solicită instanței

obligarea pârâtului să întocmească și să comunice C.N.P.A.D.A.S. formele

privind cuantumul pensiei actualizate în perioada 01 noiembrie 2000 - 01

ianuarie 2004 în raport cu nivelul salariului de bază, respectiv cu nivelul

indemnizației brute lunare a unui procuror în funcție de la Parchetul de pe

lângă Tribunalul București cu o vechime de peste 20 de ani conform art. 103 alin.

(5) din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că în perioada 1 decembrie 2000 - 1 decembrie

2004 pârâtul a comunicat C.N.P.A.D.A.S. în mod greșit venitul net al unui

procuror în funcție, în vederea stabilirii cuantumului pensiei actualizate și

nu venitul brut, așa cum prevede art. 103 alin. (5) din Legea nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească.

Pârâtul M.P. -

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat

întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Prin sentința civilă nr.

673 din 27 februarie 2008 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a M.P. -

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție iar, pe fondul

cauzei, a respins acțiunea formulată de reclamantul Popa Nicolae ca

neîntemeiată.

Pentru a hotărî

astfel, referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului,

Curtea a reținut că Ministerul Public are legitimare procesuală activă, atâta

vreme cât acesta a răspuns cererii care i-a fost adresată de reclamant, astfel

că nemulțumirea acestuia îmbracă forma unui refuz nejustificat de rezolvare a

unei cereri, reglementat de Legea nr. 554/2004.

Pe fondul

cauzei, Curtea a apreciat că din cuprinsul art. 103 alin. (1) din Legea nr. 92/1992

rezultă că pensia de serviciu stabilită în procent pentru un magistrat se

raportează la venitul net; prin noțiunea de venit net legea prevede expres ce

se înțelege, în sensul că este venitul realizat din salariul de bază, sporul de

vechime în muncă și sporul de stabilitate în magistratură avute la data

pensionării.

A mai reținut Curtea

că salariul de bază este o componentă a venitului net de care trebuie să țină

cont autoritatea publică în comunicările făcute C.N.P., iar acest salariu de

bază nu se confundă și nu se identifică cu noțiunea de venit brut al unui

magistrat în funcție.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul P.N. criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, susținând în esență că în cauza de față nu operează prevederile art.

103 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească, ci

prevederile alin. (5) ale aceluiași articol din legea menționată care prevede

că „pensiile magistraților se actualizează în raport cu nivelul salariilor de

bază ale magistraților în activitate."

Înalta Curte

sesizată cu soluționarea acestei cauze, mai înainte de a cerceta motivele

invocate, constată că recurentul P.N. a formulat o cerere de renunțare la

judecata cererii de chemare în judecată.

Potrivit

dispozițiilor art. 246 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul poate să renunțe

oricând la judecată, fie verbal,în ședință, fie prin cerere scrisă.

Prin cererea depusă

în recurs, reclamantul a solicitat a se lua act de faptul că înțelege să

renunțe la cererea de chemare în judecată.

Cum textul

folosește sintagma „oricând", acest termen trebuie interpretat în sensul

că renunțarea la judecată poate avea loc în tot cursul judecății, atât în fața

primei instanțe, cât și în fața instanțelor de apel și de recurs.

Pe de altă parte,

art. 316 C. proc

. civ. prevede

că dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța

de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol.

Prin urmare,

norma permite o completare a dispozițiilor de procedură privind judecarea

recursului cu cele referitoare la apel, desigur în măsura în care acestea nu

contravin naturii și regimului juridic specific recursului.

Totodată, în

recurs sunt admise actele de dispoziție ale părților, precum renunțarea la

judecată, la drept, achiesarea, tranzacția ori pot deveni incidente instituții

ca suspendarea judecății, perimarea.

Cum

renunțarea la judecată este un act unilateral irevocabil, odată ce reclamantul

a renunțat la judecata acțiunii, nu mai poate reveni asupra acesteia.

În concluzie,

manifestarea de voință în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o

desistare, care nu este supusă cenzurii Înaltei Curți, conform principiului

disponibilității care guvernează procesul civil.

Văzând

dispozițiile prevăzute de art. 246 alin (1) C. proc. civ., în conformitate cu

care se poate renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin

cerere scrisă și având în vedere dispozițiile art. 129 alin (6) C. proc. civ., Înalta

Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va lua act de renunțarea

reclamantului N.P. la judecarea acțiunii.

Admite recursul declarat de P.N.

împotriva sentinței civile nr. 673 din 27 februarie 2008 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și ia act de renunțarea reclamantului P.N. la judecarea acțiunii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 februarie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-06-16
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3593/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 4 noiembrie 2002, C.E., în contradictoriu cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,
ÎCCJ 2008-01-22
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 228/2008
astfel, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a constatat că în speța de față nu sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul
ÎCCJ 2009-01-29
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 453/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 8 aprilie 2008, reclamanta A.G., magis
ÎCCJ 2009-10-13
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4237/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ sub nr. 4269/2/2008, reclamantul C.Z. a chemat în judecată Ministerul Public – Parchetul d
ÎCCJ 2007-06-13
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3018/2007
1 aprilie 2001, astfel că sumele respective nu mai cuprind procentele legale menționate de decizia nr. 222/2006. Recursul nu este fondat. Prin decizia nr. 222/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis contestația în anulare formulat
Sursă