ÎCCJ, Decizia nr. 251/2016

ÎCCJ, Decizia nr. 251/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia civilă

nr. 251/2016

Asupra

recursului de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C.

proc. civ., constată următoarele;

La data de 26

ianuarie 2016, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație

și Justiție, completul de 5 judecători, recursul declarat de

Inspecția Judiciară, în contradictoriu cu A., prim procuror adjunct

al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, împotriva

hotărârii nr. 7/P din 11 noiembrie 2015, pronunțată de Consiliul

Superior al Magistraturii - Secția pentru procurori în materie

disciplinară

.

Recurenta a

solicitat casarea în totalitate a hotărârii atacate, cu consecința

admiterii acțiunii disciplinare astfel cum a fost formulată.

În

susținerea recursului, titularul acțiunii disciplinare a invocat

critici care s-ar circumscrie, în opinia sa, motivului de recurs prevăzut

de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Sub un prim

aspect, autoarea recursului a susținut, în esență, că

hotărârea atacată este nelegală, soluția dispusă prin

încheierea penală necontestată de către intimata procuror,

contrar susținerilor instanței de disciplină, nu s-ar încadra în

regimul general al practicii Curții de Apel Iași și

instanțelor arondate. S-a arătat că, dimpotrivă, la acel

moment ar fi existat la nivelul Tribunalului Vaslui și al

Judecătoriei Vaslui o practică statornică, în sensul

judecării cauzelor având ca obiect infracțiuni contra

libertății și integrității sexuale, cu inculpați

în stare de arest preventiv, până la soluționarea cauzei.

În

situația dată, având în vedere și probatoriul administrat,

precum și împrejurarea că intimata procuror a formulat în fața

instanței concluzii în sensul menținerii măsurii arestării

preventive, consideră recurenta că, intimatei procuror îi este

imputabil faptul că nu a declarat calea de atac, în conformitate cu

dispozițiile art. 206 C. proc. pen.

S-a

concluzionat în sensul că, prin modalitatea efectivă de examinare a

încheierii din data de 2 aprilie 2015, dată de Judecătoria Vaslui în Dosarul

nr. x/333/2014, realizată cu încălcarea prevederilor art. 96 lit. d)

și art. 119 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al

parchetelor, intimata procuror ar fi săvârșit abaterea

disciplinară reglementată de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004,

republicată și modificată.

Sub un alt

aspect, autoarea recursului a menționat că și în ceea ce

privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t)

teza I raportat la art. 99

1

din Legea nr. 303/2004, soluția

pronunțată ar fi greșită, în cauză fiind întrunite

toate elementele ei constitutive.

În acest

sens, s-a arătat, în primul rând, că analiza din această

perspectivă trebuie făcută și prin prisma

dispozițiilor art. 68 din Legea nr. 304/2004, republicată și

modificată.

Or, pentru a

se analiza legalitatea soluției de înlocuire a măsurii arestării

preventive cu cea a arestului la domiciliu, s-ar fi impus, în opinia

recurentei, ca reprezentantul parchetului să fi formulat contestație.

Pe de

altă parte, se consideră că probatoriul administrat nu ar

confirma faptul că soluția menționată ar fi fost

analizată în termen legal de către intimată, cert fiind, în

opinia titularului acțiunii disciplinare, doar faptul că după

împlinirea termenului legal de contestare, de 48 de ore, aceasta ar fi înserat

mențiunea „legală”, predând, neregulamentar, respectiva lucrare,

grefei.

În concluzie

s-a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a hotărârii

atacate, iar în rejudecare admiterea acțiunii disciplinare și

aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea

nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor,

republicată, cu modificările și completările ulterioare,

intimatei procuror A. pentru săvârșirea celor două abateri

disciplinare invocate.

Recursul a

fost comunicat intimatei

A., prim procuror adjunct în cadrul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui care a depus la dosar

întâmpinare.

Prin

întâmpinare, intimata procuror a solicitat, motivat, în principal, respingerea

recursului ca inadmisibil, iar, în subsidiar, ca nefondat, hotărârea

atacată fiind, în opinia sa, legală și temeinică.

Întâmpinarea

a fost comunicată recurentei care a depus răspuns, cerând, în

esență, respingerea susținerilor formulate în apărare.

Având în

vedere că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă

prevăzute de art. 486 C. proc. civ., precum și condițiile de

admisibilitate în raport cu prevederile art. 51 alin. (3) din Legea nr.

317/2004, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, prin încheierea din data de 30 mai 2016, completul de filtru a

admis în principiu recursul.

Analizând

hotărârea atacată în raport cu actele și lucrările

dosarului, cu criticile formulate de recurentă, cu apărările

intimatei, precum și cu reglementările legale incidente, Înalta Curte

constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed.

În ceea ce

privește criticile expuse prin prisma ipotezei de recurs

prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte

constată că susținerile recurentei sunt neîntemeiate.

Legislația

muncii, practica și doctrina în materia răspunderii disciplinare au

stabilit unanim că abaterea disciplinară reprezintă acea

încălcare, cu vinovăție, a obligațiilor de serviciu sau a

normelor de comportare la serviciu, constând într-o acțiune sau omisiune,

săvârșită de către o persoană, subiect al unui raport

de muncă.

În ceea ce

privește răspunderea disciplinară a judecătorilor și

procurorilor, aceasta este una specială și derivă din statutul

profesional distinct al acestora, ce prezintă anumite

particularități specifice.

Angajarea

răspunderii disciplinare este supusă cerinței îndeplinirii

cumulative a condițiilor generale referitoare la faptă,

vinovăție și legătura de cauzalitate între fapta ilicită

și rezultatul produs, iar în ceea ce privește vinovăția,

aceasta trebuie constatată în mod cert, pe baza probatoriului administrat

în cauză.

Ca atare,

numai îndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii

disciplinare și inexistența unor cauze de exonerare legitimează

angajarea răspunderii în context disciplinar.

În

speță, titularul acțiunii disciplinare critică

hotărârea prin care Secția pentru procurori a Consiliului Superior al

Magistraturii a respins solicitarea sa de a se stabili săvârșirea

abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) și art. lit. t)

teza l raportat la art. 99

1

din Legea nr. 303/2004, republicată

de către pârâta

procuror A.

și de a se aplica o sancțiune

disciplinară magistratului.

Atât

referitor la abaterea disciplinară constând în

nerespectarea, în mod

nejustificat, a dispozițiilor cu caracter administrativ date în

conformitate cu legea de conducătorul parchetului ori a altor

obligații cu caracter administrativ prevăzute de legi sau

regulamente, cât și

nesocotirea cu rea-credință a

normelor de drept material sau procesual, statutul profesional specific, în contextul

rigorilor intrinseci ale statului de drept, impune însă a se face

distincție între interpretarea și aplicarea normelor de drept

substanțial sau procesual la situația de fapt dedusă în concret

analizei, de către procuror sau judecător, pe parcursul

derulării procedurilor judiciare, pe de o parte și nesocotirea

normelor de drept substanțial sau procesual care, deși incidente, nu

au format obiectul analizei magistratului, pe de altă parte.

Din

această perspectivă, se constată că, în mod corect, în raport

și cu particularitățile concrete ale speței, instanța

de disciplină a reținut că, în cauză, nu se poate stabili

existența unei nerespectări a dispozițiilor administrative

și nici a unei nesocotiri sub forma relei-credințe a normelor de

drept material sau procesual și că titularul acțiunii

disciplinare pune în discuție însuși modul de interpretare a unei

norme de drept de către magistrat și raționamentul

logico-juridic al acestuia, aspecte care, însă, nu pot forma obiectul unei

verificări disciplinare, acestea putând fi cenzurate doar în cadrul

controlului ierarhic și în căile de atac.

Ceea ce se

reproșează în fapt intimatei

A.

, așa cum

însăși recurenta recunoaște, este modul în care magistratul a

făcut evaluarea situațiilor de fapt concrete ale speței și

a probatoriilor, din perspectiva necesității declarării

căii de atac împotriva unei încheieri penale și modul în care, urmare

evaluării, aceasta a înțeles să aplice dispozițiile legale

în această materie. Practic, ceea ce se supune analizei sunt corectitudinea

actului decizional al procurorului într-o anumită etapă a unei cauze

penale și raționamentul logico-juridic al acestuia.

Sub acest

aspect, criticile recurentei, care vizează opinia pe care și-a

format-o procurorul cu privire la legalitatea unei măsuri dispuse de

către instanță printr-o încheiere, critici ce au constituit

aspectele de fond ale acțiunii disciplinare deduse judecății în

cauză, nu puteau fi formulate și nici examinate pe calea

contenciosului disciplinar.

Exercitarea

unui control asupra legalității sau a temeiniciei modului de

instrumentare a cauzei penale respective de către procurorul A. nu este

posibilă în cadrul procedurii reglementate de dispozițiile art. 45

și urm. din Legea nr. 317/2004, republicată (r2), respectarea

principiului independenței procurorului, reglementat de art. 3 alin. (1)

din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și

completările ulterioare excluzând această analiză în cadrul

procedurii disciplinare, o asemenea verificare constituind prerogativa

exclusivă a autorităților ierarhic superioare și, după

caz, a controlului judiciar exercitat de instanța de judecată.

Aceasta

deoarece, analiza legalității și temeiniciei actului decizional

cu privire la oportunitatea exercitării căii de atac în discuție

presupune exercitarea unor prerogative jurisdicționale, care includ în mod

necesar capacitatea de a decide pe baza unor norme de drept și în cadrul

unei proceduri organizate, asupra unei situații de fapt și de drept

care intră în competența sa, cu respectarea principiului statutului

de drept, inerent sistemului Convenției Europene a Drepturilor Omului

și protocoalelor sale adiționale.

Nu se pot

conferi competențe altor autorități în această materie,

respectiv Inspecției Judiciare sau instanței disciplinare, așa

după cum, în mod corect a reținut și Secția pentru

procurori, aceste aspecte fiind susceptibile de analiză numai în cadrul

controlului ierarhic și jurisdicțional, așa cum rezultă

și din dispozițiile art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004,

republicată, cu modificările și completările ulterioare,

care delimitează cadrul angajării disciplinare a magistraților

la „abaterile de la îndatoririle de serviciu” și la „faptele care

afectează prestigiul justiției”.

În raport cu

această normă de principiu, modul de interpretare și aplicare a

normelor de drept material ori procesual în procesul interpretării și

aplicării legii nu poate fi considerat o „abatere de la îndatoririle de

serviciu” sau o „faptă care afectează prestigiul justiției”, iar

cenzurarea acestuia în cadrul contenciosului disciplinar al funcției de

magistrat nu poate fi realizată.

Este

relevant, de asemenea, din perspectiva limitelor verificărilor specifice

procedurii disciplinare în cadrul controlului judiciar exercitat pe calea

recursului și, respectiv, a cerințelor respectării principiului

legalității și a principiului independenței procurorului,

faptul că, în lipsa oricăror elemente care să pună în

discuție o eventuală omisiune a evaluării unor probatorii

și/sau a normelor de drept incident, decizia luată în cauza

respectivă de către intimata procuror nu cad în sfera contenciosului

disciplinar.

Din

această perspectivă, se reține că argumentele invocate de

recurentă nu au relevanța juridică ce li se atribuie prin

motivele de recurs și, pe cale de consecință, nu sunt de

natură să justifice casarea hotărârii atacate.

Pentru

considerentele ce preced și care fac inutilă analizarea celorlalte

critici formulate prin intermediul recursului, în baza dispozițiilor art.

49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată (r2), coroborate cu cele

ale art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul dedus judecății în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de Inspecția Judiciară împotriva

hotărârii nr. 7/P din 11 noiembrie 2015, pronunțată de Consiliul

Superior al Magistraturii - Secția pentru procurori în materie

disciplinară.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 11 iulie

2016

.