ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1250/2007
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1250/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 17 octombrie 2005 reclamanții T.N., T.A., C.G., B.M., M.V. și B.P., formând C.C.E.C.A.R.R.A. au chemat în judecată C.S.C.E.C.C.A.R.B., solicitând anularea dispozițiilor art. 11 pct. 3 al Hotărârii nr. 05/65 din 18 august 2005, prin care a fost suspendat C.F.C.E.C.A.R.R.A. și să se dispună suspendarea executării hotărârii contestate până la soluționarea acțiunii. În motivarea acțiunii reclamanții arată că, deși suspendarea a fost dispusă în baza pct. 106 din R.O.F.C.E.C., în realitate aceasta este un abuz, întrucât nu sunt îndeplinite cerințele textului citat.
Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 148/ F din 26 iunie 2006, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârât, a respins cererea de suspendare a efectelor actului administrativ emis de pârât, a admis acțiunea și a dispus anularea art. 11 pct. 3 (alin. (3)) al Hotărârii nr. 5/65 din 19 august 2005. În esență instanța a reținut că în hotărâre nu sunt precizate faptele săvârșite de către membri Consiliului Alba care să constituie perturbarea și obstrucționarea activității acestei filiale. Împotriva acestei soluții au declarat recurs pârâtul C.S.C.E.C.C.A.R.B., susținând că instanța nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei capacității procesuale active a reclamanților și că în mod greșit a fost chemat în judecată C.S.C.E.C.C.A.R.
care nu poate sta în justiție, nici în nume propriu, nici ca reprezentant al corpului. Cu privire la excepția lipsei de interes a reclamanților, pârâtul susține că aceasta trebuie admisă, întrucât nici unul dintre reclamanți nu mai face parte din noul Consiliu. Pe fondul cauzei recurentul arată că, hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor legale aplicabile, că i-a fost încălcat dreptul la apărare, iar motivarea sentinței este contradictorie. Recursul este nefondat. Cu privire la primul motiv de recurs se constată că acesta este neîntemeiat. În ședința publică de la 17 aprilie 2006 și în cea de la 26 iunie 2006, instanța de fond s-a pronunțat asupra tuturor excepțiilor invocate de părți.
De altfel, recurenții nici nu motivează de ce reclamanții intimați nu ar avea exercițiul drepturilor procesuale. Cel de al doilea motiv de recurs vizează greșita soluționare în opinia recurentei a excepției lipsei calității procesuale active. Și acest motiv este nefondat, întrucât reclamanții au formulat acțiunea în nume propriu și nu în calitate de reprezentanți ai consiliului filialei Alba. Referitor la susținerea privind excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei pârâte, aceasta nu poate fi reținută, întrucât C.S.C.E.C.C.A.R. este organul emitent al actului a cărui anulare s-a solicitat, în calitatea de organ emitent în domeniul contenciosului administrativ este și aceea care dă legitimitate procesuală.
Cu privire la susținerea referitoare la greșita soluționare a excepției privind lipsa de interes în promovarea acțiunii formulată de reclamanți, întrucât nici unul dintre aceștia numai face parte din consiliul filialei Alba, se constată că și acest motiv este neîntemeiat. Interesul procesual trebuie dovedit la data promovării acțiunii, respectiv 17 octombrie 2005, dată la care nu se alesese un nou consiliu. Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut corect că hotărârea atacată a fost dată în temeiul art. 106 din regulamentul C.E.C.C.A.R., iar potrivit prevederilor acestui text reclamanții intimați trebuiau să săvârșească acte care ar fi dus la împiedicarea activității filialei, prin demisia sau refuzul de a participa la deliberări.
Față de argumentele mai sus invocate, recursul declarat de pârât urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de C.S.C.E.C.C.A.R., împotriva sentinței civile nr. 148/ F din 26 iunie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2007.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.