ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 35/2018

Curtea de Apel Suceava - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 11 ianuarie 2018, în Dosarul nr. 1.077/86/2017*, aflat pe rolul acestei instanțe, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menționată.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 15 februarie 2018, cu nr. 425/1/2018, termenul pentru soluționarea dosarului fiind stabilit la 4 iunie 2018. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal- bugetare, cu modificările și completările ulterioare "Art. 8. - (...) (2) În anul 2016, pentru personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, indemnizațiile, compensațiile, primele, ajutoarele, plățile compensatorii, despăgubirile, compensațiile lunare pentru chirie și alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare, care nu fac parte din solda lunară brută/salariul lunar brut, se stabilesc în raport cu nivelul bazei de calcul al acestora utilizat pentru luna decembrie 2009. (...)"

Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare Anexa nr. VII Familia ocupațională de funcții bugetare "apărare, ordine publică și siguranță națională" "Art. 20. - (1) La trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea efectivă ca militar, polițist, funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personal civil în instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda funcției de bază, respectiv salariul funcției de bază avută/avut în luna schimbării poziției de activitate, astfel: Vechime efectivă: - până la 5 ani - un ajutor egal cu 3 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază; - între 5-10 ani - un ajutor egal cu 6 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază; - între 10-15 ani - un ajutor egal cu 8 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază; - între 15-20 ani - un ajutor egal cu 10 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază; - între 20-25 ani - un ajutor egal cu 12 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază; - între 25-30 ani - un ajutor egal cu 15 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază; - peste 30 ani - un ajutor egal cu 20 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază. (2) Personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, trecuți în rezervă sau direct în retragere, respectiv ale căror raporturi de serviciu au încetat, cu drept la pensie de serviciu, înainte de împlinirea limitei de vârstă de pensionare prevăzute de lege, mai beneficiază, pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de pensionare sau, în situația în care pot desfășura activitate peste această limită, până la limitele de vârstă în grad la care pot fi menținute în activitate categoriile respective de personal, de un ajutor egal cu două solde ale funcției de bază, respectiv cu două salarii ale funcției de bază. (...)"

Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare "Art. 16. - (...) (2) Vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă, prevăzută la alin. (1) lit. a), este de 60 de ani. Atingerea acestei vârste se realizează prin creșterea vârstelor standard de pensionare, conform eșalonării prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege." III. Expunerea succintă a procesului

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secția contencios administrativ și fiscal, cu nr. 1.077/86/2017, reclamanții A, B, C, D și E, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, Direcția poliției transporturi - Secția Regională de Poliție Transporturi Iași și Inspectoratul General al Poliției Române, au solicitat obligarea acestora la plata ajutoarelor salariale suplimentare, așa cum sunt prevăzute în art. 20 alin. (1) și (2) din anexa nr. VII la Legea- cadru nr. 284/2010, actualizate cu indicele de inflație la data efectuării plății.

În motivare, au arătat că au fost salariații pârâților până în anul 2016, când raporturile de serviciu au încetat ca urmare a pensionării. Cu privire la natura drepturilor acordate cu prilejul ieșirii la pensie, au invocat cele statuate prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 15 iulie 2015 (Decizia nr. 16/2015).

La data încetării raporturilor de muncă erau în vigoare dispozițiile art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, cu privire la care au apreciat că și-au produs efectele până la 31 decembrie 2016.

În urma pronunțării unui regulator de competență, cauza a fost trimisă spre competentă soluționare Secției civile din cadrul Tribunalului Suceava, complet specializat pentru soluționarea litigiilor de muncă.

Dosarul a fost reînregistrat la Tribunalul Suceava - Secția I civilă sub nr. 1.077/86/2017*.

Prin întâmpinare, pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive față de reclamanții B și E, care, la data pensionării, erau angajații Inspectoratului General al Poliției Române, precum și pe cea a prematurității acțiunii, arătând că, față de dispozițiile legale în vigoare, în perioada anilor 2011-2017 este suspendată plata acestor drepturi.

Prin cererile de la data de 24 aprilie 2017 și 8 mai 2017, acțiunea a fost modificată, în sensul că reclamanții B și E au arătat că solicită obligarea pârâtului Inspectoratul General al Poliției Române la plata ajutoarelor salariale suplimentare, actualizate cu indicele de inflație la data plății, și a cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinare, pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că, întrucât reclamanților le-au încetat raporturile de serviciu la împlinirea vârstei și a vechimii în serviciu, în cazul lor s-a făcut aplicarea art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 285/2010), fără a se aplica și alin. (2), polițiștii nefiind sub incidența acestor prevederi.

A învederat că ajutorul prevăzut la art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 se acordă în situația persoanelor trecute în rezervă sau direct în retragere, respectiv ale căror raporturi de serviciu au încetat, cu drept la pensie de serviciu, înainte de împlinirea limitei de vârstă de pensionare prevăzute de lege. Acordarea unor sume de bani reprezentând ajutor egal cu două solde ale funcției de bază pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de pensionare este injustă, întrucât reclamanții și-au încetat raporturile de serviciu cu drept la pensie, la împlinirea vârstei și a vechimii, și nu cu drept la pensie de serviciu, înainte de împlinirea limitei de vârstă de pensionare prevăzute de lege, așa cum a stabilit în mod limitativ legiuitorul.

Prin Sentința nr. xxx din 26 iunie 2017, Tribunalul Suceava - Secția I civilă a admis excepția prematurității formulării cererii și a respins acțiunea ca prematur formulată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că drepturile ce fac obiectul litigiului au fost prevăzute inițial la pct. 2 alin. (1) și (2) din anexa nr. IV/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare (Legea-cadru nr. 330/2009), în raport cu care a reținut intenția constantă a legiuitorului de a acorda aceste drepturi, pe care le-a recunoscut prin legile succesive în domeniu.

Atât Legea-cadru nr. 330/2009, cât și Legea-cadru nr. 284/2010 fac vorbire despre faptul că dreptul la acordarea ajutoarelor în limita unui anumit număr de solde/indemnizații se deschide la data încetării raporturilor de serviciu cu drept la pensie, adică cu prilejul ieșirii la pensie.

Față de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 118/2010), s-a pus problema aplicării sau neaplicării art. 20 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, sens în care s-au avut în vedere chestiunile dezlegate prin Decizia nr. 16/2015.

Față de dispozițiile cu caracter imperativ ale actelor normative incidente, tribunalul a constatat că dreptul solicitat nu este activ până la data de 1 ianuarie 2018.

Această inactivitate este regula, excepția fiind prevăzută de legiuitor la art. 11 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, art. 10 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 152/2017, cu completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016) și art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum și modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 115/2017 (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017), care vizează neaplicarea textelor de lege privind neplata ajutoarelor în anul 2016 și în anul 2017 doar în situația în care raporturile de serviciu încetează ca urmare a decesului angajatului.

Așadar, prima instanță a reținut că, în speță, este vorba despre un drept subiectiv civil afectat de un termen suspensiv, care atrage admiterea excepției prematurității.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, care au arătat că la data pensionării lor, în anul 2016, era în vigoare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, care și-a produs efectele până la 31 decembrie 2016, iar Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2017 nu retroactivează, nefiind aplicabilă pentru anul 2016, când s-a născut dreptul reclamanților la plata ajutoarelor prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010.

Prin noua lege a salarizării (Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare), în vigoare din 1 iulie 2017, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, Legea- cadru nr. 284/2010 și Legea nr. 285/2010 au fost abrogate, dispărând cauza prohibitivă pentru acordarea drepturilor.

Prin Decizia nr. xxx din 9 noiembrie 2017, Curtea de Apel Suceava - Secția I civilă a admis apelul declarat de reclamanți și a anulat în tot sentința atacată, în sensul că a respins ca nefondată excepția prematurității acțiunii și a reținut cauza spre rejudecare.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că reclamanții-apelanți s-au pensionat în anul 2016, când au fost în vigoare prevederile art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015.

Aceleași dispoziții au fost preluate și de actele normative ulterioare, care au reglementat asupra salarizării personalului plătit din fonduri publice la nivelul anului 2017, respectiv: Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016 - art. 10 alin. (1), pentru perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017 - art. 1 alin. (3), pentru perioada 1 martie-31 decembrie 2017.

Prin dispozițiile pe care le-au reglementat, aceste acte normative au suspendat succesiv aplicarea prevederilor art. 20 alin. (1) și (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, concluzie care se desprinde și din dispozitivul și considerentele Deciziei nr. 16/2015, în care s-a reținut că dispozițiile legale prin care se prevedea plata ajutoarelor pentru trecerea în rezervă nu se aplică în anii 2011-2015.

Instanța de apel a constatat că situația se menține și ulterior anului 2015, respectiv până la data de 1 iulie 2017, față de succesiunea actelor normative enunțate.

Fiecare suspendare dispusă prin actele normative enumerate de prima instanță a vizat o perioadă limitată de timp, însă nu a putut fi ignorat faptul că nu a existat nici măcar o singură zi, de la data pensionării apelanților și până la data de 1 iulie 2017, care să nu fi fost cuprinsă în perioadele de suspendare.

Suspendarea dispusă prin art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 a existat doar pe parcursul anului 2016, însă de la 1 ianuarie 2017 au fost în vigoare noi interdicții de aplicare a dispozițiilor legale prin care se prevedea plata ajutoarelor la trecerea în rezervă.

Începând cu data de 1 iulie 2017 a intrat în vigoare Legea-cadru nr. 153/2017, act normativ care nu mai reglementează nicio dispoziție cu privire la plata ajutoarelor sub forma salariilor compensatorii acordate cu ocazia pensionării, așa cum erau acestea prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010.

Potrivit art. 44 alin. (1) pct. 9 și pct. 20 din același act normativ, la data intrării în vigoare a legii au fost abrogate Legea-cadru nr. 284/2010 și capitolul I, cuprinzând art. 1-12 1 , art. 13 și art. 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015.

Art. 44 alin. (1) pct. 36 din Legea-cadru nr. 153/2017 dispune că, la data intrării în vigoare a acestui act normativ, se abrogă și orice alte dispoziții contrare acestei legi.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017 nu au primit o reglementare expresă de abrogare prin art. 44 din Legea-cadru nr. 153/2017, însă s-a pus problema dacă mai poate supraviețui norma de suspendare, ulterior abrogării normei care este suspendată.

Pentru a clarifica această problemă s-au avut în vedere prevederile din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 24/2000).

În raport cu dispozițiile art. 58 alin. (1) și art. 66 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, efectul produs de actele normative succesive, de suspendare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul la plata ajutoarelor sub forma salariilor compensatorii acordate cu ocazia pensionării, trebuie limitat numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv.

A considera altfel ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput și inadmisibil.

Că aceasta este interpretarea și aplicarea corectă a întregului context legislativ care a reglementat asupra dreptului supus controlului judecătoresc în această cauză a rezultat și din Decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite. Decizia vizează interpretarea unitară a altor prevederi legale, dar în cuprinsul ei a fost de asemenea analizată posibilitatea ca o normă care suspenda aplicarea unei dispoziții legale să mai rămână în vigoare și după abrogarea normei legale pe care o suspenda, instanța supremă stabilind că acest lucru este inadmisibil.

S-a mai reținut că art. 67 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 dispune că, în cazuri deosebite, în care la elaborarea și adoptarea unei reglementări nu a fost posibilă identificarea tuturor normelor contrare, se poate prezuma că acestea au făcut obiectul modificării, completării ori abrogării lor implicite.

Așa cum s-a subliniat anterior, art. 44 alin. (1) pct. 36 din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede că, la data intrării în vigoare a acestui act normativ, se abrogă și orice alte dispoziții contrare acestei legi.

Or, o asemenea dispoziție contrară ar fi tocmai cea din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017, care prevedea suspendarea aplicării art. 20 alin. (1) din anexa nr. VII la Legea- cadru nr. 284/2010 și după data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, respectiv după data de 1 iulie 2017, în condițiile în care Legea-cadru nr. 153/2017 a abrogat actul normativ principal care reglementa asupra normei pe care Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017 o suspendase.

În condițiile în care suspendarea nu poate supraviețui abrogării normei pe care o suspendă, a rezultat că dreptul la acțiune pentru plata ajutoarelor sub forma salariilor compensatorii acordate cu ocazia pensionării, în baza art. 20 alin. (1) și (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, s-a născut la data de 1 iulie 2017, data intrării în vigoare a Legii- cadru nr. 153/2017, când a încetat orice cauză de suspendare ori de neaplicare a prevederilor mai sus indicate.

Instanța de apel a reținut că deși excepția prematurității acțiunii era întemeiată la momentul pronunțării sentinței de către prima instanță, dreptul la acțiune al reclamanților a devenit actual la data de 1 iulie 2017, până la data pronunțării de către instanța de apel. Ar fi excesiv de formal ca o acțiune să fie respinsă ca prematură după momentul în care dreptul a devenit actual, doar pentru că la data învestirii instanței această cerință nu era îndeplinită.

Or, având în vedere că ulterior datei de 1 iulie 2017 dreptul a devenit actual, în baza art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă, apelul a fost admis, sentința civilă apelată a fost anulată în tot, iar excepția prematurității acțiunii a fost respinsă ca nefondată. Având în vedere că niciuna dintre părți nu a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, Curtea a reținut cauza în vederea judecării fondului.

La termenul de judecată din 11 ianuarie 2018, Curtea de Apel Suceava - Secția I civilă a pus în discuție admisibilitatea sesizării instanței supreme cu pronunțarea unei hotărâri prin care să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept arătate.

Prin încheierea pronunțată la aceeași dată, sesizarea a fost considerată admisibilă și, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus și suspendarea judecății. IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării

Prin încheierea pronunțată la 11 ianuarie 2018, Curtea de Apel Suceava - Secția I civilă a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație si Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru următoarele argumente: - Dosarul nr. 1.077/86/2017* al Curții de Apel Suceava este în curs de judecată, fiind în faza apelului; - instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în ultimă instanță; - cauza care face obiectul judecății se află în competența legală a unui complet de judecată al curții de apel învestit să soluționeze cauza; - soluționarea pe fond a apelului depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; În cauză se pune în discuție modul de calcul al ajutoarelor prevăzute de art. 20 alin. (1) și (2) din anexa nr. VII la Legea- cadru nr. 284/2010 pentru polițiștii pensionați în anul 2016, respectiv dacă acestea se stabilesc în raport cu salariul funcției de bază avut în luna schimbării poziției de activitate sau în raport cu nivelul bazei de calcul al acestuia utilizat pentru luna decembrie 2009. Distincția prezintă importanță, având în vedere că în acest interval de timp (decembrie 2009-2016) au intervenit modificări ale celor două sume, situație de natură a influența cuantumul ajutorului acordat conform art. 20 alin. (1) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010. Art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 prevede acordarea unui ajutor egal cu două salarii ale funcției de bază pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de pensionare și în favoarea polițiștilor ale căror raporturi de serviciu au încetat, cu drept la pensie de serviciu, înainte de împlinirea limitei de vârstă de pensionare prevăzute de lege. Art. 16 alin. (2) din Legea nr. 223/2015 reglementează "vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă" ca fiind de 60 de ani, iar atingerea ei se realizează prin creșterea vârstelor standard de pensionare, conform eșalonării prevăzute în anexa care face parte integrantă din acest act normativ. Art. 21 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 223/2015 instituie posibilitatea reducerii vârstei standard de pensionare prevăzute de art. 16 alin. (2) pentru activitatea realizată în condiții de muncă deosebite/în condiții de muncă speciale și în alte condiții. În cauză, se pune în discuție înțelesul noțiunii de "limită de vârstă de pensionare prevăzută de lege", reglementată de art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, respectiv dacă aceasta reprezintă "vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă" prevăzută de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 223/2015 (aceasta fiind de 60 de ani și se atinge prin creșterea vârstelor standard de pensionare conform eșalonării prevăzute în anexa ce face parte integrantă din lege) sau reprezintă vârsta de pensionare stabilită în raport cu situația concretă a fiecărui reclamant, care poate fi redusă conform art. 21 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 223/2015. În raport cu înțelesul acestei noțiuni urmează a se calcula de către instanța de apel numărul de solde cuvenit în baza art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010. - problema de drept este nouă; Deși dispozițiile legale cu privire la care se solicită pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a unei hotărâri prealabile nu sunt noi, problemele de drept a căror dezlegare se solicită îndeplinesc cerința noutății, având în vedere că dispozițiile art. 20 alin. (1) și (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 au fost suspendate de legiuitor în perioada 2011-1 iulie 2017, prin acte normative succesive. Față de intrarea în vigoare, la data de 1 iulie 2017, a Legii-cadru nr. 153/2017, care a abrogat Legea-cadru nr. 284/2010, văzând și interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin Decizia nr. XXIII/2005, prin Decizia nr. xxx din 9 noiembrie 2017, instanța de apel a respins ca nefondată excepția prematurității acțiunii, reținând cauza spre rejudecare pe fond. În concluzie, după data de 1 iulie 2017 dispozițiile art. 20 alin. (1) și (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 sunt actuale, urmând a fi aplicate de instanța de apel, contextul legislativ fiind diferit de cel în vigoare la data pronunțării de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a Deciziei nr. 16/2015 și a Deciziei nr. 11 din 20 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 24 martie 2017 (Decizia nr. 11/2017). Sesizarea din Dosarul nr. 2.632/1/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este, de asemenea, distinctă de problema de drept pendinte, în care nu se mai pune în discuție problema suspendării dispozițiilor legale enunțate, ci cea a modalității de calcul al ajutoarelor pecuniare. - nu a fost identificată jurisprudență a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care să se dezlege problema de drept, iar aceasta nu face obiectul unui recurs în interesul legii; Sesizarea din Dosarul nr. 2.833/1/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii este diferită de sesizarea din cauza de față, întrucât vizează prematuritatea/admisibilitatea acțiunilor având ca obiect acordarea acestor ajutoare, formulate în perioada de suspendare a exercițiului dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizații. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reclamanții-apelanți au arătat că lasă la aprecierea instanței sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție și au opinat că dispozițiile legale sunt clare, fără a exprima un punct de vedere scris cu privire la problema de drept.

Intimatul-pârât Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a arătat că modalitatea de calcul al ajutoarelor în litigiu rezultă din coroborarea art. 3 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017, art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016, art. 8 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța Guvernului nr. 38/2003), iar numărul de ajutoare cuvenit conform art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 se determină prin scăderea din vârsta de pensionare prevăzută de Legea nr. 223/2015 [din tabel sau de la art. 16 alin. (2) în funcție de anul nașterii] a vârstei avute la data trecerii în rezervă, anii întregi înmulțindu-se cu 2.

Intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliției Române a apreciat că nu este oportună sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, având în vedere că, prin Încheierea din data de 19 septembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 3.406/104/2016, Curtea de Apel Craiova a admis cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, că dispozițiile art. 8 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 sunt suficient de clare și nu necesită interpretare, atât acest text de lege, cât și art. 20 alin. (1) și (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 referindu-se la noțiunea de "ajutoare", iar ajutoarele prevăzute de art. 20 alin. (2) s-ar calcula prin raportare la vârsta standard de pensionare pentru fiecare caz în parte, așa cum este prevăzută de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 223/2015.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii- raportori, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, apelanții-reclamanți și intimații-pârâți Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție Județean Suceava au depus, prin avocat, respectiv consilier juridic, puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

Astfel, apelanții-reclamanți au susținut că Decizia nr. 5 din 5 martie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 30 mai 2018 (Decizia nr. 5/2018), care, în opinia judecătorilor-raportori, înlătură premisele apariției unei practici neunitare, se referă numai la interpretarea dispozițiilor Legii- cadru nr. 284/2010 și la actele speciale anuale, succesive, de aplicare a acesteia, stabilind că acțiunile introduse în perioada suspendării sunt premature. Această interpretare însă nu poate fi extinsă și la Legea-cadru nr. 153/2017, care nu mai prevede un drept de natura celui din Legea-cadru nr. 284/2010.

Intimații-pârâți Inspectoratul de Poliție Județean Suceava și Inspectoratul General al Poliției Române au apreciat că nu sunt întrunite cumulativ cerințele de admisibilitate a sesizării prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă și au achiesat la opinia judecătorilor-raportori. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată învestit cu soluționarea apelului în Dosarul nr. 1.077/86/2017* a apreciat că art. 8 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 nu este aplicabil pentru stabilirea cuantumului ajutoarelor prevăzute de art. 20 alin. (1) și (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, acestea calculându-se în raport cu solda funcției de bază, respectiv salariul funcției de bază avute/avut în luna schimbării poziției de activitate.

Reclamanții-apelanți au avut calitatea de polițiști, fiind îndreptățiți la plata unui salariu lunar, conform art. 4 alin. (1) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 (la fel ca funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare), art. 3 alin. (1) stabilind doar pentru personalul militar dreptul la soldă.

Opinia instanței are în vedere faptul că prin art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 s-a stabilit că "în anul 2016, dispozițiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică".

Or, atât timp cât legiuitorul a reglementat neaplicarea (suspendarea) dispozițiilor legale care priveau acordarea ajutoarelor la încetarea raporturilor de serviciu, este lipsită de coerență stabilirea, prin același act normativ, a unei modalități de calcul al acestor ajutoare.

În plus, art. 8 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 vizează ajutoarele acordate potrivit actelor normative în vigoare, situație care nu este incidentă în cauză, atât timp cât în anul 2016 dispozițiile legale care prevedeau acordarea ajutoarelor deduse judecății - art. 20 alin. (1) și (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 - erau suspendate.

Art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 reglementează în favoarea polițiștilor care au încetat raporturile de serviciu, cu drept la pensie de serviciu, înainte de împlinirea limitei de vârstă pentru pensionare prevăzute de lege acordarea, pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă pentru pensionare, a unui ajutor egal cu două salarii ale funcției de bază.

Având în vedere formularea diferită din cele două prevederi legale [art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 face trimitere la "limita de vârstă pentru pensionare prevăzută de lege", în timp ce art. 16 alin. (2) din Legea nr. 223/2015 reglementează "vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă"], instanța de apel a constatat că există dificultăți în lămurirea primei noțiuni, care pare a avea o formulare mai cuprinzătoare decât cea de-a doua.

Pe de altă parte, art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 223/2015 reglementează posibilitatea reducerii vârstei standard de pensionare prevăzute de art. 16 alin. (2) pentru activitatea realizată în condiții de muncă deosebite/în condiții de muncă speciale și în alte condiții, situație în care, în concret, vârsta prevăzută de lege pentru a beneficia de pensie de serviciu pentru limită de vârstă este diferită, în raport cu vechimea desfășurată în aceste condiții.

Față de această posibilitate reglementată de legiuitor, opinia instanței de apel este în sensul că pentru a stabili "limita de vârstă de pensionare prevăzută de lege", conform art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, trebuie avute în vedere și reducerile prevăzute de art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 223/2015, cu alte cuvinte această limită de vârstă urmează a se stabili în raport cu situația concretă a fiecărui reclamant, nu doar în raport cu eșalonarea prevăzută în anexa legii. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Jurisprudența Curții de Apel Suceava - instanța de trimitere nu a identificat alte dosare în care să se fi analizat această problemă de drept. Jurisprudența celorlalte instanțe din țară

Curtea de Apel Brașov a comunicat punctul de vedere unanim al magistraților Secției I civile, care, cu privire la prima chestiune de drept, au achiesat la punctul de vedere al instanței de trimitere. Cu privire la noțiunea de "limită de pensionare prevăzută de lege" au apreciat că aceasta reprezintă, în principiu, vârsta de 60 ani prevăzută de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 223/2015, însă nu trebuie omise dispozițiile tezei a doua, care fac trimitere la anexa la lege care eșalonează atingerea acestei vârste și, în consecință, trebuie observată situația concretă a fiecărui reclamant, cu luarea în considerare, dacă este cazul, și a perioadelor în care a lucrat în grupele de muncă ce atrag reducerea vârstei de pensionare.

Curtea de Apel București a comunicat următoarele puncte de vedere: Judecătorii Secției civile a Tribunalului Giurgiu au un punct de vedere unitar, în sensul că art. 8 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 nu este aplicabil pentru stabilirea cuantumului ajutoarelor prevăzute de art. 20 alin. (1) și (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, această operațiune urmând a se realiza în raport cu solda funcției de bază, respectiv salariul funcției de bază avute/avut în luna formulării cererii de pensionare. Tribunalul Ialomița a opinat că dispozițiile legale în discuție sunt clare și nu necesită interpretarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prevederile art. 8 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 nu se aplică la stabilirea cuantumului ajutoarelor prevăzute de art. 20 alin. (1) și (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, algoritmul de calcul al celor două ajutoare fiind diferit și clar precizat de legiuitor. Cu privire la noțiunea "limită de vârstă de pensionare prevăzută de lege", reglementată de art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, se are în vedere definiția generală a vârstei standard de pensionare din art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010, iar cu privire la "vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă" prevăzută de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 223/2015 s-a opinat că dispozițiile legale sunt fără echivoc, explicitând clar noțiunea. Tribunalul Ilfov a apreciat că dispozițiile art. 8 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 nu se aplică și la stabilirea cuantumului ajutoarelor prevăzute de art. 20 alin. (1) și (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, iar referitor la noțiunea "limită de vârstă de pensionare prevăzută de lege", se consideră că nu reprezintă "vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă" prevăzută de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 223/2015. Nu s-au identificat hotărâri judecătorești relevante.

Curtea de Apel Galați a comunicat că, la Secția contencios administrativ și fiscal a Curții, cauzele având ca obiect plata ajutoarelor prevăzute de art. 20 alin. (1) și (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 sunt soluționate în sensul respingerii ca nefondate sau prematur formulate. Punctul de vedere al judecătorilor Secției contencios administrativ și fiscal a Curții și al judecătorilor Secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Vrancea este în sensul că dispozițiile art. 8 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 nu se aplică pentru ajutoarele prevăzute de art. 20 alin. (1) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010. La stabilirea acestor ajutoare se are în vedere salariul funcției de bază avute în luna schimbării poziției de activitate. Față de specificul raporturilor de serviciu ale personalului militar, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul penitenciar, ajutoarele la încetarea raporturilor de serviciu cu drept la pensie se acordă în cazul tuturor tipurilor de pensii, în funcție de vechimea efectivă în sistem și de timpul rămas până la limita de vârstă de pensionare, care este stabilită, în concret, pentru fiecare persoană, iar nu vârsta standard prevăzută de Legea nr. 223/2015. În același sens s-au atașat sentințe de la Tribunalul Galați - Secția contencios administrativ și fiscal nr. 1.005 din 27 decembrie 2016, definitivă prin respingerea recursului (Decizia nr. 1.090 din 25 mai 2017 a Curții de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal); nr. 476 din 31 mai 2017, casată prin Decizia nr. 1.046 din 8 mai 2018 a Curții de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal prin care, în rejudecare, s-a respins acțiunea ca fiind prematur formulată; nr. 764 din 17 octombrie 2016, definitivă prin Decizia nr. 221 din 16 februarie 2017 a Curții de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal; nr. 807 din 19 octombrie 2017, casată prin Decizia nr. 963 din 26 aprilie 2018 a Curții de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal prin care, în rejudecare, s-a respins acțiunea ca fiind prematur formulată. Curtea de Apel Ploiești a comunicat că nu a identificat cauze cu privire la problema de drept semnalată. Opinia exprimată de judecătorii secțiilor civile ale tribunalelor Prahova și Dâmbovița este în sensul că art. 8 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 nu se aplică pentru ajutoarele prevăzute de art. 20 alin. (1) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, acestea urmând a fi calculate în funcție de solda funcției de bază, respectiv salariul funcției de bază avute/avut în luna schimbării poziției de activitate. Noțiunea de "limită de vârstă de pensionare prevăzută de lege", reglementată de art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII la Legea- cadru nr. 284/2010 se referă la "vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă" prevăzută de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 223/2015, act normativ cu caracter special, care se atinge prin creșterea vârstelor standard de pensionare conform eșalonării prevăzute în anexa la lege.

Celelalte curți de apel nu au identificat practică judiciară în materie și nici nu au exprimat opinii teoretice.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției Judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat și nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

În urma verificărilor efectuate se constată că instanța de contencios constituțional nu s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 și art. 16 alin. (2) din Legea nr. 223/2015.

Pronunțându-se asupra constituționalității dispozițiilor Legii-cadru nr. 284/2010 în ansamblul său, prin Decizia nr. 1.658 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011, Curtea Constituțională a reținut că statul are deplina legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază al personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea este inadmisibilă, deoarece, în raport cu jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, problema de drept supusă dezbaterii de titularul sesizării nu este susceptibilă de a da naștere unei practici neunitare. X. Înalta Curte de Casație și Justiție

Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: Asupra admisibilității sesizării

În privința obiectului și a condițiilor sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul articolului 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, condiții care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: existența unei cauze aflate în curs de judecată; cauza să fie soluționată în ultimă instanță; cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate și, asupra acesteia, Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Verificarea circumstanțelor sub care Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată denotă îndeplinirea exigențelor referitoare la cerințele de admisibilitate legate de necesitatea ca titularul sesizării să fie legal învestit cu judecarea unei cauze în ultimă instanță, prin sesizare să fie identificată o chestiune de drept nouă, de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Din datele prezentate în motivarea încheierii de sesizare rezultă că litigiul în care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, la Curtea de Apel Suceava, iar obiectul său constă în apelul exercitat împotriva unei sentințe date în materia dreptului muncii. Prin urmare, Curtea de Apel Suceava urmează să soluționeze cauza în ultimă instanță, prin pronunțarea unei decizii care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă.

Problema de drept supusă dezbaterii de titularul sesizării este nouă, întrucât dispozițiile art. 20 alin. (1) și (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 au fost suspendate în mod succesiv începând cu anul 2011 și până în anul 2017, inclusiv, aspect recunoscut de jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (deciziile Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 16/2015; nr. 11 din 20 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 24 martie 2017; nr. 79 din 6 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 23 ianuarie 2018; nr. 9 din 19 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 469 din 7 iunie 2018, precum și Decizia nr. 5/2018 pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii).

Se constată însă că, în raport cu dezlegările date prin aceste decizii, problema de drept supusă dezbaterii de titularul sesizării nu este susceptibilă de a da naștere unei practici neunitare. Astfel, în cauză se solicită interpretarea unor texte de lege vizând modul concret de calcul al cuantumului ajutoarelor prevăzute de art. 20 alin. (1) și (2) din anexa nr. VII la Legea- cadru nr. 284/2010, în condițiile în care prin Decizia nr. 5/2018 s-a stabilit că acțiunile având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale, formulate în temeiul art. 20 alin. (1) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 și introduse în perioada de suspendare a exercițiului dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizații, sunt prematur formulate.

În considerentele acestei decizii (punctele 94, 95 și 96) s-a reținut că, în urma analizei circumstanțelor specifice ale instituirii acestor drepturi, "pe fondul suspendării repetate prin acte normative reținute ca fiind constituționale, acestea nu au intrat în patrimoniul beneficiarilor avuți în vedere de Legea-cadru nr. 284/2010, ele având în continuare un conținut abstract, fiind condiționate în recunoașterea lor concretă de o nouă manifestare a legiuitorului, motiv pentru care nu pot fi considerate «bunuri» din această perspectivă".

De subliniat este și faptul că, prin art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal- bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 80/2018, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență nr. 90/2017), intrată în vigoare la data de 7 decembrie 2017, s-a prevăzut în mod expres că în anul 2018 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.

În consecință, așa cum s-a reținut și în Decizia nr. 5/2018, dreptul a cărui valorificare s-a solicitat de către reclamanți, respectiv plata ajutoarelor prevăzute de art. 20 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, nu este actual.

Este adevărat că, în speță, instanța titulară a sesizării a admis apelul, a anulat în tot sentința apelată și, respingând excepția prematurității acțiunii ca nefondată, a reținut cauza în vederea evocării fondului, apreciind că "după data de 1 iulie