ÎCCJ, Decizia nr. 26/2021

Asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 9 octombrie 2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2019.1 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale a României formulată de contestatorul inculpat A. cu privire la art. 60 din C. pen.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut, în esență că, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, în cadrul examenului de admisibilitate al excepției de neconstituționalitate instanța trebuie să analizeze îndeplinirea cumulativă a mai multor cerințe.

În analiza efectuată Înalta Curtea a constatat că excepția de neconstituționalitate a fost invocată de contestatorul inculpat, în fața instanței supreme și are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 60 din C. pen., fără ca textele criticate să fi fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, iar potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal.

Instanța a mai constatat că excepția de neconstituționalitate invocată de contestatorul inculpat A. nu îndeplinește condițiile cerute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituționalitate a textelor de lege, dorindu-se în realitate modificarea acestora, ceea ce ar transforma Curtea Constituțională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituție și nici de legea organică de organizare și funcționare.

În acest sens, s-a avut în vedere și faptul că, pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional.

S-a mai reținut că neconstituționalitatea unui text de lege este dată de contradicția dintre dispoziția legală și un principiu sau o prevedere constituțională însă, autorul excepției tinde în fapt la modificarea textelor legislative și la revocarea măsurii preventive dispusă în cauză, ceea ce nu ține de competența instanței de contencios constituțional, fiind atributul puterii legislative, cererea re sesizare a Curții Constituționale vizând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 din C. pen.

În raport de aceste argumente, Înalta Curte a constatat că în cauza de față nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate, iar petentul nu justifică un interes real în promovarea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Împotriva încheierii din data de 9 octombrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.1 a formulat recurs petentul A., cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, la data de 29 octombrie 2020 sub nr. x/2020, în cauză fiind stabilit termen la data de 25 ianuarie 2021, când instanța a acordat cuvântul în dezbaterea recursului.

Concluziile apărătorului desemnat din oficiu pentru petent, ale reprezentantului Ministerului Public precum și susținerile recurentului au fost consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând hotărârea atacată, prin raportare la dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992, față de criticile formulate, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că recursul declarat de petentul A. este nefondat.

Astfel, referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, constată că din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate implică examinarea prealabilă a unor exigențe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din legea menționată.

Efectuată întotdeauna de instanța în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, această analiză presupune, în concret, verificarea următoarelor cerințe ce trebuie îndeplinite cumulativ:

- calitatea de parte în proces a autorului excepției;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care acestea sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

- existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului. Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate"

- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine însă dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992. A admite că instanța în fața căreia a fost invocată excepția nu ar avea posibilitatea de a cenzura cererile de sesizare echivalează cu a considera că, în procedura reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992, evaluarea instanței are doar un caracter pur formal, concluzie inconciliabilă cu specificul cerințelor de admisibilitate ce trebuie evaluate și care, așa cum s-a arătat, nu antamează întotdeauna doar chestiuni de formă.

Din această perspectivă, o cerere de sesizare a Curții în controlul de constituționalitate poate fi calificată ca inadmisibilă atunci când, exemplificativ, tinde, fie la învestirea acesteia cu un examen ce excedează, în mod vădit, competenței sale, intrând în sfera de competență exclusivă a legiuitorului (mutatis mutandis Deciziile nr. 284/24.01.2011, 176/06.03.2012, 187/06.03.2012, 378/26.06.2014 ale Curții Constituționale), fie la un control de constituționalitate nu a unui text de lege anume determinat, ci a concluziei ce ar rezulta din corelarea mai multor dispoziții de lege (mutatis mutandis Deciziile nr. 486/11.12.2003, 85/27.01.2011, 537/15.10.2014 ale Curții Constituționale).

Totodată, în ceea ce privește condiția de admisibilitate privind legătura cu soluționarea cauzei este de observat că raportul cu soluționarea cauzei trebuie să privească incidența dispoziției legale, a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată, în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății.

Astfel, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Aceasta presupune, pe de o parte, existența unei legături directe dintre norma contestată și soluția procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care decizia din contencios constituțional îl va avea în proces, aceasta trebuind să producă efecte materiale asupra conținutului deciziei judecătorului.

Examinând excepția invocată de petentul A. sub aspectul interesului procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că această condiție nu este îndeplinită.

Astfel, în doctrină s-a reținut că "această cerință presupune îndeplinirea cumulativă a două condiții în vederea trimiterii cauzei la Curtea Constituțională, pentru soluționarea excepției: existența unei relații între situația juridică a părții și mijlocul procesual la care aceasta a recurs și respectiv remedierea situației juridice a părții prin soluționarea excepției de neconstituționalitate." (Curierul Judiciar nr. 9/2008, pg. 105 " - Condiția interesului în cazul cererii de trimitere a cauzei la Curtea Constituțională în vederea examinării constituționalității unui text de lege într-o cauză pendinte pe rolul instanțelor de judecată").

Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepții de neconstituționalitate, impune justificarea unui interes de către autorul cererii.

Stabilirea acestui interes se face de către instanța de judecată, pe calea verificării pertinenței excepției, în raport cu procesul în care a intervenit și a efectului pe care decizia Curții Constituționale îl produce în soluționarea procesului principal, respectiv asupra conținutului hotărârii ce se va pronunța în cauză.

Astfel, critica unui text de lege ca fiind neconstituțional nu poate fi analizată formal ci trebuie verificată condiția prealabilă a interesului născut și actual, fiind necesar a se aprecia că, în mod real, soluționarea aspectului neconstituțional al textelor conduce la respectarea dreptului părții în conformitate cu dispozițiile Constituției României.

În cauză, excepția de neconstituționalitate menționată privește dispozițiile art. 60 C. pen.: "Închisoarea constă în privarea de libertate pe durată determinată, cuprinsă între 15 zile și 30 de ani, și se execută potrivit legii privind executarea pedepselor."

În susținerea admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția invocată făcând trimitere la textele de lege afectate de dispozițiile criticate pentru neconstituționalitate, precum și la normele constituționale care, în opinia petentului, intră în conflict cu aceste dispoziții, acesta a susținut că este supus unor rele tratamente în închisoare, iar condițiile în care execută măsura arestului preventiv sunt necorespunzătoare, aspecte de natură a atrage revocarea măsurii preventive dispusă în cauză.

În examinarea interesului cererii, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, în acord cu instanța care a analizat cererea de sesizare pe fond, constată că o eventuală decizie a Curții Constituționale prin care s-ar statua asupra constituționalității sau, dimpotrivă, asupra neconstituționalității dispozițiilor criticate nu poate avea niciun fel de înrâurire în ce privește soluția dispusă în calea de atac a contestației exercitată împotriva unei hotărâri prin care s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a cererii de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul A..

Similar instanței de fond, Completul de 5 judecători, prin raportare la stadiul procesual al cauzei, apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei deduse judecății, deoarece o posibilă soluție a instanței de contencios constituțional cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor ce reglementează regimul închisorii, nu poate avea vreo înrâurire efectivă asupra soluției ce s-ar putea pronunța în contestația formulată de petent, cu atât mai mult cu cât aceasta a fost invocată într-o cale de atac inadmisibilă.

Cum nu poate fi stabilită o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei decizii de către instanța de contencios constituțional cu privire la dispozițiile criticate și soluționarea dosarului nr. x/2019 Completului de 5 Judecători din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 9 octombrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.1.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul petent A., în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 9 octombrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.1.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul petent A., în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 ianuarie 2021.

GGC - GV