ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2370/2008
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2370/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului
de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată
următoarele:
La data de 6 iunie
2007 reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului
Administrației și Internelor a chemat în judecată pe pârâtul Z.P. pentru ca
prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restrângerea exercitării
dreptului la liberă circulație a pârâtei în statele Uniunii Europene pentru o
perioadă de cel mult 3 ani.
în motivarea acțiunii
reclamanta a arătat că la data de 12 mai 2007 pârâtul a fost re turnat din
Turcia în baza Acordului de readmisie încheiat între România cu această țară,
ratificat prin
Legea 284/2004. în temeiul art. 38 lit. a)
din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor romani
în străinătate, modificată și completată de O.U.G. nr. 5/2006, restrângerea
exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor romani poate fi
dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost
returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România
și acel stat, iar în conformitate cu art. 52 din aceeași lege, până la aderarea
României la Uniunea Europeană, măsura restrângerii dreptului la liberă
circulație în străinătate, trebuie să se refere la teritoriile tuturor Statelor
Uniunii Europene, cu excepția celor cu privire la care persoana în cauză face
dovada că are drept de intrare.
Tribunalul București,
secția a III-a civilă, prin sentința nr. 976 din 19 iulie 2007 a respins, ca
neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă.
Pentru a
hotărî astfel, prima instanță a reținut și motivat că șederea ilegală a pârâtului
în Turcia nu reprezintă o împrejurare de natură a justifica persistența unei
ingerințe atât de semnificative în libertatea de circulație a acestuia. În
acest sens, instanța a considerat aplicabile dispozițiile art. 39 din Tratatul
Comunității Europene.
Apelul declarat de
reclamantă împotriva sentinței tribunalului a fost respins prin decizia nr. 541
A din 17 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a
civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Împotriva deciziei
dată în apel a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din
cadrul Ministerului Administrației și Internelor care a invocat următoarele
critici: autoritățile române nu au competența de a cerceta și a se pronunța
asupra legalității și temeiniciei actului de returnare săvârșit de autoritățile
străine, ci doar de a lua act de această măsură; acțiunea trebuia admisă pentru
că din prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura
condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii dreptului la liberă
circulație în străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un
stat cu care România are încheiat acord de readmisie; potrivit art. 25 din
Constituție, condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc
prin lege, astfel că ține de opțiunea legiuitorului instituirea anumitor
cerințe specifice în care cetățenii români pot circula în străinătate.
Recursul nu este fondat.
Reclamanta a
solicitat restrângerea exercitării dreptului pârâtului Z.P. la liberă
circulație în statele Uniunii
Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea
nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în
străinătate.
Conform art. 39
alin. (l) din lege, în situația prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune,
la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul de pe
teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui
rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are
domiciliul în străinătate, de către Tribunalul București.
Pe cale de
consecință, luarea acestei măsuri este de competența instanțelor judecătorești
cărora, în lipsa unor prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns
dreptul de apreciere și analizare a dovezilor administrate în cauză.
Libertatea de
circulație a cetățenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare
cu respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25,
alin. (l), teza a II-a din Constituție. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul
liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că, prin
simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună
restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație. Dacă legiuitorul
ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct
restrângerea exercițiului la libera circulație, ar fi stipulat că o asemenea
restrângere operează de drept.
În legislația
primară, art. 18.1 TCE prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a
circula și de a locui liber pe teritoriul statelor membre, sub rezerva
limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru
aplicarea sa.
În legislația
secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a
Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor
Uniunii Europene și a membrilor familiei acestora pe teritoriul statelor membre,
de modificare a Regulamentului (C.E.E.) nr. 1.612/68 și de abrogare a directivelor
64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE 75/35/CEE, 90/364/CEE,
90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.
L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește că limitarea dreptului cetățenilor statelor
membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine
publică, securitate publică sau sănătate publică.
Prin O.U.G. nr.
102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor
statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiul Economic European, aprobată
prin Legea nr. 260/2005 și care a intrat în vigoare la data aderării României la
Uniunea
Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva
Consiliului nr. 38/2004/CE.
Drept urmare, normele
din reglementarea europeană se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de
drept intern.
Întrucât
reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreuneia
dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanțele au pronunțat
hotărâri legale, date cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor
legii incidente.
Față de cele ce
preced, recursul reclamantei se privește ca nefondat și va fi respins în
consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca
nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte
împotriva deciziei nr. 541 A din 17 septembrie 2007 a Curții de Apel București,
secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 9 aprilie 2008.