ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 616/2016
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 616/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 2612 din 28 iunie 2013 Curtea de Apel Iași a respins ca inadmisibil recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 177/2013 a Tribunalului Iași, apreciind că tribunalul s-a pronunțat în mod corect, printr-o decizie irevocabilă, în privința căreia C. proc. civ. nu reglementează posibilitatea atacării cu recurs.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei pentru rejudecare pe fond la instanța competentă.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/245/2011.
La termenul de judecată de astăzi, 4 martie 2016, în temeiul art. 137 coroborat cu art. 252 C. proc. civ., Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției perimării, excepție pe care instanța o apreciază a fi întemeiată pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare, împrejurare ce face de prisos expunerea și cercetarea în fond a pricinii.
Prin încheierea din data de 28 noiembrie 2014, judecarea recursului a fost suspendată pentru lipsa părților, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Pe baza referatului întocmit de grefierul de ședință, la data de 17 decembrie 2015 instanța a dispus, din oficiu, repunerea cauzei pe rol, în temeiul art. 252 C. proc. civ., în vederea verificării incidenței dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ.
În conformitate cu dispozițiile art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit art. 249 C. proc. civ. perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică interes.
Cum în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau de a suspenda perimarea, astfel cum sunt prevăzute de art. 249-251 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 252 alin. (1) din același cod, constatând, din oficiu, perimarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 2612 din 28 iunie 2013 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 martie 2016.
Procesat de GGC - GV