ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 30/2016
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 30/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 20 iulie 2015, reclamanta SC A. SRL - reprezentată legal prin B., a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului - Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc - Comitetul de Supraveghere, solicitând suspendarea executării Deciziei nr. 1103 din 24 iunie 2015.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
Prin Sentința civilă nr. 771 din 12 august 2015, Tribunalul Argeș a declinat competența soluționării cauzei privind pe reclamanta SC A. SRL - în favoarea Curții de Apel Pitești.
Prin Sentința nr. 147 din 19 octombrie 2015, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare, a acțiunii formulată de reclamanta SC A. SRL - în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului - Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc - Comitetul de Supraveghere, în favoarea Tribunalului Argeș.
Constatându-se ivirea conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru pronunțarea regulatorului de competență, potrivit art. 135 C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență
Verificând cauza, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului Argeș, secția civilă - complet specializat contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Argumentele de fapt și de drept relevante
Așa cum rezultă din actele aflate la dosar, obiectul cauzei îl constituie cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 1103 din 24 iunie 2015, așa cum a fost modificată prin Decizia nr. 1683 din 09 iulie 2015, emise de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, Comitetul de Supraveghere reprezentând cuantumul obligațiilor de plată constând în taxa de viciu pe un anumit interval de timp, în sumă de 267.687 RON, redusă prin cea de-a doua decizie la suma de 244.818 RON, ambele inferioare limitei maxime de 1.000.000 RON.
Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.".
Prin urmare, având în vedere faptul că în cazul litigiilor având ca obiect astfel de acte, competența de soluționare a cauzei se stabilește, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în raport cu criteriul valoric, iar nu în raport cu criteriul rangului central sau local al organului fiscal emitent, întrucât cuantumul sumei ce formează obiectul actului contestat este sub pragul de 1.000.000 RON, competența de soluționare în fond a litigiului aparține Tribunalului Argeș.
Temeiul legal al regulatorului de competență
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, secția civilă - complet specializat contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantele SC A. SRL, reprezentată legal prin B. și SC A. SRL - reprez. conv. prin av. C. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului - Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc - Comitetul de Supraveghere în favoarea Tribunalului Argeș, secția civilă - complet specializat contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2016.
Procesat de GGC - CT