ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.02.2016

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 267/2016

HOTĂRÂRE
05.02.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 267/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești, petenta A. a solicitat în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A (C.N.A.D.N.R.) anularea procesului-verbal de contravenție din 16.02.2015 și exonerarea de la plata amenzii.

2.1. Prin Sentința civilă nr. 7.631 din 15 iunie 2015, Judecătoria Ploiești a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia, reținând că sunt aplicabile dispozițiile art. 101 din O.G. nr. 15/2002 conform cărora competența de judecată aparține judecătoriei în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.

2.2. Prin Sentința civilă nr. 1.630 din 21 octombrie 2015, Judecătoria Mangalia a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența în favoarea Judecătoriei Ploiești, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

În argumentarea soluției de dezînvestire, Judecătoria Mangalia a reținut că reclamanta deține calitatea de grefier în cadrul instanței competente să soluționeze plângerea contravențională, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. Ținând cont că reclamanta și-a exprimat opțiunea să învestească Judecătoria Ploiești, instanța competentă, egală în grad, din raza unei curți de apel învecinate cu cea în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, a declinat competența în favoarea acestei instanțe.

Înalta Curte de Casație și Justiție, legal învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între cele două instanțe, stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila, pentru considerentele ce succed:

Potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (1) și alin. (3) din C. proc. civ.:

(1) "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel, învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

(...)

(3) Dispozițiile cuprinse în alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".

Textul de lege reglementează un caz de competență facultativă pentru ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant, norma interzicând sesizarea instanței competente, dacă este aceea la care acesta își desfășoară activitatea.

Aceste dispoziții au caracter special, derogatoriu și se aplică cu prioritate în domeniul competenței teritoriale atunci când reclamantul îndeplinește condițiile prevăzute în textul de lege enunțat.

Așadar, în analiza competenței instanței judecătorești la care trebuie introdusă cererea, în cazul în care calitatea de reclamant o are un grefier de la o instanță, nu trebuie să ne raportăm la dispozițiile de drept comun, ci la dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

În cauză, reclamanta A., grefier în cadrul Judecătoriei Mangalia, a ales să învestească Judecătoria Ploiești cu soluționarea plângerii contravenționale formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor din 16.02.2015 emis de C.N.A.D.N.R.

Judecătoria Mangalia, cea de a doua instanță aflată în conflict, a reținut corect incidența dispozițiilor art. 127 alin. (1) raportat la alin. (3) din C. proc. civ., față de calitatea reclamantei de grefier la această instanță, însă a dispus în mod greșit declinarea competenței teritoriale în favoarea Judecătoriei Ploiești, pentru care a optat reclamanta, deoarece aceasta instanță se află în circumscripția Curții de Apel Ploiești care nu se învecinează cu Curtea de Apel Constanța în a cărei circumscripție se află instanța în cadrul căreia activează reclamanta.

Având în vedere limitele impuse în art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența teritorială în favoarea Judecătoriei Brăila, ca instanță competentă, de același grad, situată în circumscripția Curții de Apel Galați, învecinată Curții de Apel Constanța, în circumscripția căreia se află instanța la care își desfășoară activitatea reclamanta.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4)din C. proc. civ., se va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petenta A., în contradictoriu cu intimatul CNADNR, în favoarea Judecătoriei Brăila.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2016.

Procesat de ED

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-10-01
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3564/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vaslui, la data de 1 m
ÎCCJ 2016-11-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3218/2016
Decizia nr. 3218/2016 Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei M
ÎCCJ 2015-11-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3443/2015
Decizia nr. 3443/2015 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 10 octombrie 2014 pe ro
ÎCCJ 2016-11-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3294/2016
Decizia nr. 3294/2016 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău, petenta A. a formulat plângere contravențională, în c
ÎCCJ 2016-10-19
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2680/2016
Decizia nr. 2680/2016 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul acțiunii și procedura derulată în fața primei instanțe sesizate Prin plângerea
Sursă